‘ -—Iţi place? întrebă Ursula.

— Nu-mi place, dar aşa cum arată mi se pare că e desăvârşit'.!

Maşina coborî dealul şi urcă apoi dintr-o suflare, după care] luă curba ca să ajungă la uşa laterală. Apăru o servitoare şi apoil Hermione le ieşi înainte cu chipul ei palid, ridicat şi mâinile! întinse, înaintând spre nou-venite, cu Vocea ei cântată: j*fPF-Aţi venit — mă bucur aşa de mult să vă văd -W şi o sărutăl pe Gudrun. Mă bucur aşa de mult să vă văd — o sărută pe Ursula]

şi rămase eu braţul petrecut în jurul ei. Sunteţi tare obosite? —Deloc, spuse Ursula.

— Eşti obosită, Gudrun?

— Deloc, mulţumesc, spuse Gudrun.

>— Nuuuu,; spuse Hermione lungind cuvântul şi rămase să se uite la ele. 1

4

Cele două fete erau stânjenite pentru că nu dădea semne săi intre în casă, ci trebuia să-şi desfăşoare mica ei scenă de biml venit acolo, pe alee.

Servitorii aşteptau.

—Veniţi, spuse Hermione în cele din urmă, după ce lâj analizase

îndeajuns pe amândouă.

Gudrun era cea mai frumoasă şi atrăgătoare dintre ele două,] concluziona Hermione. Ursula era mai telurică, mai feminină.

llnchia lui Gudrun îi plăcea mai mult. Era din poplin verde, cu o mantie largă pe deasupra, cu dungi late, de un verde şi maro Închis. Pălăria era din pai, într-o nuanţă galbenă, culoarea linului proaspăt cosit, şi avea o fundă

împletită cu negru şi portocaliu, ciorapii erau de un verde închis, iar pantofii negri. I[ru o ţinută care dădea bine în ansamblu şi era în acelaşi timp

HRodernă şi unică. Ursula, îmbrăcată în bleumarin, părea mai hanală, deşi nici ea nu arăta rău.

I Hermione purta o rochie de mătase de culoarea prunei, cu tnîlrgele din coral şi ciorapi de aceeaşi culoare. Dar rochia ei era i veche şi ponosită, chiar murdară.

I— Presupun că vreţi să vedeţi camerele acum, nu? Da. Haideţi să urcăm.

I Ursula se bucură că putea să stea singură în cameră. I h rmione zăbovea atât de mult şi-i enerva pe toţi. Stătea aşa de aproape şi avea aşa un stil să ţi se bage pe gât încât devenea jenant şi iritant. Părea că vrea să te sufoce cu prezenţa ei.

■ Prânzul urma să fie servit pe peluză, sub copacul cel mare, ale pBrui ramuri negricioase şi grele se apropiau de pământ. Erau de ffeţă şi o italiancă

tânără, micuţă şi modernă, o altă tânără, cu HOpect atletic, domnişoara Bradley, un baronet şcolit şi uscăţiv de cincizeci de ani13, care scotea tot timpul vorbe de duh şi râdea de |]e din toată inima, aspru, ca un nechezat, mai era şi Rupert Mirkin, şi o secretară, Frăulein Marz, tânără, subţirică şi drăguţă.

■ Mâncarea era foarte bună, ăsta era un lucru cert. Gudrun, fire era o cusurgioaică din fire, fu întru totul de acord. Ursula era încântată de întreaga atmosferă, de masa albă de lângă cedru, de ierul parfumat şi mirosind a soare, de priveliştea asupra parcului înfrunzit, cu căprioare care păşteau liniştite în depărtare. Părea că întregul loc e învăluit de un cerc magic, iar momentul prezent nu ttlHi conta, ci încadra doar trecutul încântător şi preţios, copacii, Uprioarele şi liniştea, precum într-un vis.

Dar sufleteşte era nefericită. Discuţia continuă ca răpăiala unei] mici artilerii, tot timpul puţin sentenţioasă, trăsătură care era doar subliniată de şuvoiul necontenit al vorbelor de duh, iar glumele] care erau spuse în cascadă erau menite să dea o notă de fgvuti îndrăgostite iog superfiJ cialitate conversaţiei care se voia critică şi se baza pe teme generale, căci era o conversaţie dirijată mai degrabă decât una liberă! Participarea la discuţii era mentală şi foarte obositoare. Doar sociologul în vârstă, ai cărui nervi erau aşa de rodaţi încât îl făceau | să arate insensibil, părea de-a dreptul fericit.

