se facă văzut. Nu-i stătea în fire să abordeze pe nimeni. 1
Din când în când, Gerald se uita în jur, cu capul ridicat, ceeJ c,e era o trăsătură caracteristică lui. Chiar dacă citea ziaruj.' preocupat, trebuia să fie
atent la ceea ce se întâmpla în jurul luil Părpji'să şibă o personalitate multiplă. îşi ţonee,pţfa tqa^ atenţia tşupra a cev^ ee citea în ziar, clar în acelaşi gruşmp privirJ ,aşupta oameniloţ dţn jur, fără şă-i spape nimic.
Birkin, care sJ uita Ia el, era enervat de această, dualitate a lui Geraldl Observase şi el faptul că Gerald părea să se simţă nelalocul Iun printţe, oameni) , În ciuda comportamentului său ciudat, dai jovial şi,sociabil de care dădea dovadă atunci când era provocaţi . în acel moment Birkin fu teribil de uimi,ţ.cănq vâzu aceeaşi privire jovială strălucind pe chipul lui Gerald, când j l Văzu cum se apropie cu mâna, întinsă— Bună, Rupert, undeţmergi?
— La Londra. Presupun că şi
tu tot, acolo mergi. — Da;..
, Gerald îl cercetă cu privirea pe
Birkin, plin de curiozitate. 1 —
O să călătorim împreună,
dacă-ţi face plăcere, .spuseel.
j<L
■ D.H. Lawreflmj
i — Nu călătoreşti de obicei în primul vagon? întrebă Birkin.
— Nu suport înghesuiala, răspunse Gerald. Dar în al treilea e foarte bine.
Au şi vagon restaurant, putem să servim ceaiul acolo, ; Cei doi bărbaţi se uitară la ceasul gării, fără să mai adauge nimic.
i — Ce citeai în ziar? întrebă Birkin.
Gerald îi aruncă o privire rapidă, t — Nu-i aşa că sunt amuzante ştirile din ziar, spuse el. E vorba de doi lideri -—ţ şi deschise ziarul Daily Telegraph —
într-un jargon tipic jurnalistic — şi-şi trecu ochii peste rubricile din ziar —
şi 'apoi mai apare şi chestia asta — nu ştiu cum să-i zic, eseu, sau aşa ceva, despre cei doi lideri, în care se spune că trebuie să se ridice un om care să
schimbe sistemul de valori, să ne facă să vedem adevărul şi să ne schimbăm atitudinea în viaţă, altminteri în câţiva ani o să se aleagă praful de noi, iar ţara o să se ruineze »>.
— Băriuiesc că mai e vorba şi de puţin jargon jurnalistic, spuse Birkin.
— Se pare că autorul a vorbit serios, chiar nu
a glumit deloc, spuse Gerald.. — Dă-mi-1 şi
mie, zise Birkin, întinzând mâna după ziar.
Veni şi trenul şi cei doi se urcară, aşezându-se la o masă micuţă, lângă fereastră, în vagonul restaurant. Birkin îşi trecu ochii peste ziar, apoi îl privi pe Gerald care-i aştepta verdictul. — Cred că autorul chiar vorbeşte serios, spuse el, atât cât poate să vorbească serios.
I, Dar crezi că are dreptate? Crezi că într-adevăr avem nevoie de un alt crez?
întrebă Gerald.
I Birkin ridică din umeri.
I-, — Cred că oamenii care zic că vor o altă credinţă sunt ultimii care ar accepta ceva inovator. Vor o schimbare imediată. Dar ca să facă, faţă vieţii pe care singuri ne-am ales-o şi să nu fie de acord cu ea, să-şi distrugă pur şi simplu vechii idoli, asta n-au s-o facă ! mei îndrăgostite 73 niciodată. Trebuie să-ţi doreşti cu ardoare să scapi de tot ce e vechi, înainte să apară ceva inedit
— chiar şi în tine însuţi. I Gerald îl privea cu atenţie.
— Crezi că ar trebui să renunţăm la
stilul acesta de viaţă, să] o luăm de la
început şi să ne lăsăm duşi de val?
întrebă el.
— De viaţa asta. Da, asta cred. Trebuie să o distrugem pe de-a-ntregul, sau să o lăsăm la uscat până se zbârceşte, aşa cum se întâmplă cu o piele neprelucrată tare. Căci mai mult de atât nu se poate întinde.
Ochii lui Gerald afişau un zâmbet abia perceptibil, ciudat, şi| aveau o privire amuzată, calmă şi curioasă.
- Şi cum propui să se înceapă? Presupun că te gândeşti să schimbi întreaga ierarhie socială, nu-i aşa? întrebă el.
Birkin se încruntă uşor, dar totuşi vizibil. Nici lui nu-i făcea plăcere discuţia.
— Nu propun absolut nimic, răspunse el. Atunci când ne vom dori cu adevărat să avem parte de ceva mai bun, o să distrugem ce-i învechit. Până
atunci, orice fel de propunere, sau încercare de a propune ceva nu înseamnă
