—Şi o singură modalitate de a accepta întreaga lume, adăugă el.
— O întreagă altă lume, da, spuse ea fericită.
— Poate că ar mai fi Gerald şi Gudrun, 446
D.H. Lawrene
spuse el. A ' Dacă este, este şi gata, zise ea. N-are rost să ne facem, griji,.
Nu prea avem cum să-i schimbăm, nu?
— Nu, spuse el. N-avem dreptul să încercăm, nici chil® daci am avea cele mai bune intenţii din lume. -
• — Vrei să încerci să-i obligi? întrebă ea.
— Poate, îi răspunse el. De ce-aş vrea. eu să fie liber, ?cânq asta nu-1
preocupă? i Ea tăcu o vreme.. ■ ţ
— Oricum, nu-1 putem face fericit, spuse ea. Va trebui să încerce singur.
; — - Ştiu, zise Birkin. Dar ne dorim să mai fie şi alţii cu noi, nu?
— Dece? întrebă ea. ?,
’mşş Nu ştiu, răspunse el stânjenit. Omul tânjeşte după un fel de camaraderie mai strânsă.
: wMţp Dar de ce? insistă ea. De ce-ai tânji după alţi oameni||Dffî ce-ai avea nevoie.de eH fc Afirmaţia ei îl lovi în punctul sensibil. îşi
încreţi sprâncenele,)
— i]^MliS;e,.ie«umă numai la noi?/întrebă el) tensionat. m — Da, ce altceva mai vrei? Dacă mai vrea
cineva .să nj sd alăture, n-are decât. DarI faliei îndrăgostite 447 de ce trebuie să alergi după ei?
Faţa; lui era tensionată şi nemulţumită. > . — Vezi tu, începu el, întotdeauna adevărat fericiţi împreună cu alţi oameni. O mică libertate în]
compania altora.
Ea reflectă câteva momente.
—• Da, toţi vrem asta. Dar asta trebuie să se huâmple de la] sine, nu poţi să faci nimic în privinţa asta cu ajutorul proprieu tale
voinţe. întotdeauna mi s-a părat că eşti de părere că poţi săi obligi florile să înflorească.
Oamenii trebuie să ne iubească peft-J tru
că aşa vor, nu, poţi să-i obligi. ,. a
— Ştiu, spuse el. Dar oare nu trebuie să facem nici un pas în sensul acesta?
Oare trebuie să ne ducem viaţa de parcă am ffl
singuri pe lume, singurele fiinţe? ,
— Mă ai pe mine, spuse ea. De ce ai mai avea nevoie de alţ^H De ce trebuie să-i obligi pe oameni să fie de acord cu tine? De cefl
448
D.H. Lawrene
ini poţi fi singur, numai eu tine, aşa cum
spui mereu? încerci să-l presezi pe Gerald aşa cum ai încercat să o presezi şi pe
Hermione. Trebuie să înveţi să fii singur.
Şi, mai mult decât atât, e urât din partea ta. Mă ai pe mine. Şi totuşi vrei să-i obligi
şi pe alţii să te iubească. Chiar încerci să-i i.fnei îndrăgostite 449
forţezi să te iubească. Chiar şi atunci, tiu le mai vrei iubirea. f Chipul său avea o expresie de consternare sinceră.
I — Chiar aşa? spuse el. E problema pe care nu o pot rezolva. Ştiu că vreau o relaţie perfectă şi completă tu tine: şi aproape că avem aşa ceva, chiar aşa este. Dar mai presus de asta, oare eu îmi doresc o relaţie adevărată, supremă cu Gerald? îmi doresc oare o relaţie definitivă, aproape nepământeană — o relaţie între eul meu esenţial şi al lui — sau nu? r Ea-1
privi un timp îndelungat, cu ochi ciudaţi, strălucitori, dar nu-i răspunse.
CAPITOLUL XXVIIPLECAREA DE ACASĂ
ÎN ACEA SEARA URSULA SE ÎNTOARSE ACASĂ cu ochii foarte
strălucitori şi visători, ceea ce îi enervă pe părinţii ei.
Tatăl ei ajunse acasă la ora cinei, obosit 450
D.H. Lawfm
după orele de curs de după- amiază şi de drumul lung spre casă. Gudrun citea, iar mama ei stătea tăcută.
Deodată Ursula se adresă celor din casă, cu o voce sprintenă: — Rupert şi cu mine o să ne căsătorim mâine.
Tatăl ei se întoarse către ea rigid.
— Ce-o să faci? întrebă el.
— Mâine! exclamă Gudrun, cu o voce ca un ecou.
— Chiar aşa? se miră mama.