Birkin nu vorbea de- j loc. Hermione părea că doreşte, cu o insistenţă

uimitoare, să-l ridiculizeze şi să-l facă neînsemnat în ochii tuturor. Şi eraj surprinzător felul în care părea să reuşească acest lucru şi cât de* neajutorat era el în faţa ei. Arăta pur şi simplu neînsemnat. Ursulaj şi Gudrun, amândouă fiind foarte puţin obişnuite cu astfel de lucruri, şedeau tăcute, ascultând vocea tărăgănată şi plină de înflă-J cărare a Hermionei, vorbele de 13 r 32 Sociologul Sir Joshua Malleson e inspirat de filosoful Bertrand Kussell (1872-1970). El şi Lady Ottoline Morrell au fost amanţi între 1911 şi 1917.

duh ale lui Sir Joshua, pălăvrăgeala] lui Frăulein Marz, sau răspunsurile celorlalte două femei.

Prânzul se sfârşise şi se aduse cafeaua pe iarbă; grupul părăsi masa şi se aşeză în şezlonguri, fie la umbră sau la soare, după cum] doreau, Frăulein intră în casă, Hermione se apucă de broderiei micuţa contesă îşi luă o carte, domnişoara Bradley împletea un coşuleţ din fire de iarbă alese, aşadar şedeau cu toţii pe peluză în' după-amiaza de vară timpurie, lucrând lejer şi purtând o converj saţie deliberată şi aşa-zis intelectuală.

Deodată se auzi zgomotul unor frâne de maşină şi al unutl motor care se opreşte.

— A venit Salsie! cântă Hermione, pe tonul ei muzical amuzant, tărăgănat.

Şi lăsând la o parte lucrul, se ridică domol şi Ia fel de domol] traversă

peluza, cOti după tufişuri şi dispăru din vedere.

— Cine este? întrebă Gudrun.

— Domnul Roddice — fratele domnişoarei Roddice — cel puţin aşa presupun, spuse Sir'Joshua.

— Salsie, da, e fratele ei, spuse contesa, ridicându-şi o clipă] privirea din carte şi vorbind de parcă ar fi vrut să le dea informaţii, într-o engleză

guturală şi uşor gravă.

I Cu toţii erau în aşteptare. Şi apoi, de după tufişuri, se ivi lilueta înaltă a lui Alexander Roddice, mergând romantic pre- ! Cum un erou al lui Meredith care îţi aminteşte de Disraeli175. Se purtă amabil cu toată lumea; îşi intră în rolul de gazdă, arborând H ospitalitate firească şi spontană pe care o învăţase de la prietenii lui Hermione. Tocmai se întorsese din Londra, de la Cameră. Pintr-o dată, atmosfera din Camera.Comunelor îşi făcu simţită

prezenţa şi acolo, pe peluză; ministrul de Interne spusese asta şi uşi a, iar el, Roddice, pe de altă parte, gândise aşa şi pe dincolo şi fi spusese cutare şi cutare lucru unui membru din Parlament. I Apăru şi Hermione de după

tufişuri cu Gerald Crich. Venise împreună cu Alexander. Gerald fu prezentat tuturor, Hermione tl reţinu câteva momente ca să-l vadă toţi, apoi fu condus până In casă tot de Hermione. Era evident că pentru ea, el era musafirul de vază.

[ Se produsese o ruptură în Cabinet; ministrul Educaţiei îşi ii&duse demisia din cauza criticilor aduse de opoziţie. Acest lucru provocă o discuţie pe tema educaţiei.

K — Bineînţeles, spuse Hermione, ridicându-şi chipul cu un «est entuziasmat, nu există nici o scuză, nici un motiv în ceea ce priveşte educaţia, în afară de bucuria şi frumuseţea cunoaşterii în sine. Păru să

rumege câteva clipe nişte gânduri ascunse, apoi continuă: învăţământul profesional nu înseamnă educaţie, ci exact opusul ei.

► Gerald, pregătindu-se să se avânte în discuţie, adulmecă uerul cu plăcere şi se pregăti să vorbească:

I. — Nu neapărat, spuse el. Dar oare educaţia nu este foarte «semănătoare cu gimnastica, nu-i aşa că scopul educaţiei este să formeze o minte antrenată, viguroasă şi energică?

■*i W*La fel cum atletismul formează un corp sănătos, pregătit! pentru orice, strigă domnişoara Bradley, întru totul de acord.» Gudrun o privi cu ură, în tăcere.

— Ei bine, mormăi Hermione, nu ştiu. Pentru mine plăcerea cunoaşterii e

'femei îndrăgostite atât de mare, atât de III minunată -â- ;nimic nu a însemnat atât de mult pentru mine în viaţă precum o anumită cunoaştere — nu, sunt sigură— nimic. — Ce fel de cunoaştere, de exemplu, Hermione? întrebă

Alexander. ^

Hermione îşi ridică faţa şi mormăi:

—-Mmm, nu ştiu. Dar una dintre acestea a fost în legătură cui stelele, atunci când într-adevăr am înţeles ceva despre stele. Te simţi atât de înălţat, atât de liber.

Birkin se uită lâ ea alb de furie.