ar fi triumfat.

Era pregătit să accepte condamnarea. Căsătoria era ca o condamnare pentru el. Era dispus să se condamne singur la însurătoare, să fie asemenea unui deţinut condamnat să stea în minele subterane, fără să-şi mai trăiască viaţa la lumina soarelui, ci doar ducându-şi existenţa sub pământ. Era dispus să accepte asta. Iar căsătoria era sigiliul condamnării sale. Voia ca existenţa să-i fie astfel pecetluită în adâncuri, precum un suflet damnat, dar trăind veşnic în această stare. Dar nu avea de gând să

stabilească nici un fel de relaţie pură cu vreun suflet. Nu putea. Căsătoria nu reprezenta stabilirea unei relaţii cu Gudrun. însemna acceptarea unei relaţii cu lumea existentă, va accepta ordinea prestabilită în care nu credea cu adevărat, după care se va retrage pentru a-şi duce viaţa în lumea subterană. Asta va facel

Cealaltă variantă era să accepte oferta de afecţiune a lui Ru- pert, să

stabilească o legătură de încredere pură şi de afecţiune ţu 432 D.H.

LawrerU celălalt bărbat, şi apoi, ulterior, cu o femeie — dacă avea de fire să îşi ia un angajament faţă de o femeie, nu numai din pliuct de vedere al căsătoriei legale, ci şi prin căsătoria absolută, mistică.

■ Totuşi nu putea să accepte oferta. Era cuprins de o amorţeală, feire-i anihilase fie voinţa nenăscută, absentă, sau era vorba de o atrofie. Poate era vorba de absenţa voinţei. Căci era extrem de entuziasmat de oferta lui Rupert. Cu toate astea era încă şi mai Imcuros că o respinge, că nu se angajează la aşa ceva.

CAPITOLUL XXVI UN SCAUN

[ ÎN FIECARE ZI DE LUNI DUPĂ-AMIAZA, pe locul unde existase

vechea piaţă din oraş se ţinea un târg de vechituri. Ursula şi cu Birkin se plimbară pe acolo într-o după-amiază. Discutaseră despre mobilă şi voiau să vadă dacă nu exista ceva care le-ar fi plăcut, printre grămezile de vechituri adunate pe stradă.

Vechea piaţă nu era foarte mare, ci alcătuită dintr-o simplă adunătură de lespezi de granit, unde se aflau de obicei câteva l arabe cu fructe sub un perete. Piaţa era într-un cartier sărăcăcios din oraş. într-o parte se aflau case părăginite, o fabrică de tricotaje, o întindere uriaşă cu sute de ferestre dreptunghiulare la un capăt, iar în cealaltă parte o stradă pavată cu lespezi unde se aflau prăvălii micuţe. Dar realizarea arhitecturală a oraşului o reprezentau băile publice, construite din cărămidă roşie, cu un turn cu ceas. Oamenii care mişunau primprejur păreau împiedicaţi şi posomorâţi, aerul părea că emană un miros greu, şi aveai senzaţia că există multe străduţe întunecate ramificându-se până în sălaşul mizeriei însăşi. Din când în când un tramvai maro cu galben se înclina până la pământ la o curbă dificilă care trecea pe lângă fabrică.

Ursula simţi un fior uşor când se pomeni printre oamenii aceia de rând, în târgul aglomerat de aşternuturi uzate, grămezi

de fier vechi, ceramică sărăcăcioasă aşezată în mormane palide ■ grămezi de haine de neînchipuit. Ursula şi Birkin megeau feri

chef de-a lungul pasajului îngust care despărţea tarabei# ruginite. Birkin se uita la mărfuri, iar ea la oameni.

Ursula urmări cu entuziasm o tânără gravidă care întorceam saltea şi-i cerea unui tânăr, care arăta destul de sărăcăcios îmbrăcat şi deprimat, să o încerce. Tînăra părea atât de mişte* rioasă, vioaie şi nerăbdătoare, iar tânărul atât de lipsit de interei şi pe picior de plecare. Urma să se însoare cu ea pentru că aştept H un copil.

După ce au pipăit salteaua, tânăra îl întrebă pe bătrânul care stătea aşezat pe un taburet aflat printre grămezile de lucruri-cAt face salteaua. El îi răspunse, iar ea se întoarse către tânăr. Acest a era ruşinat şi conştient de situaţia lui. îşi întoarse faţa, deşi îţjl dădea seama că din punct de vedere fizic nu putea dispărea în neant, şi mormăi ceva în sinea lui. Şi din nou femeia pipăi salteaua nerăbdătoare şi vioaie, făcu socoteala în minte şi se târgui cu bătrânul murdar. In tot acest timp, tânărul şedea deoparte, ruşinat, umil şi supus.

