După. care se,duse din nou să se uite la unul dintre tablouri;! Simţea un flux electric care-i străbatea membrele, iar spatele îi era încordat ca al unui tigru, cuprins de o văpaie care-i mocneai în sufleţ. Se simţea foarte mândru.

Mussette se, ridică. J| aruncă o pttyirş de gheaţă lui HallidayJ

o privire îngheţată şi letală care-i adu|6 diţi nouape chirai tânărului'

prostesc ,şi plin de ||cântai:e< ^poi ieşi dffl cameră, adresaiidu-le tuturor un „noapte bună*’ plin de răceală, i

Urma o scurtă pauza; auziră o uşă închizându-se, apoi Maxiri^ spuse, cu vocea sa delicată:

— E în regulă.

... Se uită cu Subînţeles la Gerald şi spuse

din nou, dând uşor diffl cap: I — E-n

regulă. Te-ai aranjat.

I Gerald se uită la chipul lui neted, bronzat şi atrăgător, la ochii lui ciudaţi^

plini de subînţeles., şi i se părea că vocea subţire şi perfect articulată a tânărului rus îi răsuna direct în sânge mai degrabă decât în urechi ■ > > 3M

— M-am aranjat? întrebă Gerald.

f — Da! Da! Te-ai aranjat, spuse rusul, p Halliday continua să zâmbească şi să nu spună nimic.

I Deodată Mussette apăru din nou în uşă, cu chipul ei micuţ şi copilăros părând posomorât şi răzbunător.

— Ştiu că vrei să mă puinzi cu ceva, vorbi ea pe un ton rece, Jar destul de puternic. Dar nu-mi pasă, nu-mi pasă dacă mă puinzi cu ceva. f Se răsuci şi dispăru din nou. Purta un capot larg din mătase purpurie, legat în jurul taliei. Părea aşa de micuţă, de copilăroasă |i de vulnerabilă, aproape demnă

de milă. Şi totuşi privirea ei de gheaţă îl făcu pe Gerald să simtă că se scufundă într-un întuneric îngrozitor, atotputernic, care aproape că-1 speria,

[ Bărbaţii îşi aprinseră câte o ţigară şi discutau liber.

CAPITOLUL VII TOTEMUL

I GERALD SE TREZI TÂRZIU a doua zi dimineaţă. Avusese un somn adânc.

Mussette încă mai dormea, înduioşător, ca un copil. Aşa cum dormea, mică, ghemuită şi fără apărare, avea ceva care- i aprindea în sânge tânărului o flacără nestinsă a pasiunii şi un sentiment de milă devoratoare, avidă. O

privi din nou. Dar ar fi fost o cruzime să o trezească. Se stăpâni şi plecă.

I Auzind voci care veneau dinspre salon, unde Halliday discuta cu Libidnikov, se duse până la uşă şi aruncă o privire înăuntru, fiind conştient că are voie să umble în pantaloni şi cămaşă prin cuibul acesta de burlac.

Spre surprinderea lui, îi văzu pe cei doi tineri lângă foc, goi puşcă.

Halliday îşi ridică privirea, destul de încântat.

— Bună dimineaţa, spuse el. Oh — voiai prosoape?

Şi ieşi gol puşcă în hol, legănându-şi silueta ciudată, albă, printre piesele inerte de mobilă. Se întoarse cu prosoapele şi-şij reluă poziţia, stând ghemuit pe apărătoarea din faţa focului, j — Nu-ţi place să simţi căldura focului pe trup? zise el.

— E destul de plăcut, spuse Gerald.

— Cât de minunat trebuie să fie într-o ţară unde clima îţi permite să renunţi complet la haine, spuse Halliday. — Da, zise Gerald,

dacă n-ar exista atâtea lucruri care să te înţepe şi să te muşte.

— Acesta-i un dezavantaj, îngână Maxim.

Gerald îl privi şi văzu, cu o uşoară repulsie, animalul uman, cu pielea aurie şi lipsită de păr, oarecum umilitor. Halliday era diferit. Avea o frumuseţe robustă, latentă, imatură, întunecată şi impunătoare. Era ca un Christ într-o Pietâ. Animalul era absent total, î se vedea doar frumuseţea robustă şi imatură. Şi Gerald îşi dădu seama cât de frumoşi erau ochii lui Halliday, atât de albaştri, de calzi şi de tulburi, având şi ei o expresie de; neîmplinire.

Lumina focului cădea pe umerii lui masivi, puţina aduşi, aşa cum stătea ghemuit lejer pe apărătoarea focului! privind în sus, iar chipul lui uscăţiv, poate uşor descompus, era totuşi de o frumuseţe impresionantă.

— Ai fost, desigur în ţări calde, zise Maxim, unde oamenii umblă goi.

— Chiar aşa? exclamă Halliday. Unde?

— In America de Sud — Amazon, spuse Gerald.

— Vai, cât de frumos! E unul dintre lucrurile pe care mi-ar plăcea foarte mult să le fac -— să-mi duc viaţa de pe o zi pe alta fără să fie nevoie să pun pe mine nici un fel de haine. Dac-aşj putea să fac asta, aş simţi cu adevărat că trăiesc. D.H.

‘^ ^'Dar de ce? spuse Gerald. Nu cred că ar avea vrea importanţă. LaurrencA

— Vai, eu cred că ar fi minunat. Sunt sigur că viaţa ar fi a® totul altfel —

cu totul diferită, pur şi simplu superbă.

■ — Dar de ce? întrebă Gerald. De ce-ar fi aşa?

I — A, păi ai putea simţi lucrurile din jurul tău, în loc să te mulţumeşti doar să le priveşti. Aş simţi mişcarea aerului pe corp, uş simţi lucrurile pe care le ating, în loc să mă uit doar la ele. Bunt sigur că viaţa a luat o întorsătură

greşită din cauză că totul II devenit mult prea vizual nu putem nici auzi, nici simţi, nici înţelege, nu putem decât să vedem. Sunt convins că asta e total greşit.

■ — Da, aşa e, aşa e, spuse rusul.

[ Gerald îi aruncă o privire şi-i văzu trupul suav, de o nuanţă iiurie, şi părul negru, revărsându-se frumos şi liber pe umeri, precum cârceii de viţă, iar membrele atât de netede ca lujerul unei plante. Arăta atât de sănătos şi de bine clădit, dar de ce oare îl făcea să se simtă stânjenit, de ce avea un sentiment de repulsie faţă de el? De unde provenea această antipatie a lui Gerald, de ce oare simţea că-i ştirbeşte cumva demnitatea? Doar la atât se reducea fiinţa umană? Câtă lipsă de inspiraţie! se gândi Gerald.

I Birkin apăru deodată în pragul uşii, de asemenea dezbrăcat, cu un prosop şi o pijama pe braţ. Silueta sa albă avea un aer distant şi părea venit din altă

lume.

I — Baia e liberă acum, dacă vrea cineva să meargă, li se adresă el tuturor, şi se pregătea să plece când Gerald îl strigă: V — Ascultă, Rupert!

■ — Ce-i?

Silueta albă, solitară, îşi făcu din nou simţită prezenţa în cameră.

■ —-Ce părere ai despre sculptura aceea de acolo? Vreau să ştiu, întrebă