— Ei bine, ce le-a mai rămas, în afară de dispariţie? Trebuie să dispară

din propria lor tagmă de englezi, în orice caz. Gudrun îl urmărea de parcă

ar fi fost hipnotizată, cu ochii mari şi fixaţi asupra lui.

— Dar ce vrei să spui prin dispariţie? insistă ea.

—Da, vrei să spui o schimbare a opiniilor? se amestecă Gerald.

— Nu vreau să spun nimic,, de ce-aş vrea asta? întrebă Birkin. Sunt englez şi am plătit un preţ pentru asta. Nu pot vorbi despre Anglia, nu pot vorbi decât în numele meu.

— Da, răspunse Gudrun încet. Iubeşti Anglia

nespus, o iubeşti enorm, Rupert. Şi o

părăsesc, răspunse el.

—Nu, nu pentru totdeauna. Ai să te întorci, spuse Gerald, dând din cap înţelept.

— Se spune că păduchii părăsesc un trup muribund, .spuse Birkin cu o sclipire de amărăciune. Aşadar, părăsesc Anglia. —

A, dar ai să te

întorci, zise Gudrun cu un zâmbet răutăcios.

-—. Tant pis pour moi111.

—| Ce supărat e pe propria ţară mamă! râse Gerald, amuzat.

—A, un patriot! spuse Gudrun, cu o expresie asemănătoare unei ironii.

Birkin refuză să mai răspundă. jjfemei îndrăgostite

485

Gudrun îl urmări nemişcată câteva secunde. Apoi se întoarse cu spatele.

Se sfârşise. Puterea ei magică de a prezice viitorul prin el se terminase.

Simţea deja un cinism pur. II privi pe Gerald. Era încântător, îi părea ca o bucăţică de radium. Simţea că ar putea să se autoconsume şi să cunoască

totul, prin intermediul acestui metal fatal şi viu. îşi zâmbi la gândul acestei închipuiri. Şi ce ar

111Cu atât mai rău pentru mine. (fir.)

face oare ea, după ce se va fi autodistrus? Căci dacă spiritul, fiinţa integrală este destructibilă, Materia este indestructibilă. 1 Gerald arătă

strălucitor şi indiferent, uimit pe moment; Ea î,|l întinse braţul ei frumos, cu mâneca diafană de tul verde, şi-i atinse bărbia cu degetele ei gingaşe de artistă.

' A t u n c i ce sunt? întrebă ea, cu

un zâmbet ciudat şi subtiL j ; Ce? i-

o întoarse el, cu ochii dilatându-se

deodată do mirare. Gândurile tale.

Gerald arăta ca un om care acum se trezeşte.

—Cred că nu m-am gândit la nimic, răspunse el.

Chiar aşa? îl întrebă ea, cu un râs serios în voce.

Iar lui Birkin i se părea că ea-1 ucisese pe Gerald, prin acea atingere ironică.

—A, exclamă Gudrun, dar să bem în cinstea Britaniei, haideţi să bem în cinstea ei.

In vocea ei părea să se resimtă o disperare sălbatică. Gerald râse şi umplu paharele.

— Cred că Rupert vrea să spună, începu el, că din punct de j vedere naţional toţi englezii trebuie să moară, astfel încâi să poată exista individual şi. . . mB! .i . .din punct de vedere super-naţional, interveni Gudrun cu o grimasă uşor ironică, ridicând paharul.

A doua zi coborâră în gara micuţă din Hohenhausen, la j capătul liniei ferate montane. Peste tot era zăpadă, un leagăn 1 alb, perfect de zăpadă, proaspăt şi îngheţat, întinzându-se în sus, pe ambele părţi ale văii, cu piscuri înnegrite şi întinderi albei de i argint, înălţate spre cerul de un albastru pal.

In timp păşeau pe peronul pustiu, învăluit peste tot doar i de zăpadă, Gudrun dădu înapoi de parcă inima i-ar fi îngheţat;* 4 86 DM- Lawrctu ii —’

Doamne, Jerry, spuse ea, întorcându-se către Gerald, cu ol intimitate neaşteptată, acum chiar că ai reuşit.

— Ce anume?

Făcu un gest abia perceptibil, arătând

în stânga şi în dreapta ew “ Priveşte!

Părea că-i e teamă să continue. EI râse.

Se aflau în inima munţilor. De sus, pe ambele laturi ale muntelui, se întindea pătura albă de zăpadă, aşa încât păreai mic şi neînsemnat în valea cerului pur, unde totul era ciudat de radios, implacabil şi tăcut.

— Te face să te simţi atât de mic şi singuratic, spuse Ursula, întorcându-se către Birkin şi punându-şi mâna pe braţul lui.

—- Nu-ţi pare rău că ai venit, nu? o întrebă Gerald pe Gudrun.

Ea avea o expresie de îndoială. Ieşiră din gară printre nămeţii de zăpadă.

— A, spuse Gerald, adulmecând aerul în extaz, e perfect. Uite şi sania noastră. O să mergem puţin pe jos, să alergăm puţin de-a lungul drumului.

Gudrun, care era întotdeauna plină de îndoială, îşi aruncă haina greoaie în sanie, şi el făcu la fel, şi porniră la drum. Deodată eaşi aruncă privirile în sus şi începu să alerge de-a lungul drumului acoperit de zăpadă,

trăgându-şi căciula peste urechi. Rochia ei albastră, strălucitoare, flutura în vânt, iar şosetele groase, de culoare stacojie, străluceau în contrast cu albul zăpezii. Gerald o urmări: părea că aleargă către destinul ei şi-l lasă pe el în urmă. O lăsă să se îndepărteze puţin, apoi, relaxându-şi membrele, se duse după ea.