prea îi acorda atenţie şi stătea încordată, ridicând din umeri dezaprobator.
Ursula îl urmărea pe ascuns, fără să fie pe de-a-ntregul conştientă te ce se uita. El era foarte atrăgător din punct de vedere fizic, avea o personalitate complexă interesantă şi misterioasă, care îşi făcea simţită prezenţa ca o altă
voce prin trăsăturile delicate şi paloarea chipului, oferind o altă ipostază a lui. Acest lucru se vădea şi în arcuirea sprâncenelor şi gropiţa din bărbie, trăsături rafinate, elegante şi nobile, emanând o vitalitate puternică, la fel ca un hohot de râs, invizibilă şi plăcută. De asemenea, ea fusese fascinată de vraja pe care o exercitau coapsele lui, mai exact de conturul interior al acestora. Nu-şi clădea seama de ce anume era vorba. Dar avea un sentiment de împlinire şi de libertate totală.
P — Dar suntem destul de senzuali fără să ne dăm deloc silinţa în acest sens, nu? întrebă ea, întorcându-se către el, iar ochii ei verzi sclipeau când râdea cristalin şi provocator.
Şi într-o clipă zâmbetul său ciudat, degajat şi teribil de ntrăgător, îi descreţi sprâncenele şi îi lumină ochii, deşi continua lă vorbească.
| — Nu, spuse el, nu suntem aşa. Suntem prea plini de noi.
I — Cu siguranţă că asta nu ţine de infatuare, strigă ea.
E — Nici de asta, nici de
nimic altceva. Ea era
pur
şi
simplu
nedumerită.
I — Nu crezi că oamenii sunt extrem de infatuaţi atunci când vine vorba de puterea lor senzuală? întrebă ea.
I — De asta nici nu sunt senzuali, ci numai şi-ar dori să fie, iar (Stea sunt două lucruri diferite. Sunt întotdeauna conştienţi de bropria persoană şi sunt atât de infatuaţi încât în loc să dea frâu liber instinctelor lor şi să
pătrundă astfel într-o altă lume guvernată de alte legi, ar prefera să...
I — Nu-i aşa că vrei nişte ceai? zise Hermione, întorcându-se ipre Ursula cu o amabilitate plină de graţie. Ai lucrat toată ziua.
Birkin se opri brusc. Un val de mânie şi supărare o cuprinse pe Ursula.
Chipul lui reveni la expresia obişnuită. îşi luă rămasbun de parcă ea ar fi încetat să mai existe pentru el.
Plecară amândoi. Ursula rămase câteva momente privind uşa, apoi stinse luminile, după care se aşeză din nou pe scaun, preocupată şi dezorientată.
Apoi începu să plângă cu amărăciune, îndelung. Nu ştia dacă plânge de supărare sau de bucurie.
CAPITOLUL IV
ÎNOTĂTORUL
MAI TRECU O SĂPTĂMÂNĂ. Sâmbătă plouă, mai degrabă burniţă uşor, iar din când în când ploaia se mai oprea. In acest răstimp Gudrun şi Ursula ieşiră la o plimbare, înspre Willey Water. Aerul era cenuşiu şi străveziu, păsările cântau ascuţit în copacii tineri, iar pământul părea să se trezească la viaţă. Cele două fete mergeau repede, bucuroase, datorită aerului suav al dimineţii, uşor înceţoşat şi umed. Pe marginea drumului porumbarul îşi arăta florile albe şi umede, iar spicele micuţe de culoarea chihlimbarului făceau oarecum contrast cu florile albe. Tulpinile roşiatice parcă luminau aerul cenuşiu, iar tufişurile înalte, care acum înverzeau, se unduiau precum nişte fantome vii, aşa cum se aplecau în bătaia vântului. In acea dimineaţă
totul stătea sub semnul regenerării.
Când cele două surori ajunseră la Willey Water, lacul apăru la orizont, cenuşiu şi parcă himeric, întinzându-se până dincolo de; copacii şi pajiştea umedă, învăluită în negură. Se auzeau sunete vagi, electrice, venind dinspre stăvilarul din josul drumului, păsările ciripeau gureşe, râul susura misterios, izvorând din lac.
Cele două fete îşi continuau drumul fără ţintă. La colţul lacului, lângă
drum, chiar în faţa lor se afla un hangar pentru bărci, acoperit cu muşchi, sub un nuc, şi un debarcader micuţ unde era legată barca, ce se clătina precum o umbră pe suprafaţa apei cenuşii, liniştite, sub parii verzi şi şubrezi. Totul părea fantomatic din cauza verii care se apropia.
Deodată, din hangar ţâşni o siluetă albă, înspăimântătoare în mişcarea sa fulgerătoare, traversând repede vechiul debarcader. Făcu un salt în aer, se auzi plonjând în apă şi, fără să facă valuri, un înotător înainta grăbit, cu mişcări unduitoare. întreaga lume de dincolo, umedă şi îndepărtată, îi aparţinea numai lui. Sel mişca prin apa pură, transparentă, aproape ireală.
Gudrun stătea lângă peretele de piatră, urmărindu-1.
— Cât'îl invidiez, spuse ea stârnită, încet.
-— Puah!. se scutură Ursula» E atât de frig.
— Da, dar cât e de bine §i de frumos să înoţi în larg.
[ Cele două surori,îl urmăreau pe înotător cum taie apa cenuşie învăluită în ceaţă, peste care atârnau crengi de copaci, şi cum Inainteazăugji mişcări ritmice, încete şi năvalnice în acelaşi timp. l — N-ai vrea să fii tu Î11 locul lui?. întrebă Gudrim privind-o pg Ursula, I — Ba da, zise Ursula, c|ar nu sunt sigură sgg e prea multă apă pentru mine.
■ — Nu, zise Gudrun ezitând. ..
B Era fascinată când îl privea pe. înotătorul care se afla)în mijlocul apei.
După ce parcursese înot o anume distanţă.,, el se întoarse şi acum înota pe spate, privind,de,-a lungul apei la cele două fete de lângă zid. Totuşi abia puteau percepe mişcările lui, căci ele îi vedeău chipul bronzat şi simţeau că
le priveşte, I — Este Gerald Crich, spuse Ursula.
I — Ştiu, răspunse Gudrun.
I Rămase nemişcată, contemplând chipul care apărea şi dispărea în valufii in timp ce' bărbatul înota în ritm constant. El le observă din locul izolat în care se afla şi se bucură pentru că se simţea în avantaj faţă de ele şi în acel moment i se părea că are o lume numai a lui. I se părea că nimeni nu-1 poate ataca, era o fiinţă perfectă. Ii plăceau propriile mişcări puternice, îndrăzneţe, ca şi sentimentul neplăcut pe care îl avea când apa rece îi atingea mâinile şi picioarele, înviorându-1. Le vedea pe fete urmărindu-1 de la distanţă şi asta îi făcea plăcere. îşi ridică iui braţ din apă şi le făcu semn.
