— Nu poţi face asta, spuse ea, aproape cu amărăciune. Nu al tupeul. Eşti la fel de slab de înger ca o muiere, chiar aşa, întot deauna ai fost. Tânăra aceasta rămâne aici?
— Nu, răspunse Gerald. Se duce acasă în seara asta.
— Atunci e mai bine să meargă cu docarul. Merge departe?
—Doar până la Beldover.
— A!
Bătrâna nu se uită deloc la Gudrun, totuşi părea să fie i conştientă de prezenţa ei.
87 Evanghelia după Matei, 8:22.
|p — Ai tendinţa să iei prea mult totul asupra ta, Gerald, spuse mama sa, ridicându-se în picioare cu puţină greutate. I — Pleci, mamă? o întrebă el politicos.
I — Da, am să urc, răspunse ea. l Intorcându-se către Gudrun, îi ură
„noapte bună”, apoi se îndreptă încet către uşă, de parcă s-ar fi dezobişnuit să meargă. La uşă îşi ridică chipul către Gerald, cu un gest de la sine înţeles. Gerald o sărută.
L — Nu mai veni cu minev spuse ea, cu vocea ei abia auzită. Nu e nevoie să
mă mai conduci.
• Gerald îi ură „noapte bună” şi o urmări cum se îndreaptă spre icări şi urcă
încet. Apoi închise uşa şi reveni la Gudrun, care se ridică şi ea, gata de plecare.
' ■-
I —E o fiinţă ciudată mama mea, spuse el.
: —1 Da, îi răspunse Gudrun.
| — Are ideile ei proprii.
1 — Da, zise Gudrun. h Apoi rămaseră tăcuţi.
t — Vrei să pleci? întrebă el. Aşteapă o clipă, să pun un cal...
' —-Nu, spuse Gudrun. Vreau- să merg pe jos.
Gerald promisese că o va însoţi pe aleea lungă şi pustie care ţinea un kilometru şi ea voia să-l facă să-şi respecte cuvântul dat. — Ai putea tot atât de bine să te duci cu trăsura, zise el. 1 — Aş prefera să merg pe jos, afirmă ea, accentuând cuvîntul.
— Da? Atunci am să te însoţesc. Ştii unde ţi-ai
lăsât lucrurile? îmi pun ghetele. (rimei
îndrăgostite îşi luă şapca, îşi trase paltonul
peste hainele de seară şi ieşiră afară în
întuneric.
—Hai să ne aprindem o ţigară, spuse el, oprindu-se îritt-un colţ adăpostit în verandă. Ia şi tu una.
Aşadar, învăluiţi de parfumul tutunului în aerul nocturn, o porniră în josul aleii întunecate care trecea printre garduri vii 398 scunde şi pajişti în pantă.
Voia să o înconjoare cu braţul. Dacă ar putea să o îmbrăţişeze şi să o tragă spre el în timp ce mergeau, şi-ar găsi echilibrul. Căci acum se simţea-precum un cântar, a cărui jumătate se înclină din ce în ce mai mult către un vid infinit. Trebuia să-şi recâştigi echilibrul. Şi iată că venise momentul speranţei şi al reechilibrM rii perfecte.
Fără să o bage în seamă şi gândindu-se doar la el, Gerald îşi strecură
braţul încet în jurul taliei ei şi o trase înspre el. Inima ai se făcu mică
precum un purice, simţindu-i braţul în jurul ei. Dur braţul lui era aşa de
puternic încât fu cuprinsă de frică atum 1 când el o strânse tare. Cedase uşor şi acum se strângea la piepţtil lui în timp ce treceau prin întunericul pătrunzător. Gerald părru că o menţine într-un echilibru perfect în opoziţie cu el însuşi, în dubla mişcare a mersului lor. Aşa că, brusc, el se eliberă şi: deveni o fiinţă perfectă, puternică, precum un erou. îşi duse mâna la gură şi aruncă ţigara, un punct strălucitor, în gardul viu nevăzut.
Apoi se simţi destul de liber ca să o
echilibreze.
-— Aşa e mai bine, zise el, entuziasmat.
Extazul din vocea lui era ca un drog dulceag şi otrăvitor pentru ea. Deci însemna atât de mult pentru el! Sorbi din otravă.
— Eşti mai fericit? întrebă ea, melancolică.
—Mult mai fericit, spuse el, cu aceeaşi voce entuziasmată, şi eram destul de abătut.
