Se lăsă iar tăcerea.

Deodată fata se întoarse spre Gerald şi spuse pe un ton cam formal, politicos, într-o manieră distantă, aşa cum face o femeiej careşi acceptă

poziţia socială inferioară, dar care totuşi îşi arogă drepturi de afinitate cu bărbatul căruia i se adresează:

4tt Cunoşti bine Londra?

— Nu prea, râse el. Am venit de multe ori, dar n-am mai

fosd într-un asemenea loc până acum. —

înseamnă că

nu eşti artist, nu? spuse ea pe un ton care-1 făcea să se simtă ca un intrus acolo.

— Nu, răspunse el.

— E soldat, explorator şi un Napoleon al industriei, zise Birkin, recomandându-1 astfel pe Gerald lumii boeme de acolo. 1 — Eşti

soldat? întrebă fata, cu o curiozitate reţinută, dar totuşi aprinsă. — Nu, mi-am dat demisia, spuse Gerald, acum câţiva ani.

— A participat la ultimul război9, zise Birkin.

— Chiar aşa? spuse fata.

—După care a explorat Amazonul, interveni Birkin, iar acum domneşte peste minele de cărbuni.

Fata îl privi pe Gerald cu o curiozitate reţinută. El râse când auzi cum era descris. Se simţea mândru, plin de o tărie masculină. Ochii săi albaştri, cu o privire îndrăzneaţă, erau| luminaţi de un zâmbet, iar chipul său rumen, încadrat de un păr blond şi aspru, era plin de mulţumire şi, iradia de vitalitate. Ii stârnise curiozitatea fetei.

— Cât timp stai? îl întrebă ea.

— O zi sau două, răspunse el. Dar nu mă grăbesc deloc.

Ea încă îl mai privea fix, cu ochii mari, studiindu-1, ceea ce lui i se părea neobişnuit şi incitant. Era pe deplin conştient dd personalitatea sa, de propria atracţie şi asta îl încânta. Se simţea puternic şi capabil să emane un fel de energie electrică. Şi era conştient şi de privirea ei întunecată, arzătoare, aţintită asupra

84

D.H. Lawrencei

9 Războiul sud-african (1899-1902), cunoscut şi ca Războiul Anglo-Bur.

lui» Avea ochi frumoşi, misterioşi, larg deschişi, sclipitori, care-1 Ipdin doar pe el. Păreau acoperiţi de o peliculă care se impunea, o oarecare tristeţe ce plutea ca uleiul deasupra li»?!. Nu purta pălărie din cauza căldurii din cafenea. Bluza ei iflign iţi simplă era strânsă cu un şnur în jurul gâtului. Era făcută Ufit crâpe-de-chine galben, bogat, căzând uşor şi învăluind-o de )g gâtul tânăr până în jurul încheieturilor delicate ale mâinii, nren o înfăţişare simplă, desăvârşită şi era de-a dreptul frumoasă

* (ai urită liniilor armonioase ale trupului ei, părului ei moale şi | Rigi u care îi cădea bogat şi egal de ambele părţi ale capului, trasaturilor regulate, delicate şi calde, aproape ca ale unei femei iglptene prin uşoara plenitudine a liniilor, gâtului ei subţire şi bluzei simple, viu colorate, care-i acoperea umerii zvelţi. Era ' fbiitte calmă, aproape nu-şi trăda prezenţa, aşa cum şedea acolo, db fantă şi atentă.

■ Gerald se simţea extrem de atras de ea. I se părea că exercită p putere teribilă asupra ei, dar care-1 umplea de satisfacţie, de o bucurie instinctivă

foarte apropiată de cruzime. Căci ea era o victimă. Simţea că ea se află sub influenţa lui, iar el era aşa de generos. Parcă-i trecea un curent electric prin braţe şi picioare, plftcut şi extrem de puternic. Ar fi putut să o nimicească pe dr antregul din cauza forţei cu care-şi elibera sentimentele. Dar (H stătea în expectativă, supusă.

I Câtva timp au discutat banalităţi.

Deodată Birkin spuse: V-— Uite-1

pe Julius!

I Şi se ridică în picioare pe jumătate, făcând un semn spre noul-venit. Fata, cu o mişcare curioasă,5 aproape răutăcioasă, privi pe deasupra umărului ei fără să-şi mişte trupul. Gerald privea părul ei negru, moale, care se clătina deasupra urechilor.

0

simţea uitându-se cu atenţie la omul care se apropia, aşa că se uită şi el. Văzu un tânăr palid, viguros, cu păr blond cam lung şi des, care-i atârna de sub pălăria neagră, mergând stânjenit prin încăpere, cu chipul luminat de un zâmbet naiv şi cald, dar în HCelaşi timp insipid. Se apropie de Birkin, grăbindu-se să-l salute.

1

Abia când veni aproape o observă pe fată. Se înclină, deveni palid şi spuse pe un ton înalt, ascuţit, ca un guiţat: BffMH îndrăgostite 85

-f*&rz

Mussette, ce faci tu aici?

Toţi oamenii din cafenea îşi ridicară privirea, aşa cum fad animalele când aud un strigăt. Halliday 10? stătea nemişcat, cu uni zâmbet aproape imbecil 10 ^ -Inspirat după compoziţorutPjtiflip Arnold Hjşşeltine (1894-1 j?3fljy al cărui pseudonim era „Peter Warlock” . Recunoscut pentru aranjai iftentele sale musicale, Heseltine şi-a construit reputaţia şi ca având ua apetit; pentru bâutută şi femei. Reapare câ*

luminându-i uşor chipul. Fata şei mulţumea să-l privească fix, aruncându-i o căutătură îngheţata în care se oglindea un noian de experienţe teribile şi o oarecare! neputinţă. Era dominată de el.

—De ce te-ai întors? repetă Halliday, pe aceeaşi voce înalţii isterică. Ţi-am spus să nu tc întorci.

Fata nu răspunse, doar se mulţumi să-i arunce o privire fixăj dyră, de gheaţă, în timp ce el stătea sprijinit, plin de sfială, dd masa alăturată, de parcă voia să ,se apere.

3—Ştii bine că voiai, să ,se întoarcă — vino şi stai jos, i sia adresă Birkin.

s—«! Nu, nu voiam să se întoarcă şi i-am şi spus să nu sa întoarcă. De ce te-ai întors, Mussette?:

In nici un caz din cauza ta, zise ea pe un ton dur plin da resentimente.

— Atunci de ce tc-ai mai întors, Ia urma urmei? striga I lalliday, cu vocea ridicată ca un fel de guiţat. — E liberă să

vină când vreâ, spuse Birkin. Ai te gând să tea aşezi sau nu?

—Nu, n-am de gând să stau la aceeaşi masă cu Mussette! strigă Halliday. •

—N-am să-ţi fac nimic, nu-ţi fie teamă, îi spuse ea* foarte! tăios, dar totuşi cu un aer protector în voCe.

Halliday veni şi se aşeză la masă, ducându-şi mâna la inimă şi: strigând: \, personajul Colemâri îtt Antic Hay (1923) de Aldous Huxley (1894-1963). Lawrence l-a întâlnilj pritaâ oară în iama anului 1915-1916 şi l-a găzduit în Cornwall la putui anului 1916.

—Ah, ce mai lovitură! Mussette, să nu mai faci aşa ceva I vreodată! De ce te-ai întors?

— Ţi-am mai spus că nu din cauza ta, repetă ea.

— Ai mai spus asta o dată, strigă el pe o voce ascuţită.