— Uite, spuse Birkin, acolo e un scaun drăguţ.

— încântător! exclamă Ursula.

Era un fotoliu din lemn simplu, probabil din mesteacăn, dar cu o linie atât de delicată şi fină, stând acolo pe lespezile mizerefl încât aproape că

lăcrimă. Era de formă pătrată, cu nişte linii absolut desăvârşite, graţioase, şi cu patru stinghii scurte din lemn în spate care-i amintiră Ursulei de corzile de harpă.

— Odinioară, spuse Birkin, a fost aurit şi avea fundul de trestie. Cineva a bătut în cuie fundul acesta din lemn. Uite, aici e un strop din roşul de sub stratul de aur. Restul e tot negru, în afară de locul unde lemnul s-a frecat şi s-a lustruit. Unitatea graţioasă a liniilor îl fac atât de atrăgător. Priveşte cum se îmbină,! cum se echilibrează. Dar desigur fundul din lemn nu e potrivit, căci distruge impresia de perfectă delicateţe şi unitate a elasticităţii pe care i-o dădea trestia. Totuşi, îmi place.

— A, da, zise Ursula, şi mie.

— Cât costă? îl întrebă Birkin pe vânzător. 433

D.H. Lawrsfci

■ — Zece şilingi.

■ — Şi vreţi să-l trimiteţi acasă... ?

I Fotoliul fu cumpărat.

I — Atât de frumos, de desăvârşit! exclamă Birkin. Aproape i;â mă

înduioşează. Merseră mai departe printre grămezile de vechituri.

Iubita mea ţară... a avut ceva să exprime chiar atunci când a

confecţionat acel scaun. I — Şi acum nu mai are? întrebă Ursula.

Era mereu supărată atunci când el vorbea pe acest ton. k — Nu, nu mai are nimic de spus. Când văd scaunul acela ourat şi frumos şi mă gândesc la Anglia, chiar la Anglia lui Jane Austen — avea idei nemuritoare să dezvăluie chiar şi atunci, şi

0 fericire neîntâlnită în a le dezvălui. Iar acum, nu putem decât lă pescuim printre grămezile de vechituri ca să găsim rămăşiţele a ceea ce ele au exprimat odată. Astăzi nu se mai produce aşa ceva, n-a mai rămas decât activitatea mecanică, sordidă şi mizeră. 1 — Nu e adevărat, exclamă Ursula.

De ce trebuie să lauzi mereu trecutul, în detrimentul prezentului? Zău că nu mă dau în vânt după Anglia din timpul lui Jane Austen. Era destul de materialistă, dacă vrei...

F — îşi permitea să fie materialistă, spuse Birkin, pentru că avea puterea de a fi şi altfel — ceea ce noi nu suntem. Noi suntem materialişti pentru că nu avem puterea să fim altcumva

— oricât de mult am încerca, nu putem să dăm dovadă de nimic altceva decât de materialism şi de mecanicism, care e chiar esenţa materialismului.

Ursula era redusă la o tăcere furioasă. Nu acorda atenţie celor ce spunea el. Se revolta împotriva altui fapt.

— Urăsc trecutul de care vorbeşti. Sunt sătulă de el, exclamă ea. Cred că

urăsc chiar şi scaunul ăla vechi, deşi e frumos. Nu reprezintă genul meu de frumuseţe. Aş fi vrut să fie sfărâmat atunci când i-a trecut vremea şi nu lăsat să ne predice despre minunatul trecut. Sunt sătulă de minunatul trecut.

— Nu la fel de sătulă pe cât de scârbit sunt eu de prezent, spuse el.

— Ba da, la fel. Urăsc prezentul — dar nu vreau ca trecutul să-i ia locul —

nu vreau acel scaun vechi.

O clipă el fu chiar furios. Apoi se uită la cerul care strălucea dincolo de turnul de la băile publice şi păru să-şi revină. Râse.B

— In regulă, zise el, atunci hai să nu mai avem de-a face cu el. Şi eu sunt sătul de toate astea. In orice caz, nu poţi să trăieşt i pe scheletul frumuseţii trecute.

— Nu poţi, exclamă ea. Nu îmi doresc lucruri vechi.

— Adevărul este că nu ne dorim nici un fel de lucrurlt răspunse el. Gândul unei case mobilate care să-mi aparţină mâ îngrozeşte.

Această afirmaţie o făcu să tresară

puţin. Apoi răspunse: 1 — Şi pe

mine. Dar trebuie să locuieşti

undeva.