doar cu morfină şi cu băuturi pe care le sorbea încet. Era doar pe jumătate 86 Situată în Nottinghamshire, pădurea a fost odinioară domeniu regal, având în jur de 200 de mile pătrate (520 de km2). In mod tradiţional e asociată cu legendarul haiduc Robin Hood.
conştient — un fir plăpând qe! conştiinţă legând întunecimea morţii de lumina zilei. Cu toate acestea, voinţa îi era de nezdruncinat, intactă şi completă. Doar că avea nevoie de o linişte perfectă în jurul său.
Orice prezenţă în afară de cea a infirmierelor era un chin şi UIî efort pentru el în momentul de faţă. In fiecare dimineaţă Urrald intra în cameră, sperând că tatăl său îşi va fi găsit în cele tlln urmă liniştea în lumea de dincolo. Totuşi, de fiecare dată Vedea 394 D.H. LawrenM aceeaşi faţă transparentă, acelaşi păr negru, îngrozitor, pe li untea palidă şi ochii teribili de întunecaţi, abia mijind, care păreau să se descompună într-o întunecime lipsită de formă, ivftnd în ei numai un mic grăunte de vedere.
L Şi, de fiecare dată când îşi întorcea privirea întunecată şi abia mijind înspre el, măruntaiele lui Gerald erau străbătute de un val mocnit de revoltă care părea că are ecou în toată fiinţa sa, ameninţând să-i, sfâşie mintea, umplându-1 de .furie.
I, în fiecare dimineaţă fiul său stătea acolo, drept şi plin de ■piaţă, cu părul său blond strălucitor. Strălucirea aceasta aurie a fiinţei sale ciudate şi inevitabile provoca în tatăl său o stare febrilă de iritare şi agitaţie. Nu putea suporta să vadă privirea bizară, posomorâtă din ochii albaştri ai lui Gerald.
Dar asta dura doar un moment, Fiecare fiind pe punctul de a-şi lua rămas bun, tatăl şi fiul'se priveau şi apoi se despărţeau.
L Mult timp Gerald dădu dovadă de un perfect sang froid şi rămase impasibil. Dar, în cele din urmă, teama îl copleşi.. Se temea de un fel de prăbuşire teribilă în sufletul lui. Trebuia să rămână şi să rezolve această
problemă. Un fel de voinţă perfidă îl făcu să urmărească cum tatăl său se apropia de graniţa vieţii. Şi totuşi, acum, în fiecare zi, valul roşu, aprins, de teamă îngrozitoare care-i trecea prin măruntaie lui Gerald provoca o vâlvătaie şi mai aprigă. Gerald umbla toată ziua cu tendinţa de a se face cât mai mic cu putinţă, de parcă vârful săbiei lui Damocles atârna deasupra grumazului său.
, Nu mai era nici o scăpare, era legat de soarta tatălui său şi trebuia să-l vegheze până la capăt. Iar voinţa celui din urmă nu ceda şi nu se supunea morţii câtuşi de puţin. Va trebui să cedeze atunci când, în cele din urmă, moartea o va înfrânge, dacă nu cumva avea să supravieţuiască morţii lui fizice. în acelaşi fel, nici voinţa fiului nu se lăsa înfrântă, Stătea ferm şi neclintit, căci se situa în afara acestei morţi şi acestui fel de a muri.
Era o încercare grea la care Gerald era supus. Putea să supitffl te să-şi vadă tatăl descompunându-se încet şi dispărând în mi np? I te, fără ca voinţa lui să fi cedat o clipă, fără să se fi intimidat faţa omnipotenţei morţii? Ca un indian care e supus torturii, (ir raid avea să experimenteze
întregul proces al morţii lente făffi I ezite sau să tresară. Ieşi chiar triumfător din asta. Cumva îşi această moarte, chiar o forţa. Era ca şi cum el însuşi ar fi fost figfl moarte chiar şi atunci când, plin de groază, bătea în retrageri* Totuşi, îi va face faţă şi va triumfa în faţa morţii.
Dar sub presiunea acestui chin, şi Gerald pierdu contactul e(H viaţa cotidiană exterioară. Tot ceea ce însemnase atât de mull pentru el ajunsese să nu mai aibă nici o valoare. Munca, plăceril^B toate rămăseseră în urmă.
