Ir Ea era epuizată, sătulă. Totuşi trebuia să continue să stea în «ceastă stare de veghe tensionată şi dusă până la extrem. Era iionştientă de tot: de copilăria ei, de adolescenţă, de toate incidentele uitate, de toate influenţele rămase fără rezultat, de toate întâmplările pe care nu le înţelesese, fie că îi aparţineau ei, familiei ei, prietenilor, iubiţilor, cunoştinţelor, oricui altcuiva. Era ca şi cum ea nr fi tras un fir strălucitor al cunoaşterii afară din marea întunericului, îl trăgea din ce în ce mai mult afară din adâncurile nemărginite ale trecutului şi tot nu se mai termina, nu avea nici un capăt, iar ea trebuia să tot tragă de acest fir al conştiinţei strălucitoare, să-l scoată

afară ca pe un lucru fosforescent din adâncurile nemărginite ale conştiinţei până când va fi obosită, epuizată, sfârşită şi gata să-şi dea duhul, dar fără

să-i dea de capăt.

O, dacă măcar l-ar putea trezi! Se întoarse neliniştită în pat. Când ar putea să-l trezească şi să-i spună să plece? Când ar putea să-i întrerupă somnul? Şi revenea la activitatea ei mintală automată, care nu se mai sfârşea.

Dar se apropia momentul când va trebui să-l trezească. Era ca o

eliberare. Ceasul bătu ora patru, undeva în noapte. Slavă Domnului că

noaptea aproape trecuse. La cinci trebuia să plece, iar ea va fi eliberată.

Apoi se va putea calma şi-şi va putea ocupa locul. Acum era prinsă de mişcările lui perfecte din timpul somnului şi se simţea ca un cuţit încins şi ascuţit pe o tocilă. Era ceva fcmei îndrăgostite 42.427 monstruos în legătură cu el, în felul în care el stătea alături de ea.

Ultima oră fu cea mai lungă. Şi totuşi trecu în cele din urmă. Inima îi tresăltă de uşurare da, se auzi bătaia înceată şi puternică

a orologiului bisericii, în sfârşit, după această noapte veşnică. aşteptă să

surprindă fiecare reverberaţie fatală şi înceată, pe rândl trei Tf— patru —

cinci! Gata, se terminase. I se luă o greutate de pa suflet.

Se ridică, se aplecă peste el tandru şi-l sărută. Era tristă că-1 trei zea. După

câteva momente, îl sărută din nou. Dar el nu se mişca Dragul de el, era aşa de cufundat în somn! Ce păcat că trebuia să-l întrerupă somnul! II mai lăsă puţin. Dar trebuia să plece, chiai trebuia.

Cu o gingăşie nespusă îi luă capul între mâini şi-i sărută ochiil El deschise ochii, stătu nemişcat, privind-o. Inima ei încetă să mau bată. Ca să-şi ascundă faţa de ochii lui îngrozitori şi deschişi în întuneric, se aplecă

asupra lui şi-l sărută şoptind:

— Trebuie să pleci, iubirea mea.

Dar era pătrunsă de groază, înfricoşată.

El o îmbrăţişă, iar inima lui Gudrun se făcu cât un purice.

— Trebuie să pleci, iubirea mea. E târziu.

— Cât e ceasul? întrebă el.

Ciudată era vocea lui bărbătească. Ea tremură. Era o presiune! de nesuportat pentru ea.

— Trecut de ora cinci, spuse ea.

El nu făcu decât să o îmbrăţişeze din nou. Inima îi era sfâşiată) de un chin cumplit. Se desprinse din strânsoare hotărâtă. — Chiar trebuie să

pleci, i se adresă ea.

—- Mai stau un minut, spuse el.

Ea rămase liniştită, cuibărită lângă el, dar fără să cedeze.

— Mai stau un minut, repetă el, strângând-o mai aproape.

