Dar, deodată, ea ieşi furtunos din cameră şi se îndreptă spre bibliotecă.

Acolo se aflau săracii care cereau milostenie, arătând de parcă ar fi fost la doctor.

— Domnul Crich nu poate să vă primească. Nu vă poate primi la ora asta.

Credeţi că e la dispoziţia voastră, să veniţi când ■ştiu îndrăgostite 171 poftiţi?

Trebuie să plecaţi, n-aveţi ce căuta aici.

Săracii se ridicau nedumeriţi. Dar domnul Crich, palid, cu barba neagră şi un aer critic, veni în spatele ei, zicând:

— Da, nu-mi place să veniţi aşa de târziu. Vă primesc pe oricare dintre voi dimineaţa, dar nu pot să mă ocup de voi mai târziu. Care-i necazul, Gittens?

Ce-ţi mai face nevasta?

î Păi,- e foarte rău, dom’le Crich, e pe moarte, e. . .'™ Câteodată, doamnei Crich i se părea că soţul ei e un fel (1# pasăre

funebră, care se hrăneşte cu nenorocirile oamenilor. AVJ*J| impresia că el nu e mulţumit dacă nu venea nimeni cu vrtfj poveste sordidă pe care o sorbea cu un fel de satisfacţie funerii ră, plină de compasiune. N-avea un

raison d’itre 50 dacă nu exln tau nenorociri pe lume, precum un antreprenor de pompe fune= bre n-ar avea nici un rost daca n-ar exista înmormântări/^^H Doamna Crich se retrăgea în sine, se izola de această

lume îngrozitoare. O legătură strânsă; de izolare dureroasă îi încorseta inima, sentimentul izolării era puternic şi nemilos; antagonismul ei era paşjv dar teribil de puţ precum al unui şoim într-o colivie. Pe măsură ce treceau anii, pierdea din ce în ce mai mult legătli ra cu lumea, părea învăluită de o nepăsare strălucitoare, aproii pe cu tdtul inconştientă. Obişnuia să umble fără noimă prin cas.fl şi prin împrejurimi, cu ochii ţintă, dar fără să

vadă,nimic. Vorbea foarte rar şi n-avea nici o legătură cu lumea din jur. Nici măciu nil gândea. Era absorbită de o tensiune aprigă; de opoziţie, cu polul negativ al U"nui magnet.

Dăduse naştere multor copii, căci, de-a lungul anilor, nu l contrazisese niciodată pe soţul ei cu vorba sau cu fapta. Nu-1 băga în seamă, căci el era situat în afara sferei ei. I se supunea, i lăsn să-şi facă mendrele; n-avea decât să ia Ce voia. Era ca un şoinvea- re se supune posomorât la toate. Relaţia dintre ea şi soţul eilera tacită şi obscură, dar profundă, teribilă, o relaţie de pură distruge) re reciprocă. Iar el, care triumfase în lume, devenea din ce în ic mâi slăbit; vitalitatea parcă i se scursese din vine, de parcă suferise o hemoragie. Ea se simţea prizonieră, ca un şoim în colivie, daf Sufletul îi era încă aprig şi de neclintit, deşi mental era distrusă. 1 In ultimul timp,; se ducea la ea şi o strângea în braţe, înainte ca toată puterea Să-i dispară.'Lamina albă, îngrozitoare, distruJ gătoare care-i ardea în ochi îl incita şi-l stârnea până când sângera de moarte. Şi atunci groaza lui sporea din ce în ce. Dar'iînJ totdeauna îşi spunea că fusese fericit, că o iubise pur şi înflăcărat

di când o cunoscuse. Şi se gândea că e pură, imaculată; flacăra albă pe care numai el o cunoştea, flacăra dorinţei ei carnale era in ochii lui o floare albă

a zăpezii. Era o floare minunată a; zăpe- pi), pe care el o dorise nespus. Şi acum era pe moarte, împreună Cu toate ideile şi concluziile sale rămase intacte. Urmau să dispari atunci când el n-ar mai fi în viaţă. Până atunci ele continuau IA fie adevăruri pure pentru el. Doar moartea va dezvălui întreagu minciună; până în clipa morţii, ea va rămâne floarea lui albă | zăpezii. O

subjugase, iar supunerea ei i se părea o neţărmurită i ustitate, o virginitate pe care el nu putuse să o sfarme nicioda tă şi care-1 domina ca o vrajă.

