fruct, Rupert?
54
D.H. Lawrencei
—Veşnicul măr157, răspunse el exasperat* ■ displăcându-i metaforele pe care singur le crea.
I — Da, spuse ea. f Părea obosită. Urmară câteva momente de tăcere apoi,
«dunându-şi puterile cu o mişcare convulsivă, Hermione reîncepu să
vorbească pe un ton degajat, muzical:
■ — Hai să nu mai discutăm despre mine, Rupert; crezi că aceşti copii devin mai buni, mai bogaţi, mai fericiţi, cu toate «ceste cunoştinţe? Chiar crezi că
aşa e? Sau e mai bine să-i lăsăm ift fie inocenţi şi spontani? N-ar fi mai bine dacă ei ar fi animale, «imple animale, primitive, violente, oricum, mai degrabă decât li fie sfioşi, incapabili de a se comporta spontan? I Credeau că
ea încheiase. Dar, după ce scoase nişte sunete eludate din gât, începu să
vorbească din nou:
I — N-ar fi mai bine dacă ei ar fi oricum altcumva? Decât să crească
schilodiţi, schilodiţi sufleteşte, schilodiţi sentimental — fără să progreseze
— atât de slabi — incapabili — şi aici Hermione îşi încleştă pumnul ca cineva care este în transă — de H face ceva în mod spontan, întotdeauna gândind înainte de a #cţiona, întotdeauna împovăraţi de greutatea opţiunilor, niciodată lăsându-se purtaţi de val...
E Din nou, ei crezură că încheiase. Dar tocmai în momentul în care el se pregătea să răspundă, ea îşi reluă ciudatul discurs: ■ — ...nu se lasă
niciodată purtaţi de val, nu se comportă liber, iunt totdeauna lucizi, au conştiinţă de sine şi sunt întotdeauna conştienţi de propria lor identitate. Nu există şi ceva mai bun decât acest lucru? Mai bine să fie animale, pur şi simplu animale fflră vreun strop de minte, decât aşa — decât să fie nişte nimicuri.
■— Dar, totuşi, crezi că dacă suntem învăţaţi suntem inerţi şi itângaci?
întrebă el iritat.
Ea îşi deschise ochii şi-l privi încet.
— Da, spuse ea. Făcu o pauză, urmărindu-1 cu privirea în tot acest timp, neatentă. Apoi îşi trecu degetele peste sprâncene, uşor obosită. Asta îl enervă şi mai mult. Raţiunea e de vină, zise| ea, iar asta e egală cu moartea.
îşi ridică privirea încet spre el. Nu e hm ei îndrăgostite 55 vorba oare de raţiune, spuse ea cu o mişcare convulsivă a corpului, nu înseamnă oare asta moartea noastră? Nu ne distruge orice urmă de spontaneitate, orice instinct?
Oare tinerii din ziua de azi, când se maturizează, nu sunt deja morţi înainte să aibă şansa de a trăi?
— Nu din cauză că au prea multă minte, ci.prea puţină, spuse el brutal.
— Eşti sigur? strigă ea. Mie mi se pare că este invers. Au prea multă
raţiune, sunt bombardaţi cu informaţii.
— Sunt constrânşi de către o serie de concepte limitate şi false, strigă el.
Dar ea nu băgă în seamă vorbele lui, ci doar continuă să pună întrebări retorice, pompoase.
— Atunci când intrăm în posesia informaţiilor, nu-i aşa că, pierdem totul, mai puţin informaţiile? întrebă ea patetic. Dacă eu ştiu totul despre floare, nu pierd floarea şi rămân doar cu informaţiile? Nu-i aşa că schimbăm esenţa cu aparenţa, nu-i aşa că nu ne mai bucurăm de viaţă din cauza acestor informaţii inutile? Şi ce importanţă are asta pentru mine, la urma urmei? Ce importanţă au toate aceste cunoştinţe pentru mine? Nu înseamnă nimic.
— Nu faci decât să spui vorbe goale, spuse el. Procesul cunoaşterii este esenţial pentru tine. îţi doreşti până şi: partea animalică din tine, dar filtrată
de raţiune. Nu îţi doreşti să fii un animal, vrei să-ţi observi propriile funcţii animalice, ca să ai o satisfacţie sufletească. Nu este decât un procedeu secundar —- şi mult mai decadent decât orice manifestare intelectuală
lipsită de orizont. Acest interes al tău pentru dorinţă carnală şi instincte animalice nu poate fi decât o manifestare intelectuală jalnică. Iţi doreşti destul de mult dorinţa carnală şi instinctele, dar filtrate de raţiune şi de conştiinţa ta. Totul se desfăşoară în mintea ta, sub învelişul craniului tău.
Doar că nu îţi vei da seama ce anume se află acolo: nu îţi doreşti decât o minciună care să se potrivească cu restul accesoriilor.
Hermione se pregăti să-l atace, dură şi încrâncenată. Ursula stătea acolo, uimită şi ruşinată. Era speriată când vedea ura dintre ei doi.
I — Nu e vorba decât de acea Lady din Shalott158, spuse el cu
0
voce puternică, dar absentă. El părea să pornească la atac împotriva ei fără vreun motiv anume. Voinţa ta neclintită, capacitatea ta de înţelegere de nezdruncinat, propria ta lume taţională şi îngustă sunt toate ca o oglindă, dincolo de care nu mai există nimic. Acolo, în oglindă, trebuie să existe totul.
Dar ttcum, că ai tras toate concluziile, vrei să te întorci şi să fii precum un sălbatic ignorant. Iţi doreşti o viaţă de senzaţii pure |i „dorinţă carnală”.
El puse ultimul cuvânt între ghilimele ca o ironie la adresa ei. Ea fu zguduită de furie şi revoltă şi rămase mută ca o Pythie străfulgerată de revelaţie dintr-un oracol grecn.
1
— Dar dorinţa ta carnală este o minciună, continuă el violent. Nu e vorba deloc de dorinţă, e vorba de voinţa ta. E vorba de voinţa ta enervantă.
