83 Primele două versuri ale imnului scris de episcopul Thomas Ken (1637-1711).
Aşadar, în urechea Ursulei imnul cădea picătură cu picătuM din cerul nevăzut de deasupra, aşternându-se deasupra oraşului învăluit în lumina apusului. Părea că răsună din secole de mult apuse, uitate în negura timpului. Totul părea atât de îndepărtat, I'iirnei îndrăgostite 385 Ursula stătea în curtea veche a hanului mirosind a fân, a grajdul I şi a petrol. Pe cer, vedea primele stele. Ce însemnau oare toatf astea? Aceasta nu era o lume adevărată, ci era lumea imaginai! a copilăriei, ca o mare amintire îndepărtată. Lumea devenii» ireală. Ea însăşi era o prezenţă ciudată şi nefirească.
Şedeau împreună lângă foc într-un salonaş.
—E adevărat? întrebă ea, mirată.
—Ce?
— Totul, oare totul ei adevărat?
— Cât se poate de adevărat, spuse
el, aruncându-i o grimasft, —
Oare? replică ea, râzând dar
neconvinsă.
Ea-1 privi, dar el părea încă atât de departe cu gândul. In sufletul ei se deschideau alţi ochi. Văzu o creatură stranie, din altn lume, în interiorul lui.
Era ca şi cum fusese vrăjită şi totul era metamorfozat. îşi aduse din nou aminte de magia veche din Cartea Genezei, în care fiii lui Dumnezeu le văzură pe fiicele 00 menilor care erau frumoase84. Iar el era unul dintre aceştia, una dintre creaturile ciudate din lumea de dincolo, privind în jos la ea şi văzând că e frumoasă.
Stătea pe carpeta din faţa şemineului privind-o şi urmărin- du-i chipul care era ridicat în sus asemenea unei flori proaspete, strălucitoare, sclipind aurie în roua primilor zori. Iar el zâmbea uşor, de parcă vorbele ar fi dispărut de pe pământ, cu excepţia încântării tăcute a florilor. Zâmbind, se bucurară
de prezenţa celuilalt, de realitatea lor pură, fără să conştientizeze sau să ştie.
Dar ochii lui aveau o uşoară încruntare ironică.
Iar ea era atrasă de el în mod straniu, ca într-o vrajă. Ingei nunchind pe carpeta din faţa şemineului, îl cuprinse cu braţele ju* după mijloc şi-şi îngropa faţa între coapsele lui. Bogăţii! Bogaţii! Era copleşită de un sentiment al bogăţiilor paradisiace.
[ — Ne iubim, spuse ea, încântată.
1! ■— Mai mult decât atât, răspunse el, privind în jos la ea cu c hipul său strălucitor, relaxat.
84 „Fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe eare şi le-au ales"
(Geneza, 6:2).
| In mod inconştient, Ursula îşi trecea degetele fine peste linia coapselor lui, urmărind un şuvoi vital şi misterios. Descoperise ceva, ceva care era mai mult decât minunat, mai frumos decât viaţa însăşi. Era misterul ciudat al pulsului vieţii acolo, pe linia coapselor lui, de-a lungul coastelor. Era vorba de o realitate bizară a fiinţei lui, era chiar esenţa fiinţei lui care se contura în liniile drepte ale coapselor. In această ipostază ea-1 identifica cu unul dintre fiii Iui Dumnezeu aşa cum erau la începutul lumii, şi nu cu un bărbat, ci ceva diferit, ceva mai profund.
* Aceasta era o eliberare într-un sfârşit. Avusese iubiţi şi cunoscuse pasiunea. Dar asta nu era nici iubire şi nici pasiune. Erau fiicele oamenilor care se întorceau la fiii lui Dumnezeu, fiii ciudaţi şi inumani ai lui Dumnezeu aşa cum sunt la începuturi.
I Chipul ei era acum liniştit, învăluit într-o lumină orbitoare şi aurie în vreme ce-1 privea şi-şi înfunda mâinile în coapsele lui aşa rum stătea în faţa ei. Privi în jos la ea, iar fruntea lui desăvârşită ţji strălucitoare arăta ca o diademă deasupra ochilor. Ursula era Iii fel de frumoasă ca o floare minunată care tocmai se deschide la picioarele lui, era ca o floare paradisiacă, mai presus de feminitate, o floare radiind lumină. Totuşi Birkin era dominat de o încordare şi o constrângere. Nu-i plăcea această
îmbrăţişare, această strălucire p| nu pe de-a-ntregul.
