-— Arată minunat. Am putea chiar să ne scăldăm. Nu-i aşa | ţft arată
superb în lumina asta? Zău, parc-ar fi una dintre splendorile Nilului —
exact aşa cum îţi imaginezi Nilul.
I Gerald zâmbi de entuziasmul ei nefiresc pentru locul acela îndepărtat. k"
— Eşti sigură că e destul de departe? o întrebă el ironic, iidăugând imediat: Da, v-aţi putea duce acolo, dac-am face rost de-o barcă. Se pare că sunt toate în larg.
Privi în jurul lacului şi numără bărcile care vâsleau.
B — Cât de minunat ar fi! strigă Ursula melancolică.
I — Deci nu vreţi ceai? spuse el.
I — O , spuse Gudrun, am putea să bem doar o ceaşcă şi apoi lă plecăm.
Gerald îşi trecu privirea de la una la alta, zâmbind. Cumva se simţea jignit, dar se comportă ca un cavaler.
I — Te descurci să manevrezi barca bine? întrebă el. r — Da, replică
Gudrun, rece, destul de bine.
\ — O, da, spuse Ursula. Amândouă ne pricepem să vâslim ca nişte păianjeni de apă.
> — Adevărat? Eu am o canoe mică, uşoară, cu care n-am ieşit în larg de teamă să nu se înece careva. Credeţi că v-aţi descurca în ea?
— O, perfect, spuse Gudrun.
— Ce înger! exclamă Ursula.
— Dar, vă rog, de dragul meu,f umn îndrăgostite nu cumva să faceţi vreun accident — pentru că eu sunt responsabil de ceea ce se întâmplă pe 205 apă.
— Sigur, se conformă Gudrun.
— In afară de asta, amândouă înotăm foarte bine, zise Ursula.
— Păi, atunci, am să pun să vi se aranjeze un coş cu cele necesare pentru ceai şi puteţi să faceţi un picnic singure — căci cam asta ar fi ideea, nu?
•,— Sună foarte bine! Cât de drăguţ ar fi din partea dumitale dac-ai aranja aşa! zise Gudrun cu căldură, iar obrajii i se îmbujorară din nou.
Simţea cum sângele i se înfierbântă în vene, datorită felului subtil în care apelase la el şi-şi arătase recunoştinţa.
— Unde-i Birkin? întrebă el, cu ochii sclipind. M-ar putea ajuta să
o cobor pe apă. pyfe Dar ce-ţi face mâna? Te mai doare? întrebă
Gudrun, eu un glas stins, de parcă ar fi vrut să evite să fie prea intimă.
Asta era prima dată când se aducea vorba despre rana suferită. Felul ciudat în care ea se învârtea în jurul subiectului îl făcea să-şi simtă venele vibrând cu o mângâiere nouă, abia perceptibilă. îşi scoase mâna din buzunar. Era bandajată. Se uită la ea, apoi o băgă din nou în buzunar. Gudrun se înfior|
Ja vederea mâinii bandajate, ca o labă.
— A, mă descurc cu o singură mână. Canoea e uşoară ca
fulgul, spuse el. Uite-1 pe Rupert! Rupert! Birkin îşi abandonă
îndatoririle sociale şi se îndreptă către el.
— Ce ţi s-a întâmplat? întrebă Ursula, care tânjea să-i
pună întrebarea de o jumătate de oră încoace. — La mână?
întrebă Gerald. Am prins-o într-o maşinărie.® — Puah!
exclamă Ursula. Şi te-a durut tare?
—Da, spuse el. M-a durut atunci. Acum mă simt mai bine. Mi-a zdrobit degetele.
— O, strigă Ursula, de parc-ar fi durut-o. Urăsc oamenii cârd se rănesc.
Parcă m-ar durea pe mine, zise ea şi-şi scutură mâna J Ce doreşti? spuse Birkin.
Cei doi bărbaţi transportară barca maronie, zveltă, şlo aduseră pe apă.
— Eşti sigură că n-ai să păţeşti nimic? întrebă Gerald.
prif Foarte sigură, spuse Gudrun. N-aş fi într-atât de netoată încât s-o iau dacă aş avea cea mai mică îndoială. Dar am avuaşi eu o canoe la Arundel36
