—De ce viei să te simţi liberă? spuse el sarcastic. Nu vrei să fii liberă.
Hermione dădu înapoi ofensată.
— Da, dar toţi avem acel sentiment de descătuşare, spuse^ Gerald. E la fel ca atunci când ajungi pe vârful unui munte şivezij
Pacificul.*: 1
—Te simţi triumfător pe un pisc din Dariayn-*4, murmură italianca, ridifiându-şi o clipă faţa din carte.
W VP- Nu neapărat din Darien, spuse Gerald, în timp ce Ursula începu să
râdă.
Hermione aştepta ca atmosfera să se liniştească şj apoi spuse impasibilă:
-— Da, a şti este cel mai măreţ lucru în viaţă. înseamnă să fiii du adevărâtfiilâiti să fii liber.
—Cunoaşterea înseamnă, bineînţeles, «libertate* spuSe t Malleson.
—Comprimată în pastile, spuse Birkin privind trupul uscăţivi rigid şi micuţ
al baronetujui.
■''SW Ultimul vers din Analizându-l pentru prima oară pe Homer aşa curml- a văzut Chapman (1817) de John Keats (1795-1821). în sbndtul luii Keats ultimul cuvânt e Dorim. (Dariayn imită pronunţia italiană greşită|l îndată
Gudrun şi-l imagină pe celebrul sociolog ca pe o sticlă turtită care conţinea pilule de libertate comprimată, şi asta o încântă. Sir Joshua fu categorisit şi plasat pentru totdeauna în mintea ei.
— Ce înseamnă asta, Rupert? cântă Hermione, uşor ironică.
| —Actul cunoaşterii se limitează, răspunse el, strict la lucrurile pe care le-ai făcut în trecut. E ca şi cum ai îmbutelia libertatea din vara trecută în sticle cu agrişe.
[ — Nu putem decât să cunoaştem trecutul? întrebă barone tul ironic. Putem să categorisim cunoştinţele despre legile gravitaţiei, de exemplu, drept cunoştinţe despre trecut?
I — Da, spuse Birkin.
' — Există un lucru extraordinar de frumos în cartea pe care o 1 Iţesc, zise deodată italianca micuţă pe o voce ascuţită. Zice că „bărbatul veni la uşă şi-şi aruncă privirea în josul străzii”. întregul grup începu să râdă. Domnişoara Bradley merse să privească peste umărul contesei.
I — Uite! îi arătă contesa.
I — „Bazarov veni la uşă şi-şi aruncă privirea în fugă în josul itrăzii”, citi ea.
1 Urmară din nou râsete puternice, dintre care cel mai surprinzător fu al baronetului, răpăind ca nişte pietre aflate în Cădere.
I — Ce carte e? întrebă Alexander repede.
B —Părinţi şi copii de Turgheniev176, spuse micuţa străină, pronunţând clar fiecare silabă, apoi se uită la copertă ca să se verifice. I — O ediţie americană veche, spuse Birkin.
175 33 Lawrence se referă probabil la Alvan în The Tragic Comedians (1880) scris de George Meredith (1828-1909), ale cărui capacităţi intelectuale şi înfăţişare amintesc de cele ale lui Benjamin Disraeli (1804- 1881), conducătorul Partidului Conservator şi primminisţru (1868 şi 1874-1880).
Disraeli şi-a expus ideile politice în romanele Coningsby (1844), Sybil (1845), Tancred (1847) şi Lothair (1870); a devenit conte de Beaconsfleld în 1876.
176| 35 Se pare că o asemenea frază nu se găseşte în nici o ediţie a romanului Părinţi şi copii (1862), scris de romancierul rus Ivan Sergheevici Turgheniev (1818-1883). E posibil ca Lawrence să se fi gslndit la alt roman, necunoscut, sau — şi mai probabil — să nuşi mai li amintit scena.
— Ha! Bineînţeles, tradusă din franceză, spuse Alexander ci| o minunată voce declamatoare. Bazarov ouvra la porte et jeta Ies yeux dans la rue 14 , şi aruncă o privire strălucitoare celorlalţi.
— Mă întreb ce-o însemna acest „în
fugă”, spuse Ursula. | începură să-şi
dea toţi cu presupusul.
Şi apoi, spre uimirea tuturor, servitoarea veni în grabă cu o tavă mare cu ceai. După-amiaza trecuse atât de repede.
După ceai, se adunară cu toţii ca să iasă la o plimbare.
—Vreţi să veniţi la o plimbare? li se adresă Hermione] fiecăruia în parte.
Toţi fură de acord, simţindu-se cumva ca nişte prizonieri carej trebuiau să-şi facă plimbarea zilnică. Doar Birkin refuză. — Nu vii la o plimbare, Rupert?
— Nu, Hermione.
— Dar eşti sigur?
— Foarte sigur.
14 Bazarov deschise uşa şi-şi aruncă ochii pe stradă (fir.).
Urmă o ezitare de o clipă.
— Şi de ce nu? cântă Hermione întrebarea.
îndărătnicia cu care o refuza chiar şi într-o chestiune atât de măruntă
îi făcu sângele să-i curgă repede prin vine. Intenţionase! să-i ia pe toţi la o plimbare prin parc, împreună cu ea.
— Pentru că nu-mi place să merg la
plimbare milităreşte,! spuse el. Câteva
momente, ea mormăi cuvintele în gât.
Apoi spuse qu] o voce ciudată şi
neaşteptat de calmă:
— Atunci o să-l lăsăm pe băieţel în urmă dacă e ţâfnos. H4 D.H. LawrencA Şi păru foarte fericită atunci când îl insultă. EI însă sel încăpăţână şi mai mult.
Hermione o luă pe urma celorlalţi, întorcându-se doar ca să-i facă semn cu batista şi, chicotind, spuse pe un glas cântat:
