Şi din nou se auzi vocea ascuţită şi disperată a
copilului, cu o notă de plâns şi de nerăbdare: r_ Di —
Oh, Di — Oh, Di — Di!
[ Era un zgomot îngrozitor, care străpungea aerul obscur al Inserării.
(— Ar fi fost mai bine dacă erai în pat, Winnie, mormăi i lerald pentru sine.
K
Se aplecă, îşi desfăcu şireturile şi-şi scoase pantofii,
după care I^i aruncă pălăria moale în fundul bărcii. | — Nu
poţi să sari în apă cu mâna rănită, zise Gudrun gâfâind, CU o
voce joasă, plină de groază.
II|— Cum? N-o să mă doară.
^ Reuşi să se debaraseze de haină şi îi dădu drumul să cadă între picioare.
Şedea cu capul descoperit, alb din cap până în picioare. Iţji pipăi cureaua. Se apropiau de vaporaşul care şedea nemişcat şt impunător deasupra lor, cu zecile de felinare ca nişte puncte minuscule minunate, ce aruncau limbi de lumină sinuoase, de un toşu urât, verde şi auriu pe luciul întunecat al apei, în umbra lui.
L
— O, trageţi-o afară! O, Di, scumpo! Trageţi-o afară! O, tată!
O, tată! se tânguia vocea disperată a copilului.
K Cineva se aruncase în apă cu un colac de salvare. Două bărci st! apropiau vâslind, cu felinarele clătinându-se şi cu luminile lor
slabe, bâjbâind să ajungă la locul indicat, i — Hei, voi de acolo — Rockley!
— Hei, voi de acolo! ^şfnri îndrăgostite
1XJ
— Domnule Gerald, se auzi vocea îngrozită a
căpitanului, domnişoara Diana a căzut în apă. Wi S-
a dus cineva după ea? întrebă Gerald pe o voce
ascuţitn, <— Tânărul doctor Brindell, domnule.
— Unde?
— Nu-i văd deloc, domnule. Toţi îi căutăm, dar nimic pânft acum.
Se lăsă o tăcere deplină pentru o clipă.
— Unde a căzut?
— Cred — cam pe acolo, pe unde se află barca, veni
răspunsul nesigur, aceea cu lumini roşii şi verzi. —
Vâsleşte până acolo, îi spuse Gerald încet lui Gudrun^®
— Salveaz-o, Gerald, salveaz-o! • striga vocea de copil,
neliniştită.
El n-o băgă în seamă.
— Apleacă-te pe spate într-acolo, îi spuse Gerald lui Gudrun, pe când se ridica în picioare în barca fragilă, n-o să se întâmple nimic.
In clipa următoare îşi dădu drumul uşor drept în apă, ca un fir cu plumb.
Gudrun se clătina violent în barcă, iar pe apa agitată tremurau lumini efemere. îşi dădu seama de lumina palidă a lunii şi de faptul că el dispăruse.
Un sentiment teribil, de fatalitate îi cotropi toate celelalte simţăminte şi gânduri. Aşadar, el dispăruse şi nu mai exista decât aceeaşi lume şi o absenţă, aceea a lui. Noaptea părea imensă şi pustie. Ici şi colo se clătinau, felinarele. Oamenii vorbeau cu o voce joasă în vaporaş şi în bărci. O auzea pe Winifred tânguindu-se: „O, găseşte-o, Gerald, găseşte-o”, şi pe cineva încercând să consoleze copilul. Gudrun vâslea fără ţintă împrejur. Suprafaţa groaznică, imensă, rece,l infinită a apei o îngrozea nespus. Oare Gerald nu se va mai întoarce? Simţea că trebuie să safă şi ea în apă ca să cunoască şi ea oroarea. 228
D.H.
Tresări când auzi pe cineva spunând: „Iată-l!” Ii văzu mişcările în timp ce înota ca un şobolan de apă. Involuntar vâsli în direcţia lui, dar el se afla aproape de altă barcă, una mai mare,-1 Totuşi, ea vâsli către el. Simţea nevoia să fie foarte aproape. 11
