Se ghemui lângă el.
I—Dar cum rămâne cu cei de acasă? întrebă ea.
■ — Trimitem o telegramă. j Nu mai spuseră nimic. Mergeau în maşină în tăcere. Dar cu un fel de conştiinţă secundară, Birkin îndreptă maşina spre o destinaţie. Căci el dispunea de acea inteligenţă neîngrădită care-i permitea să-şi îndeplinească scopurile. Braţele, pieptul şi capul erau rotunjite şi vii ca acelea ale grecilor; nu avea braţele drepte şi amorţite ale egiptenilor şi nici capul înţepenit şi adormit ca al lor. O inteligenţă sclipitoare acţiona în plan secundar, deasupra concentrării sale pure egiptene, din subconştient.
Ajunseră într-un sat ce se întindea de-a lungul drumului. Maşina se strecură încet prin sat până ajunse la poştă. Apoi Birkin fcutli îndrăgostite
393 opri.
—ţ Am să-i trimit o telegramă tatălui tău, spuse, eli Am §■ spun doar atltMPetrec noaptea în oMş’l, eşti de acordijM 1 Da, răspunse ea.
Nu voia să se deranjeze să gândească.
Ursula îl urmări în timp ce intra în poştă, care era,şimaga/in, după câte vedea ea. Ce ciudat era el! Chiar în momentul în ţ ara intra în locul acela public, luminat, rămânea întunecat şl fermi* cat, iar tăcerea vie părea să fie
adevărata realitate din el, subt ilri, puternică, de nepătruns. Iată-1! Ba-1
vedea într-o stare ciudmft de exaltare, o fiinţă care nu avea să fie descifrată
niciodată, tei i bilă în puterea ei, mistică şi adevărată. Această realitate întunc cată şi subtilă a lui, ce rămânea veşnic indescifrabilă, o elibef* făcând-o să se simtă perfectă, o fiinţă în adevărata ei plenitudine! Şi ea, la rândul ei, era întunecată şi împlinită în tăcere. I Birkin ieşi, aruncând în maşină
câteva pachete.
—-• Am luat nişte pâine, brânză, stafide, mere şi ciocoiul u, spuse el, cu vocea lui care parcă dădea impresia că râde,Matorlti liniştii şi forţei perfecte care constituiau o realitate a lui.
Va trebui să-l atingă. A vorbi, a vedea, nu însemnau nimic. Nu era de mare ajutor dacă îl priveai şi încercai să-l înţelegi pe băi batul acesta.
întunericul şi tăcerea trebuie să o învăluie Mtt-un mod desăvârşit, şi apoi va ajunge să-l cunoască în moderniştii', prin atingeri neştiute. Trebuia Să
intre în contacficu el încftffl fără să se gândească, şi să intre în posesia cunoaşterii care era egală cu sfârşitul cunoaşterii, realitatea certitudinii prin necunoaştere,.® In curând alergau din nou învăluiţi de întuneric. Ea nu întrebi unde mergeau, căci nu-i păsa. Stătea într-o stare de plenitudine şi de putere deplină care semăna cu apatia, iraţională Işl nemişcată. Stătea lângă
el, suspendată într-o imobilitate pură, precum o stea de pe cer, într-un echilibru de neînţeles. Totuşi mai rămânea în ea un licăr misterios de anticipaţie. Avea să-l atingă, Degetele cu pielea fină şi perfectă aveau să
atingă realitatea lui pură, trupul lui suav, pur şi indescifrabil, învăluit de întuneric. Să atingă, pe neştiute în întuneric, să vină într-un contact pur cu realitatea lui vies cu linia suayă'şi perfectă a spatelui şi a coapselor lui în întuneric, acest gând al anticipării o domina.
| Iar el, la rândul său, aştepta într-un moment magic şi imobil dr suspans ca ea să ajungă să-l cunoască aşa cum şi el o cunoscuse iii acest fel. O
cunoştea într-un mod misterios, cu plenitudinea hi iei cunoaşteri misterioase. Acum ea îl va cunoaşte, iar el, la rândul lui, va fi eliberat. Va scăpa de noapte, ca un egiptean, nemiş- §||:, într-un echilibru perfect, suspendat de centrul pur şi mistic al fiinţei fizice. Aveau să-şi asigure unul altuia acest echilibru stelar i ture în sine este echivalent cu libertatea.
