! •— Până mâine nu, micuţa mea. Dă-mi un sărut atunci...
I Winifred îl sărută în tăcere pe bolnav şi se furişă afară din Bnineră. Se duse din nou să dea înconjur serelor şi răsadniţelor, In$t:iinţându-1 pe grădinar, în stilul ei simplu, categoric, pe un ton înalt, în legătură cu ceea ce voia, arătându-i toate florile pe care le alesese.
I— Pentru ce vă trebuie? întrebă Wilson.
■ -— îmi trebuie mie, spuse ea.
I Ar fi vrut ca servitorii să nu pună întrebări.
I — Asta mi-aţi mai spus. Dar la ce vă trebuie? Vreţi să împodobiţi ceva, să
le oferiţi, sau la ce?
■ — Vreau să fac un buchet de bun-venit.
IF— Un buchet de bun-venit? Cine vine, deci? Ducesa de Ibrtland68?
I - Nu.
■ — O, nu ea? Păi, atunci, o să fie o privelişte deosebită dacă
puneţi toate florile de care mi-aţi spus în buchet. I — Da, vreau ceva deosebit.
I — Da? Atunci nu mai avem ce discuta.
A doua zi, Winifred, îmbrăcată cu o rochie de catifea argintie şi cu un buchet de flori de diferite culori, aştepta în sala de studiu, cu o nerăbdare aprinsă, momentul în care Gudrun îşi va face apariţia pe alee. Era o dimineaţă
umedă. Simţea în nări parfumul ciudat al florilor de seră, buchetul părea o 68 Familia Portland a fost una dintre familiile de vază din comitatul Nottinghamshire. Fratele vitreg al lui Lady Ottoline Morrell a fost ducele de Portland.
mică vâlvătaie, iar inima parcă îi era cuprinsă de o flacără nouă, ciudată.
Senzaţia slabă a unei aventuri o incita ca un drog.
In cele din urmă o văzu pe Gudrun venind şi alergă pe Ictq să-i anunţe pe tatăl ei şi pe Gerald. Râzând de nerăbdarea |i fie seriozitatea ei1, aceştia veniră cu ea în hol* Servitorul;; se grâbi si deschidă uşa şi iată-1 luîndu-i lui Gudrun umbrela şi apojl impermeabilul. Grupul care venise să o întâmpine stătu refrdi până când musafiră intră în hol.
Gudrun arăta îmbujorată din caUza ploii, părul îi era: răvflfit în şuviţe miciy rebele şi eira asemenea untei flori dâre tocmai ifl deschisese în ploaie,-
iar miezul tocmai se desfăcea, părând M emită o căldură pe care o acumulase de la soare. Sufletul lui Gerald tresări, văzând-o atât de frumoasă
şi misterioasă. Purta a rochie de un albastru deschis; iar ciorapii erau un roşu închis, jfl Winifred înaintă cu o solemnitate ciudată şi maiestuoasă. ■
— Suntem foarte bucuroşi că v-aţi întors, spuse ea. Acestea sunt pentru dumneavoastră —- şi îi oferi buchetul.
'<ip Sunt ale, mele? exclamă Gudrun.
O clipă rămase nedumerită, apoi o rOşeaţă puternică it cuprinse obrajii şi preţ de câteva momente parcă fu orbită de o flacără a plăcerii. Apoi, îşi ridică
privirea ciudată şi înflăcărai ă şi-l privi pe tată, apoi pe Gerald. Şi din nou Gerald simţi.un fior în suflet, de parcă era prea mult decât putea suporta, în timp ţt< ochii ei arzători stăruiau asupra lui. Era în ei ceva atât. do semnificativ, iar ea se dădea de gol atât de vizibil încât el nu mai putu Suporta şi-gi întoarse faţa. Siitiţea Că nu e în statei să-şi ferească privirea. Şi se agita ca într-o cuşcă.
Gudrun îşi îngropă faţa în flori.
Dar cât! sunt de frumoase! spuse ea» cu 6 voce înftMşită. j Apoi, plină
de o pasiune ciudată, pe care şi-o dezvălui^rusc, se aplecă şi o sărută pe Winifred.
Domnul Crich înaintă cu mâna întinsă către ea.
—Mi-era teamă că ăi de gând să pleci de lângă noi, spuse el, jovial.
Gudrun îşi ridică privirea către el cu un chip luminos, zglobiu şi misterios.
>— Chiar aşa? răspunse ea. Nu, n-am
vrut să rămân în] Londra. k Vocea ei
părea să insinueze că se bucura să se
întoarcă la
I Shortlands, iar tonul ei era cald şi plin de o mângâiere subtilă, f ■—
Acesta-i un lucru bun, zâmbi tatăl. Vezi dumneata, eşti loarte binevenită
printre noi. li Gudrun îi aruncă o privire cu ochii de un albastru-închis, calzi
|t timizi. In mod inconştient se lăsa purtată de către propria ei putere.
—Arăţi de parcă ai fi venit acasă întru totul triumfătoare, continuă domnul Crich, ţinând-o de mână.
