[ La masă cu Birkin şedea o fată cu păr negru şi umflat, tuns scurt, după

moda artistelor, ce cădea drept şi apoi se arcuia aproape ca al unei prinţese

egiptene. Avea o constituţie firavă şi delicată, iar ochii mari, negri, trimiteau priviri ostile. întreaga ei făptură degaja un aer delicat, o oarecare frumuseţe şi în acelaşi timp o grosolănie spirituală atrăgătoare, ceea ce-i aprinse lui Gerald în ochi o mică scânteie.

Birkin, care părea estompat, fără să-şi facă simţită prezenţa, de parcă era o fiinţă imaterială, o prezentă drept domnişoara Darrington8. Ea întinse mâna cu o mişcare bruscă, reţinută, îndreptând în tot acest răstimp spre Gerald o privire fixă, misterioasă Im îndrăgostite 83 şi îndrăzneaţă, ceea ce-I făcu să

roşească în timp ce lua loc.

Apăru şi chelnerul. Gerald aruncă o privire înspre paharele celor doi. Birkin avea o băutură verde, iar domnişoara Darrington un pahar micuţ de lichior care mai avea doar o picătură pe fund.

— Nu mai vreţi nişte —

—Brandy, spuse ea, sorbind ultima picătură şi punând paharul pe masă.

Chelnerul dispăru.

—Nu, îi spuse ea lui Birkin. Nu ştie că m-am întors. O să fie îngrozit când o să mă vadă aici.

II pronunţa pe r ca pe un u peltic, aşa cum vorbesc copiii mici, ceea ce o făcea să pară afectată dar nu-i ştirbea din natura firească a personalităţii ei.

Avea un glas dogit şi şters.

— Păi atunci, unde e? întrebă Birkin.

—Are un spectacol particular la Lady Snellgrove, spuse fata. E şi Warrens acolo.

Urmă o pauză.

—Păi atunci, zise Birkin, pe un ton imperturbabil şi protector, ce ai de gând să faci?

Fata făcu o pauză cu un aer plictisit. Nu-i plăcea întrebarea.

—N-am de gând să fac nimic, răspunse ea. Mâine mă duc să văd dacă îmi găsesc de lucru ca model.

'•— Şi la cine o să te duci? întrebă Birkin.

■— Mai întâi o să mă duc la Bentley. Dar cred că e supărat pe mine pentru că am renunţat să-i mai pozez.

S"— Adică, la tabloul cu Madona?

, |— Da. Dar dacă nu vrea, ştiu că pot să-mi găsesc de lucru la Curmarthen.

L — La Carmarthen?

t-— Lordul Carmarthen — face fotografii.

I — Şifon şi umeri.

8 Fata care a inspirat personajul (la care se face trimitere şi care e numită în roman Mussette) a fost un model pe care o chema Puma. Numele ei adevărat era Minnie Lucy Channing. S-a căsătorit cu Philip Heseltine pe 22 decembrie 1916 (vezi nota de la p.84).

Lawrence i-a spus lui Lady Ottoline Morrell: „Heseltine spune că o dispreţuieşte şi nu o poate suporta, că e vicioasă şi e o prostituată..

In realitate, nu e chiar atât de rea...”

K — Da. Dar e foarte decent.

B Se lăsă tăcerea.

—Dar ce ai de gând să faci în privinţa lui Julius? întrebă Birkin.

B— Nimic, spuse ea. O să-l ignor pur şi simplu, t — Ai terminat-o cu el pentru totdeauna?

[ Dar ea-şi întoarse chipul plictisită şi nu răspunse la întrebare.

■ La masă veni în grabă un alt tânăr. t —

Bună, Birkin! Bună, Mussette! Când te-ai

întors? zise el entuziasmat.

B ■— Azi.

■ — Halliday ştie?

■ — Nu ştiu. Şi nici nu-mi pasă.

V 1■— Ha, ha! încă n-a trecut furtuna, nu-i aşa? Vă deranjează dacă mă

aşez şi eu la masa voastră?

I — Nu vezi că discut cu Wupert? răspunse ea rece dar totuşi rugător, ca un copil.

1 — Confesiuni sincere — sunt bune să-ţi alini sufletul, nu? ipuse tânărul.

Păi atunci, la revedere.

I După ce le aruncă o privire tăioasă lui Birkin şi lui Gerald, tftnărul plecă, rotindu-şi în aer poalele hainei.

P In tot acest timp nimeni nu-1 băgă în seamă pe Gerald. Şi totuşi simţea că

fata era conştientă de faptul că el se află în preajma ei. Aşteptă, ascultă şi încercă să pună cap la cap frânturile de conversaţie.

[ — Stai tot în apartamentul acela? îl întrebă fata pe Birkin.

■ — Trei zile, răspunse Birkin. Dar tu?

— încă nu ştiu. Mă pot duce oricând la Bertha.