a dreptul respingător. ^ — A!

Ce ghinion!

— Şi mai şi plouă, e o noapte oribilă. Chiar că n-ar trebui să fii iertat pentru felul în care îţi supui trupul la un astfel de Ifcmei îndrăgostite *47 tratament — ar trebui să suferi, pentru lipsa de atenţie de care dai dovadă.

— .. .Lipsa de atenţie de care dai dovadă, repetă el melancolic. Asta o reduse la tăcere pe Ursula şi rămaseră fără să mai spună nimic.

Se întoarse şi restul familiei de la biserică şi cei doi avură de înfruntat fetele mai întâi, apoi pe mamă şi pe Gudrun, iar în cele din urmă pe tată şi pe fiul său.

— Bună seara, spuse Brangwen, uşor surprins. Aţi venit |sfl discutaţi cu mine, nu? -

— Nu, spuse Birkin, nu în mod deosebit. Doar că ziua a fost întunecată

şi m-am gândit că nu vă deranjez dacă trec pe aici. — A fost o zi deprimantă, zise doamna Brangwen;) c u compasiune.

In acel moment se auziră copiii strigând de la etaj:

— Mamă! Mamă!

Ea-şi ridică faţa şi răspunse blând:

— Vin imediat la tine, Doysie. Apoi i se adresă lui Birkin! Nici o noutate de la Shortlands, nu? Oh, suspină ea, nu, bieţii de ei, cred că nu.

e >#* Ai trecut pe acolo azi, nu? întrebă tatăl.

Gerald a venit cu mine la ceai şi m-am întors cu el. Toată lumea

era agitată şi tulburată, aşa am avut impresia. — Eu aş zice că

sunt genul de oameni care nu prea au reţineri, spuse Gudrun.

— Sau au prea multe, răspunse Birkin.

—O, da, sunt sigură, zise Gudrun, aproape răzbunătoare,| una din două.

— Toţi cred că ar trebui să se comporte într-o manieră nefirească, zise Birkin. Când oamenii suferă, ar fi mai bine dacă şi-ar acoperi feţele şi ar sta retraşi, ca pe vremuri.

— Desigur! strigă Gudrun, îmbujorată şi înfierbântată. Ce poate fi mai rău decât acest doliu public — ce poate fi mai groaznic, mai fals? Dacă nici durerea nu e personală şi ascunsă, atunci ce mai poate fi?

— Exact, spuse el. M-am simţit ruşinat când am fost acolo şi toţi umblau de colo-colo într-un mod lugubru şi fals, având impresia că nu trebuie să se comporte firesc, aşa cum fac oamenii- obişnuiţi.

— Ei bine, spuse doamna Brangwen, jignită de această remarcă critică, nu e aşa de uşor să suporţi un asemenea necaz. \ Apoi urcă la etaj să-i vadă pe copii.

El mai rămase câteva momente, după care îşi luă rămas-bun. După ce plecă, Ursula simţi o asemenea ură profundă faţă de el,

încât întreaga ei minte părea transformată într-un cristal ascuţit ie ură pură.

Toată fiinţa ei părea să se fi ascuţit şi intensificat de Un sentiment acut de ură. Nu putea să-şi dea seama despre ce Hiiume era vorba. Pur şi simplu o stăpânea acest sentiment profund şi intens de ură, pur şi clar, dincolo de orice înţelegere. Nu se putea gândi deloc, se simţea în afara ei însăşi. Era ca şi Bum ar fi fost posedată de ceva. Şi timp de câteva zile merse de mlo-colo, posedată de acest sentiment puternic de ură împotriva lui. Această trăire depăşea tot ceea ce cunoscuse mai îtminte şi părea să o propulseze din lumea cotidiană într-o zonă groaznică unde nimic din fosta ei viaţă nu mai avea valoare. Era pierdută şi uimită, murise pentru propria ei viaţă.

■ Totul era pur şi simplu de neînţeles şi iraţional. Nu ştia de ce-1 urăşte, căci ura ei era ceva abstract. Doar îşi dăduse seama, întrtm fel şocant care şi pe ea o uimise, că era stăpânită de această ‘■tare de transă. El era duşmanul, tare ca un diamant, la fel de dur şi strălucitor, chintesenţa a tot ceea ce era ostil.

I Se gândi la chipul lui alb, cu trăsături fine, şi la ochii săi în i are se reflecta o voinţă de afirmare întunecată şi constantă, şi *e atinse pe frunte ca să vadă

dacă nu înnebunise, într-atât de mult se preschimbase într-o flacără albă, de ură intensă, r Ura ei nu era ceva temporal, căci nu-1 ura dintr-un motiv sau nitul, nu voia să-i facă nimic şi nu dorea să aibă nici o legătură eu el. Relaţia ei cu el era ceva suprem şi nu putea fi exprimat în cuvinte. Ura ei era atât de intensă, asemenea unui giuvaier. I se părea că el este o rază de duşmănie pură, o rază de lumină care uu numai că o distrugea, dar o şi anihila pe de-a-ntregul şi îi Huprima întregul univers. II vedea ca pe o îngemănare clară

de contradicţii definitorii, ca pe o fiinţă ciudată, ca un giuvaier a cărui existenţă îi definea nonexistenţa ei. Când află că e din nou bolnav, ura ei se intensifică şi mai mult, dacă asta era posibil. Acest fapt o uimea şi o anihila, dar nu putea să se sustragă. Nu putea să scape de ura copleşitoare care pusese stăpânire pe ea.

