Gudrun se cuibări Ia pieptul lui. Gerald o simţi moale şi caldă, căci ea era substanţa bogată şi încântătoare a trupului lui. Căldura şi mişcarea paşilor ei îl umpleau de încântare.
— Sunt aşa de bucuroasă când îţi sunt de ajutor, spuse ea. 8 : Da, răspunse el. Nimeni altcineva n-ar putea face asta, dacă tu nu vrei.
„Asta aşa e”, îşi spuse ea în sinea ei, cu un fior de încântare! ciudată şi fatală. în timp ce mergeau, Gerald părea că o trage din ce în ce mai aproape de el, până când ea ajunse să aibă drept punct de sprijin trupul său ferm. Era aşa de puternic, o susţinea atât de ferm încât nu i te puteai opune. Ea mergea mai departe fără ţintă, într-o minunată
întrepătrundere de mişcări fizice, de-a lungul dealului întunecat şi bătut de vânturi. în depărtare străluceau micuţele lumini aurii din Beldover, multe la număr, împrăştiate într-un mănunchi compact pe un alt deal întunecat. Dar amândoi mergeau înconjuraţi de un întuneric perfect, impenetrabil, dintr-o altă lume. h — Dar cât de mult ţii la mine? se auzi vocea ei, aproape t ertăreaţă. Vezi tu, nu ştiu, nu înţeleg!
R — Cât de mult? Vocea lui răsună cu un entuziasm dureros. Nici eu nu ştiu
— dar ţin la tine mai mult decât la orice pe lume.
Fu surprins de propria sa afirmaţie. Era adevărat. Aşa că renunţă la orice fel de prudenţă, în momentul în care recunoscu acest fapt în faţa ei. Ţinea foarte mult la ea, căci ea era totul pentru el.
L — Dar nu-mi vine să cred, spuse ea cu o voce înceată, uimită şi nesigură.
Tremura de îndoială şi entuziasm. Acesta era lucrul pe care voia să-l audă, doar atât. Totuşi acum îl auzi, auzi vibraţia ciudată şi rezonantă a adevărului din vocea lui, şi nu-i veni să creadă. Nu putu crede şi nici nu crezu. Totuşi, credea, triumfătoare, cu o exaltare fatală. i — De ce nu?
spuse el. De ce nu crezi? E adevărat. E adevărat, aşa cum e adevărat faptul că stăm locului în acest moment. Şi stătu nemişcat împreună cu ea în bătaia vântului. Nu-mi pasă de nimic pe lumea asta, sau în cealaltă, în afară de locul acesta în care ne aflăm. Şi nu de propria mea prezenţă îmi pasă, ci numai de a ta. Mi-aş vinde sufletul de o sută de ori, dar n-aş putea suporta să nu fii aici. N-aş suporta să fiu singur. Creierul mi-ar exploda. E
adevărat.
O trase mai aproape de el, cu o mişcare hotărâtă.
— Nu, murmură ea, temătoare.
Totuşi asta era ceea ce-şi dorea. De ce-şi pierdea curajul atât de mult?
îşi reluară plimbarea ciudată. Erau atât de străini unul faţă de celălalt şi cu toate astea erau atât de îngrozitor şi de nespus de
aproape. Era ca o stare de nebunie. Totuşi asta-şi dorea ea, era ceea ce voia.
Coborâseră dealul şi acum se îndreptau către arcada pătrată unde drumul trecea pe sub calea ferată minieră.
Gudrun ştia că arcada avea pereţi din piatră, umeziţi pe o paria de apa care şiroia în jos şi uscaţi pe cealaltă parte. Gudrun stătuse sub ea ca să
audă trenul vuind în timp ce trecea peifi traversele din buşteni de deasupra. Şi ştia că sub acest pod întunecat şi pustiu tinerii mineri şedeau în întuneric cu iubitelo lor, pe vreme ploioasă. Aşa că şi ea voia să stea cu iubitul ei sub pod şi să fie sărutată acolo, sub pod, în întunericul desăvârşit, Paşii ei îşi încetineau ritmul pe măsură ce se apropia.
Aşadar se opriră sub pod şi Gerald o ridică la pieptul Iul, Trupul său vibra, încordat şi puternic, în timp ce o strângea şi o strivea la pieptul său, lăsând-o fără suflare, uimită şi distrusa, zdrobind-o la pieptul lui. O! era teribil şi perfect! Sub acest pod, minerii îşi strângeau iubitele la pieptul lor.
Şi acum, sub acelaşi pod, stăpânul lor, al tuturor, o strângea în braţe pe ea!
Iar strânsoarea lui era mai teribilă şi mai puternică decât a lor, cât de profundă şi desăvârşită era iubirea lui faţă de a lor, deşi era de aceeaşi natură! Gudrun simţea că va leşina, că va muri în strânsoarea vibrantă şi nepământeană a braţelor şi a trupului Iul
— simţea că-şi va da duhul. Apoi vibraţia aceea neînchipuit de puternică
slăbi şi deveni mai molatică, îi dădu drumul şi o trasa după el înspre perete ca să se rezeme de el.
Era aproape inconştientă. Tot aşa minerii stăteau cu spatele la zid, ţinându-şi în braţe iubitele şi sărutându-le aşa cum şi ea era sărutată. O!
Dar oare sărutările lor erau la fel de minunate şi ferme precum cele ale stăpânului'lor? Chiar şi mustaţa aspră,! tunsă scurt, minerii nu o aveau.
