I — Cum să-mi fie teamă de mine însumi? zise Gerald. Şi nu ţred că sunt nefericit.
— Fără îndoială câ arzi db dorinţă să te vezi cu măruntaiele scoase şi-ţi imaginezi că toată lumea are un cuţit la îndemână ca'; să te atace, spuse Birkin.
— Cum îţi dai seama de asta? spuse Gerald.
—Mă uit la tine, spuse Birkin.
Se lăsă tăcerea, ca şi cum între cei doi bărbaţi ar fi existat sentimente ciudate de duşmănie, dar care nu erau străine dej iubire. întotdeauna se întâmpla la fel; discuţiile pe care le purtau îi făceau mereu să schimbe replici muşcătoare, să facă schimb de intimităţi bizare şi periculoase care însemnau că se iubeau, se urau sau amândouă laolaltă. S-au despărţit aparent neafectaţi, de parcă asta ar fi fost un fapt lipsit de importanţă. Şi chiar se comportau ca şi cum ar fi fost un fapt lipsit de importanţă. Totuşi fiecare purta în suflet resentimente faţă de celălalt. Aceste resentimente persistau înlăuntrul lor. N-ar fi recunoscut’ niciodatăiasta. Intenţionau ca relaţia lor să se bazeze pe oi prietenie simplă şi degajată şi n-aveau de gând să fie întratât de laşi şi necivilizaţi încât să accepte resentimente între ei. Nul credeau câtuşi de puţin într-o relaţie de profunzime care S9 stabileşte între doi bărbaţi, iar neîncrederea lor era o piedică în ; calea sentimentelor puternice de prietenie dar pe care le înăbuşeau unul faţă de celălalt.
CAPITOLUL III SALA DE CLASĂ
ZlUA DE CURS se apropia de sfârşit. In sala de clasă avea locl ultima Oră
decurs, într-o atmosferă liniştită şi calmă. Era ora de , botanică pentru gimnasiiii Băţicile erau pline de mâţişori, mugurii de alun şi salcie pe care le desenau copiii. Dar cerul se întuneca, semn că se apropia înserarea, şi nu mai era suficientă lumină pentru a desena. Ursula stătea în faţa clasei, ghidându-i pe copii prin întrebări pentru ca ei să înţeleagă structura şi semnificaţia mâţişorilor.
5°
D.H. Lauirende
■ O rază de lumină strălucitoare şi roşiatică- se strecură prin fereastra care dădea spre apus, învăluind capetele copiilor într-o nuanţă roşcat-aurie, iar apoi se reflectă pe peretele de vizavi fi itr-o tentă puternic arămie. Totuşi, Ursula nu o luă în seamă. I ra ocupată, ziua era pe sfârşite, iar; activitatea decurgea precum kpa mării care se învolburează şi apoi se retrage în linişte la ţărm. I Ziua aceasta trecuse la fel ca multe altele, plină de activităţi fcare se desfăşurau sub o stare de hipnoză. La sfârşit toată lumea ic grăbea să termine ce mai rămăsese de făcut. Ursula îi bombarda pe copii cu întrebările ca să înveţe tot ceea ce trebuiau il înveţe până să sune clopoţelul.
Stătea în faţa clasei-învăluită {le înserarea care se lăsa, cu mâţişorii în mână, aplecându-se ttiupra copiilor, profund pătrunsă de ardoare didactică.
I Auzi, dar nu băgă de seamă scârţâitul uşii. Deodată tresări. Văzu chipul unui bărbat în raza de lumină roşcată, de o tentă nrămie, strecurându-se pe lângă ea. Nişte ochi scânteietori o urmăreau şi aşteptau momentul în care ea îi va simţi prezenţa. Fu teribil de speriată. Credea că o să leşine. Inconştient îşi înăbuşise teama, dar acum o potopea, chinuind-o.
I — Te-am speriat? spuse Birkin, salutând-o printr-o strângere dft mână. Am crezut că ai auzit când am intrat.
■ — Nu, spuse ea şovăind, de-abia vorbind.
I El râse şi spuse că-i pare rău. Ea se întreba oare ce îl amuza, k — E aşa de întuneric, zise el. Să aprind lumina?
I Şi se îndepărtă şi aprinse lumina puternică. Sala de clasă iipilru clară şi neprimitoare, un loc ciudat după ce înainte de venirea lui fusese învăluită
de'o lumină slabă, aproape magică. Birkin se întoarse plin de curiozitate ca s-o privească pe Ursula. Ii se uita cu ochii mari, miraţi, nedumeriţi, iar gura îi tremura uşor. Semăna cu cineva care e trezit brusc. Chipul ei radia o Immuseţe proaspătă, gingaşă, asemenea unei raze slabe de lumină în zori.
El o privi cu o plăcere sporită, simţindu-se fericit |i iresponsabil.
| ■— Le vorbeşti despre mâţişori? întrebă el, luând un mugur ile alun de pe banca unui elev din faţă. Au apărut deja? Nu i-am
observat anul acesta.
f'rtnei îndrăgostite
51
Se uita preocupat la mugurii de alun pe care-i ţinea în mâna*
■— Nici pe cei roşii nu i-am văzut, spuse el uitându-se lâ| sclipirile roşiatice ale mugurului feminin.
Apoi începu să treacă printre bănci ca să vadă cărţile elevilora Ursula îl urmărea cum înaintează preocupat. Mergea atât di; încet încât inima ei încetase să mai bată. Părea că stă deopartel într-o linişte deplină, uîmărindu-l, de parcă el făcea paife dintr-d| altă lume la dimensiuni reduse. El nici nu-şi făcea simţită! prezenţa, de patcă n-ar fi existat pentru lumea din jur.
Deodatăişi ridică privirea către ea, iar inima ei începu să-şi intensifice bătăile la auzul glasului lui tremurat.
— Dă-le nişte creioane colorate, spuse el, ca să deseneze! gineceul florilor cu roşu, iar androceul cu galben. Eu le-aş desenai cu o singură culoare, doar cu roşu şi galben. Conturul nici nul contează în cazul de faţă. Nu trebuie să scoţi în evidenţă decâtl un singur lucru.
>Nu am deloeîcreioane colorate, spuse Ursula.
— Trebuie să fie unele pe undeva 1— nu ai
nevoie decât des roşii şi galbene, Ursula -trimise
un băiat să facă rost de ele.
#8*» Or să-şi mâzgălească toate cărţile, îi spuse ea lui Birkin^
îmbujorându-se puternic.
— Nu chiar, spuse el. Trebuie să sublimezi lucrurile astea caj să fie vizibile.
Tu vrei să scoţi în evidenţă faptul în sine, nu săi înregistrezi impresia subiectivă. Care şste faptul? — stigme roşii,j mici, inflorescenţe în spic ale florii feminine, mâţişori galbeni masculini care atârnă, polen gălbui care zboară de la una spre alta. Imaginează-ţi vfeual- acest fapt, aşa cum face un copil când’ desenează un portret — doi ochi, un nas, gura cu dinţi — aşa -4
şi el desenă un chip pe tablă.
în acel moment prin ochiurile de sticlă ale uşii se distinse ol altă siluetă.
Era Hermione Roddice. Birkin se duse şi-i deschise uşaij — Ţi-am văzut maşina, îi spuse ea. Te deranjează că am venit să te caut? Am vrut să te văd la lucru.
Se uită la el o bună bucată de vreme cu subînţeles şi Veselă|j apoi râse scurt. Abia după aceea se întoarse spre Ursula* carej, 8P D.H. Lattrsswl
