Continuară să meargă spre oraş, spre locurile unde lămpile se înşirau singuratice la distanţe mari una de alta de-a lungul dru« mului întunecat ce înconjura, valea. In cele din urmă ajunseră la capătul aleii. nu mergi mai departe, spuse ca.
1 — Preferi să nu merg? întrebă el, uşurat, ii Nu
voia să umble pe străzi alături de ea, cu sufletul
dezgolit şi iluminat aşa cum era.
■— Da. Noapte bună.
Ii întinse mâna. El o strânse, apoi îi atinse cu buzele degetele periculoase şi puternice, p— Noapte bună, spuse el. Pe mâine.
Şi se despărţiră. Gerald se îndreptă spre casă plin de tăria şi de puterea unei/lorinţe aprinse.
Dar a doua zi, Gudrun nu veni, trimise un bilet în care I ipunea că trebuie să stea în casă pentru că era răcită. Asta era un chin!
Dar îşi înfrână sufletul răbădător şi-i scrise un răspuns licurt în care îi spunea cât de rău îi pare că nu o vede.
In ziua următoare, Gerald rămase acasă, căci i se părea atât de inutil să se ducă până la firmă. Tatăl său nu va putea să apuce ifârşitul săptămânii, iar el voia să stea acasă şi să aştepte.
Gerald se aşeză pe un scaun lângă fereasta din camera tatălui lău. Afară
totul era întunecat şi umed ca iama. Tatăl său zăcea în pat, cenuşiu, o infirmieră se mişca încet în hainele ei albe, aranjate şi elegante, chiar frumoase. In cameră plutea un parfum de apă de colonie. Infirmiera ieşi din cameră, iar Gerald rămase singur cu muribundul, cu faţa la peisajul de iarnă întunecat.
I — Mai este multă apă în Denley? se auzi vocea slabă,
hotărâtă şi certăreaţă venind din direcţia patuluL
Muribundul întreba ceva despre o scurgere dinspre Willey
Water către una dintre mine. k —- Mai e ceva, va trebui să
secăm lacul, spuse Gerald.
— Da?
Vocea slabă părea aproape gata să se stingă. Urmă o tăcere mortuară.
Bolnavul cu chipul cenuşiu zăcea cu ochii închişi, mai mort decât însăşi moartea. Gerald îşi feri privirea. Simţi că inima îi era veştedă şi că va pieri dacă situaţia avea să mai continue (rimei îndrăgostite mult.
Deodată auzi un zgomot ciudat. Intorcându-se, îl văzu pe tatăl său cu ochii larg deschişi, încordat, răsucindu-se, cuprins de frenezia unui efort inuman. Gerald sări în picioare şi rămase înmărmurit de groază. 400
— Ah-a-ah-h-h! se auzi un horcăit oribil eliberat din gâtul tatălui său, iar ochii temători şi rătăciţi se rostogoleau înfrit us« şător în căutarea frenetică
şi sălbatică a unui ajutor, trecură oihl peste chipul lui Gerald, apoi un val de sânge negru şi murdării» invadă chipul fiinţei în agonie, trupul tensionat se relaxă, capul îi căzu într-o parte, în jos pe pernă.
Gerald rămase înmărmurit, iar sufletul său răsuna de groa* Voia să se mişte, dar nu putea. Nu putea să-şi mişte picioarel^B Creierul părea să-i răsune ca un ecou, ca un puls.
Infirmiera în alb intră încet. Ii aruncă o privire lui Geralci, 1 apoi se uită
înspre pat.
— Ah! se auzi strigătul ei încet, plângăreţ, şi se îndreptă re*l pede către mort. Ah-h! se auzi sunetul slab al supărării ei agitate( ■ în timp ce stătea aplecată deasupra panopliei patului. Apoi tşl j reveni, se întoarse şi aduse un burete şi un prosop. Ştergea chipul ! mortului atentă, murmurând, aproape pe un ton plângăreţ, 1 foarte încet: Bietul domn Crich! Bietul domn Crich! O, bietul fl domn Crich!
; A murit? răsună vocea aspră a lui Gerald.
— O, da, s-a dus, răspunse infirmiera cu o voce blândă Işi I jalnică, în timp ce se uita în sus la faţa lui Gerald. Era tânără, frumoasă şi
tremura. Un rânjet ciudat străbătu I chipul lui Gerald, acoperindu-i groaza. Şi ieşi din cameră. Avea de gând să-i spună mamei lui. Pe palier se întâlni cu j fratele său, Basil.
— S-a dus, Basil, spuse el, abia fiind în stare să-şi mascheze ■ vocea, pentru a nu lăsa să răzbată o exaltare inconştientă şi ■ înfricoşătoare dincolo de ea.
— Ce? strigă Basil, devenind palid.
Gerald dădu din cap. Apoi se duse în camera mamei sale, ■ care stătea în halatul ei purpuriu, cosând, foarte încet, I împunsătură după împunsătură.
Se uită în sus Ia Gerald cu ochii ■ ei albaştri şi neînfricaţi.
— Tata s-a dus, spuse el.
—• A murit? Cine spune asta?
— O, îţi dai seama,
mamă, dacă-1 vezi. îşi
lăsă lucrul deoparte şi
se ridică încet.
