Gerald.

Birkin, alb, o apariţie ciudată, se duse spre statuia care reprezenta o negresă în chinurile facerii. Trupul ei gol, cu forme proeminente, stătea ghemuit într-o poziţie ciudată, iar mâinile, ridicate deasupra pieptului, ţineau strâns capetele unei chingi.

I — E o operă de artă, zise Birkin. ! mei îndrăgostite103

— Foarte frumoasă, e foarte frumoasă, spuse rusul, f Se apropiară toţi ca să privească. Gerald se uită spre grupul de bărbaţi dezbrăcaţi, la rusul cu corpul parcă auriu, ca o plantă

de apă, Halliday, înalt şi masiv, de o frumuseţe aspră, Birkin, cu silueta lui albă şi nedefinită, imposibil de categorisit, aşa cum se uita îndeaproape la femeia sculptată. Simţind o stare ciudată de entuziasm, Gerald îşi ridică şi el privirea spre chipul sculptat în lemn. Inima i se făcu cât un purice. Faţa negresei, cenuşie, încordată, aplecată înainte, concentrată asupra efortului fizic uriaş, îi pătrunse până în suflet. Era un chip groaznic, gol, crispat,

abstract până devenea pur şi simplu inexpresiv datorită senzaţiei puternice ascunsă dincolo de ea. In statuie o văzu pe Mussette.^ O recunoscu, ca întrun vis.

— De ce e o operă de artă? întrebă Gerald, şocat şi dezgustat,,'

— Pentru că exprimă un adevăr pur, spuse Birkin. Include tot adevărul despre acea stare anumită, indiferent care e părerea ta despre asta.

— Dar nu poţi să spui că e artă de calitate, spuse Gerald.

— De calitate! In spatele acelei statui se ascund secole, sute de secole de evoluţie într-o singură direcţie; atinge culmile* culturii de un anumit gen.

i —Care cultură? întrebă Gerald contrariat; pur şi simplu nul putea să

înghită chestia aia africană.

— O cultură adevărată, a senzaţiei, o cultură a conştiinţei fizice, a conştiinţei fizice ideale, iraţionale, absolut senzuale. E atât de senzual încât devine desăvârşită, ideală.

Dar Gerald nu era de acord cu asta. El dorea să păstreze anumite iluzii, anumite idei, cum ar fi cele ale îmbrăcămintei. —■iţiplace ceea ce e greşit, Rupert, zise el, lucrurile care sunt opuse personalităţii tale.

— A, ştiu, asta nu e tot, replică Birkin, îndepărtându-se.

Când Gerald se întoarse de la baie şi se duse în camera lui, îşi luă şi hainele cu el. Părea nefiresc dacă nu umblai dezbrăcat prin acea casă. Şi la urma urmelor, era destul de plăcut, era o adevărată simplitate. Totuşi era destul de bizar ca toată lumea să umble în mod voit dezbrăcată.

Mussette stătea în pat, nemişcată, cu ochii ei negri şi rotunzi, posomorâţi ca nişte bălţi cu apă mocirloasă. Gerald nu vedea decât străfundul nesfârşit al ochilor ei negri. Probabil că suferea.

lenzaţia suferinţei ei incipiente îi stârni iar acea flacără vie, o [

Bompasiune usturătoare, o pasiune vecină cu cruzimea. I"— Te-ai trezit? o întrebă el.

I — Cât e ceasul? se auzi vocea ei stinsă.

| Părea să se retragă precum fluxul apei, aproape ca un lichid, tAnd el se apropia de ea, pentru ca apoi să se îndepărteze pentru totdeauna din calea lui. Cu ochii mijind, ca o sclavă care fusese ne cinstită şi al cărei destin se regăseşte în violări anterioare, îl fă- | u pe Gerald să simtă cum nervii îi sunt întinşi la maximum din Kttuza dorinţei carnale. La urma urmelor, doar el era cel care-şi manifesta voinţa, iar ea se supunea pasivă Iui. Tremura tot de o dorinţă ascunsă, aprinsă. Apoi îşi dădu seama că trebuie să se îndepărteze de ea, pentru că ei doi trebuiau să se despartă definitiv. I Micul dejun decurse normal, în tăcere, iar cei patru bărbaţi nrătau curaţi, proaspăt

