|s— Nu crezi că-i aşa.7 repetă Gudrun.

■—Poate. Dar nu cred că familia Crich se încadrează în această epocă. Ştiu că Gerald instalează o centrală electrică ca să alhfl lumină în casă şi face tot felul de îmbunătăţiri moderne.

B Gudrun ridică iute din umeri, k— Bineînţeles, spuse ea. Asta chiar că e inevitabil.

— Chiar aşa, râse Ursula. In primul rând Gerald este mult pil tânăr în gândire decât toţi ceilalţi. II urăsc toţi pentru asta. Îî sire pe toţi la degetul cel mic şi se joacă după bunul plac cu ei. Ai trebui să moară la scurt timp după ce va termina cu (Modernizarea casei şi atunci nu va mai exista nimic de modernizat. In orice caz, nu-i lipseşte ambiţia.

r*— Cu siguranţă că nu, zise Gudrun. De fapt, n-am mai văzut ţir nimeni care să dea dovadă de atâta ambiţie. Lucrul care mă nelinişteşte este următorul: ce o să se aleagă de toată ambiţia aiftt a lui, până unde o să

meargă oare? |— O, dar ştiu, zise Ursula. Merge până într-acolo încât îşi pune în aplicare cele mai trăsnite idei!

I — Exact, spuse Gudrun.

[■— Ştii că şi-a împuşcat fratele? spuse Ursula.

|-— Şi-a împuşcat fratele? strigă Gudrun, încruntându-se de jiircă nu şi-ar fi crezut urechilor. fc— N-ai ştiut? Of, am crezut că ştii. El şi cu fratele lui se jucau tu o armă. I-a spus fratelui său să se uite la butoiaşul armei, dar arma era încărcată, aşa că l-a împuşcat pe fratele său în cap. Nu-i aşa că e groaznic?

, ■— Sunt îngrozită, strigă Gudrun. S-a întâmplat demult?

L— O, da, pe când erau copii, spuse Ursula. Cred că e una dintre cele mai groaznice întâmplări pe care le cunosc, i"— Bineînţeles că el nu ştia că arma era încărcată, nu?

I— Da. Vezi tu, era o vechitură care zăcuse prin grajd ani de Iile. Nimeni nu-şi închipuise că ar putea să se declanşeze şi bineînţeles nimeni nu-şi imagina că era încărcată. Dar, oricum, e yn mznic când se întâmplă aşa ceva.

E înfiorător, strigă Gudrun. Şi e cu atât mai înfiorător câncn ţi s-a întâmplat asta în copilărie şi trebuie să duci povara faptelo» tale tot restul vieţii. Inchipuii-ţi doi băieţi care se joacă deodată li se întâmplă aşa ceva, pur şi simplu din senin. Ursula! e de-a dreptul înfiorător! E unul dintre lucrurile pe care nu le pol suporta. O crimă încă e de conceput, pentru că o facil intenţionat. Dar să ţi se întâmple aşa ceva...

— Poate că a fost vorba de o intenţie manifestata inconştient, zise Ursula.

Jocul acesta- copilăresc de-a moartea! implică de fapt dorinţa primitivă de a ucide, nu crezi?

— Dorinţa? spuse Gudron, distantă, devenind serioasă. Nia nu pot să-mi imaginez că s,e jucau de-a împuşcatul. îmi închipui că un frate i-a spuş

^eluilaj ţ: „Uită-te la butoiaş în timp ce em apăs pe trăgaci şi vezi ce se întâmplă”. Mi se pare cea mi plauzibilă explicaţie pentru ce s-a întâmplat.

— Nu, spuse Ursula. N-aş putea să apăs pe trăgaci, chiar daca arma nu era încărcată, ni©| chiar dacă cineva ar fi verificat dacă] butoiaşul e gol.

Instinctul nu-ţi dă voie să faci asta — n-ai cum.1

Gudrun păstră tăcerea câteva momente, dezaprobând-o făţiş] pe sora ei.

— Desigur, spuse ea recş. Tu, ca femeie, deci persoană] matură, nu faci asta din instinct. Dar nu văd cum poţi să ţi judeci Ia fel pe doi băieţi care se joacă împreună.

Vocea ei era distanţă şi supărată.

— Da, insistă Ursula.

în acel moment auziră o femeie la câţiva metri distanţă de ell spunând cu voce tare:

— Ah, fir-ar să fie!

Făcură câţiVă paşi şi le văzură pe Laura Crich şî’pe Hermiona Roddice pe câmp, de partea cealaltă a gardului de arbuşti, iarjj Laura Crichse străduia să iasă afară pe'poartă. Ursula grăbi pasul de îndată şi se duse să ajute la ridicarea porţii. 68 D.H. LawrerţM

— Mulţumesc tare mult, spuse Laura, privind în susl îmbujorată toată şi arătând ca 0 amazoană, totuşi nedumerită! Nu e bine proptită în balamale.

— Aşa e, zise Ursula. Şi sunt atât de grele.

i — E surprinzător! strigă Laura.

| — Bună ziua, zise Hermione pe un ton cântat de dincolo de i;âmp, în momentul în care se putu face auzită. E frumos afară. Vă duceţi la plimbare?

Da? Nu-i aşa că verdele acesta abia mijind este frumos? Atât de frumos —

aproape că are o culoare «prinsă. Bună dimineaţa — bună dimineaţa —

treceţi pe la mine? Vă mulţumesc tare mult — săptămâna viitoare — da —

la revedere, la r-ev-e-d-e-r-e.

| Gudrun şi Ursula stăteau şi o priveau cum dădea uşor din cap !n sus şi în jos, cum gesticula cu mâna dezaprobator, cum afişa un iftmbet ciudat şi prefăcut pe chipul bizar şi înspăimântător, cu părul bogat şi blond care-i cădea în ochi. Apoi ele se îndepărtară, de parcă ar fi fost considerate nişte persoane lipsite de importanţă. Cele patru femei se despărţiră.

I De îndată ce parcurseseră o distanţă considerabilă, Ursula spuse cu obrajii arzându-i:

K — După părerea mea, e chiar obraznică.

■ — Cine, Hermione Roddice? întrebă Gudrun. De ce?

■ — Din cauza felului în care se poartă cu oamenii — e obraznică.

■ — De ce, Ursula, ce anume ai observat de ţi s-a părut obraznică? întrebă

Gudrun, destul de rece.

I ■— întregul ei comportament — e pur şi simplu groaznic felul fr| care încearcă să te tachineze. Pur şi simplu te agresează. E o Inmeie obraznică.

„Să veniţi pe la mine”, de parcă ar trebui să îi flfidem în genunchi pentru că

ne face onoarea asta.

|;—Ursula, nu înţeleg ce te deranjează atât de mult, zise (ludrun, oarecum exasperată. Se ştie că femeile de genul acesta mnt obraznice — femeile astea independente care s-au emancipat cu ajutorul aristocraţilor.

| — Dar este atât de inutil, atât de vulgar, strigă Ursula.

I — Nu, nu mi se pare. Şi chiar dacă ar fi aşa — pour moi, elle n'existe pas 160 .

N-o să aibă ea satisfacţia să fie obraznică cu mine.

I — Crezi că te simpatizează? întrebă Ursula. J’itnei

îndrăgostite 69 I — Nu, presupun că nu.