Iar iubitele minerilor, la fel ca şi ea, îşi lăsau capul pe spate şi-l sprijineau de umărul iubitului lor, privind pe sub bolta întunecată la mănunchiul apropiat de lumini aurii de pe dealul invizibil din depărtare, sau la
conturul nedefinit al copacilor, la clădirile din curtea gaterului, din direcţia opusă.
Braţele lui o cuprindeau ferm şi părea să o absoarbă în fiinţa lui, căldura, moliciunea şi greutatea ei adorabilă, sorbind cu avi- ditate toată fiinţa ei care se revărsa înspre el. Gerald o ridică şi părea că vrea să o toarne în propriul lui trup, precum torni vinul 399 D.H. Lawiţ^t 1 într-un pahar.
— Asta valorează enorm, spuse el, cu o voce ciudată, pătrunzătoare.
I Aşadar ea se linişti şi părea că se topeşte şi se prelinge înspre f il, ca şi cum ar fi fost o revărsare infinit de caldă şi dulce, umplân- iln-i venele, ca un drog. Braţele ei îi înconjurau gâtul, el o sărută $1 o ţinu complet suspendată, pe când, ea, moale şi fluidă, se scurgea în trupul lui, iar el era cupa viguroasă şi dură care primeşti vinul vieţii ei. Aşadar ea stătea strânsă lângă el, abandonată, flilicată la pieptul lui, topindu-se şi descompunându-se sub sărutările lui, | pătrunzându-i în membre şi oase, ca şi cum el ar fi fost asemenea unui fier topit încărcat de electricitatea vitalităţii ei. v Aproape cunoscu o stare de leşin, raţiunea o părăsi treptat şi ne cufundă într-o letargie, toată fiinţa ei se topi şi deveni fluidă; i Imase nemişcată şi deveni una cu fiinţa lui, dormind în el aşa 4 um doarme fulgerul într-o piatră pură şi preţioasă. Aşadar ea îi Cuprinsese fiinţa şi se contopise cu el, iar el se simţea împlinit, t Când deschise ochii din nou şi văzu mănunchiul de lumini în Ilare, i se păru ciudat că lumea încă mai exista, că mai stătea sub pod odihnindu-şi capul pe pieptul lui Gerald. Gerald, cine oare era el? Reprezenta o aventură deosebită, necunoscutul pe care |i-l dorea.
Privi în sus şi, în întuneric, îi văzu chipul deasupra ei, un chip eonturat şi viril. Părea că o lumină slabă şi albă iradia din trupul lui, ca o aură albă, de parcă ar fi fost un vizitator dintr-o altă lume. Gudrun întinse mâna, precum Eva care se întinde să ajungă la mărul din pomul cunoaşterii, şi-l sărută, deşi pasiunea ei era ca o teamă transcendentală faţă de
necunoscutul pe care el îl reprezenta; îi mângâie faţa cu degetele ei extrem de delicate, cercetătoare şi uluite. Degetele ei îi pipăiră conturul feţei şi-i urmăriră trăsăturile feţei. Cât era de perfect şi de străin. O! Cât de periculos! Sufletul ei tremura de cunoaşterea aceasta desăvârşită. Acesta era mărul strălucitor, interzis, acest chip masculin. II sărută, trecându-şi degetele de-a lungul feţei lui, ochilor, nărilor, sprâncenelor şi urechilor şi ajunse până la gât, ca să-l cunoască, să-l absoarbă cu ajutorul mâinilor, Gerald era aşa de viguros, de bine conturat, cu nişte trăsături definite plăcute, uimitoare, ciudate şi totuşi nespus de clare. Era un< duştnuu puternic şi cu toate astea strălucind de un foc alb, bizait’Voia (m I atingă
încontinuu până când îl va cupţinde în totalitate cu mAi nile, până când îl va îngloba în cunoaşterea ei. O! Dacă ar pulOt» dobândi preţioasa
cunoaştere a lui, va fi împlinită şi nimic nu i-|f putea I lua acest lucru. Căci el era atât de nesigur, i atât tic periculos în lumina obişnuită a zilei.
— Eşti* aşa de frumos, murmură ea înăbuşit.
El se minună şi rămase mut. Dar ea-1 simţi cum tremură şi în mod
involuntar se apropie mai mult de el. Gerald nu se.putu abţine. Degetele ei îl ţineau în puterea lor. Nespusa dorinţă pe care o trezeau în el era mai adâncă decât moartea şi nu ise pute a opune.
Dar ea îl cunoştea acum şi* asta era îndeajuns. Pe moment, sufletul ei era distrus de şocul extraordinar âl fulgerului invizibil şi fluid care ţâşnea dih el. Ştia. Şi cunoaşterea aceasta era ca un fel de moarte din care trebuia să-şi revină. Cât oare mai avfca de cunoscut din persoana lui? O! Mult, extrem de mult, avea mânate multe zile pentru ca mâinile ei însetate, totuşi extremi de subtile şi discrete, să culeagă roadele trupului său viu şi plin; di energie radioactivă. O! Mâinile ei erau lacome, însetate de cunoaştere. Dar pe moment era suficient, atât cât putea suporţi sufletul ei. încă puţin şi va fi distrusă, iar recipientul delicat al sufletului ei se va umple prea repede şi se va sfărâmai Era suficient în momentul de faţă, destul acum. Mai aveau să urmeze şi âlţe zile în care mâinile ei, ca nişte păsări, s-ar putea hrăni din|înJ tinderea! mistici; a trupului său elastic, dar până. atuociJera îndeajuns. î
Chiar şi Gerald se bucura să fie interogat, dojenit şi respins. Căci a dori e mai bine decât a avea, iar finalitatea scopului era un lucru pe cât de dorit pe atât de temut.
