conversaţie. Nu-1 iubeşti cu adevărat?
Ursula se înroşi puţin la întrebarea uşor impertinentă a Hermionei. Şi, totuşi, nu se simţea chiar jignită. Hermione părea atât de plină de candoare, de calmă şi raţională. La urmai urmelor, era cu adevărat un lucru măreţ să
poată fi atât de | raţională.
—Spune că nu-şi doreşte iubire, răspunse Ursula.
—Dar atunci, ce anume? întrebă Hermione tărăgănat şi cu 1 calm.
—îşi doreşte cu adevărat să-l accept de soţ.
Hermione tăcu o vreme, urmărind-o pe Ursula cu o privire 1 înceată, melancolică. 362. D.H. Lawetm
- Da? spuse ea în cele din urmă, pe un ton neutru. Apoi, l rldicându-se: Şi ce anume nu-ţi doreşti? Nu vrei să te măriţi?
NU... nu vreau_____Nu cu
adevărat. Nu vreau să accept felul de supunere la care insistă el. Vrea să
renunţ la mine, iar eu (tur şi simplu nu cred că pot să fac asta.
L Din nou urmă o pauză lungă, înainte
ca Hermione să răspundă: I — Nu şi
dacă vrei.
I Apoi, din nou se lăsă tăcerea. Hermione se cutremură de o dt irinţă ciudată.
A, măcar dacă i-ar fi cerut ei să-l slujească, să-i Ile sclavă! Se înfioră de dorinţă.
I — înţelegi? Nu pot....
Dar ce anume mai precis....
I Amândouă începuseră să vorbească în acelaşi timp şi amândouă se opriră.
Apoi, Hermione, arogându-şi prioritatea de
0 vorbi, reluă ca şi cum ar fi fost plictisită:
, — In ce fel vrea să i te supui?
— Spune că vrea ca eu să-l accept într-un mod ne- emoţional şi pentru totdeauna — chiar nu ştiu ce vrea să spună. Spune că-şi doreşte ca partea demonică din el să se împerecheze i> trupeşte —, şi nu fiinţa umană. Vezi dumneata, într-o zi spune un lucru şi a doua zi, altul — şi mereu se contrazice.
* — Şi mereu se gândeşte la el şi la insatisfacţia lui, spuse
1 Iermione încet.
^ — Da, exclamă Ursula. De parcă problema asta l-ar privi numai pe el. Iar acest fapt face ca totul să devină imposibil, k Dar imediat începu să
retracteze.
L — Insistă să accept că Dumnezeu ştie ce există înăuntrul lui, nsluă ea. Vrea ca eu să-l accept ca... ca pe ceva absolut... Dar mi se pare că nu vrea să
dăruiască nimic. Nu-şi doreşte o intimitate caldă şi reală, nici nu vrea să audă, o respinge. Nu vrea să mă lase să gândesc şi nici să simt ceva, urăşte sentimentele.
1 Urmă o pauză lungă şi crâncenă pentru Hermione. A, dacă măcar el i-ar fi cerut ei asta! Pe ea o împinsese înspre tărâmul raţiunii, o condusese inevitabil către cunoaştere — şi apoi o detestase pentru asta.
— Vrea ca eu însămi să dispar, reluă Ursula, să nu mai tun nimic de-a face cu propria mea fiinţă... ţpMf Atunci de ce nu se căsătoreşte cu o odaliscă76? spuse 11 <h mione, cu vocea ei blândă, cântată, dacă asta e ceea ce-şi doreşte Chipul ei prelung arăta demonic şi amuzat.
Da, spuse Ursula, vag.
La urma urmelor, lucrul obositor este că nu voia o odalisi I sau o sclavă.
Hermione ar fi fost sclava lui — căci exista în ei dorinţa oribilă de a se pleca în faţa unui bărbat, a unui bărbut care o venera şi o recunoştea drept fiinţa supremă. El nu-şi dorei o odaliscă. Voia ca o femeie să ia ceva de la el şi să
renunţe la fiinţa ei într-atât încât să ia şi ultimele adevăruri, ultimele faptiJ
ultimele experienţe fizice, materiale şi de nesuportat.
76Sclavă sau concubină, mai ales în seraiul sultanului turc.
Iar dacă făcea asta, oare el ar fi încântat? Ar fi în stare să îi fi( recunoscător până la capăt, sau se va folosi de ea ca de un instrin ment, o va folosi pentru propria sa satisfacţie personală şi nu o va băga pe ea în seamă? Asta făcuseră
ceilalţi bărbaţi. Voiseră să aibl parte de propriul lor spectacol, nu voiau să o bage în seamă şl transformară tot ceea ce reprezenta ea în nimic. Tot aşa cum Hermione îşi trăda acum natura ei feminină. Hermione era ca un bărbat şi credea numai în ceea ce credeau bărbaţii. îşi trăda latura feminină; Iar Birkin oare ar recunoaşte-o sau ar respinge-o?
Da, spuse Hermione, pe când amândouă se trezeau din propria lor visare. Ar fi o greşeală, cred că ar fi o greşeală.
