Eu sunt domnişoara Profesoară-de-Arte-Frumoasdj Brangwen. Cam aşa ceva.

—Lucrurile S-ar derula mult mai bine, domnişoară! Profesoară-de-Arte-Frumoase Brangwen, zise Gerald.

—Care lucruri, domule Director-de-Mină Crich? Relaţia dintre noi doi, par exertiple497.

— Da, de exemplu, strigă italianca. Acel efeVâ

carfe încheagă între femei şi bărbaţi.1, — Asta nu-i

o problemă socială, spuse Birkin, sarcastic.

•t—Exact, spuse Gerald. Problema socială nu trebuie sal intervină între mine şi o femeie. Asta e problema mea.

•— Pariez pe o bancnotă de zece lire, spuse Birkin.

' Nu recunoşti faptul că o femeie e o fiinţă socială? îl întrebă1 Ursula pe Gerald. |'I !

una şi alta, zise Gerald. E o fiinţă socială, în ceea cd

piriVfeşte IsfeeHetatea. Dar îri fceea ce priceşte propria ei fiinţă mffloarăj lfiberă să şi-o manifeste cum vrfea, o priveşte ce fa^j — Dar n-ar fi prea dificil să asamblezi cele două jumătăţi^ întrebă Ursula.

— A, nu, răspunse Gerald. Se asamblează

singure — vedem asta pretutindeni.: — Nu

râde cu aşa poftă până nu ieşi din pădure,

afirmă Birkiii Gerald încreţi din sprâncene,

uşor iritat.

— Râdeam? spuse el.

fi B;H, Lawrenci

19Domnii maistrii-şef şi dbmtiul maistru-âdjuhct ^grin.):.

>— Dacă oamenii ar înţelege, zise Hermione într-un final, că sjili itual vorbind suntem o fiinţă, suntem egali, înfrăţiţi — orice gltcova n-ar mai conta — şi n-ar mai exista toată această bârfă, invidie şi luptă pentru putere, care nu face altceva decât să ne iliirugă.

L Discursul din urmă fu ascultat în tăcere şi aproape imediat linpă asta, grupul se ridică de la masă. Dar după ce ceilalţi (ilm ară, Birkin se întoarse, declamând amar:

■— E exact pe dos, Hermione. Suntem cu toţii diferiţi şi itulgali, spiritualiceşte vorbind, doar diferenţele sociale se bazează (ir condiţii materiale accidentale. Suntem toţi, din punct de Vfdere abstract, sau matematic, egali, dacă vrei. Tuturor ne e taime şi sete, toţi avem doi ochi, un nas şi două picioare. Suntem toii la fel, din acest punct de vedere. Dar, spiritual vorbind, există

ii diferenţă uriaşă şi nici egalitatea sau inegalitatea nu contează. Pe cunoaşterea acestor două lucruri trebuie întemeiat un stat. Ideile tale democratice sunt pur şi simplu minciuni — înfrăţirea latre oameni este de-a dreptul falsă, dacă o aplici dincolo de nbstracţiunea matematică. Cu toţii am băut lapte mai întâi, toţi mâncăm pâine şi came, cu toţii vrem să mergem cu maşina — iută, aici începe şi se sfârşeşte înfrăţirea între oameni. Dar nu egalitatea. Dar eu, eu însumi, ce am eu de-a face cu faptul că sunt egal cu orice alt bărbat sau femeie? Spiritual sunt izolat, aşa cum sunt şi astrele între ele, tot atât de diferite calitativ şi cantitativ, întemeiază statul pe acest concept. Un om nu e cu nimic mai bun decât altul, doar pentru că sunt egali, ci pentru că, intrinsec, oamenii sunt altceva, aşa încât nu există termen de comparaţie între ei. In momentul în care începi să compari, o persoană este percepută ca fiind cu mult mai bună decât alta şi descoperi toate inegalităţile pe care ţi le poţi imagina, căci aşa stă în firea lucrurilor. Eu vreau ca toţi oamenii să aibă acces la o parte din bunurile materiale, aşa încât să nu mă

mai deranjeze şi să pot să-i spun: „Acum ai ceea ce ai vrut — partea care ţi se cuvine de drept din tot ceea ce înseamnă angrenajul lumii. Acum, netrebnic ce eşti, care trăieşti numai pentru a te hrăni, vezi-ţi de treburile tale şi nu-mi sta în cale.”

hui îndrăgostite

135

Hermione se uita la el chiorâş, iar Birkin«simţea oufijo inundă un val violent de ură dispreţ penjsru cuvintele luii ilraia o ură şi un dispreţ reale, care ieşeau ia iveală puternica şi întunecate din străfundul subconştientului ei. Cuvintele lui avură un ecou chiar acolo, căci fiinţa ei conştientă era adormită şi nu le acorda deloc; atenţie,

. f — Asta sună a megalomanie, Rupert, spuse Gerald bihevditoil Hermione slobozi un sunet ciudat, ca un mormăit. Birkira dădu înapoi.

— Ei, şi ce? spuse el brusc, cu o voce din care dispăruse tonul acela insistent care-i reducea la tăcere pe ceilalţi, apoi ieşi. ?

Dar, mai târziu, conştiinţa îl mustră, puţin. Fusese violenţi şl crud faţă de biata Hermione.Voia să se revanşeze faţă de ea, să salveze situaţia. O rănise, fusese răzbunător şi-şi dorea să se înţeleagă din nou bine cu ea.

