—- Atunci de ce te roagă să mergi la ea, la Breadalby, şi să stal acolo?
Gudrun ridică uşor din umeri.
— La urma urmei, îşi dă şi ea seama că nu suntem chiar nişte ] femei de rând, spuse Gudrun. O fi ea cum o fi, dar proastă nu e. Mai degrabă aş sta cu cineva care-mi displace decât cu o femeie] de rând care nu vede mai departe de lungul nasului. Hermionei Roddice îşi asumă oarecum nişte riscuri.
Ursula medită la asta o vreme.
— Mă îndoiesc, răspunse ea. Chiar nu-şi asumă nici un risc. Cred că ar trebui să o admirăm pentru faptul că îşi dă seama că poate să ne invite pe noi, care suntem profesoare, şi să nu-şi asume nici un risc.
-=•— Chiar aşa! spuse Gudrun. Gândeşte-te la milioanele dffl femei care nu îndrăznesc să facă asta. Ea se foloseşte de toate avantajele pe care le are
— şi asta înseamnă ceva. Chiar cred că, dac-am fi în locul ei, ar trebui să
facem şi noi la fel.
— Nu, spuse Ursula. Nu. M-aş plictisi. N-a4'putea să-mii petrec timpul jucând după cum vrea ea. E umilitor.
Cele două surori erau precum nişte foarfeci care seceră tot ce s-ars interpune între ele, sau precum un cuţit care se ascute pe o tocilă, a
— Desigur, strigă Ursula brusc, ar trebui să fericească clipa în care s-a născut dacă ne ducem să o vizităm. Tu eşti neînchipuit de frumoasă, de o mie de ori mai frumoasă decât e ea sau decât a fost vreodată şi, după părerea mea, te îmbraci de o mie de ori mai frumos decât ea, căci ea niciodată nu arată proaspătă şij naturală precum o floare, ci matură şi chibzuită; unde mai pui că suntem maf inteligente decât majoritatea oamenilor.
— Bâtă îndoială, zise Gudrun.
— Iar asta ar trebui să fie un fapt recunoscut, pur şi simplu, spuse Ursula.
— Cu siguranţă că ar trebui, zise Gudrun. Dar ai să vezi că o să ţi se pară
şic dacă eşti pur şi simplu o persoană obişnuită, banală, precum oamenii de pe stradă, când de fapt tu eşti o adevărată minune ca persoană şi nu semeni deloc cu oamenii de pe stradă, ci eşti echivalentul lor artistic.
I— Ce groaznic! strigă Ursula.
I — Da, Ursula, e groaznic, din multe puncte de vedere. N-ai îndrăzni să fii o persoană care nu este caracterizată de un spirit extrem de ă terre, incredibil de ă terre 161, ceea ce înseamnă că eşti întruchiparea banalităţii. I — E foarte plicticos să devii o persoană mai rea decât ai fost înainte, râse Ursula.
I — Foarte plicticos, răspunse Gudrun. Chiar aşa, Ursula, este plicticos, ăsta e cuvântul potrivit. Toţi tânjim să vorbim elevat şi să ţinem discursuri precum Comeille162, la urma urmei.
Gudrun devenea din ce în ce mai îmbujorată şi jubila la propria deşteptăciune.
[ — Să mergi ţanţoş, zise Ursula. Toţi vrem să mergem ţanţoş, să fim nişte lebede într-un cârd de gâşte.
I— Exact, strigă Gudrun, lebede într-un cârd de gâşte.
I — Toată lumea e aşa de preocupată să joace rolul răţuştei urâte, strigă
Ursula, râzând ironic. Dar eu nu mă simt deloc umilă şi demnă de milă
precum răţuşca cea urâtă. Mă simt precum o lebădă într-un cârd de gâşte.
N-am ce-i face. Aşa te fac ‘oamenii să te simţi. Şi nici că-mi pasă ce cred despre mine. Je m’en fiche 163 .
Gudrun îi aruncă Ursulei o privire plină de invidie ciudată, nedefinită şi de dispreţ.
[ — Bineînţeles, singurul lucru pe care poţi să-l faci este să-i dispreţuieşti pe toţi — pur şi simplu pe toţi, zise ea.
Cele două surori se îndreptară din nou spre casă ca să-şi vadă mai departe de lectură, de bârfă şi de lucru şi să aştepte ziua de luni, când începea şcoala.
Ursula se întreba adesea ce altceva mai aştepta, în afară de începutul şi sfârşitul săptămânii de şcoală sau de începutul şi sfârşitul vacanţelor. Asta era toată viaţa ei! Uneori o apuca groaza şi i se părea că viaţa trece pe lângă
ea, fără să se mai întoarcă şi fără să însemne mai mult decât atât. Dar 16013 Pentru mine, ea
nu există (fir.). 161F 16
Realist (fr.).
162r 17 Pierre Comeille (1606-1684),
dramaturg tragic francez neoclasic. 163!' 18
Nu-mi pasă câtuşi de puţin (fr.).
niciodată nu acceptase acest fapt în totalitate. Era o fire activ® iar viaţa ei părea un fir de iarbă care creşte zi de zî, dar care n® a
ieşit încă din pământ,
CAPITOLUL V ÎN TREN
ÎN ACiiST TIMP, Birkin fusese chemat în Londra. Nu avea încă un domiciliu ştabil. Avea p lpcyinţă în Nottingham, pentru cffl lucra în acel oraş în mare ,par|e a timpului. Dar se ducea adeşelj şiîn Londra sau Oxford.
$e muta din oraş în qraş deştul de aesl iar stilul său de viaţă păţea nesigur, fără să aibă un ritm anumg sau vreun înţeles organic. îl văzu pe derald Crich pe peronul gării, citind un ziar şl bineînţeles aşteptând trenul. Birkin se amestecă prin mulţime! fără să
