■

Această recunoaştere a stării de război îi frânse într-adevăr iflima.

Voia ca afacerea sa să fie condusă cu dragoste. O! Voia ca Iubirea să fie puterea conducătoare, chiar şi a minelor. Şi acum, ilr sub veşmântul iubirii ieşise în mod cinic sabia necesităţii fără discernământ.

[ Acest fapt îi frânse într-adevăr inima. Trebuia să aibă o iluzie, iar aceasta era acum distrusă. Oamenii nu erau împotriva Iui, ci împotriva patronilor.

Era război şi vrând-nevrând nimerise în tabăra adversă, care era opusă

conştiinţei sale. Mase de mineri clocotind de mânie se întâlneau în fiecare zi, lăsându-se purtaţi de un nou impuls religios. Erau dominaţi de o idee: „Toţi oamenii sunt Itgali pe pământ!” şi acum voiau ca ideea să se materializeze.

La urma urmei, nu e asta învăţătura lui Hristos? Şi ce este o idee dacă nu germenele acţiunii în lumea materială? „Toţi oamenii sunt egali ipiritual, sunt cu toţii fiii lui Dumnezeu. Atunci de unde acestă inegalitate evidentă?”

Era un crez religios care se dorea materializat. Cel puţin, Thomas Crich nu avea nici un răspuns. Nu putea decât să admită, conform intenţiilor sale sincere, că inegalitatea era nedreaptă. Dar nu putea să renunţe la bunurile sale, care constituiau baza inegalităţii. Aşa că oamenii luptară pentru drepturile lor. Ii inspirau ultimele sclipiri ale unui elan religios, propovăduit pe pământ, ca şi entuziasmul faţă de egalitatea între oameni.

Gloate agitate de oameni mărşăluiau cu chipurile luminate ca pentru un război sfânt, învăluite de un nor de lăcomie. Cum poţi să separi entuziasmul faţă de egalitatea între oameni de setea fi# înavuţire atunci când începe lupta

pentru egalitatea averilor I Dar Divinitatea era maşina. Fiecare ominvoca egalitatea ui Divinitatea în fcitdi îndrăgostite 2.81 cadrul marelui proces de producţie. Fiecare emţ era în mod egal o parte din Divinitate. Dar pe undeva Thomjii Crich ştia că acest lucru e fals. Dacă maşina însemni Divinitatea, iar procesul de producţie sau munca este modul di a o venera, atunci mintea cea mai tehnică este cea mai pură şi mai preţioasă, este reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ! Iţif toţi ceilalţi sunt subordonaţi ei, fiecare în funcţie de nivelul său*

Izbucniră revolte, iar poarta puţului din Whatmore fu inceJ diată.

Aceasta era mina cea mai îndepărtată din ţară, aproape di pădure.

Apărură soldaţi. De la ferestrele proprietăţii din Short lands, în acea zifatală, puteau fi văzute flăcările care jucau pfl cer, nu departe, iarmicuţul tren minier ale cărui vagoane erau folosite să transporte minerii 51 Leviticul, 23:14 : „Să nu mâncaţi nici pâine, nici spice prăjite...”

înspre mina îndepărtată din Whit- more traversa valea plină de soldaţi,înţesată de tunici roşii. Apoi se mai auzea şi sunetul îndepărtat alpuştilor şi în cele din urmi sosi vestea că mulţimea a fost dispersată, unom fusese împuşcat mortal, iar incendiul stins.

Gerald, care era copil, se simţea plin de un entuziasm debor= dant şide încântare. Ardea de dorinţa să îi însoţească pe soldaţi şi să împuşteoameni. Dar nu a fost lăsat să iasă pe porţile contt cului, unde fuseseră

postate santinele cu puşti. Gerald stăttn lângă ei încântat, în timp cecete de mineri batjocoritori treceau în sus şi în jos pe străzi, strigând înbătaie de joc:

— Hei, voi, sticleţilor de doi bani, hai să vedem dacă sunteţi în stare să

trageţi cu puştile alea!

Scriau cu creta injurii pe ziduri şi pe garduri; servitorii îşi părăsiseră slujbele.

Şi în tot acest timp, Thomas Crich, cu sufletul frânt, împărţea încoaceşi-ncolo sute de lire, în semn de caritate. Peste tot eri mâncare pe gratis,în exces. Oricine putea să obţină o bucată de pâine dacă cerea asta, căci opâine costa trei penny şi jumătatţJ In fiecare zi se servea ceai pe gratis, iarcopiii nu mai avuseseră parte de atâtea dulciuri gratis în viaţa lor. Vineridupă~amiaza> în fi di, se aduceau coşuri mari cu chifle, prăjituri şiulcioare mari iu lapte, iar copiii aveau ce-şi doreau. Le era greaţă de câtmfiiicaseră prăjituri şi lapte. i Şi apoi totul se sfârşi, iar bărbaţii seîntoarseră înapoi la lucru. Dur niciodată nu a mai fost la fel ca înainte. Secrease o nouă situaţie şi guverna o nouă idee. Chiar în cadrul maşinărieitrebuia ift existe egalitate. Nici o parte nu trebuia să fie subordonată ttlieipărţi; toate trebuiau să fie egale. Apăruse instinctul haosului, Egalitateamistică se află în interiorul fiinţei, nu însemna a avea sau a face, ceea ceconstituie un proces. în ceea ce priveşte funcţia sau procesul, un om, oparte trebuie obligatoriu să fie iubordonată alteia. Este o condiţie vitală.

