Totuşi, în ultima vreme, Hermione locuise destul de mult în această casă.
Părăsise Londra şi oraşul Oxford şi se întorsese la liniştea de la ţară. Tatăl ei lipsea mult timp, fiind plecat în străinătate, aşa că fie stătea singură în casă, doar cu musafirii care treceau s-o vadă, dintre care întotdeauna câţiva îşi făceau apariţia, sau cu fratele ei, care era burlac şi era membru al Parlamentului pentru partidul liberal3'. Venea mereu să stea
P**31 Alexander Roddice e inspirat de Philip Morrell (1870-1943), cu care Lady Ottoline s-a căsătorit în 1902. A fost parlamentar liberal pentru comitatul Oxfordshire în sud (1906-1910) şi membru al partidului condus de Burnley în Lancashire (1910-1918).
acolo atunci când Parlamentul nu era în sesiune Şi părea să fie o prezenţă
constantă Ia Breadalby, deşi era foarte conştiincios îrxj privinţa serviciului..
!
Era la începutul verii când Ursula şi Gudrun veniră să stea pentru a doua oară cu Hermione. Venind cu maşina şi trecând prin parc, priveau de-a lungul pantei unde se înşirau în linişte iazurile, faţada cu coloane, însorită
şi mică, asemănătoare urfui desen englezesc de şcoală veche, aflată pe culmea dealului înverzit, înconjurată de copaci. Pe pajiştea înverzită se vedeau siluete micuţe, femei îmbrăcate în culoarea lavandei şi în galbena care se îndreptau spre umbra cedrului enorm şi armonios.
—Nu-i aşa că-i desăvârşit? spuse Gudrun. E exact ca o acuarelă veche.
Vorbea cu o oarecare invidie, de parcă ar fi fost captivată fără] să vrea, ca şi cum ar fi fost obligată să admire peisajul.
‘ -—Iţi place? întrebă Ursula.
— Nu-mi place, dar aşa cum arată mi se pare că e desăvârşit'.!
Maşina coborî dealul şi urcă apoi dintr-o suflare, după care] luă curba ca să ajungă la uşa laterală. Apăru o servitoare şi apoil Hermione le ieşi înainte cu chipul ei palid, ridicat şi mâinile! întinse, înaintând spre nou-venite, cu Vocea ei cântată: j*fPF-Aţi venit — mă bucur aşa de mult să vă văd -W şi o sărutăl pe Gudrun. Mă bucur aşa de mult să vă văd — o sărută pe Ursula]
şi rămase eu braţul petrecut în jurul ei. Sunteţi tare obosite? —Deloc, spuse Ursula.
— Eşti obosită, Gudrun?
— Deloc, mulţumesc, spuse Gudrun.
>— Nuuuu,; spuse Hermione lungind cuvântul şi rămase să se uite la ele. 1
4
Cele două fete erau stânjenite pentru că nu dădea semne săi intre în casă, ci trebuia să-şi desfăşoare mica ei scenă de biml venit acolo, pe alee.
Servitorii aşteptau.
—Veniţi, spuse Hermione în cele din urmă, după ce lâj analizase
îndeajuns pe amândouă.
Gudrun era cea mai frumoasă şi atrăgătoare dintre ele două,] concluziona Hermione. Ursula era mai telurică, mai feminină.
llnchia lui Gudrun îi plăcea mai mult. Era din poplin verde, cu o mantie largă pe deasupra, cu dungi late, de un verde şi maro Închis. Pălăria era din pai, într-o nuanţă galbenă, culoarea linului proaspăt cosit, şi avea o fundă
împletită cu negru şi portocaliu, ciorapii erau de un verde închis, iar pantofii negri. I[ru o ţinută care dădea bine în ansamblu şi era în acelaşi timp
HRodernă şi unică. Ursula, îmbrăcată în bleumarin, părea mai hanală, deşi nici ea nu arăta rău.
I Hermione purta o rochie de mătase de culoarea prunei, cu tnîlrgele din coral şi ciorapi de aceeaşi culoare. Dar rochia ei era i veche şi ponosită, chiar murdară.
