nasturi până la bărbie. Chipul lui era ciudat şi strălucitor. Era o prezenţă
inevitabilă
precum cea a unei fiinţe supranaturale.
Când îl văzuse îşi dădu seama. Ştia că era D.H. Lawrj^M vorba de o fatalitate pe care ea trebuia să o accepte. Totuşi trebuia să-l provoace.
— Cum ai urcat până aici? îl întrebă ea.
— Am urcat pe scări, uşa era deşchisă.
Ea-1 privi.
— N-ram închis nici uşa asta, spus© el.
Ea traversă repede camera, închise uşor uşa şi o încuie. ApoiJ se întoarse.
l Era minunată, eu ochii surprinşi şi obrajii îmbujoraţi, cu părul destul de scurt şi des, lăsat pe spate, iar cămaşa de noapte, lungă, frumoasă şi albă, cădea până în pământ.
Văzu că cizmele lui erau pline de pământ, chiar şi pantalonii aveau pete de nămol. Se întrebă dacă Gerald lăsase urme de noroi când urcase pe scări.
Era o prezenţă foarte ciudată care stătea la ea în dormitor, lângă patul deranjat.
F — De ce ai venit? întrebă ea, aproape dojenitoare. !l [ — Aşa am vrut; răspunse el.
Iar asta se putea vedea pe chipul său. Era sortit să fie aşa.
>— Eşti aşa de plin de noroi, spuse ea, dezgustată, dar cu o voce blândă.
Gerald se uită în jos la picioare.
' — Am umblat prin întuneric, răspunse el.
Simţi o exaltare aprinsă. Urmă o pauză. Gerald stătea de o parte a patului deranjat, iar ea, de cealaltă. Nici măcar nu-şi scosese şapca.
— Şi ce vrei de la mine? îl provocă ea.
El se uită într-o parte şi nu răspunse. Dacă n-ar fi fost frumuseţea aparte şi atracţia mistică a chipului acestuia distinct şi ciudat, Gudrun l-ar fi dat afară. Dar faţa lui era prea minunată şi nedescifrată pentru ea. O fascina aşa cum te fascinează frumuseţea pură, o vrăjea, precum un sentiment de nostalgie sau durere. <r — Ce vrei de la mine? repetă ea cu o voce străină.
Gerald îşi scoase şapca, cu o mişcare de eliberare, ca într-un vis, şi se duse spre ea. Dar nu o putea atinge, pentru că stătea în picioarele goale în cămaşa de noapte, iar el era plin de noroi şi ud.I'tjnei îndrăgostite 42-3
Ochii ei mari, larg deschişi şi miraţi, îl urmăreau şi-i puneau din priviri întrebarea finală.
— Am venit pentru că trebuia, spuse el. De ce întrebi?
Ea-1 privi plină de îndoială şi mirare.
— Trebuie să te întreb, zise ea.
El dădu uşor din cap.
triB N-am ce să-ţi răspund, răspunse el ciudat de distrat.
Avea un aer straniu, aproape neomenesc,de simplitaie şi
francheţe naivă.
Ii aducea aminte de o fantomă, de uni tânăr Hermes,5\
I— Dar de ce ai venit la mine? insistă ea.
— Pentru că aşa trebuia sg se întâmple. Dacă n-ai fi existai! tu pe lume, atunci nici eu n-aş fi existat. ,
Gudrun îl urmărea cu ochii mari, larg deschişi, uimiţi şi tulburaţi.
Ochii lui priveau fix într-ai ei tot timpul, iar şl părea i
transpus într-o nemişcare ciudată, şi
supranaturală. Qudrun, şftiă, Acum era pierdută. Nu mai avea de ales.
Nu vrei să-ţi scoţi cizmele? spuse ea.
Trebuie că sunt ude. Gerald îşi aruncă şapcă pe un scaun, îşi descheie haina! ridicându-şi bărbia ca să-şi desfacă nasturii de la gât. Părul lui scurt, strălucitor, era răvăşit. Avea un păr blond atât de frumos, ca spicul de grâu. îşi scoase haina.
Repede îşi dădu jos şi jacheta, îşi slăbi
nodul cravatei negre şi începu să-şi desfacă 42.4
DM Lawrcni t butonii care
erau prinşi cu o perlă.' Ea*
asculta, urmărea atentă, sperând că nimeni nu va auzi foşnetul lenjeriei apretate. Părea că face un zgomot ca de rafale dfe puşcă, j
Gerald venise în căutare de ajutor. Gudrun îl lăsă să o ţină în braţe şi să o strângă
aproape de el. Găsea o adevărată uşurare
la ea. In ea îşi revărsă întreaga întunecime
acumulată îW el, i moartea nemiloasă, şi fu
din nou întreg. Era minunat, Sublim,1 era un miracol. Acesta era
miracolul care
continua să f^vifjfş în viaţa lui, şi după ce-1 află se pierdu într-un extaz de uşurate şi uimire.