Pentru ea, totul se îndeplinise. II găsise pe unul dintre fiii lui Dumnezeu de la Începuturi, iar el o găsise pe una dintre primele, cele mai strălucitoare fiice ale oamenilor.
Ursula îşi trecu mâinile peste linia spatelui şi coapselor lui şi un foc viu o cuprinse, venind misterios dinspre el. Era un şuvoi întunecat de pasiune electrizantă pe care ea-1 eliberă din interiorul Iui şi-l absorbi în fiinţa ei. Se stabilise între ei un nou şi perfect circuit, un nou curent de energie electrizantă şi pasională, descătuşată din cele mai întunecate colţuri ale trupului şi
fixat într-un circuit perfect. <Era un foc electric întunecat CHIH alerga de la el la ea şi-i umplea pe amândoi de satisfacţie şi di fl
pace absolută.
—Dragostea mea, strigă ea, ridicându-şi chipul către el, im ochii şi gura ei erau deschise, ca în transă.
— Dragostea mea, îi răspunse el, aplecându-se să o săruţi', potopind-o de sărutări.
Ea strânse în mâini spatele musculos plin, cu forme rotunjite, în timp ce el stătea aplecat deasupra ei, iar ea părea că atinge adâti tjurile misterioase ale întunecimii sale trupeşti. Dădea impresia că e gata să leşine aşa cum stătea
sub el, iar el lăsa aceeaşi impresie, aşi cum stătea aplecat deasupra ei. Era câ un leşin în care erau amân* doi cuprinşi, şi în acelaşi timp o contopire de nesuportat a fiinţei, împlinirea minunată a unei satisfacţii imediate, copleşitoare,; izvo» rând din adâncurile unei forţe vitale, cea mai întunecată, mai pro«| fundă şi mai ciudată forţă vitală a trupului omenesc.
După ce trecu acel moment de linişte, după ce o străbătură râuri învolburate, ciudate şi misterioase, invadându-i şi inundând du-i raţiunea, croindu-şi drum în josul şirei spinării, până la genunchi şi în tălpi, ca un şuvoi ciudat, măturând totul în calea lui şi transformând-o într-o nouă fiinţă, complet diferită, ea seîsimţi de-a dreptul liberă, era liberă şi profund liniştită, iar eui eljjera întreg. Aşadar şe ridică, veselă şi calmă, zâmbindu-i.
El stătea în faţa ei, strălucitor, o prezenţă îngrozitor de reală, iar inima aproa-1 pe că i se opri. El şedea acolo afişându-şi trupul ciudat, în pleni- i tudinea lui, cu minunata sa obârşie, precum trupurile fiilor lui Dumnezeu de la începuturi. Trupul său avea nişte resurse ciuda-i te, mai misterioase şi mai puternice decât cele pe care şi le ima-»| ginase sau le cunoscuse, mai plăcute, o, absolut satisfăcătoare din punct de vedere mistic şi fizic. Crezuse că nu există nicfjo obârşie mai profundă decât cea falică. Şi acum, iată, din stânca zdrobită85 a trupului omului, din coapsele şi coastele ciudate şi
3®§
DM- Latura
85 Vezi Exodul, 17:6 : „Tu vei lovi stânca şi va ţâşni apă din ea şi poporul va bea”. : ,
minunate, mai profunde şi mai adâncite în mister decât obârşia («lică, izvorâră şuvoaiele întunecimii şi ale bogăţiilor inefabile. I Erau bucuroşi şi se cufundară într-o perfectă uitare de sine. Hftseră şi apoi se îndreptară spre masa aranjată. Era un amestec de vânat cu de toate, felii mari de şuncă, ouă, brâncuţe, sfeclă roşie, plăcintă cu mere şi ceai.
&•— Ce bunătăţi! exclamă ea încântată. Cât de alese par! Să torn ceai? f De obicei Ursula nu era sigură pe sine şi devenea agitată când îndeplinea aceste îndatoriri casnice, cum ar fi să toarne ceaiul. Dar astăzi uită de acest lucru, era calmă, lăsând deoparte îndoielile. Ceaiul curgea frumos prin gâtul zvelt al ceainicului. (?chii Ursulei erau încălziţi de zâmbete în timp ce-i oferi ceaiul lui Birkin. In cele din urmă învăţase să stea liniştită şi să se (omporte impecabil.
I — Totul e al