îmbăiaţi. Gerald şi rusul erau amândoi [corecţi şi camme il faut 12 ca înfăţişare şi comportament. Birkin era slăbit şi bolnav şi eşuase încercând să se îmbrace adecvat, precum Gerald şi Maxim. Halliday purta pantaloni de tweed şi o 1 ftmaşă din flanel verde, o cravată ponosită, care-i venea de minune. Hindusul aduse multă pâine prăjită şi arăta exact la fel t a şi în seara precedentă, era neschimbat.

[ Când micul dejun era pe sfârşite, apăru şi Mussette într-un neglijeu din mătase purpurie cu o eşarfă strălucitoare în talie. îşi revenise oarecum, dar era tăcută şi inertă. Era un chin pentru ea când i se adresa cineva. Chipul ei era ca o mască în miniatură, frumoasă, dar şi sinistră, pe care era întipărită

o suferinţă nedorită. Era aproape miezul zilei. Gerald se ridică şi plecă să-şi vadă de treburile lui, bucuros că ieşise de acolo. Dar încă nu terminase cu ei.

Seara se întoarse din nou, luară cina şi merseră cu toţii la un music-hall, mai puţin Birkin.

Seara târziu se înapoiară în apartamentul lui Halliday, îmbujoraţi din cauza băuturii. Şi din nou servitorul — care dispărea invariabil între zece şi douăsprezece seara —: intră tăcut şi impasibil cu ceaiul, aplecându-se uşor, ciudat, ca o felină, ca să

aşeze tava încet pe misă. Chipul- lui era de nepătruns! aristocratic, cu pielea de & nuanţă uşor pământie. Era tânăaişi chipeş. Dar, privindu-1, Birkin simţea un; uşor dezgust, căci tentai aceea uşor pământie o asocia cu cenuşa sau depravarea, iar expresia aceea aristocratică de nepătruns cu o stupiditate greţoasă fi animalică, t începură să vorbească din nou amical şi plini de interes. Darj

o oarecare stare de nervozitate cuprinse grupul, Birkin deveni; groaznic de iritat, Halliday era plin de ură nefirească faţă de Gerald, Mussette se făcu dură şi rece, precum un cuţit de cremene, iar Halliday părea amorezat de ea. Căci ţinta ei finalâl era să-l supună pe Halliday, să-l aibă sub controlul ei.

Dimineaţa se învârtiră prin cameră ţanţoşi şi leneviră dini nou. Dar Gerald simţea o oarecare ostilitate în atmosferăj venind din partea celorlalţi. Asta îl făcu să i se împotrivească cu încăpăţânare. Mai lâncezi prin apartamentul lui Halliday vreo 1 două zile, iar la sfârşitul celei de-a patra zi acesta făcu o, scenă dezgustătoare şi nelalocul ei. Halliday’îl atacă pe Gerald culaj animozitate absurdă în cafenea. Urmă o ceartă. Gerald fu pe] punctul de a-i trage un pumn în faţă, când deveni deodată dezgustat şi indiferent şi plecă, lăsându-1 pe Halliday într-o starel prostească de triumf, jubilând pe ascuns, 12 Cum se cuvine (fr.).

pe Mussette dură şi de, partea lui, şi pe Maxim care părea imparţial. Birkin era absent; plecase din nou din oraş.

Gerald era intrigat pentru că plecase fără să-i dea bani lui Mussette. Era adevărat, ei nu-i păsa dacă el îi dădea bani sau nu,; iar el ştia asta. Dar s-ar fi bucurat să primească zece lire, iar el s-ar fi bucurat şi mai tare să i le dea.

