■N%,ipnlţufflie§S';,,*;

. Birkin urmări silueta înveşmântată în negru a celuilalt bărbat ieşind pe uşă

şi capul bălai cafe dispăru», după care §eiîntoaf|e şi adormi. CAPITOLUL XVII MAGNATUL INDUSTRIEI

T.-.

J^N'lTjaJcât şi pentru Gudrun,

urmă o perioada.de acalmie. Ursulei i sie părea că Birkin ieşişe din viaţa e|

momentan şi-şi pierduse importaiţţ^,, mi, mai

îm^n^47'aMo|w‘niim^ppMiJ ©a.

î§i

vedea de îndeletnicirile |i de viaţa ei. Se întoarse la^eiwtoBşj il’ de vţaţă cu bucurie, departe de el. ■

Iar. Gudrun, după ce trăise fiecare clip^ intens cu: imaginea lui Gerald Crich, conştient absorbită în toată fiinţa ei, .legată chiar] şi fizic de el, era aproape indiferentă când se gândea la el. Făcea planuri noi să plece departe şi să încerce o altfel de viaţă. Tot timpul 2.64 D.H. existase ceva în nerăbdarea ei de a evita, îft ultimă instan- ţi1, stabilirea unei legături cu Gerald. Credea că e mai înţelept şi mai bine să nu rămână decât simple cunoştinţe» K îşi făcuse un plan de plecare la Sankt Petersburg, unde avea

o prietenă, sculptoriţă ca şi ea şi care trăia cu un rus bogat a cărui pasiune era meşteşugul bijuteriilor. Viaţa pasională, destul de dezrădăcinată a ruşilor o atrăgea. Nu voia să meargă la Paris, l’arisul era anost şi, în mare, plicticos. Ar vrea să meargă în Roma, Miinchen, Viena, Sankt Petersburg sau Moscova. Avea o prietenă la Sankt Petersburg §i alta la Miinchen. Le scria fiecăreia, cerând informaţii despre o locuinţă.

Dispunea de o anume sumă de bani. Se întorsese acasă pe de o parte ca să

economisească bani, iar acum vânduse mai multe lucrări şi fusese elogiată

la mai multe expoziţii. Ştia că ar putea lă aibă succes dacă s-ar duce în Londra. Dar cunoştea cum e în Londra şi-şi dorea altceva. Avea şaptezeci de lire, de care nimeni nu ştia. Avea să se mute în curând, de îndată ce va primi veşti de la prietenele ei. Prin natura ei era profund nestatornică, în ciuda placidităţii şi a calmului aparent.

întâmplarea făcu într-o zi ca cele două-surori să intre într-o căsuţă din Willey Green ca să cumpere miere. Doamna Kirk, o

femeie masivă, palidă, cu un nas ascuţit, fire vicleană şi mieroasă în acelaşi timp, având în ea ceva de scorpie şi de felină, le pofti pe fete în bucătăria ei atât de intimă,şi ordonată. Se resimţeau un confort şi o curăţenie proprii felinelor.

—Ei bine, domnişoară Brangwen, spuse „ ea pe yn ton. plângăreţ şi uşor insinuant, cum vă simţiţi din nou acasă?

Gudrun, căreia i se adresase, o urî instantaneu, f — Mi-e indiferent, replică

ea tăios.

— Da? Păi bine, totuşi, cred că se simte diferenţa faţă de Londra. Vă place viaţa, şi oraşele mari şi impunătoare. Unii din noi trebuie să se mulţumească

cu Willey Green şi Beldover. Ce părere aveţi de şcoala noastră elementară, despre care se vorbeşte atât? — Ce părere am? Gudrun se întoarse şi o privi încet. Adiei vă interesează dacă eu cred că e o şcoală bună?

— Da. Ce părere aveţi?

-— Chiar cred că e o şcoală bună.

Gudrun era foarte rece şi tăioasă. Ştia că oamenii de rând urau şcoala.

— Zău, aşa credeţi? Am auzit aşa de multe, ba una, ba altit, E plăcut să ştii care-i părerea celor dare predau acolo. DBI opiniile diferă, nu? Domnul Crich de la Highclose e cu totul în favoarea ei. Zău, mă tem că bietul om n-o s-o mai ducă mult. E tare slăbit! — Se simte mai rău? întrebă Ursula.

— Păi, da, de când au pierdut-o pe

domnişoara Diana. E 01 o umbră pe două

picioare. Bietul de el! Toată viaţa a avut

numiii necazuri.

