uitându-se la ea. Ursula îi simţea privirea întunecată şi fixă aţintită

asupra ei tot timpul, iar asta o făcu să se simtă puţin înspăimântată. îşi îndepărtă părul de pe frunte, nervoasă, j — Sunt urâtă?'întrebă ea şi îşi suflă nasul din nou.

Un zâmbet infim învălui privirea Iui Birkin.

— Nu, din fericire.

Birkin se duse către ea şi o strânse în braţe, ca pe un lucru care îi aparţinea. Era atât de minunat de frumoasă încât nul putea suporta să o privească. Aşa că nu făcu decât să o ţină strâns lipită de el. Acum, purificată de propriile ei lacrimi, era proaspătă şi delicată ca o floare care tocmai se desface, o floare atât de proaspătă, de delicată şi atât de perfectă, învăluită în propria sa lumină, încât nu putea să se uite la ea, ci trebui să o

—

ascundă strângând-o în braţe şi să-şi îngroape faţa în părul ei. Avea acea candoare perfectă a creaţiei, ceva transparent şi simplu ca o floare strălucitoare, radioasă, deschisă chiar atunci ca o binecuvântare cerească.

Era atât de proaspătă, atât de minunat de pură, atât de, luminoasă. Iar el era atât de bătrân, atât de cufundat în amintiri apăsătoare. Sufletul ei era proaspăt, neconturat şi sclipind de ceva ce nu se putea vedea. Iar al Iui era întunecat şi posomorât, nu mai avea decât o fărâmă de speranţă vie, ca un grăunte de muştar94, dar această fărâmă vie dinăuntrul său era pe măsura tinereţii ei desăvârşite.

— Te iubesc, şopti el în timp ce o săruta şi tremura de speranţă pură, ca un om care se naşte din nou cu o speranţă minunată şi vie, depăşind cu mult graniţele morţii.

Ea nu-şi dădea seama cât de mult însemna asta pentru el, cât de mult preţ

punea el pe acele câteva cuvinte. Aproape ca un copil, ea dorea o dovadă, o afirmaţie, chiar repetată, căci totul părea încă nesigur, nedefinit pentru ea.

Dar recunoştinţa lui plină de vervă cu care o accepta în sufletul său, bucuria nespusă, de neimaginat a faptului că se ştia viu şi potrivit să se unească cu ea, el care era aproape ca şi mort, care era pe cale să dispară

împreună cu seminţia lui în hăul morţii mecanice, nu va putea fi niciodată

înţeles de ea. O venera aşa cum cei în vârstă venerează tinereţea, triumfa prin ea pentru că, prin singura fărâmă de credinţă, el era la fel de tânăr ca şi ea. Era perechea ei potrivită. Această căsnicie cu ea însemna învierea şi viaţa lui276.

Ea nu avea cum să ştie toate acestea. Voia să fie ridicată în slăvi, să fie adorată. Existau momente nesfârşite de tăcere între ei. Cum ar putea să-i spună despre nepieritoarea ei frumuseţi care nu însemna nici formă, nici greutate sau culoare, ci era ceva ca o lumină ciudată, aurie! Cum ar putea el însuşi să ştie în ce anume constă frumuseţea ei pentru el. Spunea: „Ai un nns frumos. Ai o bărbie adorabilă.” Dar astea sunau ca nişte min* ciuni, iar ea era dezamăgită şi jignită. Chiar atunci când el îi spunea şoptind sincer:

„Te iubesc, te iubesc”, nu era adevărul sincea Era ceva dincolo de iubire, o asemenea bucurie de a se fi depăşii , de a transcende vechea existenţă.

Cum ar putea el să spună „eu" când el era ceva nou şi neştiut, cu totul altă

persoană? Acest „eu”, această formulă veche de secole, erau litere moarte.

In acest nou extaz, suprarafinat, o pace care depăşea cunoaşterea, nu existau „tu” şi „eu”, ci doar a treia minune nerealizată; nu minunea de a exista ca persoană, ci o contopire a fiinţei lui şi a fiinţei ei într-una nouă, într-un tot nou, paradisiac, redobândit din dualitate. Cum ar putea el să-i spună „te iubesc” când a în*l cetat să mai existe şi ea încetase să mai existe: erau amândoi contopiţi şi transformaţi într-un nou tot unde nu există

94 Vezi M atei, 13:31-32 : „împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muştar...”, şi Matei, 17:20. 276

Vezi Ioan, 11:25 : „Iisus i-a spus: Eu sunt învierea şi viaţa..

decât linişte pentru că nu există întrebări, totul e perfect şi unit. Vorbele circulă între părţile separate, dar în marele Unu există o tăcere absolută a fericirii.

Se căsătoriră legal a doua zi, iar ea procedă aşa cum o rugă Birkin, le scrise mamei şi tatălui ei. Mama ei îi răspunse, dar nu şi tatăl. Nu se întoarse la şcoală, rămase cu Birkin în apartamentul lui sau la moară, ducându-se acolo unde se ducea şi el. Dar nu se

întâlnea cu nimeni în afară de Gudrun şi GeraldiJ Era încă ciudată şi visătoare, însă uşurată ca de venirea zorilor. 1 Gerald stătea de vorbă

cu ea într-o după-amiază în biroul cald de la moară. Rupert încă nu se întorsese acasă.

— Eşti fericită? o întrebă Gerald, zâmbind.

—Foarte fericită! exclamă ea, părând că strălucirea ei se j micşorează

puţin.

— Da, se vede.

—

Da? exclamă

Ursula, surprinsă. i El

o privi cu un zâmbet

sugestiv.

I — O, da, clar.

k Ursula fu încântată şi reflectă un moment.

— Şi poţi să-ţi dai seama

dacă şi Rupert e fericit? El

îşi coborî pleoapele şi privi

într-o parte. I — O, da,

spuse el. I — Adevărat? h—

Sigur.

[ Rămase foarte tăcut, ca şi cum era ceva de care nu trebuia să vorbească.

Părea trist.

Ea era foarte receptivă la sugestii şi îi puse

întrebarea pe care el voia să o audă. i — De ce

n-ai fi şi tu ia fel de fericit? Ai putea să fii.

El tăcu o vreme.

— Cu Gudrun? o întrebă el.

— Da! exclamă ea, cu ochii strălucitori.