L — Nu, spuse ea, cu o strălucire bizară. Nu am avut parte de nici o victorie până să vin aici.
■
— Haide, haide! N-avem de gând să ascultăm poveşti dc-
astea. Oare nu am citit rubricile din ziare, Gerald? | — Te-ai descurcat destul de bine, îi spuse Gerald, dând mâna cu ea. Ai
vândut ceva?
— Nu, răspunse ea, nu cine ştie ce.
L — Cu atât mai bine, spuse el.
Ea se întreba ce voise să spună. Dar era atât de copleşită de primirea făcută
încât se lăsă purtată de această mică ceremonie măgulitoare care avea loc în cinstea ei.
[ — Winifred, spuse tatăl, n-ai o pereche de pantofi pentru domnişoara Brangwen? Ar fi bine să te schimbi imediat.
Gudrun ieşi cu buchetul în mână.
[ — E o tânără cu totul remarcabilă, îi spuse tatăl lui Gerald după ce Gudrun ieşi.
—Da, răspunse Gerald scurt, ca şi cum nu i-ar fi plăcut remarca.
Domnului Crich îi făcea plăcere când Gudrun venea şi stătea cu el o jumătate de oră. De obicei arăta cenuşiu şi deprimant, părând că viaţa se scurge din el. Dar de îndată ce-şi revenea, îi plăcea să-şi închipuie că era la fel ca înainte, că se simţea perfect şi era în floarea vârstei, nu un spectator din afară, ci un actor în mijlocul adevăratului tumult al vieţii. Iar Gudrun contribuia într-o mare măsură Ia această impresie. In prezenţa ei, era stimulat să trăiască acele preţioase jumătăţi de oră de putere, exaltare şi pură libertate, când i se părea că e mai viu decât oricând.
Gudrun veni la el în bibliotecă. Faţa îi era galbenă ca cearu, ochii întunecaţi, de parcă ar fi fost orbi. Barba negricioasă,: acum spicată cu fire cărunte, părea să crească din carnea palidă a unul cadavru. Totuşi, emana un aer plin de energie şi jovialitate. Gudrtin intra cu totul în joc. După
părerea ei, el era doar un om obişmiil, Doar înfăţişarea lui teribilă era imprimată ca o fotografie în sufletul ei, adânc profilată în conştiinţa ei. Ştia că, în ciuda jovialităţii sale, ochii nu-şi puteau schimba expresia de întunecime şi goliciune, părând ochii unui om mort.
— A, iat-o pe domnişoara Brangwen, spuse el, ridicându-sc brusc din pat în timp ce ea-şi făcu apariţia, anunţată de servitor. Thomas, adu-i un scaun aici domnişoarei Brangwen, aşa, e bine. Se uită cu plăcere la chipul ei molatic
şi proaspăt. Acest lucru îi dădea iluzia că mai există un strop de viaţă rămas în el. Acum, ai să iei un pahar de sherry şi o prăjitură. Thomas...
— Nu, vă mulţumesc, spuse Gudrun.
Şi imediat după ce spuse asta, îşi simţi inima cotropită de tristeţe. Bolnavul părea să se cufunde într-o prăpastie a morţiu auzindu-i refuzul. Ar trebui să-i cânte m strună, nu să-l contrazicq In clipa următoare îşi afişă zâmbetul ei cam viclean. — Nu prea îmi place să beau sherry, spuse ea. Dar orice altcevaj mi-ar face plăcere.
Bolnavul se agăţă de acest răspuns ca de un pai.
—Nu sherry! Nu! Altceva! Ce, atunci? Ce ne poţi oferi,! Thomas?
— Vin de Porto, curaţao...
—Mi-ar plăcea nişte curagao, spuse Gudrun, privindu-1 încrezătoare pe bolnav.
—Da? Atunci, Thomas, curagao să fie şi... o prăjiturică sau un biscuit?
— Un biscuit, răspunse Gudrun.
Nu voia nimic, dar se prefăcea destul de bine.
— Da.
Aşteptă până când o văzu instalată cu paharul micuţ şi cu biscuitul în faţă.
Apoi fu satisfăcut.
I — Ai auzit despre planul pe care-1 facem? o întrebă el cu oarecare entuziasm. Vrem să aranjăm un atelier pentru Winifred deasupra grajdurilor.
I — Nu! exclamă Gudrun, cu o
surprindere bine ascunsă, i — O!
Am crezut că Winnie ţi-a scris în
scrisoarea ei!
►— O, da, bineînţeles. Dar am crezut că a fost doar ideea ei.
Gudrun zâmbi subtil, cu indulgenţă. Bolnavul zâmbi şi el, entuziasmat.
* — O, nu! E un adevărat proiect. Există o cameră potrivită iub acoperişul grajdurilor, cu grinzi înclinate. Ne-am gândit'să o transformăm într-un atelier.
—Cât de frumos ar fi! exclamă Gudrun, cu o căldură emoţionantă.
Imaginea grinzilor înclinate o încânta.