Dar acum apăruse do- iluţa de haos, iar ideea egalităţii mecanice era armadezbinării care va pune în aplicare voinţa omului, o voinţă de a crea haos.

I Gerald era copil când izbucnise greva, dar îşi dorea să fie bărbat şi să selupte cu minerii. Totuşi, tatăl se afla prins şi sfâşiat tntre două jumătăţide adevăr. Voia să fie un creştin adevărat, egal şi una cu toţi oamenii. îşidorea chiar să dea tot ce are săracilor. Cu toate astea, era un mare promotoral industriei şi ştia perfect de bine că trebuie să-şi păstreze bunurile şiautoritatea. Aceasta era o necesitate la fel de sfântă ca şi nevoia de arenunţa la tot ceea ce avea — mai sfântă chiar din moment ce aceasta eranecesitatea conform căreia el acţiona. Dar pentru că nu acţiona conformcu celălalt ideal, era obsedat de el şi încrâncenat de durere că trebuie să

renunţe la el. îşi dorea să fie un părinte plin de afecţiune şi de o

bunăvoinţă dusă până la sacrificiu. Minerii îl acuzau de veniturile sale demii de lire pe an; n-aveau de gând să mai fie înşelaţi.

Când Gerald ajunse jă cunoască mersul vieţii, îşi schimbă poziţia. Nu-imai păsa de egalitate. întreaga atitudine creştină bazată pe dragoste şisacrificiu de sine era un concept învechit. Ştia că statutul social şiautoritatea erau ceea ce conta în ochii lumii şi era inutil să fii ipocrit.

Aceste lucruri contau pentru simplul motiv că, funcţional, erau necesare.

Ele nu reprezentau totul. Era ca şi cum ai fi făcut parte dintr-o maşinărie.

El însuşi se întâmplase să fie partea centrală, coordonatoare, iar maselede

oameni erau părţile subordonate în diverse moduri. Pur şi simplu aşa s-a întâmplat. E inutil să te entuziasmezi pentru câ un ax central învârte o sută

de roţi sau din cauză că întreg universul (T roteşte în jurul soarelui. La urma urmei, ar fi pur şi simplu o pros* tie să spunem că Luna, Pământul, Saturn, jupiter şi Venus au tot atâtea drepturi să fie centrul universului ca şi soarele.

Q astfel do afirmaţie este făcută doar din dorinţa de haos.

Fără să-se străduiască să ajungă la o concluzie, Gerald} tralfl una. Renunţă

la întregul concept de egalitate democraţi#!! con* siderându-1 o problemă

stupidă. Ceea ce conta era măreaţa maşi* nârie socială a producţiei. Fie ca ea să funcţioneze perfect, Isl producă îndeajuns, fie ca tuturor să li se ofere o parte mai-maie sau mai mică, în funcţie de gradul sau de importanţa funcţiei salt* şi atunci, când toate astea vor fi îndeplinite, diavolul poate să-şi bage coada, fiecare fiind liber să se amuze şi să-şi satisfacă poftele după bunul plac, atâta vreme cât nu deranjează pe nimeni* Aşa că Gerald se apucă de treabă pentru a pune întreprinderea pe picioare. Prin călătoriile şi lecturile sale ajunsese la concluzia d fl secretul de bază al vieţii e armonia. Nu găsise o definiţie proprip, prea clară a armoniei. Cuvântul îl încânta şi simţea câ ajunsese la propriile concluzii. Aşa câ purcese să-şi pună ideile filosofice în practică, impunând ordinea în lumea înconjurătoare şi transpunând noţiunea mistică de armonie în domeniul lumii re'al&lS De îndată ce văzu firma, înţelese ce avea de făcut. Avea d# dus o luptă cu Materia, eu pământul şi cu cărbunele pe care îl conţinea. Aceasta era unica idee, şi anume aceea de a supune materia neînsufleţită din subteran şi să o subjuge voinţei sale. Iar pentru această luptă cu materia trebuia să ai instrumentele perfecte într-o organizare perfectă, un mecanism atât de subtil şi armonios aflat în funcţionare încât reprezintă singura grijă ia omului şi, prin repetarea nesfârşită a unei mişcări date, sâduci la îndeplinirea unui scop, în mod negreşit inuman. Acest principiu inuman, al mecanismului pe care voia să-l construiască, |îi insuflă lui Gerald o exaltare aproape religioasă. El, omul, era în stare să interpună un mediu perfect, neschimbat, divin, între U şi

