I—^ Presupun că n-ai de gând să mă Iaşi aici, Rupert, spuse Gerald, înconjurat de umbra deasă a înserării.
—Nu vrei să stai cu Gudrun în canoe? îl întrebă BirkinaO sn fie mar interesant.
Urmă un moment de pauză. Birkin şi Ursula şedeau minusculi, cu
felinarele atârnate, lângă marginea apei. Totul era o himeră. w^ E
totul în regulă? i se adresă Gudrun.
— îmi convine de minune; spuse el. Dar dumneata cum o sn te descurci ,cu vâsli tul? Nu< văd de ce ar trebui să mă cari şi pa mine.
—De ce nu? zise ea. Pot să te duc la fel de bine cum pşt s-o duc şivpe Ursula. |
După tonul ei îşi dădea seama căvoia să stea cu ea în barca, doar pentru ea şi se simţea cumva recunoascătoare că-1 avea sub controlul ei. El cedă cu o suplmere bizară, asemenea unui şod electric.
Ea-i dădu felinarele, moment în care se duse să aranjeze' vâsla din capătul canoei. EI se duse după ea şi şedea cu felinarele bălăbănindu-se, iar lumina lor, căzând pe pantalonii din flanel alb, accentua întunericul din jur. s> • .1
Sărută-mă înainte să plecăm, se auzi vocea lui, ' venind încet din întunericul din jur.
k Ea se opri, fiind pe moment surprinsă cu adevărat, k — Dar de ce?
exclamă ea, vizibil surprinsă.
I-— De ce? repetă el, ironic.
I Iar ea-1 privi fix câteva clipe. Apoi se aplecă şi-i dădu un sărut încet, apăsat şi stăruitor. Apoi îi luă felinarele, pe când el rămase liuimac din cauza focului intens care-i ardea în toate Încheieturile. Duseră canoea spre apă, Gudrun se aşeză, iar Gerald împinse barca în larg.
k — Eşti sigur că nu te doare mâna când ai făcut asta? îl întrebă rn, grijulie.
Pentru că aş fi putut să o fac şi eu foarte bine.
I — Nu mă doare, spuse el, pe un ton încet, blând, care-i mângâia fiinţa cu o nespusă frumuseţe.
I Ea-1 urmărea aşa cum şedea aproape de ea, chiar foarte aproape, Ia pupă, cu picioarele în direcţia ei, atingându-le pe ale I ei. t Iar ea vâslea încet, zăbovind, tânjind ca el să-i spună ceva i frumos. Dar el tăcea, k —
Iţi place, nu? întrebă ea, cu o voce dulce, grijulie, r El râse scurt.
ft — Există o distanţă între noi, îi spuse el, cu aceeaşi voce joasă, inconştientă, de parcă ceva dinlăuntrul fiinţei sale o forţa
I lă iasă afară.
t Iar ea era conştientă, ca sub imperiul unei vrăji, de faptul că între ei se căsca o distanţă, acolo în barcă. O cuprinse o senzaţie acută de plăcere şi înţelegere.
I. — Dar sunt foarte aproape, spuse ea, gingaş şi voioasă, k — Totuşi aşa de departe, zise el.
Din nou ea tăcu încântată, înainte să răspundă cu o voce melodioasă şi înfiorată:
—Totuşi nu putem schimba nimic, câtă vreme suntem pe apă.
IImângâia într-un fel subtil şi straniu, acum că se afla cu totul sub controlul ei.
O duzină de bărci, sau chiar mai multe, îşi legănau felinarele roşiatice sau albăstrii pe Iac, aproape de suprafaţa apei, de unde se reflectau ca nişte focuri. în depărtare, vaporul zumzăia? puf ăi §1 bătea apa cu zbaturile sale care stropeau uşor, lăsând în urm îfffld îndrăgostite 2.2.3 o salbă de lumini colorate şi, din când în când,' lumini lîil întregul peisaj cu o explozie de artificii, torţe romane, mânuit cbiuri de stele şi alte asemenea efecte simpie, iluminândi supp fafa apei şi dezvăluind bărdle care se strecurau scunde împrej ut Apoi întunericul maiestuos se lăsa din nou, felinarele ■>»
luminiţele înşirate sclipeau slab, se auzea un zgomot înăbuşit <1, vâsle şi valuri de muzică.
Gudrun vâslea aproape imperceptibil. Gerald vedeai la ■ distanţă nu prea mare în faţă, globurile de un albastru intens® trandafiriu ale lampioanelor Ursulei, clăţinându-se uşor unul du altul pe măsură ce Birkin vâslea/
aruncând sclipiri irizate, efemere în urma bărcii. Şi eLîşi dădea seama de luminile colorai o delicat care se răspândeau blând în urma bărcii lor.
Gudrun se opri din vâslit şi privi în jur. Canoea se ridica1 Ja ccu mai mică
unduire a apei. Genunchii albi ai lui Gerald erau foarte aproape de ea.
Nu-i aşa că-i foarte frumos? spuse ea încet, aproape* cu veneraţie.
II privi în timp ce se dădea pe spate peste lumina ce venea din cristalul slab al felinarului. Ii vedea chipul, deşi era doar oiumbrft desprinsă din ultimele sclipiri ale amurgului. Iar pieptul îi tresaltă de pasiunea pe care o simţea pentru el, căci arăta aşa de ehipel în încremenirea sa masculină, plină
de mister. Silueta sa:ferm conturată, cu linii delicate, emana un oarecare aer pur maseuilin, ca o savoare, iar prezenţa sa era desăvârşită şi părea întruchipa* Tea perfecţiunii care o făcea să*vibreze de: extaz, de emoţia unei beatitudini pure. Ii plăcea să-l privească. Pe moment nu voia să-l atingă, să-i cunoască substratul profund şi plăcut al trupului său plin de viaţă. Era pur şi simplu intangibil, şi totuşi aşa de aproape. Mâinile ei zăceau pe vâsle ca într-un vis, nu voia decât să-l vadă, ca o umbră de cristal, să-i simtă prezenţa covârşitoare, — Da, spuse el distrat. E foârte frumos.
Asculta sunetele vagi din apropiere, felul în care cădeau picăturile de apă; de pe marginea vâslelor, zgomotul uşor al lumpioanelor în spatele lui în timp ce se atingeau unul de altul, fuihia umflată a lui Gudrun care foşnea din când în când, un I iumzet străin care venea de pe mal. Mintea sa era aproape inertă, se simţea aproape transpus în altă lume, se lăsa în voia pasiunii şi se contopea cu lucrurile din jurul său. întotdeauna îşi pnstrase
atenţia trează, fusese concentrat şi de neclintit în sine. I Acum uitase de toate, în mod imperceptibil se contopea cu o fiinţă unică pe de-a-ntregul. Era ca un somn pur, perfect, primul «du somn cu adevărat important din viaţă.
Toată viaţa fusese atât de insistent, de atent. Dar acum putea să doarmă în pace şi ift uite de tot şi toate.
■ — Ce zici, să vâslesc până la debarcader? întrebă Gudrun melancolică.
I — Oriunde, răspunse el. Las-o să plutească.