— Da, spuse ea, fără să cedeze. Mă tem dacă mai stai. 42.8 D.H. Lawr Era o oarecare răceală în vocea ei care-1 făcu să-i dea drumul, iarj ea se desprinse, se ridică şi aprinse lumânarea. Acela fii deci sfârşitul®

Gerald se ridică. Era cald, plin de viaţă şi dorinţă. Cu toate as-l tea, se simţea puţin ruşinat, umilit să se îmbrace în faţa ei, la luminai lumânării.

Căci se simţea demascat, expus privirilor ei, într-un mo-i ment în care ea era cumva împotriva lui. Totul era foarte dificil de înţeles. Se îmbrăcă

repede, fără gulerul tare sau cravată. Totuşi se | simţea împlinit şi desăvârşit, perfect. Ei i se părea umilitor să vadă! un bărbat care se îmbracă: cămaşa ridicolă, pantalonii caraghioşi şi bretelele. Dar din nou avu o idee salvatoare.

B „Este exact ca un muncitor care se trezeşte să se ducă la lucru”, îţi spuse Gudrun în sinea ei. „Iar eu sunt asemenea soţiei unui muncitor.” Dar o durere, ca un fel de greaţă, se abătu asupra ei: o gtvaţă faţă de el.

I Gerald îşi băgă gulerul şi cravata în buzunarul hainei. Apoi se n|eză şi-şi trase cizmele. Erau ude, ca şi ciorapii şi manşetele pantalonilor. Dar el în schimb era viu şi înfierbântat.

I — Poate că ar fi trebuit să-ţi pui cizmele jos, în hol, spuse [ tu.

I Imediat, fără să-i răspundă, le trase din nou din picioare şi rămase cu ele în mână. Ea-şi luă papucii şi-şi puse un halat pe ea. Era yata. II privea în timp ce el stătea aşteptând, cu haina sa neagră încheiată până în gât, cu şapca trasă peste ochi şi cizmele în mână. Ei fascinaţia pasională, aproape nedorită, reînvie în ea o clipă. încă nu se sfârşise. Chipul său avea o expresie aşa de caldă, cu ochii mari |i plini de noutate, atât de perfecţi. Ea se simţea bătrână, extrem de bătrână. Se apropie de el greoi, ca să o sărute.

El o sărută repede. (îudrun îşi dorea ca frumuseţea sa caldă şi inexpresivă

să nu o subjuge cu o asemenea fatalitate, să o supună şi s-o stăpânească.

Era o povară pentru ea, pe care nu o agrea dar de care nu putea scăpa, lotuşi, când se uita la sprâncenele drepte, bărbăteşti şi la nasul lui destul de mic, bine proporţionat, la ochii săi albaştri şi indiferenţi, |Cia că pasiunea ei pentru el nu îşi găsise încă împlinirea, poate că nu şi-o va găsi niciodată.

Numai că acum se simţea obosită, suferea de o durere ca o stare de greaţă.

Voia ca el să plece.

Coborâră imediat. Păreau să facă un zgomot infernal. El o urmă, pe când ea, înfăşurată în halatul ei verde aprins, mergea înaintea lui cu lumânarea.

Era stăpânită de un sentiment teribil de teamă, ca nu cumva cei din familie să se trezească. Lui nu prea îi păsa. Acum nu-i păsa dacă mai afla cineva.

Iar ea-1 ura pentru asta. Trebuia să fii precaut, să te fereşti. îl conduse până

la bucătărie. Totul era curat şi aranjat, aşa cum lăsase femeia. Gerald se uită la ceas: cinci şi douăzeci de minute! Apoi se aşeză pe scaun ca să-şi tragă cizmele. Ea aşteptă,

urmărindu-i fiecare mişcare. Voia să se termine, pentru saţ era tiu stres imens.

: Gerald se ridică, ea. trase zăvorul de la uşa

dinuspate .şi- privi afara. Emio noapte Tecev

adtocă,îzoriletecă nu apăiustris cu un ciob de lună pe un

cer nedefinit. Era bucuroasă că nu trebuia i|j iasă