I Ea renunţase la lumea de afară, dar în sufletul ei era neînfrântă şi neafectată. Pur şi simplu stătea în camera ei ca un şoim abălut şi ciufulit, nemişcată, nepăsătoare. Copiii ei, pentru care se luptase cu atâta 50 Motiv de a exista (fr.).

înverşunare în tinereţe, acum nu prea mai Însemnau mare lucru pentru ea.

Pierduse toate aceste lucruri, era pur şi simplu de una singură. Doar de Gerald, strălucitor cum era, îi mai păsa. Dar în ultimii ani, de când preluase afacerile, şi el devenise uitat. Tatăl, însă, aflat pe moarte, îşi îndrepta înţelegerea către Gerald. întotdeauna existaseră neînţelegeri între tată şi fiu.

Gerald avusese sentimente de teamă şi dispreţ faţă de tatăl său şi, în mare parte, îl evitase de-a lungul copilăriei şi adolescenţei sale. Iar tatăl, la rândul său, simţise adesea un adevărat dezgust faţă de fiul mai mare, sentiment pe care, nedorind niciodată să şi-l descătuşeze, refuzase să-l admită. II ignorase pe Gerald cât de mult putuse, nebăgându-1 în seamă.

Totuşi, de când Gerald se întorsese acasă şi-şi asumase responsabilităţi în firmă, dovedindu-se un director strălucit, tatăl, obosit şi plictisit de toate problemele cotidiene, lăsase toate aceste lucruri în grija fiului său şi implicit toate celelalte responsabilităţi, asumându-şi într-un fel destul de înduioşător o dependenţă faţă de tânărul duşman. Acest lucru provocă imediat în sufletul lui Gerald o milă profundă şi o supunere, întotdeauna umbrite de dispreţ şi de duşmănie nerecunoscută. Căci Gerald era împotriva carităţii; şi totuşi era dominat de ea, întrucât pusese stăpânire pe viaţa Iui interioară şi nu o putea resping® Aşa că o parte din el fVmr'i îndrăgostite 2.73 respecta idealurile tatălui său, iar cealaltă era împotriva lor. Acum nu se mai putea feti, îl copleşi un anii mit sentiment de milă, jale şi duioşie faţă de tatăl său, în ciudn ostilităţii mai profunde şi mai apăsătoare.

Tatăl câştigase protecţia lui Gerald prin înţelegere, dar dragcjfl tea lui se îndrepta către Winifred. Era fiica lui cea mai mică şi «ifta gurul dintre copii pe care îl iubise profund. Ea era cea căreia ti oferea toată iubirea protectoare a unui om muribund. Voia sâ a protejeze la nesfârşit, pentru totdeauna, să

o învăluie în căldurii, iubire şi protecţie de-a pururi. Dacă ar putea să o apere, să nu cu noască niciodată durerea, suferinţa, tristeţea! Toată viaţa fusene atât de drept, atât de constant în bunătate şi amabilitate. Şi asta era ultima sa virtute pasională, acea iubire pentru Winifratl, Totuşi, îl deranjau unele lucruri. Lumea se îndepărtase de? el pe măsură ce-1 slăbeau puterile.

Nu mai erau oameni săraci, răniţi şi umili pe care să-i protejeze şi să-i aline.

Toate aceste lucruri dispăruseră pentru el. Nu mai avea nici fii sau fiice care să-l deranjeze şi care să-l încarce cu o responsabilitate nefirească. Toate acestţa ieşiseră din cotidian. Nu îl mai priveau pe el, îl eliberaserăm,di Rămânea doar frica Iui ascunsă şi groaza faţă de soţie*,! sentimente care îl încercau când ea stătea izolată şi absent! în camera ei sau când venea la el cu paşi uşori, cu capul înclinat înainte. Dar încerca să nu ia în seamă nimic, chiar şi faptul că toată viaţa fusese ^ un om corect nu-1 făcea să se simtă

deloc liniştit, iar groaza pe cate o simţea în suflet nu-i dădea pace, Totuşi, putea să o ţină la suficientă distanţă, căci nu-i va permite niciodată să

izbucnească. Moartea va veni întâi

Şi apoi mai era şi Winifred! Ce bine dacă ar putea şă| fie asigurat în privinţa ei, dacă măcar ar putea fi sigur! De.la moar tea Dianei şi de când i se agravase boala, dorinţa sa de a o s^edea în siguranţă pe Winifred devenise aproape o obsesie. Simţească, deşi era pe patul de moarte, trebuie să aibă o procupare, o responsabilitate din dragoste şi caritate.

