Dar era cuprinsă de o stare ciudată de tensiune, apăsătoare, ca şi cum ei şi-ar fi expus nişte dorinţe imposibil de realizat. L — Crezi că

Gudrun m-ar accepta şi am fi fericiţi? întrebă el.

I — Da, sunt sigură! exclamă ea.

—

Ochii ei se măriseră de încântare. Totuşi, în adâncul sufletului, se simţea contrânsă, îşi dădea seama de, propria ei insistenţă. i O, mă bucur aşa de mult, adăugă ea.

El zâmbi.

—ţ De ce eşti bucuroasă?. ,

—Mă bucur pentru ea, răspunse ea. Sunt sigură că eşti... omul potrivit pentru ea.

— Da? se miră el. Şi crezi că ea ar fi de acord cu tine?

— O, da! exclamă ea grăbită. Apoi, după ce mai reflectă, spuse foarte neliniştită: Totuşi Gudrun nu-i o fiinţă chiar atât de simpli, nu? Nu ajungi să o cunoşti doar în cinci minute, nu? Nu-mi seamănă mie, în privinţa asta.

Şi începu să râdă cu faţa ei ciudată, deschisă, orbită de lumină.

— Crezi că nu prea îţi seamănă? o întrebă Gerald. jjfemei îndrăgostite 453

Ea încruntă din sprâncene.

O, îmi seamănă în multe privinţe. Dar niciodată nu ştiu ce va face când apare ceva inedit.

— Nu ştii? se miră Gerald. Rămase tăcut câteva momentii Apoi făcu o încercare: In orice caz, aveam de gând să o invit si plecăm undeva de Crăciun împreună, spuse el, cu o voce slabă, prudent.

— Să plece cu tine? O vreme, vrei să spui?

—Atâta timp cât doreşte, spuse el, cu o mişcare dezaprpl batoare.

Rămaseră amândoi tăcuţi câteva momente.

Bineînţeles, spuse Ursula într-un final, s-ar putea să accepte să se mărite.

Poţi să încerci.

— Da, zâmbi Gerald. Pot să încerc. Dar în caz că nu va accepta — crezi că

ar vrea să meargă cu mine în străinătate câteva zile — sau două săptămâni?

— O, da, răspunse Ursula. Pot să o întreb.

— Crezi că am putea merge cu toţii?

—Toţi? Chipul Ursulei se lumină din nou. Ar fi destul de distractiv, nu?

— Foarte, răspunse el.

— Şi apoi te-ai putea convinge.

—De ce?

— De felul în care au mers lucrurile. Cred că e mai bine să petreci luna de miere înaintea căsătoriei, nu crezi? Era încântată de propriile ei cuvinte. Gerald râse.

—Doar în anumite cazuri, spuse el. Aş prefera să fie aşa şi îni cazul meu. 454 D.H. Lawfffli

—Da? exclamă Ursula. Apoi, plină de îndoială: Da, poate că ai dreptate.

Omul trebuie să se distreze.

Birkin veni puţin mai târziu, iar Ursula îi povesti ce discutaseră.

—- Gudrun? exclamă Birkin. E o femeie născută pentru a fi] iubită, tot aşa cum Gerald e un bărbat născut pentru a iubi mm amant en titre 95 . Dacă, după cum spune cineva, toate femeile sunt fie soţii, fie amante, atunci Gudrun e amanta. — Şi toţi bărbaţii, fie amanţi, fie soţi, exclamă Ursula.

Dar de ce nu ambele? . — Una o exclude pe cealaltă, râse el.

\ — Atunci îmi doresc un amant, strigă

Ursula. r — Ba nu, îi răspunse Birkin. I — Ba

da, se tângui ea. Birkin râse şi o sărută.

Trecuseră două zile de la această discuţie când Ursula se duse aă-şi ia lucrurile de acasă, din Beldover. Mutatul se terminase, familia era plecată.

Gudrun avea o locuinţă în Willey Green.

95Iubit recunoscut (fr.).

—

Ursula nu-i mai văzuse pe părinţii ei de când se căsătorise. Plânsese din cauza rupturii, dar ce rost mai avea să îndrepte lucrurile? Bine sau nu, nu se putea duce la ei. Aşa că lucrurile pe care le mai avea îi rămăseseră

acasă, iar ea şi Gudrun urmau să se ducă să le ia după amiază.

Era o după-amiază geroasă, cu un cer roşu, atunci când ajunseră acasă.

Ferestrele erau întunecate şi descoperite, casa deja căpătase un aspect înfricoşător. Holul de la intrare, rece şi gol, le înfioră inimile celor două fete.

— Nu cred că aş fi îndrăznit să vin aici singură, spuse Ursula. Mă

înspăimântă.

' Ursula! exclamă Gudrun. Nu-i aşa că-i uimitor? Iţi vine să crezi că ai locuit aici şi nu ţi-ai dat seama niciodată? Cum de-am locuit aici o zi fără să mor de frică, nu pot să înţeleg!

Aruncară o privire în sufrageria mare. Era o cameră de mărime potrivită, dar acum chiar şi o celulă ar fi părut mai încântătoare. Ferestrele mari, arcuite erau dezgolite, podeaua n-avea covoare şi o dungă de lac negru mergea de-a lungul podelelor palide. Pe tapetul decolorat se vedeau locurile întunecate acolo unde se aflase mobila şi unde stătuseră agăţate tablourile. Aspectul pereţilor uscaţi, subţiri, zidurile şubrede şi podeaua fragilă, palidă, cu marginile negre, artificiale, era deprimant. Totul părea să anihileze simţurile, exista o închistare fără sens, căci zidurile erau uscate şi cojite. Oare unde se aflau ele, pe pământ, sau suspendate într-o cutie de carton? In şemineu erau hârtii arse şi rămăşiţe de hârtii arse pe jumătate.