LOTHRINGEN106 — Luxemburg, Metz — BASEL’.
— Asta e, Basel!
Hamalul se apropie.
— A Băle — deuxieme classe? — Voilă290.
Şi se căţără în vagonul înalt. Ei îl urmară. Unele compartimente erau deja ocupate. Dar multe erau întunecate şi goale. Bagajul fu pus la locul lui, iar hamalului i se oferi un bacşiş.
—Nows avons encoreV 291 întrebă Birkin, uitându-se la ceas şi la hamal.
— Encore une demi-heure107.
Spunând acestea, hamalul, în bluza lui bleumarin, dispăru. Era urât şi insolent.
— Vino, spuse Birkin. E frig. Hai să mâncăm.
Pe peron era un bufet. Băură cafea fierbinte şi slabă şi mâncară comuri tăiate pe din două, cu şuncă, din care trebuia să muşti aşa de zdravăn încât Ursula simţi că i se dislocă maxilarul. Apoi se plimbară printre trenurile înalte. Totul era aşa de ciudat, atât de pustiit, ca într-o lume subterană, cenuşie, acoperită de un praf gri, pustie, abandonată, neînsemnată — un loc cenuşiu, îngrozitor, jjfemei îndrăgostite 477
neînsemnat.
106 Numele german pentru provincia Alsacia-Lorena din nord-estul Franţei. A fost teritoriu german din 1871 până în 1919.
290 La Basel — clasa a doua? Poftiţi, (fr.) 291
Mai avem? (fr.)
107încă o jumătate de oră (fr,).
în cele din urmă o porniră prin noapte. Prin întuneric Ursula descifră
câmpiile întinse,'întunecimea umedă, întinsă si
îngrozitoare a continentului. Trenul se opri surprinzător de re= I pede —
Bruges! Apoi, mai departe prin întunericul dens, cu 3 imagini fugare de ferme adormite, plopi subţiri şi drumuri pustii, 1 Ursula stătea supărată, ţinându-1 de mână pe Birkin. El, palid, : nemişcat, precum un strigoi, privea din când în când afară p* 1 fereastră, iar alteori închidea ochii. Apoi deschidea din nou I ochii, întunecaţi precum noaptea de afară.
O străfulgerare de câteva lumini se ivi în întuneric —- gara 1 Ghent!
Câteva năluci se mai mişcau afară pe peron, apoi se auzi clopoţelul, după
care din nou agitaţie prin întunericul dens. Ursu- I la văzu un om cu o lanternă ieşind dintr-o fermă de lângă calea fe-« rată şi traversând către clădirile anexe ale fermei. Se gândi la 1 Marsh, la viaţa ei liniştită, dusă
cândva la Cossethay*79. Doamne, I cât de departe fusese plasată faţă de copilăria ei, cât de mult oare I mai avea de mers? Intr-o viaţă de om parcurgi o eternitate întrea- ■ gă. Marele haos al amintirilor din copilărie în împrejurimile liniş- I tite de la ţară din satul Cossethay şi de la ferma Marsh... îşi adu*1 fl cea aminte de servitoarea Tilly care îi dădea pâine cm unt presă- w rată cu zahăr brun în sufrageria veche unde orologiul bunicului I avea doi trandafiri roz într-un coş, pictaţi deasupra cifrelor de pe I cadran, iar acum, când călătorea înspre necunoscut împreună cu ]
Birkin, un om cu totul străin, era aşa de minunat, încât i se părea® că nu are nici o identitate, iar copila care fusese odinioară, jucân-fB du-se în curtea bisericii din Cossethay, era o mică fiinţă din trecut, I nicidecum ea însăşi;
Ajunseră la Bruxelles — o jumătate de oră pentru micul I dejun.
Coborâră. Ceasul mare din gară arăta ora şase fix. Serviră 1 cafea şi chifle cu miere în bufetul mare şi pustiu, atât de depri- I mant, veşnic atât de mohorât, murdar, dar spaţios, atâta spaţiu ] dezolant de pustiu... Măcar putu să se spele pe faţă şi pe mâini CU apă fierbinte şi se pieptănă, ceea ce fu o încântare.
în curând urcară în tren din nou şi plecară. îşi făcură apariţia zorile cenuşii. Erau mai mulţi oameni în compartiment: un om de
afaceri belgian masiv, rumen, cu favoriţi lungi şi maronii, vorbind neîncetat într-o franţuzească urâtă pe care Ursula era prea 4/8
D.H.
Lawtet\U
obosită ca s-o urmărească.
Părea că trenul iese treptat din întuneric şi se îndreaptă către
O lumină slabă, apoi, încet, încet, în lumina zilei. O, cât de plictisitor era!
Copacii apăreau şterşi, în zare, ca nişte umbre. Apoi o casă albă, care se distingea într-un fel ciudat. Cum se explica asta? Zări apoi un sat, şi tot timpul casele se vedeau din fuga trenului.
Era o lume veche prin care ea încă mai călătorea, cenuşie, ca în timpul iernii şi dezolantă. Se vedeau terenuri arate şi păşuni, crânguri cu copaci dezgoliţi, pâlcuri de arbuşti, ferme pustii şi abandonate. Nu se vedea încă
nici un pământ nou în zare.
Se uită la chipul lui Birkin. Era alb, nemişcat şi etern, prea etern. îşi strecură degetele rugător într-ale lui, pe sub pledul care le acoperea.
Degetele lui îi răspunseră, iar ochii Iui o priviră. Cât de întunecaţi erau ochii lui, ca noaptea, de parcă ar fi fost o altă lume de dincolo! O, dacă
măcar lumea s-ar reduce la el, ce bine dacă lumea ar fi numai el! Dacă el ar putea să creeze o nouă lume care să fie numai a lor!
Belgienii se dădură jos, trenul continuă să meargă mai departe, prin Luxemburg, Alsacia şi Lorena şi prin Metz. Dar ea era oarbă, nu mai observa absolut nimic. Sufletul ei nu mai privea în afară. în sfârşit ajunseră
în Basel, la hotel. Totul fu ca o călătorie prin vis, din care ea nu-şi revenea.
Coborâră în aerul dimineţii, înainte
de plecarea trenului. Văzu strada, râul şi stătu pe pod. Dar toate astea nu însemnau nimic. îşi aduse aminte de nişte magazine, unul era plin de tablouri, altul de catifea portocalie şi de hermină. Dar ce însemnau oare toate acestea? Nimic.
Nu se linişti până când nu se urcară din nou în tren. Acolo se simţi uşurată.
Atâta vreme cât mergeau înainte, era mulţumită.
Ajunseră în Ziirich apoi, nu după multă vreme, trenul alergi printre munţii acoperiţi de zăpadă. In cele din urmă se apropiau, Era parcă o altă lume acum.
Innsbruck era minunat, acoperit de zăpadă, iar înserarea fce lăsa peste oraş. Merseră prin zăpadă într-o sanie descoperită; în tren fusese aşa de cald şi înăbuşitor. Iar hotelul, cu lumina aurie strălucind sub arcada de la intrare, părea primitor ca o casă.* Râseră de bucurie când ajunseră în hol.
Hotelul părea plin .t agitat.
—Ştiţi cumva dacă domnul şi doamna Crich, englezi, au sosit de la Paris?
întrebă Birkin în germană.