Intră în budoarul ei, un loc retras şi plin de perne. Şedea aşezată la masă

şi scria scrisori. îşi ridică faţa, distantă, când intră el, îl urmări cum se duce spre canapea şi se aşază. Apoi îşij întoarse privireşf din nou spre foaia de hârtie.

Birkin luă un volum gros pe care îl citea de ceva timp şi îşi concentră

atenţia asupra lui, Stătea cu spatele la Hermione. Es| nu mai putea să-şi continue scrisul. In mintea ei ejfa un haişi simţea cum întunericul o copleşeşte şi cum încearcă,? cu ajutorii! voinţei ei, să recâştige controlul asupra situaţiei, aşa cum se luptă j un înotător cu apa învolburată. Dar în ciuda eforturilor ei', se simţea înfrântă, întunericul părea să o copleşească şi inima stătea] să-i sară din piept. Starea aceea grozavă de tensiune se amplifică din ce în ce mai tare; până deveni o agonie îngrozitoare, de parca ar fi fost strivită de un zid.

Apoi îşi dădu seama că simpla lui prezenţă era ca un zid cărei] o înăbuşea.

Dacă nu se putea elibera, va suferi o moarte teribilă,1 strivită de zidul acela groaznic, iar el era zidul. Trebuie să dărâma zidul. Trebuie să-I nimicească, să-l îngenuncheze la picioarele ij* să se elibereze din strânsoarea lui, care îi îngrădea viaţa pânăl la ultima suflare. Trebuia să facă asta, altminteri avea să piarăl într-un mod îngrozitot

Fu zguduită de şocuri îngrozitoare, ca nişte unde electrice, de pBii'ă ar fi fost doborâtă de o uriaşă descărcare electrică de înaltă ai D.H. Lawrenm tensiune. Ii conştientiza prezenţa tăcută, un obstacol neînchipuit tip demonic. Mintea ei nu mai percepea nimic altceva, iar «ullarea nu-i mai era întretăiată de altceva decât de ceafa şi Iptttele lui încovoiat în tăcere.

I Un fior teribil, dar plin de voluptate îi străbătu braţele — Bvda să cunoască

culmea voluptăţii. Braţele îi tremurau, dar erau puternice, nemăsurat şi irezistibil de puternice. Ce încântare, ce iii 'ifătare să fie puternică, ce delir

de plăcere! In cele din urmă ivaa să cunoască culmea voluptuoasă a extazului. Sosise clipa! Euprinsă de o frică teribilă şi de o stare de agonie, ştia că momentul acela sosise, ca un moment de beatitudine. Mâna ei ir închise pe o bilă albastră, frumoasă, de lapislazuli care se afla pe biroul ei deasupra hârtiilor. O rostogoli în mână şi apoi se ridică, tăcută. Inima parcă-i era ca o vâlvă taie în piept şi părea ta nu era conştientă în acea clipă de extaz. Se îndreptă către el || o clipă stătu în spatele lui, extaziată. El, cuprins de vrajă, rftinase nemişcat.şi inconştient.

I Apoi, mistuită de o flacără care-i, inundă trupul precum un fulger lichid şi-i amplifică starea aceea perfectă, de extaz ce nu poate fi zugrăvit în cuvinte, de satisfacţie inimaginabilă, aruncă fipede bila din piatra semipreţioasă, cu toată puterea, în capul lui. Dar lovitura fu atenuată de degetele ei care împiedicară traiectoria. Totuşi, capul lui se prăbuşi pe masa unde se afla ■irtea pe care-o citea, piatra se rostogoli şi-i trecu pe lângă

ureche, iar ea se simţi copleşită de o stare convulsivă de pură beatitudine, înteţită de durerea degetelor lovite. Dar acest lentiment nu era întru totul desăvârşit. îşi ridică braţul în aer ca ţintească încă o dată şi să-l lovească

direct în capul ce zăcea ameţit pe masă. Trebuie să-l zdrobească, trebuia să-l nimicească înainte ca momentul de extaz să ia sfârşit, să fie împlinit pentru totdeauna. O mie de vieţi, o mie de morţi nu mai contau absolut deloc acum, ci doar împlinirea acestui moment suprem de extaz.

Nu era rapidă, căci nu se putea mişca decât încet. O prezenţă spirituală

puternică ce zăcea în el îl trezi şi-l făcu să-şi ridice faţa,

să se întoarcă şi s-o privească. Braţul ei era ridicat, mâna ţinea strâns încleştată bila de lapislazuli. Era mâna stângă; Spre groaza

lui, îşi dădu seama că era stângace. Cu o mişcare rapidă, de parcă şi-ar fi săpat o vizuină, îşi acoperi capul cu volumul gros dini Tucidide20, bila îl nimeri şi aproape că-i frânse gâtul şi-i zgudui] inima.

Era îngrozit, dar nu-i era frică. Intorcându-se cu faţa ca s-ol privească, dădu masa la o parte şi plecă de lângă ea. Era cat a sticlă goală făcută ţăndări şi i se părea că e zdrobit în bucăţi infime. Totuşi mişcările lui erau perfect coerente şi precise, iar sufleteşte se simţea neatins şi calm.

— Nu, n-ai s-o faci,' Hermione, spuse el, pe un ton jos. N-ani să te las.

O văzu cum stătea acolo, înaltă, lividă şi atentă, cu piatra] ţinută strâns în mână.