—Dar nu-i nevoie să te grăbeşti aşa, spuse el.
—Ba da, răspunse ea, am să plec.
Şi întorcându-se spre Hermione înainte să mai aibă timp il mai spună ceva, îşi întinse mâna şi zise la revedere.
—La revedere, zise Hermione pe un ton cântat, reţinând u i mâna. Chiar trebuie să pleci acum?
—Da, cred că am să plec, zise Ursula, cu o expresie hotărfttl întipărită pe chip şi ferindu-se de privirea Hermionei.
—Crezi că trebuie...
Dar Ursula îşi eliberase mâna. Se întoarse către Birkin rapid, aproape ironică:
—La revedere!
Şi deschise uşa înainte ca el să aibă timp să facă asta în locul ei, După ce ieşi din casă, începu să alerge pe drum, furioasă M agitată. Era ciudat felul în care Hermione trezea în ea mânia şi violenţa nemotivate, chiar prin simpla ei prezenţă. Ursula ştia cfl cedase în favoarea celeilalte femei, ştia că părea prost crescuţii, necivilizată şi exagerată. Dar nu-i păsa.
Continua să alerge pe drum de teamă să nu se întoarcă înapoi şi să le râdă
ironic în ititg celor doi pe care îi lăsase în urmă. Căci nu făceau decât: să o scoată din sărite.
EXCURSIA
K ÎN ZIUA URMĂTOARE Birkin se duse să o caute pe Ursula. S-a lutilimplat ca în ziua aceea cursurile să se termine la amiază.
I Hrkin. îşi făcu apariţia către sfârşitul dimineţii şi o invită la o plimbecu maşina după-amiază. Ursula fu de acord. Dar chipul ei era dist ant şiîntunecat, iar el simţi că i se face inima cât un purice.
I După-amiaza era frumoasă şi învăluită de o lumină difuză. Hirkinconducea, iar ea stătea lângă el. Dar totuşi chipul ei păs- ti'rt o expresiede întunecime şi distanţă. Când era aşa, ca un zid mlicat în faţa lui,inima i se strângea.
I Viaţa lui părea acum atât de neimportantă, încât nici nu-i mai păsa deea. Uneori i se părea că nu-i pasă nici cât negru sub unghie dacă Ursula,
Hermione sau oricine altcineva exista sau nu. De ce să-şi mai bată capul?
De ce să se lupte pentru o viaţă liniştită şi plăcută? De ce nu s-ar avântaîntr-o serie de aventuri, precum într-un roman picaresc? De ce nu? De cesă-şi mai facă griji în legătură cu relaţiile dintre oameni? De ce să-i ia înserios, fie că sunt bărbaţi sau femei? De ce să stabilească vreo relaţieserioasă? De ce să nu fie degajat, să rătăcească de colo-colo, profitând detot ceea ce merita?
I Şi totuşi, era condamnat şi osândit să continue efortul de a duce un traidecent.
[ — Uite ce ţi-am cumpărat, spunea el.
Maşina alerga de-a lungul unui drum larg şi alb, printre copa- clitomnatici.
| îi oferi o bucăţică de hârtie făcută ghemotoc. O
luă şi o desfăcu. f — Ce
minunat, exclamă ea. Ursula cercetă cadoul.
[ — Cât sunt de minunate!
exclamă ea din nou. Dar de ce mi Itî dai mie?
[• Puse întrebarea pe un ton jignitor.
Chipul lui străluci de o iritare plictisită. Ridică din umeri uşor.
CAPITOLUL XXIII
— Aşa am vrut, spuse el, rece.
— Dar de ce? De ce-ai făcut-o?
— Trebuie neapărat să găsesc un motiv? întrebă el.
Se lăsă tăcerea, timp în care ea analiză
inelele care fusese* ti înfăşurate în
hârtie.
—Cred că sunt frumoase, spuse ea, mai ales acesta. Acest» e minunat.
Era un opal rotund, de un roşu aprins, aşezat
într-un cerc ilt' rubine micuţe. — Acesta îţi
place cel mai mult? întrebă el.
— Cred că da.
