Ivlzu — arăta ca o focă. Arăta ca o focă, aşa cum încerca să se apţe de marginea bărcii. Părul său blond, ud se lipise de capul lui rotund, iar faţa părea că-i străluceşte delicat,. II aurea cum respiră greoi.
I Apoi se căţără în barcă. O, şi frumuseţea liniilor spatelui său #lh şi uşor luminat în timp ce se agăţa de marginea băncii o tîuea să-şi dorească să
moară, să moară pur şi simplu, frumuseţea muşchilor săi slab luminaţi în timp se căţăra în barcă şl a spatelui său rotunjit şi moale, o, era prea mult pentru ea, era
0
imagine mult prea desăvârşită. O ştia, iar asta îi fu ifatal. Deznădejdea teribilă a sorţii şi a- frumuseţii, a unei asemenea frumuseţi!
1
Pentru ea, el nu era un bărbat ci o încarnare, o măreaţă Ipostază a vieţii.
II văzu ştergându-şi apa de pe chip şi uitându-se lt bandajul mâinii şi înţelese că totul era în zadar şi că nu va trece niciodată dincolo de el, căci el era tot ceea ce putea fi mai aproape de perfecţiune în viaţă.
R — Stinge felinarele, o să vedem mai bine, se auzi. vocea lui brusc şi mecanic, venind dintr-o lume masculină.
■ Ei nu prea-i venea; să creadă că exista o lume a bărbaţilor. Se «plecă şi stinse felinarele. Erau greu de stins. Nu mai era nici o lumină în jur, cu excepţia punctelor multicolore de pe marginea vaporaşului. Noaptea de un albastru-cenuşiu se lăsa încet peste împrejurimi, luna s,e înălţase şi se mai vedeau umbrele câte unei bărci ici $i colo,;
■ Din nou se auzi un plescăit, iar Gerald plonjă în apă. Gudrun şedea acolo, cu inima cât un purice, înspăimântată de întinderea uriaşă, uniformă a apei, atât de apăsătoare şi fatală. Rămase lingură să se uite la întinderea uniformă
şi amorfă de apă care se prăta sub ea. Nu era o singurătate de bun augur, ci o atmosferă tensionată, teribilă şi rece. Şedea izolată pe această întindere a realităţii insidioase până când şi ea va dispărea până la urmă sub ea.
I Apoi îşi dădu Seama, auzind nişte voci agitate, că el şe suise din nou întro barcă. Stătea acolo, dorindu-şi să ia legătura cu el. In acea stare de tensiune, îşi dorea să stabilească o legătură cu el, fpiu'.i îndrăgostite ii
peste suprafaţa invizibilă a apei. Dar inima ei era înconjurată (Io o singurătate de nesuportat, pe care nimic nu o putea străpunge.
— Trage vaporul la mal. N-are rost să-l ţinem acolo. Pregfl» teşte frânghiile ca să-l tragem, veni vocea hotărâtă, metalică, cd se îngemăna cu sunetele din jur.
Vaporaşul începu să bată apa treptat.
—Gerald! Gerald! se auzi vocea plângăreaţă si sălbatică a lui Winifred.
El nu răspunse. Vaporaşul începu să plutească încet în cercuri patetice, stângace şi se furişă pe nesimţite pe mal, cufundândli' se în beznă.
Plescăitul zbaturilor se auzea din ce în ce mai slab, Gudrun se clătină în barca ei uşoară şi, cu o mişcare mecanici, scufundă vâslele ca să o echilibreze.
— Gudrun! strigă Ursula.
— Ursula!
Bărcile celor două surori se apropiară una de alta.
— Unde-i Gerald? întrebă Gudrun.
—- E în apă din nou, spuse Ursula, tânguindu-se. Şi ştiu c n n-ar fi trebuit să facă asta, din moment ce are mâna rănită.* — De data asta am să-l duc acasă, spuse Birkin.
Bărcile se legănară din nou din cauza valurilor stârnite de vaporaş. Gudrun şi Ursula şedeau cu privirea aţintită dupfl Gerald.
— Uite-l! strigă Ursula, care avea
privirea mai ageră. Gerald nu
stătuse mult în apă. Birkin
îndreptă barca în
direcţia lui şi Gudrun îl urmă. Gerald înota încet şi se prinse de barcă cu mâna rănită. Mâna îi alunecă şi el căzu înapoi în apă. J — De ce nu-1 ajuţi?
strigă Ursula ascuţit.
El se apropie din nou, iar Birkin se aplecă să-l ajute ca să urofl în barcă.
Gudrun îl urmări din nou pe Gerald care ieşea din apfi, 2-30 D.H. Lawri/U
dar de data asta încet, greoi, bâjbâind, cu mişcări nesigurei! stângace, ca ale unei amfibii. Luna îşi aruncă din nou lumina slabă asupra siluetei sale albe şi ude, pe spatele încovoiat şi pe coapsele rotunjite. Dar corpul său părea învins acum, se bălăbăni şi căzu cu o mişcare stângace, înceată. Respira greoi, căi un animal în suferinţă. Se aşeză moale şi nemişcat în barcă, cu capul niiiind şi orb ea al unei foci, şi întreaga sa înfăţişare avea ceva inuman şi neştiut. Gudrun se cutremură în timp ce se ţinea automat după barca Iui.
Birkin vâslea în tăcere către debarcader.
— Unde te duci? întrebă Gerald deodată, de parcă tocmai i-tir fi. trezit.
— Acasă, zise Birkin.
— A, nu! spuse Gerald imperios. Nu putem să rte ducem BI atsă cât timp Ci sunt în apă. întoarce din nou. O să-i găsesc.
Femeile erau înfricoşate, voCea sa suna aşa de imperios şi ameninţător, aproape nebuneşte, şrnu puteai sâ i te împotriveşti. — Nu, spuse Birkin.
Nu poţi.
