fruct, Rupert?

54

D.H. Lawrencei

—Veşnicul măr157, răspunse el exasperat* ■ displăcându-i metaforele pe care singur le crea.

I — Da, spuse ea. f Părea obosită. Urmară câteva momente de tăcere apoi,

«dunându-şi puterile cu o mişcare convulsivă, Hermione reîncepu să

vorbească pe un ton degajat, muzical:

■ — Hai să nu mai discutăm despre mine, Rupert; crezi că aceşti copii devin mai buni, mai bogaţi, mai fericiţi, cu toate «ceste cunoştinţe? Chiar crezi că

aşa e? Sau e mai bine să-i lăsăm ift fie inocenţi şi spontani? N-ar fi mai bine dacă ei ar fi animale, «imple animale, primitive, violente, oricum, mai degrabă decât li fie sfioşi, incapabili de a se comporta spontan? I Credeau că

ea încheiase. Dar, după ce scoase nişte sunete eludate din gât, începu să

vorbească din nou:

I — N-ar fi mai bine dacă ei ar fi oricum altcumva? Decât să crească

schilodiţi, schilodiţi sufleteşte, schilodiţi sentimental — fără să progreseze

— atât de slabi — incapabili — şi aici Hermione îşi încleştă pumnul ca cineva care este în transă — de H face ceva în mod spontan, întotdeauna gândind înainte de a #cţiona, întotdeauna împovăraţi de greutatea opţiunilor, niciodată lăsându-se purtaţi de val...

E Din nou, ei crezură că încheiase. Dar tocmai în momentul în care el se pregătea să răspundă, ea îşi reluă ciudatul discurs: ■ — ...nu se lasă

niciodată purtaţi de val, nu se comportă liber, iunt totdeauna lucizi, au conştiinţă de sine şi sunt întotdeauna conştienţi de propria lor identitate. Nu există şi ceva mai bun decât acest lucru? Mai bine să fie animale, pur şi simplu animale fflră vreun strop de minte, decât aşa — decât să fie nişte nimicuri.

■— Dar, totuşi, crezi că dacă suntem învăţaţi suntem inerţi şi itângaci?

întrebă el iritat.

Ea îşi deschise ochii şi-l privi încet.

— Da, spuse ea. Făcu o pauză, urmărindu-1 cu privirea în tot acest timp, neatentă. Apoi îşi trecu degetele peste sprâncene, uşor obosită. Asta îl enervă şi mai mult. Raţiunea e de vină, zise| ea, iar asta e egală cu moartea.

îşi ridică privirea încet spre el. Nu e hm ei îndrăgostite 55 vorba oare de raţiune, spuse ea cu o mişcare convulsivă a corpului, nu înseamnă oare asta moartea noastră? Nu ne distruge orice urmă de spontaneitate, orice instinct?

Oare tinerii din ziua de azi, când se maturizează, nu sunt deja morţi înainte să aibă şansa de a trăi?

— Nu din cauză că au prea multă minte, ci.prea puţină, spuse el brutal.

— Eşti sigur? strigă ea. Mie mi se pare că este invers. Au prea multă

raţiune, sunt bombardaţi cu informaţii.

— Sunt constrânşi de către o serie de concepte limitate şi false, strigă el.

Dar ea nu băgă în seamă vorbele lui, ci doar continuă să pună întrebări retorice, pompoase.

— Atunci când intrăm în posesia informaţiilor, nu-i aşa că, pierdem totul, mai puţin informaţiile? întrebă ea patetic. Dacă eu ştiu totul despre floare, nu pierd floarea şi rămân doar cu informaţiile? Nu-i aşa că schimbăm esenţa cu aparenţa, nu-i aşa că nu ne mai bucurăm de viaţă din cauza acestor informaţii inutile? Şi ce importanţă are asta pentru mine, la urma urmei? Ce importanţă au toate aceste cunoştinţe pentru mine? Nu înseamnă nimic.

— Nu faci decât să spui vorbe goale, spuse el. Procesul cunoaşterii este esenţial pentru tine. îţi doreşti până şi: partea animalică din tine, dar filtrată

de raţiune. Nu îţi doreşti să fii un animal, vrei să-ţi observi propriile funcţii animalice, ca să ai o satisfacţie sufletească. Nu este decât un procedeu secundar —- şi mult mai decadent decât orice manifestare intelectuală

lipsită de orizont. Acest interes al tău pentru dorinţă carnală şi instincte animalice nu poate fi decât o manifestare intelectuală jalnică. Iţi doreşti destul de mult dorinţa carnală şi instinctele, dar filtrate de raţiune şi de conştiinţa ta. Totul se desfăşoară în mintea ta, sub învelişul craniului tău.