Ursula observă că maşina alerga printre copaci, nişte copaci muri, bătrâni, cu mărăcini veştejiţi crescuţi între rădăcini. Trun[ihiurile palide, noduroase, se înălţau fantomatice şi, precum nişte bătrâni preoţi, ferigile se ridicau magice şi misterioase în depărtare. Era o noapte neagră ca smoala, cu nori joşi. Maşina înainta încet.
■ — Unde suntem? şopti ea.
—In pădurea Sherwood86.
| Era clar că Birkin cunoştea locul. Conducea domol, privind t u atenţie.
Apoi ajunseră la un drum înverzit care mergea printre copaci. întoarseră
maşina cu grijă şi înaintau printre stejarii din pădure, de-a lungul unui drum verde. Acesta se lărgi formând un mic cerc de iarbă în care se afla un pârâu la capătul unui mal abrupt. Maşina se opri.
I — O să stăm aici, spuse el, şi vom stinge luminile.
De îndată Birkin stinse farurile şi noaptea desăvârşită îi înconjură, iar umbrele copacilor păreau nişte întrupări ale unei alte fiinţe nocturne.
Aruncă o pătură peste mărăcinii uscaţi şi stătură aşa într-o tăcere perfectă, fără să le pese de nimic. Din pădure se auzeau nişte sunete slabe, dar nu erau deranjante, nici nu aveau cum, căci lumea parcă se afla sub o interdicţie ciudată şi un nou mister părea să fi intervenit. îşi aruncară hainele, iar el o strânse la pieptul lui şi o găsi, îi descoperi realitatea perfectă şi imaculată, veşnic ascunsă, a cărnii ei. Liniştite, neomeneşti, degetele lui care atingeau trupul ei gol erau degetele tăcerii aiiiw gând tăcerea, trupul nopţii misterioase asupra altei nopţi tainica noaptea masculină şi feminină, niciodată descoperită cu ochi* liber sau cu mintea, ci doar cunoscută ca o revelaţie palpabili ■ unei alte realităţi mistice.
Şi ea îl dorea, îl atingea şi realiza o comunicare maxiluftJ într-un fel misterios, subtil, pur şi simplu tăcut, un dar minunii şi o dăruire, o acceptare desăvârşită şi o supunere, un mister, ■ cărui realitate nu poate fi atinsă
niciodată, o realitate misticii H senzuală care nu poate fi niciodată înţeleasă
la nivel mintal, fl rămâne undeva, în exterior, substanţa vie a întunericului, a (fi- cerii şi a subtilităţii, substanţa mistică a realităţii. Ea-şi împliiuM
dorinţa, şi el la fel. Căci ea însemna pentru el tot atât cât H însemna pentru ea, măreţia veşnică a celeilalte realităţi din noi, mistică, palpabilă şi veridică.
Au petrecut noaptea răcoroasă în maşină, o noapte de somn neîntrerupt.
Era deja plină zi când Birkin se trezi. Se priviră ■ râseră, apoi îşi întoarseră
privirile, pline de mister şi secrete, Apoi se sărutară şi-şi amintiră de măreţia nopţii. Era aşa de minunată această moştenire rămasă de la un univers al unei realităţi întunecate, încât păreau că se tem să-şi mai aduc;i aminte.
Ascunseră şi amintirea, şi cunoaşterea.
CAPITOLUL XXIV MOARTE ŞI IUBIRE
THOMAS CRICH SE STINGEA DIN VIAŢĂ ÎNCET, teribil de încet, Tuturor li se părea imposibil ca firul vieţii să se subţieze aşa de mult şi totuşi să nu se rupă. Bolnavul zăcea nespus de slăbit şi sfârşit, menţinut în viaţă
