Şi-i povesti pe scurt şi laconic despre situaţia ei. El o urmărea îndeaproape, manifestând interes tot timpul. — Aşa
deci!
exclamă el, oarecum surprins. Şi acest Herr Crich e bogat?
— Da, e bogat, are o mină de cărbune.
— De când durează prietenia voastră?
— De câteva luni.
Urmă o pauză.
— Da, sunt surprins, spuse el, în cele din urmă. Englezii mi s-au părut aşa de reci. Şi ce ai de gând să faci după ce pleci de aici?
— Ce-am de gând să fac? repetă ea.
— t., Da. Nu poţi să te întorci la catedră. Nu — ridică din umeri —, asta e imposibil. Lasă asta pe seama acelor canailles care nu sunt bune de nimic.
In ce te priveşte pe dumneata, ştii că eşti o femeie remarcabilă, eine seltsame Frau241. De ce să negi asta — de ce s-o mai punem la îndoială?
Eşti o femeie extraordinară, de ce trebuie să urmezi un drum obişnuit, o viaţă banală?
Gudrun stătea privindu-şi mâinile, îmbujorată. Era încântată de faptul că
el spunea, atât de simplu, că e o femeie remarcabilă. Nu spunea asta ca să
o flateze, căci era mult prea înfumurat şi obiectiv prin natura lui. O spunea la fel cum ar spune că o sculptură e remarcabilă, pentru că ştia că aşa este.
Iar lui Gudrun îi făcea plăcere să audă asta de la el. Alţi oameni aveau o adevărată pasiune de a reduce totul la acelaşi numitor, de a aduce lucrurile la unison. In Anglia era şic să fii absolut banal. Iar pentru ea era o uşurare să fie considerată extraordinară. Aşa că n-avea de ce să-i mai pese de normele obişnuite.
— Vezi dumneata, începu ea, eu nu am deloc avere.
— Of, banii! strigă el, ridicând din umeri. Când devii matur; banii îţi stau la dispoziţie. Doar atunci când eşti tânăr e un lucru rar. Nu te mai gândi la bani — se găsesc întodeauna.
— Oare? întrebă ea râzând.
— întotdeauna, Gerald acesta o să-ţi dea o sumă de bani dacă-i ceri.
Gudrun se înroşi puternic.
— Am să rog pe oricine altcineva, îi spuse ea, cu oarecare dificultate, dar nu pe el.
Loerke o urmări îndeaproape.
—Bun, spuse el. Atunci altcineva să fie. Dar, te rog, nu te întoarce acolo, în Anglia, la şcoala aia. Nu, e absurd.
Din nou urmă o pauză. Ii era teamă să-i ceară pe şleau să plece cu el, nici măcar nu era sigur că o voia pe ea; iar ei îi era frică de această propunere.
Lui Loerke îi plăcea propria singurătate, era foarte prudent când era vorba să-şi împartă viaţa cu cineva, chiar şi pentru o zi.
— Singurul loc pe care-1 mai ştiu e Parisul, spuse ea, dar nu pot să-l sufăr.
Ea-1 privi cu ochii mari, ficşi, drept în faţă. El îşi aplecă capui şi-şi feri privirea.
— Paris, nu! zise el. între la religion d’amour
152
560.
şi ultimele cuvinte la
modă terminate în — D.H. Lawrenci ism, şi noua întoarcere la Iisus, e preferabil să
te dai în căluşei toată ziua. Dar vino la Dresda. Am un atelier acolo, pot să-ţi ofer ceva de lucru. O, asta ar fi destul de uşor. Nu ţi-am văzut nici una dintre lucrări, dar cred în dumneata. Vino la Dresda, e un oraş frumos şi poţi duce o viaţă bună la fel ca în orice alt oraş. Ai totul acolo, mai puţin nebunia Parisului sau berea din Miinchen.
Loerke stătea şi o privea cu răceală. Ceea ce-i plăcea la el era faptul că
vorbea cu ea simplu şi direct, aşa cum ar fi vorbit cu el însuşi. Era un coleg de breaslă, în primul rând un camarad.
— Nu, Parisul, reluă el, mă îngreţoşează. Puah! Uamour. II detest. Lamour, l’amour, die Liebe — o urăsc în orice limbă. Femeile şi iubirea, nu există
plictiseală mai mare, strigă el.
Ea se simţi puţin jignită. Şi totuşi, şi ea era de aceeaşi părere. Bărbaţii şi iubirea — nu exista ceva mai plictisitor.
— Şi eu sunt de aceeaşi părere, spuse ea.