Doar că nu îţi vei da seama ce anume se află acolo: nu îţi doreşti decât o minciună care să se potrivească cu restul accesoriilor.

Hermione se pregăti să-l atace, dură şi încrâncenată. Ursula stătea acolo, uimită şi ruşinată. Era speriată când vedea ura dintre ei doi.

I — Nu e vorba decât de acea Lady din Shalott158, spuse el cu

0

voce puternică, dar absentă. El părea să pornească la atac împotriva ei fără vreun motiv anume. Voinţa ta neclintită, capacitatea ta de înţelegere de nezdruncinat, propria ta lume taţională şi îngustă sunt toate ca o oglindă, dincolo de care nu mai există nimic. Acolo, în oglindă, trebuie să existe totul.

Dar ttcum, că ai tras toate concluziile, vrei să te întorci şi să fii precum un sălbatic ignorant. Iţi doreşti o viaţă de senzaţii pure |i „dorinţă carnală”.

El puse ultimul cuvânt între ghilimele ca o ironie la adresa ei. Ea fu zguduită de furie şi revoltă şi rămase mută ca o Pythie străfulgerată de revelaţie dintr-un oracol grecn.

1

— Dar dorinţa ta carnală este o minciună, continuă el violent. Nu e vorba deloc de dorinţă, e vorba de voinţa ta. E vorba de voinţa ta enervantă.

Vrei să intri în posesia anumitor lucruri şi să-ţi exerciţi puterea asupra lor, Vrei să-ţi exerciţi voinţa asupra lor. Dar de ce? Pentru că nu ai un trup ca toate celelalte femei, nu ai nici cea mai vagă urmă de dorinţă senzuală, pătimaşă, care să te facă să simţi că trăieşti. Nu ai nici cea mai mică urmă de

senzualitate. Nu ai decât voinţa ta, îngâmfarea dată de luciditate şi setea de putere, de a şti.

1579 Fructul din Copacul Cunoaşterii Binelui şi Răului ( Geneza, 2:9 şi );l-6), motivul pentru care Adam şi Eva au fost alungaţi din Grădina Raiului.

15810 Eroina din poemul lui Tennyson cu acelaşi titlu (1832). Se pare Bi a fost închisă într-un turn şi singurul ei contact cu lumea exterioară

■ perceput prin reflexia într-o oglindă. Contactul ulterior şi direct cu lumea a avut ca rezultat moartea ei.

El o privi cu un amestec de ură şi dispreţ şi îl durea şi pe el faptul că ea suferea; era ruşinat pentru că ştia că o supunea unui chin. Ii trecu chiar prin cap să îngenuncheze şi să-i ceară iertare. Simţi cum îl cuprinde un val de supărare care se transformă în furie. Prezenţa ei fizică îi deveni indiferentă, căci el nu mai simţea decât nevoia să-i vorbească cu înflăcărare.

-— Spontan! strigă el. Tu şi spontaneitatea! Tu, cea maij calculată fiinţă

care a existat vreodată pe suprafaţa pământului! Iţi calculezi până şi spontaneitatea — aşa eşti tu. Pentru că vrei; ca totul să se supună voinţei şi lucidităţii tale calculate. Vrei ca totul să încapă în capul ăla mic şi nesuferit al tău, care mă mir că nu s-a spart ca o nucă până acum. Căci aşa te vei comporta şi în continuare până o să se spargă, ca o insectă în propriul înveliş. Dacă ţi-ar sparge cineva capul, poate că ai deveni o femeie spontană, pasională, cu adevărat senzuală. Dar aşa cum eşti, nu vrei decât pornografie

— să te admiri în oglindă, să-ţi urmăreşti mişcările animalice, primitive, în oglindă, în aşa fel încât să ai toate astea în mintea ta şi totul să se petreacă la nivel mintal.

Plutea un aer de revoltă în cameră, de parcă se spuseseră prea multe lucruri care nu puteau fi iertate. Totuşi pe Ursula nu o mai interesa în momentul de faţă decât să îşi rezolve propriile probleme, în lumina cuvintelor lui. Era palidă şi absentă.