Cei mai mulţi sunt tineri studenţi la Universitate şi fete care-şi duc viaţa după bunul lor plac, cum se ipune. — Sunt toate libere? zise Gerald.
Birkin văzu că-i stârnise curiozitatea.
7 Acum sinonimă cu viciul şi imoralitatea, depravarea oraşului Sodoma duce la distrugerea sa în Geneza, 19:24-25. 1683
Primele patru versuri din Dragostea printre Ruine (1855), poemj scris de Robert Browning (1812-1889).
■ — Oarecum. Majoritatea au câte o legătură şi, în ciuda diferenţelor şocante dintre ele, sunt toate de aceeaşi teapă.
| II privi pe Gerald şi-i văzu ochii albaştri luminaţi de o flacără minusculă
de dorinţă şi curiozitate. Observă şi el cât era de chipeş. Gerald era atrăgător, iar sângele părea să-i curgă prin vene repede şi electrizant. Ochii săi albaştri sclipeau puternic, totuşi cumva reţinut, iar corpul său avea o oarecare frumuseţe, era de o pasivitate frumoasă ca şi alura lui.
I — S-ar putea să ne mai întâlnim — eu stau în Londra două mu trei zile, zise Gerald.
I — Da, spuse Birkin. Nu vreau să merg la teatru sau la music- hall — mai bine vii pe la mine şi vezi cum ţi se pare Halliday şi grupul lui.
[ — Mulţumesc —j mi-ar face plăcere, râse Gerald. Ce program ut în seara asta?
L — I-am promis lui Halliday că ne vedem la „Pompadour”23. E un
loc famat, dar n-avem unde merge în altă parte. I ■— Unde este?
întrebă Gerald.
B — In Piccadilly Circus.
L — Ah, da? -— ei bine, atunci pot să vin până acolo? j — Sigur că da — s-ar putea să te distrezi.
23 Inspirată după Cafe Royal din strada Regent, în Londra. Madame di Pompadour (1721-1764) a fost amanta lui Ludovic al XVlea (1710- 1774).
Se lăsa înserarea. Cei doi trecuseră de Bedford. Birkin priveai câmpia şi se simţea cumva deznădăjduit. Aşa se simţise! întotdeauna când se apropia de Londra. Antipatia pe care o. simţea faţă de oameni, faţă de întreaga omenire era aproape ca o] boală.
„Unde apusul liniştit şi colorat al înserării ne zâmbeşte
De departe, de departe” - murmură el în sinea lui, precum un om condamnat la moarte. ] Gerald, care era extrem de atent, preocupat de ceea ce'sej petrecea în jurul său, se aplecă spre el şi-l întrebă zâmbind ;
— Ce spuneai?
Birkin îi aruncă o privire, râse şi repetă:
— „Unde apusul liniştit şi colorat al înserării ne zâmbeşte ,
De departe, de departe,
Peste
pajiştile
unde câteva oi Pe
jumătate
adormite”168—
Acum şi Gerald privea câmpia. Iar Birkin, care dintr-un oarecare motiv era acum obosit şi plictisit, îi spuse:
— întotdeauna am avut sentimentul că sunt condamnat la pieire atunci când trenul ajunge în Londra. Mă simt aşa de disperat, aşa de deznădăjduit, de parcă ar fi sfârşitul lumii.
— Nu zău! spuse Gerald. Şi te sperie sfârşitul lumii?
Birkin ridică uşor din umeri.
— Nu ştiu, zise el. Mă sperie atunci când totul pare iminent' dar nu se întâmplă nimic. In schimb, oamenii îmi creează ura sentiment de dezgust
— de adevărat dezgust. Ochii lui Gerald fură cuprinşi de un zâmbet vesel.
— Chiar aşa? spuse el şi-l urmări pe
celălalt cu un ochi critici Câteva minute
mai târziu, trenul străbătea zonele
mărginaşei
urâte ale Londrei. Călătorii se pregăteau să coboare. In cele din urmă, trenul intră pe sub arcada uriaşă a gării, în umbra* înspăimântătoare a oraşului. Birkin se retrase în sine — ajunsesem Cei doi bărbaţi se urcară
împreună într-un taxi.
I — Nu te simţi ca un condamnat? întrebă Birkin, în timp ce se aşezau în maşina mică ce porni repede şi priveau strada largă §i oribilă.
I — Nu, râse
Gerald. B — E
moarte curată, zise
Birkin.
CAPITOLUL VI CREMA DE MENTĂ
I CÂTEVA ORE MAI TÂRZIU cei doi s-au întâlnit din nou în
1afenea. Gerald trecu prin uşa batantă şi intră într-o încăpere mare şi înaltă
unde chipurile şi capetele oamenilor abia se puteau distinge în aerul înceţoşat de fum, reflectate mai slab şi iipoi repetate în nenumăratele oglinzi de pe pereţi, aşa încât uveai impresia că păşeşti într-o lume neclară, ştearsă, plină de beţivi obscuri, care mişunau prin fumul albastru de ţigară. Singurul lucru care făcea ca acel loc, cufundat în plăceri absconse, să pară real, era pluşul roşu al scaunelor.
[ Gerald mergea încet, atent, cu mişcări extrem de studiate, 8trecurându-se printre mesele şi oamenii care-1 priveau cu feţe înceţoşate când trecea pe lângă ei. Părea că intră într-o lume ciudată, că păşeşte într-un ambient nou, printr-o mulţime de suflete depravate. Era mulţumit şi amuzat. Privi pe deasupra tuturor acelor chipuri şterse, efemere, stranii care stăteau uplecate deasupra meselor. Apoi îl văzu pe Birkin ridicându-se şi făcându-i semn.
