•Nu. Nu chrezi că e destul de uhrât?

Aceste ultime cuvinte le spuse pe un ton provocat» Mussette lăsa să se înţeleagă din tonul ei că era conştient;! 'le faptul că Gudrun ascultă.

S&i Presupun că n-a avut chef s-o facă, răspunse GeraldW

— Dar de ce? continuă Mussette. JqH

Această întrebare fu primită în tăcere. Exista o

insistenţi urâtă şi-ironică la fata aceea cu chipul mic,

frumos, cu pirul Scurt, aşa cum stătea lângă Gerald.

— Rămâi mult timp în oraş? îl întrebă ea.

— Doar în seara asta.

— O, dhuar în seahra asta! Vii şi tu

să vorhbeşti cu Julius/ — Nu în

seara ăsta.

—O, fuahrte bine. O să-i spun. Apoi adăugă cu o voe# diabolică: Arăţi tehribil de bine.

— Da, aşa mă simt.

Gerald era destul de calm şi degajat, iar în ochi îi juca un lirfli de veselie şi ironie.

— Te distrezi bine?

întrebarea fu ca o lovitură directă pentru Gudrun, spusă pt un ton normal, neutru, plină de degajare impertinentă. 468

D.H.

— Da, răspunse el, destul de nepăsător.

—îmi pahre tahre rău că nu poţi să vii la noi. Nu eşti phrca credincios phrietenilor tăi.

— Nu prea, spuse el.

Le spuse amândurora „noapte bună” printr-o mişcare la capului şi se întoarse încet la grupul ei. Gudrun îi urmărea mersul ciudat, rigid, cu şoldurile săltând. îi auziră clar vocea degajată, neutră.

— Nu vhrea să vină. De altfel, e logodit, spuse ea.

De la masa lor se auziră râsete mai

puternice, voci şoptite şi ironii. L — E

o prietenă de-a ta? îl întrebă Gudrun,

privindu-1 calm Ipe Gerald.

|i — Am stat la Halliday împreună cu Birkin, spuse el, tntâlnindu-i privirea calmă.

Ea îşi dădu seama că Mussette fusese una dintre amantele lui, iar el ştia că

ea-şi dăduse seama de asta.

Gudrun privi în jur şi-l chemă pe chelner. Voia un cocktail cu gheaţă, dintre toate băuturile. Acest fapt îl amuză pe Gerald şi se întrebă ce se punea la cale.

Grupul lui Halliday era ameţit şi răutăcios. Vorbeau tare despre Birkin, ironizându-1 la fiecare pas, mai ales în legătură cu căsătoria sa.

— O, nu mă face să mă gândesc la Birkin, guiţă Halliday. Mă îngreţoşează.

E mai rău ca Iisus: "Doamne, ce trebuie să fac să fiu mântuit?”103

Chicoti în sinea lui ameţit.

— Iţi aduci aminte, se auzi vocea repezită a rusului,

scrisorile pe care le trimitea: „Dorinţa e sfântă...” —

A,

da! strigă Halliday. O, cât de splendid. Vai, am una chiar în

buzunar. Sunt sigur că o am.

Scoase diverse hârtii dintr-un carnet.

— Sunt sigur că... hâc! O, Doamne! ...am una.

Gerald şi Gudrun îi priveau atenţi.

—O, da, cât de minunat... hâc!.,. splendid! Nu mă face să râd, Mussette, că

sughit, Hâc!

Chicotiră cu toţii,

— Ce spunea în scrisoarea aceea? întrebă Mussette, aplecându-se înainte, cu părul negru, moale, căzând şi legănându-i-se peste faţă.

Era ceva ciudat de indecent, obscen chiar în capul ei mic, alungit, cu păr negru, mai ales când i se vedeau urechile.

—Stai! — Vai, aşteaptă! Nu-u, n-am să ţi-o dau, am s-o citesc tare. Am să vă

citesc câteva fragmente — hâc! O,