I— Presupun că vreţi să vedeţi camerele acum, nu? Da. Haideţi să urcăm.
I Ursula se bucură că putea să stea singură în cameră. I h rmione zăbovea atât de mult şi-i enerva pe toţi. Stătea aşa de aproape şi avea aşa un stil să ţi se bage pe gât încât devenea jenant şi iritant. Părea că vrea să te sufoce cu prezenţa ei.
■ Prânzul urma să fie servit pe peluză, sub copacul cel mare, ale pBrui ramuri negricioase şi grele se apropiau de pământ. Erau de ffeţă şi o italiancă
tânără, micuţă şi modernă, o altă tânără, cu HOpect atletic, domnişoara Bradley, un baronet şcolit şi uscăţiv de cincizeci de ani13, care scotea tot timpul vorbe de duh şi râdea de |]e din toată inima, aspru, ca un nechezat, mai era şi Rupert Mirkin, şi o secretară, Frăulein Marz, tânără, subţirică şi drăguţă.
■ Mâncarea era foarte bună, ăsta era un lucru cert. Gudrun, fire era o cusurgioaică din fire, fu întru totul de acord. Ursula era încântată de întreaga atmosferă, de masa albă de lângă cedru, de ierul parfumat şi mirosind a soare, de priveliştea asupra parcului înfrunzit, cu căprioare care păşteau liniştite în depărtare. Părea că întregul loc e învăluit de un cerc magic, iar momentul prezent nu ttlHi conta, ci încadra doar trecutul încântător şi preţios, copacii, Uprioarele şi liniştea, precum într-un vis.
Dar sufleteşte era nefericită. Discuţia continuă ca răpăiala unei] mici artilerii, tot timpul puţin sentenţioasă, trăsătură care era doar subliniată de şuvoiul necontenit al vorbelor de duh, iar glumele] care erau spuse în cascadă erau menite să dea o notă de fgvuti îndrăgostite iog superfiJ cialitate conversaţiei care se voia critică şi se baza pe teme generale, căci era o conversaţie dirijată mai degrabă decât una liberă! Participarea la discuţii era mentală şi foarte obositoare. Doar sociologul în vârstă, ai cărui nervi erau aşa de rodaţi încât îl făceau | să arate insensibil, părea de-a dreptul fericit.
Birkin nu vorbea de- j loc. Hermione părea că doreşte, cu o insistenţă
uimitoare, să-l ridiculizeze şi să-l facă neînsemnat în ochii tuturor. Şi eraj surprinzător felul în care părea să reuşească acest lucru şi cât de* neajutorat era el în faţa ei. Arăta pur şi simplu neînsemnat. Ursulaj şi Gudrun, amândouă fiind foarte puţin obişnuite cu astfel de lucruri, şedeau tăcute, ascultând vocea tărăgănată şi plină de înflă-J cărare a Hermionei, vorbele de 13 r 32 Sociologul Sir Joshua Malleson e inspirat de filosoful Bertrand Kussell (1872-1970). El şi Lady Ottoline Morrell au fost amanţi între 1911 şi 1917.
duh ale lui Sir Joshua, pălăvrăgeala] lui Frăulein Marz, sau răspunsurile celorlalte două femei.
Prânzul se sfârşise şi se aduse cafeaua pe iarbă; grupul părăsi masa şi se aşeză în şezlonguri, fie la umbră sau la soare, după cum] doreau, Frăulein intră în casă, Hermione se apucă de broderiei micuţa contesă îşi luă o carte, domnişoara Bradley împletea un coşuleţ din fire de iarbă alese, aşadar şedeau cu toţii pe peluză în' după-amiaza de vară timpurie, lucrând lejer şi purtând o converj saţie deliberată şi aşa-zis intelectuală.
Deodată se auzi zgomotul unor frâne de maşină şi al unutl motor care se opreşte.
— A venit Salsie! cântă Hermione, pe tonul ei muzical amuzant, tărăgănat.
Şi lăsând la o parte lucrul, se ridică domol şi Ia fel de domol] traversă
