— împotriva mea? continuă ea pe acelaşi ton.
■ Gerald nu mai înţelegea nimic.
—In orice caz, ieri au atacat mortal una dintre vacile fri’mierului, spuse el.
p-— Ce-mi pasă mie? zise ea.
—Mie mi-a păsat, totuşi, răspunse el, din moment ce sunt | vitele mele.
-—Cum adică sunt ale dumitale? Doar nu le-ai înghiţit! OM una acum, spuse ea, întinzând mâna. r — Ştii unde sunt, zise el, arătând dincolo de deal. Dacă vrei, [tot să-ţi trimit una mai târziu. I Ea-i aruncă o privire de nepătruns.
■— Crezi că mi-e frică de dumneata şi de vitele dumitale? îl întrebă ea.
[ Ochii Iui se îngustară periculos. Avea un zâmbet slab, dominator pe chip.
■ — De ce-aş crede asta? întrebă el.
I In tot acest timp ea-1 privea cu ochii ei mijiţi, întunecaţi şi dilataţi. Se aplecă, îşi roti mâna şi-i trase o lovitură în faţă cu dosul mâinii. I — Uite de-asta, spuse ea.
Simţi în suflet o dorinţă de nestăvilit să fie extrem de brutală cu el. îşi uită
teama şi repulsia care-i umpleau mintea. Voia să se comporte exact aşa, nu mai avea de gând să-i fie frică.
El se dădu înapoi când primi lovitura grea peste faţă. Deveni groaznic de palid şi o flacără ameninţătoare îi întunecă ochii. Câteva momente nu putu să vorbească, plămânii parcă-i fuseseră umpluţi cu sânge, iar inima stătea să-i explodeze sub şuvoiul de sentimente imposibil de controlat. Se simţea ca şi cum un rezervor de mânie profundă explodase înlăuntrul Iui şi-l inundase.
ir — Dumneata ai dat prima lovitură, spuse el, în cele din urmă, chinuindu-se să vorbească, cu o voce aşa de înceată şi joasă încât ea parcă o auzea ca prin vis, fără să treacă prin aer.
1, ^ Şi am să lovesc ultima, replică ea fără să vrea, sigură pe ea. El tăcu şi nu o contrazise.
Ea şedea neglijent, cu privirea aţintită în depărtare, în străfundul conştiinţei ei, întrebarea se ivi mecanic: „De ce f# comporţi în maniera asta imposibilă şi ridicolă?” Dar ef| posomorâtă, aşa că întrebarea rămase nerostită. N-o puttîd înlătura din subconştient, aşa că rămase netulburată.
Gerald, foarte palid, o urmărea din priviri îndeaproape. Ochii îi erau luminaţi de un licăr de hotărâre, de preocupare ■ strălucire. Ea se întoarse brusc spre el.
— Din cauza dumitale mă comport aşa, să ştii, spuse ea, aproape insinuant.
— Din cauza mea? Cum aşa? spuse el.
Dar ea îi întoarse spatele şi se îndreptă către lac. Jos, pa suprafaţa apei, lampioanele se aprindeau pe rând, iar nişte umbre palide de lumină
fierbinte pluteau în înserarea care se lăsa treptat. întunericul se aşternuse pe pământ, încet, ca un strat de smalţ, deasupra era un cer palid, de culoarea primulei, iar lacul era alb ca laptele într-o parte. Departe, înspre debarcadtr, luminiţe infime, colorate, se înşirau în amurg. Vaporaşul era luminat. Peste tot în jur, se aşterneau umbrele copacilor.
Gerald, alb ca o fantomă în hainele lui albe de vară, mergeffl în urma ei pe culmea despădurită, acoperită de iarbă. Gudrun îl aşteptă să se apropie.
Apoi îşi întinse mâna încet şi-1 atinse, spunând domol:
— Nu fi supărat pe mine!
O flacără îl cuprinse, făcându-1 să uite de sine. Totuşi se bâlbâia
-— Nu sunt supărat pe dumneata. Sunt îndrăgostit de dumneata.
Raţiunea îl părăsise; se străduia să se controleze, cu un gest mecanic care să-l salveze. Ea râse cu un hohot cristalin, ironic, totuşi extrem de mângâietor.
— E şi ăsta un fel de a zice, spuse ea.
Starea de leşin groaznic, neîndurător, senzaţia că-şi va pierd® controlul, erau prea mult pentru el. O apucă de braţ cu singura! 2.16 D.H. Lawrt^M lui mână, într-o strânsoare de fier.
— Atunci totul e în regulă, nu? spuse el, oprind-o în loc. ■
Ea-i privi chipul cu ochi ficşi, hotărâţi, iar sângele îi îngheţă
în vene. fi— Da, e în regulă, spuse ea domol, de parcă ar fi fost hipnotizată, iar vocea ei era ascuţită ca a unei vrăjitoare.
■
El mergea lângă ea, un trup rătăcitor, inconştient. Dar pe [ măsură ce înainta îşi mai revenea puţin. Suferea teribil. îşi I Ut Isese fratele când erau copii şi asta-I exilase din rândul lumii, Btii un Cain.
I I-au găsit pe Birkin şi pe Ursula stând împreună lângă bărci,
porbind şi râzând. Birkin o tachina pe Ursula. I — Simţi mirosul mlaştinii ăsteia mici? o întrebă el, j (dulmecând aerul.
I Era foarte sensibil la mirosuri şi le descifra repede.
B— E destul de plăcut, spunea ea.
■ — Ba nu, răspunse el, e alarmant.
I — De ce-i alarmant? râse ea. r — Pentru că bolboroseşte întruna, ca un râu al întunericului, «puse el, care dă naştere la nuferi, şerpi şi ignis fatuus 40 şi se rostogoleşte tot timpul înainte. Asta nu luăm noi în considerare faptul că se rostogoleşte înainte.
