—

Mă bucur aşa

de mult că nu

contează, spuse

el, din moment

ce

nu

s-a

produs nici o

pagubă. D.H.

Lawrence

I Ea-1 privi cu ochii ei albaştri, frumoşi, care îi pătrundeau flftnă-n suflet, iar vocea răsuna cu o intimitate aproape iftângâietoare, acum că i se adresa numai lui:

I — Desigur, nu contează câtuşi de puţin.

[ Se stabilise acum o legătură între ei, prin privirea, prin tonul el. Cu ajutorul lor Se făcuse înţeleasă — căci erau făcuţi din acelaşi aluat,' iar între ei exista un soi de francmasonerie diabolică. De aceea ea ştia că este mai puternică

decât el. Oriunde se vor întâlni, va exista o legătură tainică între ei. Iar el ie va simţi neajutorat, prin comparaţie cu ea. Sufletul ei exulta. I — La revedere! Mă bucur atât de mult că m-ai iertat. La re- ve~dere! f Hermione îşi luă rămas-bun pe o voce cântată şi-şi flutură nîâna. Gerald apucă mecanic vâsla şi îndepărtă barca. Dar, în tot acest timp, se uita cu o admiraţie ascunsă, care-i sclipea în ochi, la Gudrun, care stătea pe bancul de nisip scuturându-şi .cartea udă. Apoi se întoarse cu spatele;şi nu dădu atenţie bărcii care se îndepărta. Dar Gerald privi înapoi în timp ce vâslea, cu privirea aţintită asupra ei, uitându-şi preocuparea de moment.

| — N-am luat-o prea mult la stânga? spuse Hermione cântat, îil timp ce şedea acolo, sub umbreluţa colorată, fără să fie băgată Iii seamă.

V Gerald privi în jur fără să-i răspundă, iar vâslele se balansară

ji lumină soarelui căzu pe ele. I — Cred că e bine, spuse el bine dispus, începând şă vâslească din nou, fără să se gândească la

ceea ce făcea.

I Iar Hermionei îi displăcu enorm buna l.ui dispoziţie şi faptul că el uitase; se simţea dată la o parte complet şi nu-şi putea recăpăta influenţa asupra lui.

hrnei îndrăgostite CAPITOLUL XI 157 INSULA

ÎN TIMPUL ACESTA, Ursula se îndepărtase de Willey Water,] urmând cursul strălucitor al pârâului. După-amiaza răsuna dq cântecul ciocârliilor.

Pe coasta dealului o tufă ascunsă de dropiţd se iţea timidă. Câteva flori de nu-mă-uiţa înfloreau lângă râu.' Totul era plin de însufleţire şi lumină.

Ursula rătăcea mai departe, adâncită în gânduri, de-a lungul pârâiaşelor.

Voia să ajungă mai sus, la iazul morii. Casa mare a morii era părăsită, cu excepţia unui muncitor şi a soţiei sale care locuiau în bucătărie. Aşadar, ea trecu prin curtea pustie a morii şi prin grădina năpădită de ierburi şi urcă

malul din apropierea, stăvilarului. Când ajunse sus ca să vadă suprafaţa catifelaţă a iazului bătrân ce se întindea în faţa ei, observă un om care stătea pe, mal, meşterind la o luntre. Era Birkin, care tăia şi ciocănea de zogl Ea rămase în picioare la capătul stăvilarului, privindu-1. El mi era conştient de prezenţa nimănui. Părea foarte o,cupat, ca ud animal sălbatic,

agil şi la pândă, Ea crezu că trebuie, şă plece, căci el nu-j dorea prezenţa.

Părea să fie mult prea preocupat. Dar nd voia să plece. Drept urmare, înainta de-a lungul malului până] când el va privi în sus, ceea ce se şi întâmplă

curând. în momentul în care o văzu, Scăpă uneltele şi veni spre ea, spunând:

— Bună! Meşteresc luntrea. Spune-mi dacă ţi se pare că e bine.

Ea veni lângă el.

— Eşti fiica tatălui tău, aşa că poţi să-mi

spui dacă e bine, zise el. j Ea se aplecă

să se uite la luntrea peticită.

— Sigur că sunt fiica tatălui meu, spuse ea, temându-se să-şi dea cu părerea. Dar nu ştiu mai nimic despre dulgherie. Arată: bine, nu ţi se pare? :

— Da, aşa cred. Sper să nu mă lase să mă duc la fund, asta-i tot, Deşi, chiar dacă s-ar întâmpla asta, nu e mare lucru, pentru < că tot am să ies la suprafaţă. Vrei să mă ajuţi să o duc până la apă?

I Unindu-şi eforturile, ei întoarseră luntrea şi o puseră pe apă.

1 — Acum, zise el, eu am să-i fac o probă şi tu urmăreşte să vezi te se întâmplă. Dacă ţine, am să te duc până la insulă.

— Da, te rog, strigă ea, urmărindu-1 nerăbdătoare.

I Iazul era mare şi totul era perfect liniştit, iar suprafaţa era întunecată

asemenea apelor foarte adânci. înspre mijloc erau tlouă insuliţe înţesate de tufişuri şi câţiva copaci. Birkin împinse luntrea şi o îndreptă neîndemânatic către iaz. Din fericire, luntrea plutea astfel încât se putu agăţa de o creangă

de salcie şi împinse barca în direcţia insulei.

I — Destul de multă vegetaţie, spuse el, analizând insula, dar e tare frumos.

O să vin să te iau. Luntrea are o mică scurgere. ■ într-o clipită se întoarse la ea, iar ea se urcă în luntrea udă. ţ — O să ajungem cu bine, zise el şi manevră

barca din nou ipre insulă.

[ Debarcară sub o salcie. Ursula se trase înapoi din faţa micii jungle pline de plante luxuriante din faţa ei, untişor urât mirositor şi cucută. Dar el cercetă

insula îndeaproape.

K — Am să cosesc toate ierburile astea, spuse el, şi apoi totul o lă

fie foarte romantic — o să fie ca în Paul şi Virginia 22. I. — Da, putem să facem nişte picnicuri minunate aici — în stilul lui

Watteau23, strigă Ursula plină de entuziasm. L Chipul lui se