Un zâmbet ciudat, sinistru, ca al unui animal, îi învălui chipul lui Gerald.
— Despre ce fel de înţelegere este vorba? întrebă el. Despre înţelegerea pe care o are un purice, un purice cu trompă. De ce oare trebuie să te înjoseşti şi să te târăşti în faţa unui purice plin de înţelegere?
Prin mintea lui Gudrun trecu felul în care Blake reprezentase sufletul unui purice151. Voia să îl compare cu Loerke. Şi Blake era un clovn. Dar trebuia să-i răspundă lui Gerald.
Nu crezi că înţelegerea unui purice este mai interesantă decât înţelegerea unui prost? întrebă ea.
— A unui prost! repetă el.
—A unui prost, a unui prost fudul — un Dummkopf, răspunse ea, adăugând cuvântul în germană.
—Mă faci prost? o întrebă el. Ei bine, nu-i mai bine să fiu prostul care sunt, decât puricele acela de jos?
Gudrun îl privi. Un soi de stupiditate vulgară, oarbă a fiinţei lui se lăsă ca un văl peste sufletul ei, stânjenind-o.
— Cu asta ai arătat cine eşti cu adevărat, spuse ea.. jjfemei îndrăgostite 559
El stătea meditând.
— Am să plec în curând, zise Gerald.
Ea se întoarse spre el.
— Ţine minte, spuse ea. Sunt total independentă faţă de tine, întru totul.
Tu îţi faci aranjamentele tale, eu pe ale mele.
Gerăld reflectă la acest fapt.
—^ Vrei să spui că din acest moment suntem străini? întrebă el.
Ea se opri, îmbujorată, El o atrăgea în capcană, forţându-i mân® să
răspundă. Se întoarse spre el.
151 Capul fantomei unui purice, un desen din 1819, sau un tablou ulterior intitulat Fantoma unui purice. Amândouă sunt semnate de William Blake (1757-1827) şi ambele se află acum la Galeria Tate din Londra.
—\ Străini, răspunse Gudrun, nu putem â niciodată. Dar dacăj vrei să faci ceva fără să ţii cont de mine,' atunci vreau să ştii că ai toată libertatea să faci cum consideri. Să nu ţii cont de mine câtuşi de puţin.
Chiar şi această slabă aluzie cum că ea ar avea nevoie de el şi depindea de el era suficientă ca să-i stârnească din nou pasiunea.. In timp ce stătea acolo, trupul lui fti‘ cuprins de o schimbare, un şuvoi fierbinte, topit îi străbătu venele fără să vrea. Gemu în sinea lui; fiind stăpânit de acea stare care îi plăcea. O privi cu ochi limpezi, în aşteptare.
Gudrun înţelese imediat şi fii zguduită de o repulsie rece. Cum de putea să o privească cu ochii aceia limpezi, calzi şi răbădători,. fiind în aşteptarea ei chiar şi acum? Cuvintele care fuseseră schimj bate între ei nu erau oare suficiente ca să-i îndepărteze, să-i desparţi tă pe vecie? Şi totuşi el era subjugat şi incitat, aşteptând-o pe ea.
Acest fapt o nedumeri. Intorcându-şi capul într-o parte, spuse:
— Am să-ţi spun când vâ surveni vreo schimbare.
Şi ieşi din cameră.
Gerald rămase confuz, într-o uşoară stare de dezamăgire care| părea că-i distruge treptat orice înţelegere. Dar răbdarea; inconştientă continua să
persiste. Rămase nemişcat, lipsit de orice gând sau cunoaştere timp îndelungat. Apoi se ridică şi coborî ca să* joace şah cU unul dintre studenţi. Chipul său era senin şi limpede, cu un fel de hisser-aller240 inocent care o deranja cel mai mult pe Gudrun, aproape o făcea să se teamă de el şi să-l urască din toatăf inima pentru acest lucru.
După această discuţie, Loerke, care nu stătuse de vorbă cu ea până atunci între patru ochi, începu să o întrebe despre situaţia ei. — Nu eşti măritată, nu?
Ea-1 privi drept în ochi.
— Câtuşi de puţin, răspunse ea, cu stilul ei măsurat.
Loerke râse şi-şi încreţi faţa într-un fel ciudat. Pe frunte îi
cădea o şuviţă rebelă, iar Gudrun observă că pielea avea o culoare cafeniu deschis. Mâinile păreau foarte îndemânatice, aveau culoarea topazului şi erau atât de ciudat de cafenii şi străvezii.
— Bun, spuse el.
Totuşi avea nevoie de ceva curaj ca să continue.
Doamna Birkin e sora dumitale? întrebă el.
— Da.
— Şi e măritată?
— Da.
— Aveţi părinţi, deci?
— Da, răspunse Gudrun.
