făcând gesturi încete §i constante din mâini şi braţe; câna deschidea braţele larg, când le ridica deasupra capului, ba deschidea uşor şi-şi ridica chipul, iar în tot acest timp picioarele ei ţineau ritmul cântecului, de parcă ar fi fost o incantaţii ciudată, iar silueta ei albă, extaziată, se plimba de colo-colo sub impulsul unei rapsodii bizare, de parcă ar fi fost purtată pe aripii# unui descântec, cutremurată de un fior ciudat. Ursula şedea pfl iarbă, cântând cât o ţinea gura, iar ochii erau surâzători de pan» ar fi considerat totul o glumă
imensă, dar o lumină aurie ii învăluia privirea în timp ce prindea din zbor unele dintr» mişcările inconştiente care făceau parte din ritualul de gesturi complexe ale siluetei albe a surorii ei, care se unduia, vibra® plutea, parcă
prinsă de ritmul pur, frenetic şi nepăsător, şi o voinţă puternică, asemenea unei influenţe hipnotice, puii stăpânire pe ea.
„Iubita mea e de viţă nobilă — ea e-e-este mai degrabă oacheşă decât negricioasă”, răsuna cântecul ironic, amuzant ■ Ursulei, iar Gudrun se avântă mai năvalnic, mai repede sâ danseze, bătând din picioare ca şi cum ar fi încercat să rupă nişte lanţuri, aruncându-şi mâinile în aer şi bătând din picioare din nou, avântându-se cu chipul ridicat şi gâtul plin, frumos, cu ochii pe jumătate închişi, fără să vadă nimic. Soarele roşiatic era aproape de asfinţit şi cobora linia orizontului, iar pe cer plute.i luna subţire şi palidă.
Ursula era adânc absorbită de cântec, când, deodată, Gudrun se opri şi zise cu blândeţe, dar ironic:
— Ursula!
— Da, zise Ursula, deschizând ochii şi ieşind din transă.
Gudrun şedea nemişcată şi arăta cu
degetul spre marginea poienii, cu un
zâmbet ironic pe chip.
— Puah! strigă Ursula, speriată subit, sărind în picioare. 1
— Nu-i nici un pericol, răsună vocea sarcastică a lui Gudrun, 1
Undeva, în stânga, se afla o cireadă mică de vite Highland, 2.10
D.H.
LMWI
viu colorate în lumina amurgului, cu coamele conturate pe cer, adulmecând aerul cu boturile, curioase, să vadă ce se întâmpla.!
[ Cehii străluceau din spatele părului încâlcit, iar nările golaşe I erau plinede umbre.
■— Sunt paşnice? întrebă Ursula, cuprinsă de teamă.
I Gudrun, căreia de obicei îi. era teamă de vite, acum scutură tlin cap cu o mişcare bizară, pe jumătate plină de îndoială, pe jumătate sarcastică, cu un zâmbet abia schiţat în colţul gurii.
— Nu-i aşa că arată minunat, Ursula? zise Gudrun, pe o voce înaltă, stridentă, asemănătoare cu ţipătul unui pescăruş. — Minunate,
spuse Ursula, fremătând. Dar n-o să păţim nimic?
\ Din nou Gudrun o privi pe sora ei cu un zâmbet enigmatic şi scutură din cap.
I — Sunt sigură că n-or să ne facă nimic, spuse ea, de parcă trebuia să se convingă singură şi, în acelaşi timp, de parcă ar fi avut încredere că în ea exista vreo putere secretă şi trebuia să o scoată la iveală. Stai jos şi cântă, strigă ea pe tonul ei înalt, strident.
■ —r Mi-e frică, zise Ursula, pe o voce patetică, urmărind din priviri grupul de comute masive şi scunde care şedeau proţăpite acolo şi priveau cu ochii lor întunecaţi şi răi printre firele de păr încâlcite.
! Cu toate astea, Ursula se aşeză la loc, luându-şi poziţia
iniţială. v — Nu ne fac nici un rău, zise Gudrun pe un ton
înalt. Cântă ceva, nu trebuie decât să cânţi ceva.
ii Era clar că era mânată de o pasiune ciudată să danseze în
faţa cornutelor frumoase şi masive. Ursula începu să
cânte, cu o voce falsă, tremurată:
> — „E un drum lung pân’ la Tipperary38”...
4 Vocea ei răsuna plină de îngrijorare. Totuşi Gudrun, cu braţele întinse şi chipul ridicat, porni într-un dans ciudat şi trepidant către cornute, unduindu-şi corpul către ele ca vrăjită, picioarele parcă erau cuprinse de o uşoară frenezie şi de senzaţii
I Femei îndrăgostite
211
38 Scris în 1912, a fost unul dintre cele mai celebre cântece din timpul Primului Război Mondial. Harry J. Williams (18741924) a scris versurile şi Jack Judge (1878-1938) a semnat muzica.
inconştiente, iar braţele, încheieturile şi mâinile ei sd întindeii U şi se înălţau, se ridicau şi cădeau, se ridicau şi cădeau din nou, I u sânii ridicaţi şi
.tremurânzi către vitdf du gâtul dezgolit ca şi cum ar fi fost cuprinsă de un extaz voluptuos, se îndrepta înspre clei Pe măsură ce venea pe nesimţite mai aproape, ca: o siluetă alba ciudată;? purtată de propria- starehipnotică şi plutind îrt mod bizar către vitele care aşteptau şirşi fereau capetele cu o mişcăm bruscă,, acestea o urmăreau tot «timpul de parcă, ar îfilfost hipnotizate, cu coarnele golaşe profilate în lumina clară, în timp ce silueta albă a femeii se îndrepta spre ele dansând convulsiv, uşor :şi hipnotic. Le simţea prezenţa chiar acum în faţa ei, era eu şi cum mâinile ei ar fi primit un impuls electric din piepturile: lor, In curând avea să le atingă, pur şi simplu să le atingă. Q cuprinse un fior groaznic de teamă şi de plăcere. In tot acest timp Ursula, fermecată, îşi continuă cântecul strident, subţire şi lipsite di importanţă, care străpungea seara ce se lăsa ea un descântec, s
Gudrun auzea vitele care respirau din greu, pline de o teamă de nestăpânit şi de fascinaţie. O, erau curajoase micuţele comute, boii:; aceştia sălbatici scoţieni, cu părul mare. Deodată,! unul dintre ei fornăi din nări, îşi înfundă
capul şi se dădu înapoiJ — Hu-u-u! Hi-i-i! se auzi deodată un strigăt puternic de la marginea desişului.
Vitele se împrâştiară şi se traseră înapoi cu o mişcară! spontană, alergară
