j<L

■ D.H. Lawreflmj

i — Nu călătoreşti de obicei în primul vagon? întrebă Birkin.

— Nu suport înghesuiala, răspunse Gerald. Dar în al treilea e foarte bine.

Au şi vagon restaurant, putem să servim ceaiul acolo, ; Cei doi bărbaţi se uitară la ceasul gării, fără să mai adauge nimic.

i — Ce citeai în ziar? întrebă Birkin.

Gerald îi aruncă o privire rapidă, t — Nu-i aşa că sunt amuzante ştirile din ziar, spuse el. E vorba de doi lideri -—ţ şi deschise ziarul Daily Telegraph —

într-un jargon tipic jurnalistic — şi-şi trecu ochii peste rubricile din ziar —

şi 'apoi mai apare şi chestia asta — nu ştiu cum să-i zic, eseu, sau aşa ceva, despre cei doi lideri, în care se spune că trebuie să se ridice un om care să

schimbe sistemul de valori, să ne facă să vedem adevărul şi să ne schimbăm atitudinea în viaţă, altminteri în câţiva ani o să se aleagă praful de noi, iar ţara o să se ruineze »>.

— Băriuiesc că mai e vorba şi de puţin jargon jurnalistic, spuse Birkin.

— Se pare că autorul a vorbit serios, chiar nu

a glumit deloc, spuse Gerald.. — Dă-mi-1 şi

mie, zise Birkin, întinzând mâna după ziar.

Veni şi trenul şi cei doi se urcară, aşezându-se la o masă micuţă, lângă fereastră, în vagonul restaurant. Birkin îşi trecu ochii peste ziar, apoi îl privi pe Gerald care-i aştepta verdictul. — Cred că autorul chiar vorbeşte serios, spuse el, atât cât poate să vorbească serios.

I, Dar crezi că are dreptate? Crezi că într-adevăr avem nevoie de un alt crez?

întrebă Gerald.

I Birkin ridică din umeri.

I-, — Cred că oamenii care zic că vor o altă credinţă sunt ultimii care ar accepta ceva inovator. Vor o schimbare imediată. Dar ca să facă, faţă vieţii pe care singuri ne-am ales-o şi să nu fie de acord cu ea, să-şi distrugă pur şi simplu vechii idoli, asta n-au s-o facă ! mei îndrăgostite 73 niciodată. Trebuie să-ţi doreşti cu ardoare să scapi de tot ce e vechi, înainte să apară ceva inedit

— chiar şi în tine însuţi. I Gerald îl privea cu atenţie.

— Crezi că ar trebui să renunţăm la

stilul acesta de viaţă, să] o luăm de la

început şi să ne lăsăm duşi de val?

întrebă el.

— De viaţa asta. Da, asta cred. Trebuie să o distrugem pe de-a-ntregul, sau să o lăsăm la uscat până se zbârceşte, aşa cum se întâmplă cu o piele neprelucrată tare. Căci mai mult de atât nu se poate întinde.

Ochii lui Gerald afişau un zâmbet abia perceptibil, ciudat, şi| aveau o privire amuzată, calmă şi curioasă.

- Şi cum propui să se înceapă? Presupun că te gândeşti să schimbi întreaga ierarhie socială, nu-i aşa? întrebă el.

Birkin se încruntă uşor, dar totuşi vizibil. Nici lui nu-i făcea plăcere discuţia.

— Nu propun absolut nimic, răspunse el. Atunci când ne vom dori cu adevărat să avem parte de ceva mai bun, o să distrugem ce-i învechit. Până

atunci, orice fel de propunere, sau încercare de a propune ceva nu înseamnă

nimic mai mult decât un joc obositor pentru nişte oameni încrezuţi.

Zâmbetul acela abia perceptibil începu să dispară de pe chipul

lui Gerald şi spuse, privindu-1 rece pe Birkin: — Deci chiar eşti de părere că lucrurile stau prost?

— Cu siguranţă.

Zâmbetul îi reapăru pe chip.

— In ce sens?

— Ia-o cum vrei, zise Birkin. Suntem nişte mincinoşi notorii. Nu ne gândim decât cum să ne minţim singuri. Idealul nostru este o lume perfectă, curată, cinstită şi îndestulătoare. Aşadar, acoperim pământul de murdării, căci viaţa înseamnă muncă josnică, precum insectele care scurmă în noroi, aşa încât minerul să poată avea un pianoforte în salonaşul său mizer, iar tu să poţi avea un majordom şi o maşină în casa făcută după ultima modă, şi întreaga naţiune să se distreze la Ritz sau la Empire5, la Gaby Deslys165 sau citind ziarele de duminică. E îngrozitor.

I Gerald făcu o mică pauză ca să îşi revină după această tiradă. I — Ai putea fi de acord să trăim fără o locuinţă — şi să ne întoarcem în sânul naturii?

întrebă el.

— N-aş fi de acord cu absolut nimic. Oamenii nu fac decât ceea ce vor şi ceea ce sunt în stare. Dac-ar fi fost în stare de ceva mai bun, atunci ar fi cu totul altceva. r Gerald începu să mediteze din nou. Nu avea de gând să se lupere pe Birkin. r — Nu crezi că dacă minerul are un pianoforte, aşa cum îi zici tu, acesta ar putea simboliza ceva palpabil, o dorinţă pură de a Bgpira mai sus?

■ — Mai sus? strigă Birkin. Da. Să ajungă pe culmile înalte ale măreţiei. In ochii ortacilor din jur e o persoană măreaţă. (Consideră că părerea celorlalţi este propria lui reflexie, de parcă i-ar fi rătăcit în ceţurile din Brocken şi e cu câteva picioare mai înalt datorită pianului, iar asta îl mulţumeşte pe deplin.

5 Ritz şi Empire erau hoteluri de lux în Londra (încă menţinându- se şi astăzi), celebre şi pentru spectacolele de music-hall. 165 In momentul în care Femei îndrăgostite a fost publicat pentru prima oară la New York în noiembrie 1920, Marea Britanie nu putea să

se

El trăieşte de dragul acelei năluci din Brocken6 care este imaginea propriei lui personalităţi reflectată în părerea celor din jur. Şi tu faci la fel. Dacă eşti o persoană importantă pentru omenire, atunci eşti o persoană importantă

pentru tine însuţi. De aceea munceşti din greu la mine. Dacă poţi să scoţi cărbune ca să «siguri cinci mii de mese pe zi, eşti de cinci mii de ori mai important decât dacă ai găti doar pentru tine.

I — Cred că aşa e, râse Gerald.

I — Nu-ţi dai seama, spuse Birkin, că dacă-mi ajut semenul să mănânce înseamnă că mănânc tot eu? Eu mănânc, tu mănânci, cl mănâncă, noi mâncăm, voi mâncaţi, ei mănâncă — şi apoi ce mal urmează? De ce trebuie să declinăm toţi acelaşi verb? Pentru mine e suficient dacă folosesc persoana întâi, singular.

—Trebuie să te bazezi pe lucruri concrete, spuse Gerald,j al cărui replică

Birkin o trecu cu vederea.

—Şi trebuie să trăim pentru ceva anume, nu suntem doafj vite care pasc şi cu asta basta, spuse Gerald.