Dar Ursula nu făcu decât şă zâmbească încântător şi nu răspunse. — Să

te măriţi mâine! strigă tatăl aspru. Ce vrei să spui?

Da, zise Ursula. De ce nu? Aceste trei cuvinte care VH neau

din partea ei îl enervau întotdeauna. Totul e în regulă, von|

merge la ofiţerul stării civile.

In cameră urmă o tăcere de o clipă, după afirmaţia veselă, daf

vagă a Ursulei.

— Zău, Ursula! exclamă şi Gudrun.

—

Am putea să te întrebăm şi noi de unde atâta

mister? zist mama cu un glas autoritar. iH — Dar n-a

fost nici un mister. Ştiaţi.

—Cine ştia? zise indignat tatăl ei. Cine ştia? Ce vrei să spui cu acest „ştiaţi”?

Era într-unul dintre acele momente de furie inexplicabilă,

iar Ursula se înverşună de îndată împotriva lui. — Desigur

că ştiaţi, spuse ea, degajată. Ştiaţi că avem dfl gând să ne

căsătorim. Urmă o pauză periculoasă.

—

Deci ştiam că aveţi de gând să vă căsătoriţi, da? Ştiam tj

Parcă ştie cineva ceva despre tine, căţea mincinoasă!

— Tată! strigă Gudrun, îmbujorându-se puternic, plină de o revoltă aprigă. Apoi, cu o voce rece dar delicată, de parcă i-ar reaminti surorii ei să fie umilă: Dar nu e o decizie îngrozitor do]

pripită, Ursula? întrebă ea.

—

Nu, nu chiar, răspunse Ursula, cu aceeaşi voioşie

enervan-l tă. Tot încearcă să mă convingă de săptămâni întregi, a şi obţinut! dispensa. Doar că eu, eu însămi nu eram pregătită.

Acum sunţl pregătită. Aveţi vreun motiv pentru care să nu fiţi de acord?

—

Cu siguranţă că nu, spuse Gudrun, dar pe un ton de ]

confirmare rece. Eşti perfect liberă să faci cum doreşti.

—

„Pregătită tu însăţi” — tu însăţi, asta-i tot ce contează* nu?

„Nu eram pregătită”, o imită tatăl ei

I fin® batjocoritor Tu şi cu persoana ta! Te crezi tare importantă, nu? îndrăgostite

451

Ursula se reculese şi-şi drese vocea, iar ochii îi sclipeau într-o I lumină

aurie şi ameninţătoare.

— Sunt. Pentru mine însămi, spuse ea rănită şi uluită. Ştiu că pentru oricine altcineva nu prezint importanţă. N-ai vrut decât să mă terorizezi nu ţi-a păsat niciodată de fericirea mea.

■ Tatăl ei se aplecă înainte, urmărind-o, iar chipul îi era aprins ti o flacără.

f — Ursula, ce spui? Ţine-ţi. gura, exclamă mama ei.

Ursula se întoarse împrejur, iar. luminiţele

l din ochii ei se aprinseră.

L — Nu, nu vreau, strigă ea. N-am să-mi ţin gura şi să accept iâ fiu terorizată. Ce contează ,ziua în care mă mărit, ce mai

îţm teazăl Nu mă afectează decât pe mine.

Tatăl ei era tensionat şi se ghemuise fa o

I

pisică gata să sară.

— Oare? exclamă el, apropiindu-se mai

I

tare de ea.