Recepţionerul se gândi un moment şi tocmai era pe punctul de a răspunde, când Ursula o observă pe Gudrun coborâtei scările, purtând o haină de culoare închisă şi lucioasă, cu blană cenuşie.

—Gudrun! Gudrun! strigă Ursula, făcând cu mâna în golul scărilor. U-uu!

Gudrun privi peste balustradă şi imediat îşi pierdu aerul timid şi stânjenit.

Ochii îi scânteiară.

«“ Ei, da! Ursula! exclamă ea.

Şi începu să coboare scările în timp ce Ursula urca. Se întâlniră la o cotitură

a scărilor şi se sărutară râzând, scoţând exclamaţii nearticulate şi agitate.

—Dar, spuse Gudrun, uimită, am crezut că sosiţi mâine. Am vrut să vin la gară.

— Nu, am ajuns azi! zise Ursula. Nu-i aşa că-i minunat aici?>

— Adorabil! spuse şi Gudrun. Gerald tocmai a ieşit să cumpere ceva.

Ursula, nu te simţi îngrozitor de obosită?

— Nu, nu foarte. Dar nu arăt prea grozav, nu?

—Ba nu, deloc. Arăţi foarte proaspătă. îmi place 480

tare mult căciula

de blană! D.H. Lawral^t

Se uită la Ursula, care purta o haină mare şi moale cu un guler din blană aurie, pufos şi moale, la fel ca şi căciula. — Şi tu la fel!

exclamă Ursula. Tu cum crezi că arăţi?

Gudrun îşi luă o expresie nepreocupată, nepăsătoare.

— Iţi place? întrebă ea.

1— E foarte frumoasă! zise Ursula, poate cu o undă de ironie. [ — Urcaţi —

sau coborâţi, le spuse Birkin.

> Căci surorile stăteau pe loc, Gudrun cu mâna pe braţul Ursulei la cotitura primului palier, blocând drumul şi oferind un ipectacol tuturor celor din hol, de la portar şi până la evreul plinuţ în haine negre.

[ Cele două tinere urcară încet scările, urmate de Birkin şi de recepţioner.

| — La etajul întâi? întrebă Gudrun, privind înapoi peste umăr.

> — La al doilea, doamnă... liftul! răspunse recepţionerul.

Şi se repezi la lift ca să o ia înaintea celor două femei. Dar ele îl ignorară

pentru că, pălăvrăgind fără să se uite în jur, începură să urce al doilea etaj.

Destul de mohorât, recepţionerul le urmă.

Era curioasă această încântare pe care cele două surori o resimţeau când se întâlniră. Era ca şi cum s-ar fi întâlnit în exil şi şi-ar fi unit forţele solitare împotriva lumii întregi. Birkin le privea cu o oarecare neîncredere şi mirare.

După ce făcură o baie şi se schimbară, apăru şi Gerald. Arăta strălucitor precum razele soarelui pe zăpadă.

—> Du-te cu Gerald să fumezi, i se adresă Ursula lui Birkin. Gudrun şi cu mine vrem să discutăm.

Apoi surorile Se instalară în camera lui Gudrun şi vorbiră despre haine şi noile experienţe* Gudrun îi povesti Ursulei despre întâmplarea cu scrisoarea lui Birkin din cafenea. Ursula era şocată şi înspăimântată.

— Unde e scrisoarea?

— Am păstrat-o, răspunse Gudrun.

— Şi mi-o dai, nu?

Dar Gudrun tăcu câteva momente înainte să-i răspundă.

— Chiar o vrei, Ursula?

— Vreau s-o citesc, zise Ursula.

— Desigur.

Nici măcar acum nu putea să recunoască în faţa Ursulei că voia să o păstreze ca o amintire sau ca un simbol. Dar Ursula ştia şi nu era încântată.

Aşa că schimbară subiectul.

— Ce-ai făcut în Paris? întrebă Ursula.

— O, răspunse Gudrun laconic. Chestii de rutină. Am fost Iu o petrecere frumoasă într-o seară, în atelierul lui Fanny Rath. 1 — Da? Aţi fost şi tu şi Gerald. Şi mai cine? Povesteşte-mi. 1

— Ei bine, răspunse Gudrun, nu e nimic deosebit de poved tit. Ştii că

Fanny este teribil de îndrăgostită de pictorul acelaj Billy Macfarlane. El era acolo, aşa că Fanny n-a avut nici o reţinere, a petrecut foarte liberă. A fost de-a dreptul remarcabil! Bineînţeles, toţi s-au îmbătat criţă, dar într-un mod foarte interesant, nu ca adunătura aceea din Londra. Problema este că cei prezenţi erau oameni de vază şi în asta constă toată deosebirea. Era şi, un, român, un tip de treabă. S-a îmbătat în ultimul hal şi s-a urcat până în vârful unei scări înalte din atelier şi de acolo a ţinut un discurs absolut minunat —

zău, Ursula, a fost încântător! A înce-3 put în franceză: „La vie, c’est une affaire d’âmes imperiales” 108 — cu d voce foarte frumoasă — era un tip atrăgător —

dar a dat-o pe româneşte înainte să termine şi nimeni nu a înţeles nimic. Dar 108Viaţa e o treabă pentru sufletele împărăteşti'{fr.) .

Donald Gilchrist a fost entuziasmat până la frenezie. Şi-a aruncat paharul pe jos şi a jurat pe Dumnezeul lui că era bucuros să se fi născut, pe Dumnezeul lui, era un miracol că trăieşte. Şi, vezi tu, ( Ursula, cam aşa a fost.

Gudrun râse puţin cam posomorâtă.

— Dar cum s-a simţit Gerald printre ei? întrebă Ursula.