nostru, îi spuse ea.
I — Totul, îi
răspunse el.
! Ursula scoase un mic sunet straniu de triumf.
H — Sunt aşa de bucuroasă! strigă ea, cu o uşurare nespusă.
■— Şi eu, zise el. Dar mă gândesc că e mai bine să ne debarasăm cât mai repede de obligaţiile pe care le avem.
V — Ce obligaţii? întrebă ea mirată.
I — Trebuie să renunţăm imediat la meseriile pe care le avem.
O nouă înţelegere îi lumină chipul Ursulei.
► — Bineînţeles, zise ea. Am uitat.
— Trebuie să scăpăm de obligaţii, zise el. N-avem ce
face decât să scăpăm cât mai repede. Ea îl privi plină de
îndoială pe deasupra mesei.
—Şi ce-o să facem? întrebă ea.
—Nu ştiu, spuse el. O să umblăm de colo-colo o vreme. hm ei îndrăgostite
389
Din nou ea îl privi întrebător.
—M-aş simţi extrem de fericită la moară.
—E prea aproape de trecut, spuse el. Hai să mai rătăcim o vreme.
Vocea Iui era atât de domoală şi veselă încât îi pătrunse Ursulei în vene că o stare de extaz. Totuşi, visa la o vale, grădini sălbatice şi învăluite în linişte. Şi ea îşi dorea o anume spleli doare, o splendoare extravagantă şi aristocratică. A rătăci «la colocoloi se părea o neîmplinire şi o nemulţumire., j Unde ai să rătăceşti? îl întrebă ea.
—Nu ştitij simt că aş vrea să te întâlnesc şi să o pornim I# drum încotro vedem cu ochii.
— Dar unde poţi, să te duci? întrebă ea nerăbdătoare. La urma urmelor, nu există decât o singură lume şi nici un colţ nu t* prea îndepărtat.
| —^ Totuşi, spuse el, mi-ar plăcea să merg cu tine — spfi nicăieri. Ar însemna pur şi simplu să hoinărim spre nicăieji, Âsta-i locul
unde trebuie să mergem — spre nicăieri. Omul vrei să rătăcească
din lumea de undeva în propriul său nicăieri.* Ea încă mai medita.
— Vezi tu, iubirea mea, spuse ea, mă tem că atâta vremşicât nu suntem decât oameni trebuie să explorăm lumea care ne este dată — pentru că nu există alta.
: — Ba da, zise el. Există un loc unde putem fi liberi,, uiţjloe unde nu trebuie să porţi prea multe haine, ba chiar deloc,imunde întâlneşti .câţiva oameni care au trecut prin destul de mulţe ştiau lucrurile aşa cum sunt, unde poţi fi tu însuţi fără să-ţi .pese.
Există un loc în care există
unul sau doi oameni... Dar
unde? oftă ea.
— Undeva... oriunde* Hai să rătăcim* Asta trebitifi sâ
facem... să rătăcim încotro vedem cu ochii. |, — Da, fu
ea de acord, emoţionată la gândul unei călătorii. 1 Dar
pentru ea totul nu era decât o călătorie.
—Să fim liberi, zise. el* să fim liberi, într-un loc liber, doar cu câţiva oameni în jur! :.
—Da, spuse ea gânditoare.
Acei „câţiva oameni” o întristau.
—• Nu este, de fapt, vorba de o localitate, spuse el. E doar .o relaţie perfectă între tine şi mine şi alţii — o relaţie perfectă — aşa încât să fim liberi împreună.
—- Aşa e, iubirea mea, nu-i aşa? zise ea. Tu şi cu mine. Tu şi cu mine, nu-i aşa?
L îşi întinse braţele către el. El trecu de cealaltă parte a mesei il se aplecă
