■ — Putem să mâncăm ceva pe aici? Ţi-ar plăcea ceva? t — Da, zise ea. Mi-ar plăcea nişte stridii.

I — Bine, spuse el. O să luăm stridii — şi-i făcu semn chelnerului.

r Halliday nu observă nimic până în momentul în care farfuria micuţă fu aşezată în faţa ei. Apoi strigă deodată:

— Mussette, nu poţi să mănânci stridii când bei brandy.

— Pe tine ce te interesează? întrebă ea.

—A, deloc, deloc, strigă el. Dar nu poţi să mănânci stridii j când bei brandy.

—Nu beau brandy, răspunse ea şi-i aruncă ultimele picături din băutură în faţă.

El scoase un strigăt ciudat. Ea şedea acolo privindu-1, dej parcă nici nu-i păsa.

— Mussette, de ce faci asta? strigă el cuprins de panică. Gerald avu impresia că lui Halliday îi era ftică de ea şi că asta îi făcea plăcere. Părea că-şi savurează propria teamă şi ura pe care o simţea faţă de ea, că o întoarce pe toate părţile şi-i extragă toată savoarea în acele momente de panică.

Gerald îl considera un prostănac bizar, dar totuşi cu o fire atrăgătoare. —

Dar, Mussette, spuse alt bărbat cu o voce slabă, repezită, ai promis că nu-1

răneşti.

— Nu l-am rănit, răspunse ea.

— Ce vrei să bei? întrebă tânărul.

Avea un ten oacheş, neted şi era de o

robusteţe nebănuită. 9 — Nu-mi place

berea Porter, Maxim, răspunse ea. c '—

5;Trebuie să ceri şampanie, răspunse

celălalt şoptit, pe un ton cavaleresc.

Deodată Gerald îşi dădu seama că asta era

o aluzie la adresa lui.

— Bem şampanie, aşadar? întrebă el, râzând.

— Da, seacă să fie, te rog, vorbi ea pe un ton copilăros. Gerald o privea cum mănâncă stridiile. Le desfăcea delicat,

cu gesturi afectate; mâinile ei erau frumoase, iar vârfurile degetelor păreau sensibile, aşa încât dădea miezul deoparte cu mişcări fine şi delicate, iar când mânca era atentă şi graţioasă. Lui îi făcea foarte mare plăcere să se uite la ea, iar acest fapt îl irita pe 91 D.H. Laurenci Birkin. Cu toţii beau şampanie.

Maxim, junele prim rus, cu tenul neted, îmbujorat la faţă şi păr negru lucios, era singurul care părea extrem de calm şi treaz. Birkin era palid şi absent, o apariţie nefirească, iar Gerald zâmbea şi o flacără jovială, dar distantă îi licărea constant în privire. Se apleca într-un fel

protector spre Mussette, care era foarte drăguţă şi suavă, deschizându-se ca floarea roşie de lotus ce îşi arată teribila g< tliciune a inflorescenţei ei, plină de sine, îmbujorată din cauza vinului şi a prezenţei incitante a bărbaţilor din jur. Halliday părea prostit. Un pahar de vin era suficient ca să se îmbete şi să înceapă să se hlizească. Totuşi, avea un aer naiv, plăcut şi cald, t gre-1 făcea atrăgător.

& — Nu-mi este fhuică de nimic în afară de gândacii negri, spuse Mussette, ridicându-şi deodată privirea şi fîxându-1 pe Gerald cu ochii ei negri în care se distingea parcă o flacără tninusculă.

El râse aţâţat, iar sângele parcă-i fierbea în vene. Discursul ei i opilăros îi calma nervii, iar privirea ei arzătoare şi înceţoşată < are se abătu din nou asupra lui, lăsând în urmă tot trecutul, îl făceau să-şi exercite oarece drepturi asupra ei. p — Nu-mi e fhuică, protestă ea. Nu-mi e fhuică de altceva, în

«fără de gândacii negri — uf! t Se cutremură cu mişcări convulsive, de parcă

simplul fapt că ge gândise la aşa ceva era prea mult de suportat.

K — Vrei să spui, zise Gerald, cu meticulozitatea unui om care a băut, că ţi-e teamă să te uiţi la un gândac negru, sau ţi-e teamă să nu te muşte, să nu-ţi facă vreun rău?

I — Muşcă? strigă fata.

■ — Ce scârbos! exclamă Halliday.

r i— Nu ştiu, răspunse Gerald, aruncând o privire în jurul mesei. Gândacii negri muşcă? Dar nu asta e important. Ţi-e teamă să nu te muşte sau e vorba de o antipatie metafizică?

Fata stătea cu ochii ei mici, ca de copil, fixaţi asupra lui.

K — A, eu cred că sunt îngrozitori, oribili, strigă ea. Dacă văd unul, mi se furnică pielea. Dacă ar veni vreunul spre mine, sunt sigură c-aş muri — sunt sigură de asta. fc" — Sper că nu, şopti tânărul rus. I im ei îndrăgostite 93

— Eu sunt sigură că aşa ar fi, Maxim, susţinu ea solemn, p — Atunci n-are să vină nici unul spre tine, spuse Gerald, zâmbitor şi sigur.

Cumva, într-un anume fel ciudat, el o înţelegea.

E vorba de ceva metafizic} aşa

cum afcfe Gerald, afirma Birkin.

Urma o scurtă pauză de nelinişte.

Şi nu-ţi mai e teamă de nimic altceva, Mussette? întrebă! tânărul rus, în felul său grăbit, ■tainic şi elegant.

—- Apuoapc, spuse ea. Mi-e fhuică de anumite lucruri, dad nu chiar în acelaşi fel. Nu mi-e fhuică de sânge.

; Nu ţi-e frică de sânge! exclamă un tânăr cu un chip palicll mătăhâlfes §4

sarcastic, care tocrniai venise la masă işfeîncepuse săi bea whisky.

Mussette îi aruncă o privire urâtă, ursuză, antipatică, pe sula sprâncene.

— Chiar nu ţi-e teamă de sânge? insistă celălalt,

cu un rânjeti batjocoritor pe chip. ; — Nu, nu mi-e

fhuică, replică ea.

Dar de ce, ai mai văzut sânge şi altundeva, decât îni scuipătoarea dentistului? rânji tânărul.