Vrei să intri în posesia anumitor lucruri şi să-ţi exerciţi puterea asupra lor, Vrei să-ţi exerciţi voinţa asupra lor. Dar de ce? Pentru că nu ai un trup ca toate celelalte femei, nu ai nici cea mai vagă urmă de dorinţă senzuală, pătimaşă, care să te facă să simţi că trăieşti. Nu ai nici cea mai mică urmă de
senzualitate. Nu ai decât voinţa ta, îngâmfarea dată de luciditate şi setea de putere, de a şti.
1579 Fructul din Copacul Cunoaşterii Binelui şi Răului ( Geneza, 2:9 şi );l-6), motivul pentru care Adam şi Eva au fost alungaţi din Grădina Raiului.
15810 Eroina din poemul lui Tennyson cu acelaşi titlu (1832). Se pare Bi a fost închisă într-un turn şi singurul ei contact cu lumea exterioară
■ perceput prin reflexia într-o oglindă. Contactul ulterior şi direct cu lumea a avut ca rezultat moartea ei.
El o privi cu un amestec de ură şi dispreţ şi îl durea şi pe el faptul că ea suferea; era ruşinat pentru că ştia că o supunea unui chin. Ii trecu chiar prin cap să îngenuncheze şi să-i ceară iertare. Simţi cum îl cuprinde un val de supărare care se transformă în furie. Prezenţa ei fizică îi deveni indiferentă, căci el nu mai simţea decât nevoia să-i vorbească cu înflăcărare.
-— Spontan! strigă el. Tu şi spontaneitatea! Tu, cea maij calculată fiinţă
care a existat vreodată pe suprafaţa pământului! Iţi calculezi până şi spontaneitatea — aşa eşti tu. Pentru că vrei; ca totul să se supună voinţei şi lucidităţii tale calculate. Vrei ca totul să încapă în capul ăla mic şi nesuferit al tău, care mă mir că nu s-a spart ca o nucă până acum. Căci aşa te vei comporta şi în continuare până o să se spargă, ca o insectă în propriul înveliş. Dacă ţi-ar sparge cineva capul, poate că ai deveni o femeie spontană, pasională, cu adevărat senzuală. Dar aşa cum eşti, nu vrei decât pornografie
— să te admiri în oglindă, să-ţi urmăreşti mişcările animalice, primitive, în oglindă, în aşa fel încât să ai toate astea în mintea ta şi totul să se petreacă la nivel mintal.
Plutea un aer de revoltă în cameră, de parcă se spuseseră prea multe lucruri care nu puteau fi iertate. Totuşi pe Ursula nu o mai interesa în momentul de faţă decât să îşi rezolve propriile probleme, în lumina cuvintelor lui. Era palidă şi absentă.
— Dar chiar îţi doreşti senzualitate? întrebă ea nedumerită.
Birkin o privi şi-şi concentră atenţia asupra explicaţiei sale:
— Da, zise el, asta şi nimic mai mult, în momentul de faţă.?:! Este o realizare — acea dorinţă ascunsă, misterioasă, pe care nu o poţi explica raţional, acea fiinţă care sălăşluieşte în subconştient şi care se manifestă
involuntar. Pentru cineva asta poate fi egal cu moartea, iar pentru altcineva înseamnă o transformare personală.
— Dar cum? Cum e posibil să fii în posesia unor cunoştinţe care nu ţin de partea raţională? întrebă ea, nefiind în stare să-i interpreteze explicaţiile.
— Vine de la sine, răspunse el, atunci când mentalul şi lumea familiară se scufundă în întuneric — totul trebuie să dispară —i trebuie să fie şterse de potop. In acel moment descoperi că trupul 6o D.H. LawrencM
îţi răspunde în mod concret la dorinţe ascunse şi că ai devenit un demon...
Ik — Dar de ce m-aş transforma într-un demon? întrebă ea. i — „Femeie plângând după iubitul ei demonic”4 -— cită el. De ce? Nu ştiu.
