— Dar chiar îţi doreşti senzualitate? întrebă ea nedumerită.

Birkin o privi şi-şi concentră atenţia asupra explicaţiei sale:

— Da, zise el, asta şi nimic mai mult, în momentul de faţă.?:! Este o realizare — acea dorinţă ascunsă, misterioasă, pe care nu o poţi explica raţional, acea fiinţă care sălăşluieşte în subconştient şi care se manifestă

involuntar. Pentru cineva asta poate fi egal cu moartea, iar pentru altcineva înseamnă o transformare personală.

— Dar cum? Cum e posibil să fii în posesia unor cunoştinţe care nu ţin de partea raţională? întrebă ea, nefiind în stare să-i interpreteze explicaţiile.

— Vine de la sine, răspunse el, atunci când mentalul şi lumea familiară se scufundă în întuneric — totul trebuie să dispară —i trebuie să fie şterse de potop. In acel moment descoperi că trupul 6o D.H. LawrencM

îţi răspunde în mod concret la dorinţe ascunse şi că ai devenit un demon...

Ik — Dar de ce m-aş transforma într-un demon? întrebă ea. i — „Femeie plângând după iubitul ei demonic”4 -— cită el. De ce? Nu ştiu.

, Hermione se trezi ca după o stare letargică, asemănătoare cu moartea.

I — Are gânduri îngrozitoare, satanice, nu-i aşa? zise ea tărăgănat către Ursula, pe un ton ciudat, plin de rezonanţe care t ulmină cu un râs scurt, ascuţit şi absolut ironic.

I Cele două femei îl luau peste picior, ridiculizându-1, până când el rămase fără replică. Hermione râse batjocoritor, pe un ţon ascuţit, triumfător, ironizându-1 de parcă prezenţa lui nici nu mai conta.

I — Nu, spuse el. Tu eşti adevăratul diavol care nu-i îngăduie vieţii să

continue.

, Ea îi aruncă o privire lungă, maliţioasă şi dispreţuitoare.

I — Crezi că ştii totul despre acest subiect, nu? spuse ea pe un ton încet, distant şi care afişa o ironie ascunsă.

K— Destul, replică el, cu chipul aţintit înainte şi o privire tăioasă.

Hermione fu copleşită de un sentiment de disperare profundă, dar în acelaşi timp şi de o senzaţie de eliberare, de descătuşare. Se întoarse către Ursula, satisfăcută, de parcă erau cele mai bune prietene. v — Eşti sigură că ai să vii la Breadalby? spuse ea, nerăbdătoare.

H— Da, mi-ar plăcea foarte mult, răspunse Ursula.

I Hermione o privi de sus în jos, mulţumită, gânditoare, dând impresia ciudată că n-ar fi fost de faţă, de parcă era transpusă într-o altă lume şi nu lua parte la ce se întâmpla acolo.

■ — Mă bucur atât de mult, spuse ea, adunându-se. Cam peste vreo două

săptămâni, nu? Am să-ţi scriu aici, la şcoală, da? Eşti ! mei îndrăgostite

61 sigură că ai să vii? Da! O să mă bucur aşa de mult. La revedere. La revedereee...

Hermione îi întinse mâna celeilalte femei şi o privi în ochi. ; Ştia că Ursula era o rivală pe care n-o putea scăpa din ochi, iaiţj acest lucru îi dădea o stranie senzaţie de plăcere. Şi apoi, ea era cea care pleca. întotdeauna se simţise puternică şi în avantaj faţă de cei pe care îi lăsa în urmă. Mai mult decât atât, pleca şi cu bărbatul respectiv, chiar dadă o făcea doar în ciudă.

Birkin stătea deoparte; nemişcat şi parcă dintr-o altă lume.! Dar acum, când îi venise lui rândul să-şi ia la revedere, începu să vorbească din nou.