Era un copil ciudat, sensibil şi înflăcărat, moştenind de la tatăl ei părul brunet şi comportamentul taciturn, dar, având o oarecare ieiiişare şi nestatornicie. Era o fire destul de schimbătoare, de fmh I sentimentele ei n-aveau nici o importanţă pentru ea. Ade- »B părea că vorbeşte şi se joacă ca majoritatea copiilor veseli şi |pp< enţi; simţea o afecţiune caldă şi profundă

faţă de câteva lu- iftni; pentru tatăl ei şi pentru animale, în special. Dar dacă

auzea n motanul ei preferat, Leo, a fost călcat de o maşină, îşi dădea f spui într-o parte şi răspundea cu o uşoară crispare de dezgust pe ţhip: „Da?”, după care nu mai acorda importanţă evenimentului.

II displăcea pe servitorul care îi aducea veşti proaste, vrând să o ffiiristeze.

Nu voia să ştie, şi asta părea preocuparea ei principală.

evita pe mama ei şi pe majoritatea membrilor familiei. II iubea pe fii Icul ei pentru că voia ca ea să fie întotdeauna fericită şi pentru II în prezenţa ei părea să întinerească din nou şi să nu aibă nici un (el de griji. II plăcea pe Gerald fiindcă era atât de independent, îi «dora pe oamenii care făceau ca viaţa să pară un joc pentru ea. Avea un uimitor simţ critic instinctiv şi era o anarhistă în toată puterea cuvântului, dar în acelaşi timp o aristocrată pură.

Căci îi accepta pe egalii săi oriunde îi întâlnea şi îi ignora cu o indiferenţă

veselă pe cei care îi erau inferiori, fie că erau fraţii sau surorile ei, f ie că erau musafiri de vază ai casei, oameni simpli sau servitori. Era destul de independentă şi singuratică şi părea că nu avea pe nimeni pe lume. Părea să

fie izolată, că n-are nici un scop şi nici o continuitate şi-şi ducea viaţa pur şi simplu de la un moment la altul.

[ Tatăl, ca printr-o ultimă iluzie ciudată, avea sentimentul că lot destinul său depindea de faptul că trebuie să-i asigure ferici rea fiicei sale. Ea care nu suferea niciodată, pentru că nu stabilise niciodată legături importante, ea care era în stare să piardă fiinţele cele mai dragi din viaţa ei şi să rămână

neschimbată a doua zi, uitând totul, ca şi cum ar fi făcut-o intenţionat, ea a cărei voinţă era liberă într-un mod atât de ciudat şi facil, anarhică, aproape nihilistă, asemenea unei păsări fără suflet care migrează unde îi e voia, fără

să se ataşeze sau să-şi asume vreo responsabilitate de durată, care prin

fiecare gest rupea firele unei relaţii serioase cu uşurinţă şi nepăsare, aproape într-un mod nihilist pentru că nu voia niciodată să fie deranjată, trebuia să

fie obiectul solicitudinii supreme şi pasionale a tatălui său.

Când domnul Crich află că Gudrun Brangwen ar fi dc acord ■ o ajute pe Winifred la schiţe şi modelaj Văzu p cale de salvare pcii tru fiica sa. Credea că Winifred are talent, o văzuse şi pe Gudrun (I ştia câ e o persoană

excepţională. Putea să o încredinţeze pe Wiiîl fred în mâinile ei ca unei persoane de încredere* Iată o direcţie şi ■ forţă pozitivă care trebuia să o însufleţească pe fiica sa; nu trebui# să o lase fără nici o direcţie şi fără

apărare. Dacă ar putea grefa ca pilul pe un copac viguros înainte să moară

ar simţi că şi-a îndeplinit datoria, Şi iată că momentul sosise. Nu ezită să

apeleze la Gudruji.

Intre timp, pe măsură ce tatăl se stingea din ce în ce, <GerultJ avea din ce în ce mai des sentimentul omului părăsit. .La urma urmei, tatăl său reprezentase pentru el lumea vie. Câtă vrems tir tăi său trăia, Gerald nu era responsabil de ceea ce se întâmplă !n jurul său. Dar acum, când tatăl îi era pe moarte, Gerald .se sini ţea părăsit şi nepregătit în faţa furtunii vieţii, precum secundul răzvrătit de pe un vas care şi-a pierdut căpitanul şi care nu vede decât un haos teribil în faţă. Nu moştenise o ordine stabilită şi o idee profundă. întreaga idee care unea omenirea părea să moai a

o dată cu tatăl său; forţa centralizatoare care menţinuse întregul laolaltă