Continuă să-şi vadă de afacere mifl mult sau mai puţin într-un mod mecanic, dar această activitate ti era cu totul străină. Adevărata activitate era această încleştate : cumplită cu moartea din propriul său suflet. Şi propria sa voinţă I trebuia să triumfe. Fie ce-o fi, nu îşi va ţine capul plecat, nu vi ■
ceda şi nu va recunoaşte un stăpân. Moartea nu era stăpâna lui.
Dar pe măsură ce lupta continua şi tot ceea ce fusese sau efl el continua să
fie distrus, astfel încât viaţa devenea o cochilie I goală în jurul său, vuind şi clipocind precum valurile măriip un 1 zgomot la care el participa din exterior, iar în interiorul acestei 1 cochilii goale se afla toată întunecimea şi întinderea de temut ii morţii, ştia că va trebui să găsească întăriri, altminteri se va pră® buşi în interior în marele şi întunecatul gol care îi înconjura I sufletul. Voinţa îi menţinea viaţa normală, mintea şi fiinţa exteri- I oară
întreagă şi nealterată. Dar tensiunea era prea mare. Va 1 trebui să găsească
ceva ca să păstreze echilibrul. Ceva trebui^ să I îl însoţească în hăul morţii din sufletul său, să-l umple şi astfel să I echilibreze presiunea din interior cu cea din exterior. Căci zi de zi 1 se simţea din ce în ce mai mult ca o bulă
umplută cu întuneric, 1 în jurul căreia se învârteau irizările conştiinţei sale şi deasupra că-® reia presiunea lumii exterioare şi a vieţii cotidiene vuia îngrozitor. ■
In această situaţie, instinctul îl împinse spre Gudrun. Renun- I ţă la orice altceva acum şi nu-şi dorea decât să stabilească o I legătură cu ea. O urma în atelier că să fie aproape de ea şi Să-i I
IVorbească. Se învârtea prin cameră, ridicând la întâmplare f diverse unelte, sau bulgări de lut, micile figurine pe care ea le modelase şi care arătau fanteziste şi groteşti. Gerald le privea fără
il le observe. Ea-1 simţea urmărind-o, ţinându-se scai de ea jiftîeum o soartă
inevitabilă. Gudrun păstra distanţa faţă de el şi, ! Iu toate astea, ştia că el se apropia mereu, tot mai mult, până Iefind distanţa dintre ei se micşora. v—
Ascultă, i se adresă el într-o seară, într-un fel ciudat, nesigur şi neaşteptat, nu vrei să rămâi la cină în seara asta? Aş Vi ca să
rămâi.
Ea tresări uşor. Ii vorbea ca un bărbat care îi solicita ceva altui tlfirbat.
} ■— Mă aşteaptă acasă, spuse ea.
I— O, n-or să se supere, nu? întrebă el. M-aş bucura tare mult dacă ai rămâne.
IPrin tăcerea ei lungă, îi arătă că e de acord.
I— Deci îl anunţ pe Thomas, da? f — Trebuie să plec imediat după cină, spuse ea.
I Era o seară întunecată şi rece. In salon nu ardea focul, aşa că »e instalară în bibliotecă. El rămase mai tot timpul tăcut, absent, iar Winifred vorbi puţin.
Dar când Gerald îşi dădea seama de situaţia creată, zâmbea, avea o atitudine plăcută şi amabilă faţă de ea. Apoi din nou îl copleşeau momentele lungi de tăcere de care nu era conştient.
Gudrun era teribil de atrasă de el. Arăta aşa de preocupat, iar clipele ciudate şi lungi în care el tăcea şi pe care ea nu le putea descifra, o mişcau, o făceau să se mire şi să simtă respect faţă de el.
Dar el era foarte amabil. Ii oferi cele mai alese mâncăruri la masă şi scoase o sticlă de vin uşor dulceag, cu o tentă aurie, delicios, pe care o băură la cină, ştiind că ea îl prefera în loc de vinul de Burgundia. Gudrun se simţea stimată
şi că prezenţa ei e necesară.
In timp ce serveau cafeaua în bibliotecă, se auzi o bătaie foarte uşoară în uşă. El tresări şi spuse: „Intră”. Timbrul vocii sale,■ne/ îndrăgostite 395
asemănător unei vibraţii înalte, o enervă pe Gudrun. O infirmieră îmbrăcată
în alb intră, pe jumătate ascunsă în pragul uşii, ca o umbră. Era foarte drăguţă, dar destul de ciudată, timidi şi neîncrezătoare. •
V- -ţ— Doctorul doreşte să vă vorbească, domnule
Crich, ispiti* ea, cu vocea ei joasă, discretă. —
