— Sunt aşa de frumoase! spuse Frăulein graţios.

— O, aşa e, strigă domnişoara Bradley.

Se îndreptară cu toţii spre peluză. Era o dimineaţă însorită, 1 blândă, de vară timpurie, când viaţa se derulează pe neştiute pe pământ, ca o reminiscenţă. Clopotele bisericii sunau în] depărtare, pe cer nu era nici un nor, lebedele păreau nişte nuferi I pe suprafaţa apei, iar păunii treceau cu paşi lungi şi ţanţoşi prin umbră şi ieşeau pe iarba scăldată de razele soarelui. Parcă-ţi venea să devii una cu perfecţiunea efemeră a tuturor acestor] lucruri.

— La revedere, strigă Alexander, fluturându-şi mânuşile I voios în aer, şi dispăru pe după tufişuri, îndreptându-se spre 1 biserică.

— Ei, acum ne scăldăm?

întrebă Hermione. — Eu

nu vreau, zise Ursula.

<— Nu vrei? întrebă Hermione, privind-o cu atenţie.

— Nu, nu vreau, spuse Ursula. :

— Nici eu, zise Gudrun.

— Gum rămâne cu costumul meu? întrebă Gerald.

— Nu ştiu, râse Hermione, cu p intonaţie ciudată,

amuzantă, t Iţi ajunge o basma — o basma mare? ţ — îmi

ajunge; spuse Gerald. ţ — Atunci, vino, cântă Hermione.

I Prima care alergă pe peluză fu micuţa italiancă, minionă ca o pisică, cu picioarele albe sclipind în timp ce păşea, cu. capul uşor înclinat, legat cu o eşarfă de mătase aurie. Se strecură pe poartă, păşi pe iarbă, oprindu-se, ca o mică statuetă din fildeş şi bronz, In marginea apei, după ce-şi dădu jos prosopul, şi urmărea lebedele care se apropiară. surprinse. Apoi veni în fugă domnişoara Bradley, ca o prună mare şi molatică în costumul bleumarin. Veni şi Gerald cu o basma din mătase stacojie în jurul şoldurilor şi cu prosopul pe umeri. Părea că vrea să se expună ' [mândru la soare, zăbovind şi râzând, păşind leneş, arătând,alb, dar firesc în goliciunea lui.

Apoi veni Sir Joshua, cu un halat, şi în ultimul rând Hermione, păşind semeaţă şi cu o graţie rigidă, îmbrăcată într-o manta mare din mătase purpurie, iar capul îl avea înfăşurat în roşu şi auriu. Trupul ei ţeapăn, deşiraţi era frumos ca şi picioarele albe care păşeau drept; avea o măreţie statuară aşa cum îşi lăsa halatul să cadă plutind din. mers. Traversă peluza ca o vedenie ciudată, încet şi maiestuos, şi se îndreptă spre apă. jr Trei iazuri terasate se aflau înşirate de-a lungul văii,, ;mari, frumoase, cu apa liniştită, scăldate de soare. Apa curgea peste un mic zid de piatră, peste pietre mici, clipocind cristalin în j$s dintr-un iaz până la altul. Lebedele se îndepărtaseră şi Şe vedeau pe malul celălalt, trestia emana un miros dulceag şj. o briză uşoară le mângâia pielea.

Gerald plonja în apă după Sir Joshua şi înotă până la capătul iazului. Când ajunse se urcă pe zid şi se aşeză acolo. Se mai auzi Şmmi îndrăgostite m

cineva pare plonjă în apă. şi micuţa contesă înotă ca un şobolan ca să ajungă

până la el,

Amândoi şedeau la soare, râzâftd, cu braţele încrucişate pe piept. Sir Josbua înotă până la ei fi rămase în apropierea lot înj apă, până la nivelul subsuorilor. Apoi veniră înot Hermiorii^şi domnişoara Bradley şi se aşezară

pe mal în rând cu ceilalţi. J. Nu-i aşa că sunt îngrozitori, de-a dreptul înfricoşători?] spuse Gudrun. Nu-i aşa că sunt tea nişte reptile? Sunt aidomai unor şopârle mari. Ai mai văzut‘vreodată o arătare precum Sin Joshua? E

chiar aşa cum îţi spun, Ursula, parcă provine din era< primitivă când mişunau şopârlele pe pământ.

Cuprinsă de panică, Gudrun îl privi pe Sir Joshua stând în apa care-i Venea până la piept, cu părul cărunt, lung şi ud care-ia intra îfl ochi şi gâtul gros îftfipt în umerii ca ai unui copil. Discuta* cu domnişoara Bradley;' care*

aşa cum şedea pe malul de deasupra lui, corpolentă, mare şi umedă, arăta

de parcă era gata să se rostogolească şi să alunece în apă, aşa cum fac leii de mare de la grădina zoologică.