-H Asta-i marea diferenţă, zise el, între o fiinţă senzuală şi depravarea îngrozitoare de care suntem conştienţi şi după care ne ghidăm destinul.

Noaptea stăm mereu cu lumina aprinsă, ne autoanalizăm şi-filtrăm totul 4 ■ 12 Al şaisprezecelea vers din Kubla Kahn (1798), poem scris de Samuel Taylor Coleridge (1772-1834).

raţional. Trebuie să te opreşti; înainte săţi dai seama ce este realitatea senzuală, să te opreşti la stadiul de ignoranţă şi să renunţi la voinţa ta.

Trebuie să faci aşa. Trebuie să înveţi ce înseamnă nefiinţa, înainte să devii fiinţă. Dar suntem aşa de încrezători când vine vorba de propria noastră

persoană! Suntem aşa de încrezuţi şi atât de lipsiţi de orgoliu. Nu avem deloc mândrie, suntem doar îngâmfaţi când vine vorba de sufletele noastre modelate în papier rnâche. Mai degrabă am muri decât să renunţăm la încăpăţânarea noastră făţarnică şi închipuită. în cameră se lăsă tăcerea.

Ambele femei erau ostile şi-şi purtau pică. El vorbea de parcă se adresa unei întruniri. Hermione nu

prea îi acorda atenţie şi stătea încordată, ridicând din umeri dezaprobator.

Ursula îl urmărea pe ascuns, fără să fie pe de-a-ntregul conştientă te ce se uita. El era foarte atrăgător din punct de vedere fizic, avea o personalitate complexă interesantă şi misterioasă, care îşi făcea simţită prezenţa ca o altă

voce prin trăsăturile delicate şi paloarea chipului, oferind o altă ipostază a lui. Acest lucru se vădea şi în arcuirea sprâncenelor şi gropiţa din bărbie, trăsături rafinate, elegante şi nobile, emanând o vitalitate puternică, la fel ca un hohot de râs, invizibilă şi plăcută. De asemenea, ea fusese fascinată de vraja pe care o exercitau coapsele lui, mai exact de conturul interior al acestora. Nu-şi clădea seama de ce anume era vorba. Dar avea un sentiment de împlinire şi de libertate totală.

P — Dar suntem destul de senzuali fără să ne dăm deloc silinţa în acest sens, nu? întrebă ea, întorcându-se către el, iar ochii ei verzi sclipeau când râdea cristalin şi provocator.

Şi într-o clipă zâmbetul său ciudat, degajat şi teribil de ntrăgător, îi descreţi sprâncenele şi îi lumină ochii, deşi continua lă vorbească.

| — Nu, spuse el, nu suntem aşa. Suntem prea plini de noi.

I — Cu siguranţă că asta nu ţine de infatuare, strigă ea.

E — Nici de asta, nici de

nimic altceva. Ea era

pur

şi

simplu

nedumerită.

I — Nu crezi că oamenii sunt extrem de infatuaţi atunci când vine vorba de puterea lor senzuală? întrebă ea.

I — De asta nici nu sunt senzuali, ci numai şi-ar dori să fie, iar (Stea sunt două lucruri diferite. Sunt întotdeauna conştienţi de bropria persoană şi sunt atât de infatuaţi încât în loc să dea frâu liber instinctelor lor şi să

pătrundă astfel într-o altă lume guvernată de alte legi, ar prefera să...

I — Nu-i aşa că vrei nişte ceai? zise Hermione, întorcându-se ipre Ursula cu o amabilitate plină de graţie. Ai lucrat toată ziua.

Birkin se opri brusc. Un val de mânie şi supărare o cuprinse pe Ursula.

Chipul lui reveni la expresia obişnuită. îşi luă rămasbun de parcă ea ar fi încetat să mai existe pentru el.

Plecară amândoi. Ursula rămase câteva momente privind uşa, apoi stinse luminile, după care se aşeză din nou pe scaun, preocupată şi dezorientată.