, Hermione se trezi ca după o stare letargică, asemănătoare cu moartea.
I — Are gânduri îngrozitoare, satanice, nu-i aşa? zise ea tărăgănat către Ursula, pe un ton ciudat, plin de rezonanţe care t ulmină cu un râs scurt, ascuţit şi absolut ironic.
I Cele două femei îl luau peste picior, ridiculizându-1, până când el rămase fără replică. Hermione râse batjocoritor, pe un ţon ascuţit, triumfător, ironizându-1 de parcă prezenţa lui nici nu mai conta.
I — Nu, spuse el. Tu eşti adevăratul diavol care nu-i îngăduie vieţii să
continue.
, Ea îi aruncă o privire lungă, maliţioasă şi dispreţuitoare.
I — Crezi că ştii totul despre acest subiect, nu? spuse ea pe un ton încet, distant şi care afişa o ironie ascunsă.
K— Destul, replică el, cu chipul aţintit înainte şi o privire tăioasă.
Hermione fu copleşită de un sentiment de disperare profundă, dar în acelaşi timp şi de o senzaţie de eliberare, de descătuşare. Se întoarse către Ursula, satisfăcută, de parcă erau cele mai bune prietene. v — Eşti sigură că ai să vii la Breadalby? spuse ea, nerăbdătoare.
H— Da, mi-ar plăcea foarte mult, răspunse Ursula.
I Hermione o privi de sus în jos, mulţumită, gânditoare, dând impresia ciudată că n-ar fi fost de faţă, de parcă era transpusă într-o altă lume şi nu lua parte la ce se întâmpla acolo.
■ — Mă bucur atât de mult, spuse ea, adunându-se. Cam peste vreo două
săptămâni, nu? Am să-ţi scriu aici, la şcoală, da? Eşti ! mei îndrăgostite
61 sigură că ai să vii? Da! O să mă bucur aşa de mult. La revedere. La revedereee...
Hermione îi întinse mâna celeilalte femei şi o privi în ochi. ; Ştia că Ursula era o rivală pe care n-o putea scăpa din ochi, iaiţj acest lucru îi dădea o stranie senzaţie de plăcere. Şi apoi, ea era cea care pleca. întotdeauna se simţise puternică şi în avantaj faţă de cei pe care îi lăsa în urmă. Mai mult decât atât, pleca şi cu bărbatul respectiv, chiar dadă o făcea doar în ciudă.
Birkin stătea deoparte; nemişcat şi parcă dintr-o altă lume.! Dar acum, când îi venise lui rândul să-şi ia la revedere, începu să vorbească din nou.
-H Asta-i marea diferenţă, zise el, între o fiinţă senzuală şi depravarea îngrozitoare de care suntem conştienţi şi după care ne ghidăm destinul.
Noaptea stăm mereu cu lumina aprinsă, ne autoanalizăm şi-filtrăm totul 4 ■ 12 Al şaisprezecelea vers din Kubla Kahn (1798), poem scris de Samuel Taylor Coleridge (1772-1834).
raţional. Trebuie să te opreşti; înainte săţi dai seama ce este realitatea senzuală, să te opreşti la stadiul de ignoranţă şi să renunţi la voinţa ta.
Trebuie să faci aşa. Trebuie să înveţi ce înseamnă nefiinţa, înainte să devii fiinţă. Dar suntem aşa de încrezători când vine vorba de propria noastră
persoană! Suntem aşa de încrezuţi şi atât de lipsiţi de orgoliu. Nu avem deloc mândrie, suntem doar îngâmfaţi când vine vorba de sufletele noastre modelate în papier rnâche. Mai degrabă am muri decât să renunţăm la încăpăţânarea noastră făţarnică şi închipuită. în cameră se lăsă tăcerea.
Ambele femei erau ostile şi-şi purtau pică. El vorbea de parcă se adresa unei întruniri. Hermione nu