Ursula privea totul tăcută. Gerald râdea fericit, şezând între' Hermione şi italiancă. Ii aducea aminte de Dionysos 187, datorită părului atât de blond şi

'Chipului atât de plin . şi surâzătorii Hermioiie, emanând graţie, într-un mod Sinistru şi rigid, se apleca spre el, înspăimântătoare, de parcă n-ar fi fost] răspunzătoare pentru faptele pe care le-ar putea comite. El simţea un oarecare pericol în legătură cu eâ, o nebunie convulsivă. Dar asta nu-1 făcea decât să râdă şi mai multji întorcându-se de mai' multe ori spre micuţa contesă care-şil înălţa chipul strălucitor spre el.

Plonjară Cil toţii în apă şi începură să înoate împreună, ca un grup de foci.

Hermione era puternică şi în apă, mare şi leneşă, ' înotând cu mişcări sigure, Palestra era rapidă şi tăcută ca un şobolan de apă, Gerald şovăia şi sclipea, ca o umbră albă şi reală J Apoi, unul după altul, ieşiră lipăind din apă şi se îndreptară spre ] casă.

Dar Gerald mai zăbovi un moment ca să vorbească şi duj Gudrun.

1871,7 Zeul grec al vinului, fertilităţii şi tfegeiaţiei, al cărui 'ecblvaîeml roman este Bacchus. ™

Mk— Nu-ţi place apa? spuse el.

Ha ti aruncă o privire lungă, pătrunzătoare, în timp ce el stoica în faţa ei, neglijent, cu apa care se adunase în broboane pe toi corpul. fc— îmi place foarte mult, răspunse ea.

| El făcu o pauză, aşteptând cumva o explicaţie.

■ — Dar ştii

să înoţi? i

— Da, ştiu.

B, Totuşi, se abţinu să o întrebe de ce nu voise să intre în apă. iiinţea ceva ironic în ea. Se îndepărtă, pentru prima oară enervat.

| -— De ce n-ai vrut să faci baie? o întrebă el din nou, mai târziu, după

ce se îmbrăcase adecvat, ca un adevărat tânăr englez. I Ea ezită puţin înainte să răspundă, încercând să se opună insistenţei lui.

A — Pentru că nu mi-a plăcut gloata, replică ea.

[ El râse, iar expresia ei părea să aibă un ecou în conştiinţa lui. Savoarea jargonului ei era extrem de apetisantă pentru Gerald. Fie că voia să accepte sau nu, ea reprezenta lumea reală pentru el. Voia să se ridice la nivelul aşteptărilor ei, să-i împlinească dorinţele. Ştia că singurul criteriu care contează este cel după care se ghidează ea. Ceilalţi erau cu toţii nişte intruşi, cel puţin instinctiv, indiferent de ceea ce reprezentau din punct de vedere NOcial. Gerald n-avea încotro, trebuia să se străduiască să facă faţă

criteriilor ei, să se conformeze cu impresia pe care ea o avea despre bărbat, ca fiinţă umană.

După prânz, când toţi ceilalţi se retrăseseră, Hermione, Gerald şi Birkin mai rămaseră ca să finalizeze discuţia. Purtaseră o conversaţie, în ansamblu destul de intelectuală, dar superficială, despre un nou stat, o nouă orânduire umană. Să presupunem că acest stat social vechi ar fi fost nimicit, distrus cu desăvârşire, atunci ce-ar fi ieşit din haos?

Marea idee, spuse Sir Joshua, era egalitatea fvmri îndrăgostitesocială o oamenilor.

Nu, zise Gerald, părerea lui era că fiecare om e potrivit să-şi 133

îndeplinească partea lui de sarcină — lasă-1 să şi-o

îndeplinească şi ăsta o să-l bucure. Principiul unitar era; munca] ce-i revine fiecăruia. Doar murica, activitatea de producţie, jîi uneşte pe oameni. E un proces mecanic, dar, de altfel, soeietâtiaf e un mecanism. în afară de muncă, oamenii sunt izolaţi, liberi să* facă ce vor.

— O, strigă Gudrun. Atunci n-o să mai purtăm nici nume — arii fi ca nemţii, pe care-i cheamă Herr Obermeister şi Her Untermeister 19 . îmi şi imaginez —

eu sunt doamna Dirfector-de Mină Crich — eu sunt doamna Membru-al-Parlamentului Roddice.