—Dar ce ai de gând să faci în privinţa lui Julius? întrebă Birkin.
B— Nimic, spuse ea. O să-l ignor pur şi simplu, t — Ai terminat-o cu el pentru totdeauna?
[ Dar ea-şi întoarse chipul plictisită şi nu răspunse la întrebare.
■ La masă veni în grabă un alt tânăr. t —
Bună, Birkin! Bună, Mussette! Când te-ai
întors? zise el entuziasmat.
B ■— Azi.
■ — Halliday ştie?
■ — Nu ştiu. Şi nici nu-mi pasă.
V 1■— Ha, ha! încă n-a trecut furtuna, nu-i aşa? Vă deranjează dacă mă
aşez şi eu la masa voastră?
I — Nu vezi că discut cu Wupert? răspunse ea rece dar totuşi rugător, ca un copil.
1 — Confesiuni sincere — sunt bune să-ţi alini sufletul, nu? ipuse tânărul.
Păi atunci, la revedere.
I După ce le aruncă o privire tăioasă lui Birkin şi lui Gerald, tftnărul plecă, rotindu-şi în aer poalele hainei.
P In tot acest timp nimeni nu-1 băgă în seamă pe Gerald. Şi totuşi simţea că
fata era conştientă de faptul că el se află în preajma ei. Aşteptă, ascultă şi încercă să pună cap la cap frânturile de conversaţie.
[ — Stai tot în apartamentul acela? îl întrebă fata pe Birkin.
■ — Trei zile, răspunse Birkin. Dar tu?
— încă nu ştiu. Mă pot duce oricând la Bertha.
Se lăsă iar tăcerea.
Deodată fata se întoarse spre Gerald şi spuse pe un ton cam formal, politicos, într-o manieră distantă, aşa cum face o femeiej careşi acceptă
poziţia socială inferioară, dar care totuşi îşi arogă drepturi de afinitate cu bărbatul căruia i se adresează:
4tt Cunoşti bine Londra?
— Nu prea, râse el. Am venit de multe ori, dar n-am mai
fosd într-un asemenea loc până acum. —
înseamnă că
nu eşti artist, nu? spuse ea pe un ton care-1 făcea să se simtă ca un intrus acolo.
— Nu, răspunse el.
— E soldat, explorator şi un Napoleon al industriei, zise Birkin, recomandându-1 astfel pe Gerald lumii boeme de acolo. 1 — Eşti
soldat? întrebă fata, cu o curiozitate reţinută, dar totuşi aprinsă. — Nu, mi-am dat demisia, spuse Gerald, acum câţiva ani.
— A participat la ultimul război9, zise Birkin.
— Chiar aşa? spuse fata.
—După care a explorat Amazonul, interveni Birkin, iar acum domneşte peste minele de cărbuni.
Fata îl privi pe Gerald cu o curiozitate reţinută. El râse când auzi cum era descris. Se simţea mândru, plin de o tărie masculină. Ochii săi albaştri, cu o privire îndrăzneaţă, erau| luminaţi de un zâmbet, iar chipul său rumen, încadrat de un păr blond şi aspru, era plin de mulţumire şi, iradia de vitalitate. Ii stârnise curiozitatea fetei.
— Cât timp stai? îl întrebă ea.
— O zi sau două, răspunse el. Dar nu mă grăbesc deloc.
Ea încă îl mai privea fix, cu ochii mari, studiindu-1, ceea ce lui i se părea neobişnuit şi incitant. Era pe deplin conştient dd personalitatea sa, de propria atracţie şi asta îl încânta. Se simţea puternic şi capabil să emane un fel de energie electrică. Şi era conştient şi de privirea ei întunecată, arzătoare, aţintită asupra
84
D.H. Lawrencei
