Birkin.

— Nici eu, zise Gerald. i

Şi îţi doreşti asta? întrebă Birkin.

Gerald îl privi pe celălalt bărbat îndelung, cu ochii sclipind! aproape sarcastici.

— Nu ştiu, spuse el.

— Eu ştiu —- vreau să iubesc, spuse Birkin.

— Da?

— Da. îmi doresc să merg până la capăt în iubire* :

— Până la capăt, repetă Gerald, şi

aşteptă câteva clipe. Doad o singură

femeie, adăugă el.

Lumina palidă a înserării car^ inunda câmpia 1 punea,*» evidenţă chipul Iui Birkin care avea un aer încordat şi o îndârjird absconsă. Gerald tot nu putea săsi descifreze.

— Da, o singură femeie, spuse Birkin.

Dar lui Gerald i se păru că Birkin e mai degrabă insistenS decât încrezător.

—Eu nu cred că o fşîqeie, Weo femeie, îmi va putea umplaj viaţa, spuse Gerald.

—Nici măcar miezul ei -— iubirea dintre tine şi o femejel întrebă Birkin.

Ochii lui Gerald se îngustară, afişând un zâmbet ciudat şl periculos în timp ce-1 urmărea pe celălalt bărbat.

— Eu nu prea văd lucrurile aşa, spuse el.

— Nu? Atunci care este centrul de greutate al vieţii tale?

— Nu ştiu, asta aş vrea să-mi spună cineva. După cum vădi eu, nu are nici un centru de greutate. Este susţinută întrmn mod artificialfde către mecanismul soCiak X8

D.H. Laurendl

Birkin reflectă îndelung, de parcă avea de gând să spună « vorbă de duh.

— Ştiu, spuse el, pur şi simplu n-are nici un centru de greutate. Vechile idealuri s-au stins de tot — nu mai există nimic; din ele. Mi se pare că nu mai rămâne decât legătura asta perfectă- cu o femeie •--- un fel de căsătorie ideală — şi nu mai există nimic altceva.

—^ Adică vrei să spuî că dacă nu există femeia, nu există nimic? spuse Gerald.

— Cam aşa ceva — dacă ne gândim că nu există Dumnezeu. I — Atunci am încurcat-o, spuse Gerald. i Apoi se întoarse să privească afară pe fereastră peisajul cu o lentă aurie care se vedea din fuga trenului.

Birkin nu putu să nu observe faţa chipeşă de soldat a lui Gerald, care emana un anumit curaj de a rămâne indiferent în i irice situaţie.

1 — Crezi că nu avem nici o şansă? spuse Birkin. p — Dacă trebuie să ne trăim viaţa alături de o femeie, de o (lingură femeie, da, aşa cred, spuse Gerald. In acest caz, nu cred cft viaţa mea va fi vreodată împlinită.

I Birkin îl privi aproape mânios.

B — Eşti un sceptic înnăscut, spuse el.

■ — Ce să-i fac, dacă aşa simt eu? spuse Gerald.

| După care se uită la Birkin, cumva sarcastic, cu ochii săi ulhaştri, îndrăzneţi şi strălucitori. In acel moment ochii lui Birkin străfulgerau de mânie. Dar încetul cu încetul deveniră tulburi, îndoielnici, apoi plini de o afecţiune caldă şi zâmbitori.

■ — Mă deranjează tare mult, Gerald, spuse el, încreţindu-şi sprâncenele.

■ — Văd şi eu, zise Gerald, descoperindu-şi imediat gura îiltr-un râs îndrăzneţ şi milităresc. I Gerald se simţea în mod inconştient dominat de celălalt bărbat. Dorea să fie lângă el, voia să se afle în sfera lui de lilfluenţă.

Exista ceva în el care-1 făcea să se simtă teribil de atras de Birkin. Dar, totuşi, mai mult decât atât nu-1 băga în seamă. Simţea că el, Gerald, era în posesia unor adevăruri mai dure şi mai trainice decât cele de care avea cunoştinţă

celălalt bărbat.

! Simţea că este mai matur şi mai experimentat. Ceea ce admira la prietenul său era căldura lui instabilă, adaptabilitatea sa la diverse situaţii şi elocinţa sa strălucitoare, plină de ardoare, jocurile complexe de cuvinte şi schimbarea rapidă a sentimentelor era ceea ce-i plăcea la el. Nu prea băga în seamă sensul cuvintelor ca atare; ştia el mai multe. hrnei îndrăgostite 79

I Birkin era conştient de acest fapt. Ştia că Gerald îl admiră, dar fără să-l ia în serios. Şi acest lucru îl făcea să se închidă în

sine. In timp ce trenul alerga, el rămase cu privirea asupra peisajului, iar Gerald parcă ieşi din discuţie, aproape că nici nu-1 mai băgă în seamă.

Birkin privea peisajul, înserarea şi se gândea: „Ei bine, dacă omenirea, sau dacă specia noastră umană ar fi distrusă precum s-a întâmplat cu Sodoma7

şi ar rămâne totuşi seara astal minunată, copacii şi peisajul inundat de lumină, aş fi mulţumit, căci ceea ce animă totul se află chiar aici, sub ochii noştri, şi nu poate dispărea niciodată. La urma urmei, ce este omenirea decâi manifestarea ininteligibilului. Iar dacă omenirea ar dispărea de pe suprafaţa pământului, n-ar însemna decât că această formă de manifestare ar prinde contur până la urmă, căci ceea ce există şil ceea ce urmează să aibă fiinţă nu poate fi în nici un fel diminuat. Ele se află aici, în strălucirea înserării.

Omenirea n-are decât să dispară — căci i-a venit vremea. Cuvântul creator nu va înceta din viaţă niciodată, va exista întotdeauna. Omenirea nu mai întruchipează noţiunea ininteligibilului. Omenirea înseamnă doar un cuvânt mort. Va exista o altă întrupare, sub o altă formă. Omenirea n-are decât să dispară de pe suprafaţa pământului, şi asta cât mai repede. Gerald îl întrerupse punându-i o întrebare:

— Unde locuieşti în Londra?

Birkin se uită la el.

— La cineva în Soho. Plătesc jumătate din chiria unuij apartament şi stau acolo când vreau.

— E o idee bună, să ai un apartament mai mult sau mai puţin al tău, spuse Gerald.

— Da, dar nu prea sunt încântat aşa de tare. Sunt sătul de oamenii pe care trebuie să-i întâlnesc acolo.

— Ce fel de oameni sunt?

— Artişti, muzicieni — boemii londonezi — cei mai meschini şi calculaţi boemi din câţi au existat vreodată când e vorba de socotit banii. Dar unii din ei sunt cumsecade, dar doari aşa, în unele privinţe. Ăştia sunt cu adevărat mizantropi *1 poate că trăiesc doar ca să aibă o atitudine de respingere socială, ilar în felul lor negativist chiar şi asta poate însemna ceva, în orice caz. D.H.

[ — Cu ce se ocupă? Sunt pictori, muzicieni? Lawrence

— Pictori, muzicieni, scriitori — pierde-vară, modele, tineri i u vederi progresiste, oricine se declară făţiş un antisocial şi nu «re un rost al său.