Acum se simţea pus într-o situaţie incorectă. Plecă muşcându-şi buzele şi-şi apucă cu dinţii! vârful mustăcioarei tunse scurt. Ştia că Mussette se bucura pur şi simplu că scăpase deci. Acum îl avea pe Halliday, aşa cum îşi dorise.

Voia să-l subjuge în totalitate. Apoi se va căsători cu clJ \foia să ge căSătofeaSeâ cu el. îşi pusese în cap să se mărite Cu] Halliday. Nu voia să

mai audă de Gerald din nou, doar dacă ar fi avut, poate, vreo greutate. Căci, la urma urmelor, ea-1 considera pe Gerald un bărbat adevărat, iar ceilalţi, Halliday, Libidnikov, hirkin, tot grupul boem, erau doar pe jumătate bărbaţi. Dar icestor bărbaţi pe jumătate putea să le facă faţă. Se simţea sigură

pe ea în preajma io6 D.H. LawrenM lor. Bărbaţii adevăraţi, ca Gerald, o puneau adeseori la locul ei.

& Totuşi, îl respecta pe Gerald, îl respecta cu adevărat. Reuşise H facă rost de adresa lui, ca să poată apela la el în momentele grele. Ştia că el vrea să-i dea bani. Poate că-i va scrie în acea inevitabilă zi de cumpănă.

CAPITOLUL VIII BREADALBY

I BREADALBY ERA O CASA în stil georgian, cu stâlpi corintici, aflată !n mijlocul unor dealuri domoale, înverzite din Derbyshire, nu departe de Cromford. In faţă, avea vedere la o peluză cu câţiva copaci, iar mai jos, la numeroase iazuri înşirate în inima unui parc liniştit. In spate se aflau copacii care ascundeau grajdurile şi o grădină mare de zarzavat, dincolo de care se desfăşura pădurea.

Era un loc foarte liniştit, aflat la câteva mile bune depărtare de drumul principal, dincoace de Derwent Valley, ascuns privirilor curioşilor. Tăcută

şi abandonată, cu stucatura aurie Ivindu-se printre copaci, faţada casei privea în jos, spre copaci, neschimbată şi neschimbătoare.

Totuşi, în ultima vreme, Hermione locuise destul de mult în această casă.

Părăsise Londra şi oraşul Oxford şi se întorsese la liniştea de la ţară. Tatăl ei lipsea mult timp, fiind plecat în străinătate, aşa că fie stătea singură în casă, doar cu musafirii care treceau s-o vadă, dintre care întotdeauna câţiva îşi făceau apariţia, sau cu fratele ei, care era burlac şi era membru al Parlamentului pentru partidul liberal3'. Venea mereu să stea

P**31 Alexander Roddice e inspirat de Philip Morrell (1870-1943), cu care Lady Ottoline s-a căsătorit în 1902. A fost parlamentar liberal pentru comitatul Oxfordshire în sud (1906-1910) şi membru al partidului condus de Burnley în Lancashire (1910-1918).

acolo atunci când Parlamentul nu era în sesiune Şi părea să fie o prezenţă

constantă Ia Breadalby, deşi era foarte conştiincios îrxj privinţa serviciului..

!

Era la începutul verii când Ursula şi Gudrun veniră să stea pentru a doua oară cu Hermione. Venind cu maşina şi trecând prin parc, priveau de-a lungul pantei unde se înşirau în linişte iazurile, faţada cu coloane, însorită

şi mică, asemănătoare urfui desen englezesc de şcoală veche, aflată pe culmea dealului înverzit, înconjurată de copaci. Pe pajiştea înverzită se vedeau siluete micuţe, femei îmbrăcate în culoarea lavandei şi în galbena care se îndreptau spre umbra cedrului enorm şi armonios.

—Nu-i aşa că-i desăvârşit? spuse Gudrun. E exact ca o acuarelă veche.

Vorbea cu o oarecare invidie, de parcă ar fi fost captivată fără] să vrea, ca şi cum ar fi fost obligată să admire peisajul.