CA DE LA BĂRBAT LA BĂRBAT

BIRKIN ZĂCEA BOLNAV ŞI Pffiisi NEMIŞCAT îndrăgostite, respingând pur şi simplu totul. Ştia cât de subţire era firul de care-i atârna viaţa. Dar tu acelaşi 149 timp ştia cât de trainic este şi nu-i păsa. Era mai bine da o

mie de ori să fii în pericol de moarte decât să accepţi o viaţă pa care nu o doreşti. Dar cel mai bine este să insişti, să perseve're. i mereu, până când obţii satisfacţii în viaţă. Ştia că Ursula 1 menită să fie a lui şi mai ştia că viaţa lui îi aparţine ei. Dar preferu să moară decât să accepte iubirea pe care i-o oferea. Vechiul mod de a iubi părea o sclavie îngrozitoare, un fel de recrutare pentru armată. Ce semnificaţie avea asta pentru el nu ştia, dar gândul iubirii, al căsătoriei, al copiilor şi al vieţii trăite împreună, Iu intimitatea groaznică a satisfacţiei casnice şi conjugale, îl umplal de repulsie. îşi dorea ceva mai clar, mai deschis, mai aerisit adicn. Intimitatea fierbinte şi strânsă dintre soţ şi soţie era ceva înspăimântător. Felul în care aceşti oameni căsătoriţi se izolea2n în casă şi se închid în alianţa lor exclusivă unul cu celălalt, chisu şi în iubire, îl dezgusta. Exista o întreagă

comunitate de cupluii neîncrezătoare, izolate în casele sau camerele lor, veşnic în doi, trăind o viaţă ruptă de realitate, fără nici un fel de perspectivă

sau vreo relaţie dezinteresată; un caleidoscop de cupluri, de perechi căsătorite, rupte de restul lumii, separate, lipsite; tic importanţă. Era adevărat, detesta promiscuitatea chiar mai mult decât căsătoria şi o legătură

amoroasă era doar un alt gen de relaţie de cuplu, aflată la polul opus faţă

de căsnicia legalft, Reacţiunea este mult mai neplăcută decât acţiunea.

In ansamblu, ura relaţiile sexuale, care nu erau decât Iq limitare. Acestea îl transformau pe bărbat într-o jumătate rupţii dintr-un cuplu, iar pe femeie

în cealaltă jumătate ruptă, iar el îfjl dorea ca atât el cât şi femeia să fie nişte fiinţe unitare. îşi dorea ca relaţiile sexuale să fie situate în rândul celorlalte dorinţe, sâ fie privite ca un proces funcţional, nu ca o împlinire. Credea în unirea sexelor prin căsătorie. Dar mai mult decât atât, îşi dorea

o

legătură profundă în care bărbatul să rămână un întreg şi femeia la fel, două fiinţe pure, fiecare constituind libertatea

celeilalte, echilibrându-se una pe alta ca doi poli ai unei singure forţe, ca doi îngeri sau ca doi demoni.

L îşi dorea atât de mult să fie liber, să nu fie constrâns de nici o nevoie de unire sau torturat de o dorinţă nesatisfăcută. Dorinţa |i aspiraţia ar trebui să-şi găsească scopul fără toată această tortură, din moment ce acum, într-o lume cu apă din belşug, setea nu se ia în calcul căci e potolită aproape inconştient. Iar el îa dorea să fie cu Ursula, tot atât de liber pe cât era cu el însuşi, independent, distinct şi rece, totuşi în echilibru şi polarizat de ea.

Felul în care iubirea încearcă să fuzioneze, să se amestece şi să înlănţuie doi oameni devenise îngrozitor de dezgustător pentru el.

I se părea că femeia era întotdeauna predispusă într-un mod îngrozitor să

te prindă în mreje, având un asemenea apetit pentru posesie, o lăcomie de a-şi da importanţă în iubire. îşi dorea în continuare să aibă, să posede, să

controleze, să fie dominatoare. Totul trebuie să se reducă la ea, la Femeie, Mama tuturor lucrurilor, din care purcede totul şi către care trebuie, să ie întoarcă totul în cele din urmă.

Era plin de o furie aproape nebună din cauza acestei seninătăţi cu care Magna Maţer pretindea că totul îi aparţine pentru că ea îi dăduse naştere.

Bărbatul era al ei pentru că-i dăduse viaţă. La fel ca Mater Dolorosa, îl născuse şi acum îi revendica din nou, ca şi Magna Matei36, trupul şi sufletul, sexul, înţelesul şi toate celelalte. Avea oroare de Magna Mater, căci era detestabilă.

Era foarte ţanţoşă când devenea din nou femeie, această Magna Mater. O

recunoscuse prea bine în persoana Hermionei. Hermione, cea modestă, umilă, în tot acest timp nu fusese altceva decât Mater Dolorosa, prin umilinţa ei, pretinzând cu o aroganţă îngrozitoare şi demonică şi cu o tiranie feminină