Apoi începu să plângă cu amărăciune, îndelung. Nu ştia dacă plânge de supărare sau de bucurie.

CAPITOLUL IV

ÎNOTĂTORUL

MAI TRECU O SĂPTĂMÂNĂ. Sâmbătă plouă, mai degrabă burniţă uşor, iar din când în când ploaia se mai oprea. In acest răstimp Gudrun şi Ursula ieşiră la o plimbare, înspre Willey Water. Aerul era cenuşiu şi străveziu, păsările cântau ascuţit în copacii tineri, iar pământul părea să se trezească la viaţă. Cele două fete mergeau repede, bucuroase, datorită aerului suav al dimineţii, uşor înceţoşat şi umed. Pe marginea drumului porumbarul îşi arăta florile albe şi umede, iar spicele micuţe de culoarea chihlimbarului făceau oarecum contrast cu florile albe. Tulpinile roşiatice parcă luminau aerul cenuşiu, iar tufişurile înalte, care acum înverzeau, se unduiau precum nişte fantome vii, aşa cum se aplecau în bătaia vântului. In acea dimineaţă

totul stătea sub semnul regenerării.

Când cele două surori ajunseră la Willey Water, lacul apăru la orizont, cenuşiu şi parcă himeric, întinzându-se până dincolo de; copacii şi pajiştea umedă, învăluită în negură. Se auzeau sunete vagi, electrice, venind dinspre stăvilarul din josul drumului, păsările ciripeau gureşe, râul susura misterios, izvorând din lac.

Cele două fete îşi continuau drumul fără ţintă. La colţul lacului, lângă

drum, chiar în faţa lor se afla un hangar pentru bărci, acoperit cu muşchi, sub un nuc, şi un debarcader micuţ unde era legată barca, ce se clătina precum o umbră pe suprafaţa apei cenuşii, liniştite, sub parii verzi şi şubrezi. Totul părea fantomatic din cauza verii care se apropia.

Deodată, din hangar ţâşni o siluetă albă, înspăimântătoare în mişcarea sa fulgerătoare, traversând repede vechiul debarcader. Făcu un salt în aer, se auzi plonjând în apă şi, fără să facă valuri, un înotător înainta grăbit, cu mişcări unduitoare. întreaga lume de dincolo, umedă şi îndepărtată, îi aparţinea numai lui. Sel mişca prin apa pură, transparentă, aproape ireală.

Gudrun stătea lângă peretele de piatră, urmărindu-1.

— Cât'îl invidiez, spuse ea stârnită, încet.

-— Puah!. se scutură Ursula» E atât de frig.

— Da, dar cât e de bine §i de frumos să înoţi în larg.

[ Cele două surori,îl urmăreau pe înotător cum taie apa cenuşie învăluită în ceaţă, peste care atârnau crengi de copaci, şi cum Inainteazăugji mişcări ritmice, încete şi năvalnice în acelaşi timp. l — N-ai vrea să fii tu Î11 locul lui?. întrebă Gudrim privind-o pg Ursula, I — Ba da, zise Ursula, c|ar nu sunt sigură sgg e prea multă apă pentru mine.

■ — Nu, zise Gudrun ezitând. ..

B Era fascinată când îl privea pe. înotătorul care se afla)în mijlocul apei.

După ce parcursese înot o anume distanţă.,, el se întoarse şi acum înota pe spate, privind,de,-a lungul apei la cele două fete de lângă zid. Totuşi abia puteau percepe mişcările lui, căci ele îi vedeău chipul bronzat şi simţeau că

le priveşte, I — Este Gerald Crich, spuse Ursula.

I — Ştiu, răspunse Gudrun.

I Rămase nemişcată, contemplând chipul care apărea şi dispărea în valufii in timp ce' bărbatul înota în ritm constant. El le observă din locul izolat în care se afla şi se bucură pentru că se simţea în avantaj faţă de ele şi în acel moment i se părea că are o lume numai a lui. I se părea că nimeni nu-1 poate ataca, era o fiinţă perfectă. Ii plăceau propriile mişcări puternice, îndrăzneţe, ca şi sentimentul neplăcut pe care îl avea când apa rece îi atingea mâinile şi picioarele, înviorându-1. Le vedea pe fete urmărindu-1 de la distanţă şi asta îi făcea plăcere. îşi ridică iui braţ din apă şi le făcu semn.

! — Ne face cu mâna, spuse Ursula. ’

—1 Da, răspunse Ursula. f Ele îl urmăreau, iar el le făcu din nou cu mâna de lâ distanţă, dându-le de înţeles că ie-a recunoscut.

— E ca un Nibelung® râse Ursula.

Gudrun nu spuse nimic, doar continua să stea'nemişcată şi să privească apa.

Gerald se întoarse deodată şi se îndepărtă repede, înotând pe o] parte.

Acum era singur; singur şi de neatacat în mijlocul apei, caro parcă îi aparţinea. Se simţea plin de entuziasm, izolat în elementul? lui, liber şi fără

restricţii. Era fericit, dădea din picioare şi din toi corpul fără să se simtă

îngrădit, era doar el în acea lume a apelofii

Gudrun îl invidia dureros de mult. Chiar şi aceste momente! de izolare totală şi plutire i se păreau într-atât de invidiat încâlj se simţea parcă

pedepsită să stea acolo pe drum. 'I

— Doamne, vezi ce înseamnă să

fii bărbaţi strigă eâ. Ce?

exclamă Ursula surprinsă.

-— Libertate, independenţă* mobilitate! strigă GudrunJ îmbujorată fără

mtttiV |i radioasă. Dacă eşti bărbat şi-ţi propui să| faci un lucrii, fi faci.

Nţl’trebuie să întâmpini mii de obstacole aşa cum i se întâmplă unei femei.

Ursula se întreba ce anume o frământa pe Gudrun de' izbucnise astfel. Nu putea să înţeleagă.

—* Ce vrei să faci? întrebă ea.

— Nimic, strigă Gudrun, întărindu-şi spusele repede. Dar- presupunând că aş face ceva. Presupunând că aş vrea să mă duc| înot până acolo. Este ceva imposibil, este de neconceput ca eu sa| mă dezbrac acum şj să sar în apă. Dar nuri aşa că e ridicol, nu-i aşa că asta pur şi simplu te împiedică să

trăieşti din plin?

Era aşa de înfierbântată, de îmbujorată şi de furioasă, încâj| Ursula rămase nedumerită. Cele două surori îşi continuării drumul înainte. Treceau prin dreptul copacilor de pe dealul dim dreptul proprietăţii Shortlands. Priviră

cşşa< vagon,;. jpăşă,s şlabî luminată şi misterioasă în aerul umed al dimineţii, cu cedrii care» bateau înspre ferestre. Gudrun părea să o studieze îndeaproape. |

— Nu ţi se pare că e atrăgătoare, Ursula? întrşbă Gudrun. i

-— Foarte,, spuse, jLJrsula. [Foarte liniştită şi încântătoare. „

— Are şi un contur bine definit 60 ^ aparţine unei anume epoci.

D.H.

Lawrende.

*** Cărei epoci?

— Secolului al XVlII-lea, bineînţeles; caracteristică pentru, vremea când au scris Dorothy WordsworthM şi Jane Austen, nu crezi?)

I Ursula râse.