Nu poţi fi sigur de el. Cred că asţa-i problema. — Totuşi, îşi doreşte o căsătorie! Căsătorie — et puis 72 ? r — Le paradis 73 ! exclamă Gudrun ironic.
In timp ce conducea, Birkin simţi un fior pe şira spinării, ca ţi cum cineva i-ar fi ameninţat gâtul. Dar dădu din umeri ui indiferenţă. începu să plouă.
Asta era o schimbare. Opri ma§inn şi coborî ca să ridice capota.
CAPITOLUL XXII DE LA FEMEIE LA FEMEIE
AJUNSERĂ ÎN ORAŞ şi-l lăsară pe Gerald la gară. Gudrun şl Winifred urmau să ia ceaiul împreună cu Birkin care o aştepta şi pe Ursula. Totuşi, după-amiază prima persoană care îşi făcu apariţia fu Hermione. Birkin era plecat, aşa că intră în salon, aruncă o privire la cărţile şi hârtiile lui şi cântă
la pian. Apoi sosi Ursula. Fu surprinsă, într-un mod neplăcut, să o vadă pe Hermione, de la care nu mai primise nici o veste în ultimul timp.
—E o surpriză să te văd, spuse ea.
—Da, zise Hermione. Am fost plecată la Aix74.
—O, pentru sănătate?
—Da.
Cele două femei se priviră. Ursulei îi displăcea chipul prelung, serios, pe care Hermione îl ţinea îndreptat în jos. Avea ceva din stupiditatea şi mândria prostească a unui cal. „Are un chip ca de! cal”, îşi spuse Ursula,
„are ochelari de cal.” Chiar i se părea că Hermione, asemenea lunii, nu era decât ca o monedă cu o singură faţă. Nu exista revers. Se oglindea tot 70puţin îmi pasă (fr.).
71Aluzie la faptul că paradisul musulman include plăceri carnale.
72Şi apoi? (fr.)
73Paradisul! (fr.)
74 Probabil oraşul francez balneoclimateric Aix-les-Bains din regiunea Savoia, cunoscut pentru izvoarele sale sulfuroase fierbinţi şi clima sănătoasă, deşi ar putea fi vorba şi de oraşul francez Aix-en-Provence,; la 18 mile nord de Marsilia.
timpul în lumea îngustă, dar pentru ea completă, a conştiinţei existente. In întuneric, ea nu exista. La fel ca şi luna, jumătate din ea era pierdută pentru viaţă. Eul ei era în întregime concentrat în mintea ei.;' nu ştia ce înseamnă
să alergi spontan sau să te mişti ca un peşte în apă, sau ca o lăcustă în iarbă.
Trebuia întotdeauna să ştie.
I Dar numai Ursula suferea din cauza acestei limitări a Her- udonei. Doar ea simţea stăpânirea de sine rece a Hermionei care parca să o reducă la un nimic. Hermione, care cugeta şi tot cugeta până când devenea epuizată de durerea efortului pe care D.H. -1 depunea să filtreze totul prin conştiinţa ei, până-şi simţea trupul nlilrşit şi cuprins de cenuşă, care ajungea atât de înceţ
şi cu un I isemenea Laivr$tM efort la concluziile ei sterpe şi ultime asupra cunoaşterii, era în stare, în prezenţa altor femei, pe care le considera nişte simple femele, să-şi afişeze concluziile certitudinilor ei amare ca pe nişte bijuterii care-i asigurau o distincţie de necontestat |i o situau pe o treaptă
superioară a vieţii. Din punct de vedere mintal, era în stare să facă faţă unor femei precum Ursula, pe care le considera pur emotive. Biata Hermione, asta era singura ei însuşire, această certitudine dureroasă a ei, care era singura ei mţiune de a fi. Trebuia să fie încrezătoare, căci Dumnezeu ştie că
I *e simţea respinsă şi era slabă din alte puncte de vedere. La nivel mintal*
spiritual, ea făcea parte dintre cei aleşi. Şi dorea să fie ■astfel şi în alte planuri. Dar în străfundul sufletului ei exista un cinism devastator. Nu credea în celelalte însuşiri ale ei; erau doar lin simulacru. Nu credea în viaţa interioară, care era o farsă şi nu o realitate. Nu credea nici în lumea spirituală, care era o iluzie, în ultimă instanţă, credea în Mamon, în pofta trupească şi în diavol 75 .— cel puţin acestea nu erau simulacre. Era o-preoteasă fără credinţă, fără convingere religioasă, alăptată la sânul unui crez demodat şi condamnată să reitereze misterele care pentru ea nu erau de ordin divin. Totuşi, nu exista scăpare. Era ca o frunză într-un copac uscat. Ce mai era de făcut decât să lupte pentru I adevărurile vechi şi demodate, să moară pentru crezul învechit şi răsuflat, să fie o preoteasă
sacră şi castă a unor mistere profanate. Adevărurile măreţe şi învechite fuseseră valabile. Iar ea era o frunză din vechiul şi măreţul copac al cunoaşterii care ' acum se usca. Deci trebuia să rămână credincioasă
adevărului
75 „Doamne, nu ne duce pre noi în ispită/ Şi ne izbăveşte de cel rău” din Cartea Rugăciunilor. Mamon era personificarea bogăţiilor şi a lăcomiei; vezi Matei, 6:24 şi L uca, 16: 9-13.
vechi şi ultim, chiar dacă cinismul şi ironia îşi făcuseră loc Iii străfundul sufletului ei.
' I
— Mă bucur aşa de mult să te văd, îi spuse Ursulei, cu vot #3 ei înceată, care era ca o incantaţie. Tu şi Rupert aţi devenii prieteni apropiaţi?
—O, da, spuse Ursula. E tot timpul undeva prin preajmi mea.
Hermione făcu o pauză înainte să răspundă. îşi dădea perfeffl seama de lăudăroşenia celeilalte femei; i se părea cu adevăr^ vulgară.
— Da? spuse ea încet şi cu un calm perfect. Şi crezi că ai ffl te căsătoreşti?
întrebarea era atât de calmă şi blândă, atât de simplă, dcl firească şi degajată, încât Ursula fu cumva surprinsă, cumvj atrasă. O
încântă aproape ca o răutate. Exista o ironie dezgoliţi 1 şi încântătoare la Hermione.
—Ei bine, răspunse Ursula, el îşi doreşte teribil de mult, dar eii nu sunt sigură.
Hermione o urmări cu o privire înceată şi calmă. Observi! această nouă
lăudăroşenie. Cât de mult o invidia pe Ursula pentru o anume siguranţă
inconştientă. Chiar şi pentru vulga- ] ritatea ei!
— De ce nu eşti sigură? întrebă ea, cu vocea ei muzicală, degajată. Se simţea în largul ei, poate chiar de-a dreptul fericită că purta această
