— O, e aşa de frumos! strigară fetele. E chiar minunat!
Chelnerii de pe vas dădură fuga până la debarcader cu coşurile, iar căpitanul rămase lenevind pe micul pod. După ce-i văzu pe toţi în siguranţă, Gerald se îndreptă către Gudrun şi Ursula.
— Nu vreţi să vă îmbarcaţi la următoarea excursie şi să luaţi ceaiul pe vas?
le întrebă el.
— Nu, mulţumim, spuse Gudrun, rece. 202
D.H. LawrefU
— Nu-ţi place apa?
I— Apa? Ba da, îmi place foarte mult.
El o privi, cu ochi iscoditori.
— Nu ţi-ar plăcea să vii la o plimbare cu vaporaşul?
Ezită să-i răspundă; dar după un timp îi spuse rar:
— Nu, spuse ea, nu pot să spun că mi-ar plăcea.
Se înroşise în obraji şi părea supărată.
— Un peu trop de monde 35 , spuse Ursula, explicându-i.
— Cum? Trop de monde! râse el scurt. Da, sunt destul de mulţi. Gudrun se întoarse spre el strălucitoare.
— Ai călătorit vreodată de la Westminster Bridge până la Richmond cu unul dintre vapoarele de pe Tamisa? îl întrebă ea. v — Nu, zise el. Nu pot să spun că da.
■ — Ei bine, e una dintre cele mai neplăcute
experienţe pe care le-am avut. Vorbea repede
şi agitat, iar obrajii i se îmbujoraseră.
1 — N-aveam unde să stăm jos, pur şi simplu nu erau locuri; un bărbat deasupra noastră a cântat tot drumul Legănat în leagănul f adâncurilorn\ era orb şi avea o flaşnetă mică, una dintr-acelea portabile, şi cerea bani. Aşa că-ţi poţi imagina cum a fost; de dedesubt veneau tot timpul un miros de mâncare şi aburi de aer cald de la maşinile încinse, pline de ulei. Călătoria a durat ore în şir, nu se mai termina şi vreme de multe mile, fără exagerare, nişte băieţi îngrozitori alergau o dată cu noi pe mal, prin noroiul ăla îngrozitor al Tamisei, înfundându-se în el până la brâu — aveau pantalonii suflecaţi şi intrau până la mijloc în noroiul ăla de nedescris din Tamisa, cu chipurile întoarse în permanenţă către noi; arătau ca nişte stârvuri oribile şi ţipau tot timpul: „Aci, domnule, adydomnule, aci, domnule!”.Bhei îndrăgostite Arătau exact ca nişte mortăciuni dezgustătoare, de-a dreptul obscene; iar taţii de pe vas 2O3 râdeaulcând băieţii se cufundau pur şi simplu în noroiul ăla îngrozitor şKle mai aruncau din când în când câte juma’ de penny. Şi dacă aţi fi văzut expresia încordată de pe chipurlk» acelor băieţi şi felul în care se aruncau în noroi atunci când mai primeau câte un ban — vă spun cinstit<că nicj un vultur (sau şacal n-ar fi îndrăznit să se apropie de ei, atât erau de,sălbatic i, Nu m-aş mai urca niciodată pe un vaporaş — niciodată.
Gerald o urmări tot timpul cât vorbise, iar ochii îi sclipeau c 11
o uşoară curiozitate. Nu-1 preocupa atât de mult ce spusese* ci ei însăşi era cea care-i trezea interesul şi-l răscolea ca o înţepăturii mică şi usturătoare.
35 Cam prea mulţi oanjeni (fr.). n Cântec scris în 1832) pe versurile semnate de Emma Hart Willard (1787-1870) şi muzica lui Joseph E Knight (1812-1887).
—Bineînţeles, spuse el, civilizaţia, ajunsă la maturitate, trebuie să aibă. şi ea paraziţii ei.
-^ De ce? strigă Ursula. Eu n-am paraziţi.
— Şi nu e vorba de asta, ci de calitatea întregului tot —- taţii care râdeau şi Ii părea totul amuzant şi. aruncau cu jumătate de penny, iar mamele îşi dezgoleau genunchii mici şi graşilşi mâncau, mâncau tot timpul - -
răspunse Gudrun.
—Da, spuse Ursula. Băieţii nu erau într-atât nişte paraziţi, ci oamenii înşişi, ei erau paraziţii şi întregul lor comportament, fum se spune. Gerald râse.
— Ce mai contează? N-d să veniţi la
plimbare Cu vaporltlil.i Gudrun se
înroşi imediat la această dojană.
Urmară câteva momente de tăcere. Gerald, ca un străjeiflîi urmărea din priviri pe cei care urcau pe vaporaş. Era foarti] chipeş şi reţinut, dar aerul de vigilenţă soldăţească era destul de^ enervant.
—Atunci, vreţi să serviţi ceaiul aici 'sau lâttgă casă, unde este şi un cort pe peluză? întrebă el.:
—N-am putea să găsim o barcă şi' să ieşim în larg? îl întrebă Ursula, care întotdeauna se pripea.
— In larg? zâmbi Gerald.
— Vezi dumneata, spuse Gudrun, jenată de nepoliteţea făţişăj a Ursulei, nu cunoaştem oamenii de aici, suntem aproapej complet străine de locurile de aici.
. - A, pot să vă fac imediaţ cunoştinţă cu câţiva, spuse; el, j degajat.
j Gudrun îl privi, ca să vadă dacă o spusese cu rea intenţie. ! Apoi îi zâmbi.
— A, spuse ea, ştii ce vrem să spunem. Nu putem să mergem ifl explorăm malul de acolo?
| Şi arătă spre un crâng aflat pe un dâmb pe marginea pajiştii, lingă mal, la jumătatea drumului spre lac.