— Da? întrebă Gudrun, uşor ironic.

— Da, chiar aşa, toată viaţa — numai necazuri. Şi e un domn tare amabil şi cumsecade, aşa cum rar întâlneşti. Copiii săi nu I seamănă.

— Bănuiesc că seamănă cu mama lor, nu?: întrebă Ursula. ®

— In multe privinţe. Doamna Kirk coborî puţin vocea. Era o doamnă tare mândră şi arogantă când a venit prin locurile noastre, zău, aşa era! Nici nu puteai să te uiţi la ea. Ca si vorbeşti cu ea valora o viaţă de om.

Chipul femeii deveni aspru şi viclean.

— O cunoşti de când s-a căsătorit?

— Da, de atunci. I-'aiiâi alăptat trei dintre Gopii. Şi erau chiar nişte draci împieliţaţi, o bătaie de cap. Gerald era un diavol, dacă pot să-i zic aşa, un diavol în toată puterea cuvântului, zău aşa, de la vârsta de şase luni. Vocea femeii fu învăluită de un ton ciudat, maliţios şi viclean.

— Chiar aşa? zise Gudrun.

—L Ambiţios şi autoritar — îşi domina bona de la şase luni. Dădea din picioare şi ţipa şi se zbătea ca un diavol. De multe ori l- am ciupit de fund, când îl ţineam în braţe. Zău că i-ar fi prins tare bine să-l fi ciupit mai des.

Dar mama lor nu suporta să vadă

'' il sunt bătuţi ţăş? nu-u-u, nici nu voia să audă aşa ceva. îmi aduc aminte certurile pe care le avea cu domnul Crich, pe onoarea mea. Când dânsul îşi ieşea cu totul şi cu totul din fire şi nu mai putea suporta, încuia uşa biroului şi-i biciuia. Iar ea se plimba încoace şi încolo tot timpul prin faţa uşii, ca un tigru cu privire de ucigaş. Avea un chip care îţi băga frica în oase. Şi când se deschidea uşa, ea intra cu mâinile ridicate, zicând: „Ce le-ai llcut copiilor mei, laşule”? Se comporta ca un om ieşit din minţi. Cred că domnului îi era teamă de ea. Doar când ajungea la disperare ridica mâna. Ce mai viaţă

pentru servitori! Şi ce mulţumiţi eram când unul dintre copii o încasa! Erau cel mai mare chin al vieţii noastre!

» — Zău? spuse Gudrun.

Ir — In mai multe privinţe. Dacă nu-i lăsai să-şi spargă cănile pe masă, dacă

nu-i lăsai să tragă pisica după ei cu o sfoară în jurul gâtului, dacă nu primeau ce cereau, nu contează ce anume, atunci făceau hărmălaie, iar mama lor venea şi întreba: „ Ce s-a întâmplat cu copilul? Ce i-aţi făcut? Ce-i, dragul meu”? Şi apoi se întorcea către tine, gata să te calce în picioare. Dar cu mine nu s-a întâmplat asta. Am fost singura care puteam să fac ce voiam cu diavolii ăia; pentru că nici ea însăşi n-avea de gând să-şi bată capul cu ei.

Nu, ea nu se îngrijea prea tare de ei. Dar ei trebuiau să facă aşa cum voiau ei, nu puteai să le spui nimic. Iar conaşul Gerald era mai rău ca toţi. Eu am plecat când el avea un an şi jumătate, căci nu mai puteam să suport. Dar l-am ciupit de funduleţ când îl ţineam în braţe, aşa am făcut, când nu-1 mai puteam controla, şi nu-mi pare rău.

Gudrun plecă furioasă şi dezgustată. Expresia „l-am ciupit de funduleţ” o făcu să aibă un acces de furie teribilă. Nu putea să suporte aşa ceva. Ar fi

târât-o afară pe femeia aia şi-ar fi strâns-o de gât. Şi totuşi expresia aceea îi rămase întipărită în minte pentru totdeauna, nu mai putea fi ştearsă. Simţea că într-o zi, va trebui să-i spună lui Gerald, să vadă cum va reacţiona. Şi gândul acesta o făcea să-i fie silă de propria persoană.

Dar la Shortlands lupta cu viaţa luase sfârşit. Tatăl era bolnav şi pe moarte. Avea dureri mari interne care-i absorbeau

ultima i tinei îndrăgostite