Materia pe care trebuia să o supună. Acestea erau cele două forţe opuse: voinţa sa şi Materia dură a pământului. Iar între acestea putea plasa expresia însăşi a voinţei sale, încarnarea puterii sale, o maşină imensă şi perfectă, un sistem, o activitate Kfftt se poate de ordonată, o permanentă repetiţie mecanică, o repetare ad infinitum, aşadar eternă. îşi găsi eternul şi infinitul în principiul pur mecanic al coordonării perfecte, într-o mişcare desăvârşită, complexă şi repetată la nesfârşit, ca învârtirea unei toţi; dar o învârtire productivă, aşa cum rotirea universului poa fcitdi îndrăgostite te fi numită

o învârtire productivă, o repetare utilă trecând prin nternitate, către infinit.

Iar aceasta 2.82 este mişcarea divină, această lepetare utilă ad infinitum. Iar Gerald era zeul maşinii, deus ex |m achina 52 . Şi întreaga voinţă productivă a omului era divinitatea. t îşi găsise un scop în viaţă acum, acela de a propovădui pe pământ un sistem măreţ şi perfect în care voinţa omului se manifesta firesc şi netulburată, eternă, o fiinţă dumnezeiască în devenire.

Trebuia să înceapă cu minele. Condiţiile erau stabilite: întâi Materia rezistentă din subteran, apoi instrumentele necesare supunerii ei, instrumente umane şi metalice; şi în cele din urmă, propria sa voinţă

desăvârşită şi propria lui minte. Era nevoie de o coordonare excelentă a nenumăratelor instrumente umane, animale, metalice, cinetice, dinamice, o îmbinare superbă de miliarde de unităţi micuţe într-o singură entitate perfectă şi măreaţă. Şi atunci, căci în acest caz se atingea perfecţiunea, voinţa celui superior era îndeplinită perfect, iar voinţa omenirii îşi juca perfect rolul; căci oare nu omenirea era în opoziţie mistică cu Materia neînsufleţită, oare nu era istoria umanităţii doar istoria cuceririi uneia de către cealaltă?

Minerii erau depăşiţi. In timp ce se aflau încă în capcana egalităţii divine a omului, Gerald trecuse mai departe, preluase destinele lor şi purcese în calitatea lui de fiinţă umană să îndeplinească voinţa omenirii în întregul ei.

Ii reprezenta pe mineri doar într-un mod superior, în clipa în care observă

că singura modalitate de a îndeplini perfect voinţa omului era aceea 52Zeul din maşinărie (lat.).

de a stabili maşina perfectă, inumana. Dar el îi reprezenta pi mineri doar în esenţă, căci erau cu mult în urmă, primitivi,

disputându-şî egalitatea materială. Dorinţa se preschimbase !n această

râvnă nouă, mai măreaţă, pentru un mecanism perfeit care să intervină între om şi Materie, dorinţa de a preschimba divinitatea într-un mecanism pur.

De îndată ce Gerald se ocupă de firmă, vechiul sistem fu zguduit de fiorul morţii. Toată viaţa fusese chinuit de un demon furios şi distrugător care îl poseda uneori, câ o stare de nebunii'. Acum acest temperament pătrunsese ca un virus în firmă ■jl erupea violent. Teribile şi inumane au fost investigaţiile salo până în cel mai mic amănunt! Nu precupeţi nici un efort, nici un sentiment vechi, ci din contră renunţă la tot. Ii privea pe bătrânii directori, pe funcţionarii încărunţiţi, pe pensionarii tremurânzi şi apoi îi înlocuia ca pe nişte vechituri. întreaguj concern părea un spital de angajaţi invalizi. N-avea nici o remuşcare. Aranjă pensiile hecesare, căută înlocuitori efieîlnţi şi când aceştia fură găsiţi, îi înlocui pe funcţionarii bătrâni. H

— Am primit o scrisoare înduioşătoare de la Letherialon, spunea tatăl lui pe lin ton dezaprobator, dar preocupat. NtK crezi că bietul om ar mai putea fi ţinut puţin? întotdeauna am crezut că se descurcă foarte bine.

— I-am găsit un înlocuitor, tată. O să fie mai fericii aşa, crede-mă. Nu crezi că indemnizaţia e suficientă?

— Bietul om nu e interesat de indemnizaţie. îl deranjează foarte tare că e scos la pensie forţat. Zice că poate să mal muncească încă douăzeci de ani!

—Da, dar nu genul acesta de muncă îmi trebuie mie. lf§ nu înţelege!