împreună cu toată clasa, urmărea scena care avea loc între cei doi îndrăgostiţi.
»— Ce mai faci, domnişoară Brangwen, spuse Hermione pe un ton muzical, în stilul ei ciudat şi lent de a vorbi cântat, care suna aproape batjocoritor. Te deranjează dacă intru?
Ochii ei cenuşii şi sarcastici zăboviră tot timpul asupra
Ursulei, măsurând-o de sus până jos. O, nu, spuse
Ursula.
—Eşti sigură? repetă Hermione, cu un perfect sang froid. 3 şi o obrăznicie bizară, aproape deranjantă.
— O, nu, îmi pare extrem de bine, râse Ursula, puţin intrigată şi uluită, pentru că Hermione părea să o încolţească, apropiinduse de ea, de parcă ar fi fost bune prietene; dar cum puteau oare să fie bune prietene?
Acesta era răspunsul pe care-1 dorea Hermione. Se întoarse mulţumită către Birkin.
— De ce te ocupi? cântă ea, în stilul ei degajat şi cercetător.
— De mâţişori, răspunse
el. ii — Nu zău! spuse ea.
Şi ce învaţă despre ei?
II lua mereu peste picior, tachinându-1, de parcă totul ar fi fost un joc. Luă
un mâţişor, intrigată de atenţia pe care i-o acorda Birkin acestuia.
Făcea notă discordantă cu restul clasei, din cauza pelerinei largi, uzate, dintr-un material verzui, cu un model auriu şters, în relief. Gulerul înalt şi interiorul pelerinei erau căptuşite cu blană neagră. Pe dedesubt purta o rochie dintr-un material scump de i uloarea lavandei, cu blană pe margine, asortată cu căciula din blană cu un model auriu-verzui şters. Era o femeie înaltă, cu un aspect ciudat, şi arăta de parcă s-ar fi desprins dintr-un tablou bizar, modern.
■ — Ştii florile mici şi roşii ale ovarului din care apar nucile? ! mei îndrăgostite
53
I e-ai observat vreodată? o întrebă el. Se apropie şi i le arătă pe Instarul pe care ea îl ţinea în mână.
— Nu, răspunse ea. Ce sunt?
—Sunt florile acelea mici care produc seminţele, iar mâţişorii produc numai polenul care le fertilizează.
— Zău, zău? repetă Hermione, uitându-se cu atenţie.
—Nucile apar din chestiile astea mici şi roşii, dacă primesc polenul de la mâţişorii lungi.
3Sânge rece (fr.).
— Sunt ca nişte flăcări în miniatură, murmură Hermione ca pentru sine.
Câteva momente rămase să se uite la mugurii mici din care răsăreau sclipirile roşiatice ale stigmei. Nu-i aşa că sunt frumoşi? Cred că sunt aşa de frumoşi, spuse ea, apropiindu-se de Birkin şi arătând cu degetul lung şi alb firişoarele roşii.
— Nu le-ai mai observat până acum? întrebă el.
— Nu, niciodată, răspunse ea.
— Ai să le vezi mereu de acum înainte, spuse el.
— Am să le văd mereu de acum înainte, repetă ea. Iţi mulţumesc foarte mult că mi-ai arătat. Cred că sunt atât de frumoşi — ca nişte flăcări roşii în miniatură.
Era captivată într-un fel ciudat, aproape că se înflăcărase. Atât Birkin cât şi Ursula ieşiseră din câmpul ei vizual. Pistilurile mici şi roşii ale florilor exercitau o atracţie oarecum ciudată asupra ei, de natură mistică şi pasională.
Lecţia se terminase, cărţile au fost puse deoparte, şi în cele din urmă elevii plecară. Şi totuşi Hermione stătea la masă, cu bărbia sprijinită în mână, cu cotul pe masă, chipul ei lung şi palid privea în sus, total absent. Birkin se dusese la fereastră şi privea din camera luminată puternic afară la peisajul cenuşiu şi lipsit de culoare, la ploaia care cădea încet. Ursula îşi puse lucrurile în dulap. în cele din urmă Hermione se ridică şi veni lângă ea.
— Sora ta s-a întors acasă? întrebă ea.
— Da, zise Ursula.
— Şi-i place să fie iar acasă în Beldover?
— Nu, spuse Ursula.
— Mă întreb dacă va putea să suporte. Eu am nevoie de toată forţele mele ca să suport urâţenia din acest comitat, atunci când locuiesc aici. Nu vrei să
vii să mă vizitezi? Nu vrei să vii să stai împreună cu sora ta timp de câteva zile la Breadalby? Te rog. § — Mulţumesc foarte mult, spuse Ursula. ftf —
Atunci, am să-ţi scriu, spuse Hermione. Crezi că sora ta va veni? M-aş
bucura aşa de tare. Cred că este deosebită. Cred că munca ei este cu adevărat deosebită. Am două codobaturi de sipă sculptate în lemn şi pictate — poate că le-ai văzut.
| —Nu, zise Ursula.
