■ — Ce se rostogoleşte?
V — Celălalt râu, râul întunecat. întotdeauna avem în vedere
* râul argintiu al vieţii, care curge mai departe şi îndreaptă lumea către strălucire, tot timpul către rai, vărsându-se într-o mare Itrălucitoare şi eternă, un paradis înţesat de îngeri. Dar celălalt, el este adevărata noastră
realitate.
■ — Care celălalt? Nu mai văd altul, zise Ursula.
■ — Este realitatea cotidiană, spuse el, râul întunecat al decompunerii. Vezi tu, el curge în noi aşa cum şi celălalt curge [— râul întunecat al putreziciunii.
Iar florile noastre cresc din asta, Afroditele41 noastre născute din apa mării, toate florile noastre albe şi fluorescente de o perfecţiune uimitoare, întreaga realitate, din ziua de azi.
U; 4*4'Vrei să spui că Afrodita e de fapt o întrupare Amorţii îhtrebă Ursula.
— Vreau să spun că e misterul înfloririi procesului morţii, tiu, răspunse el.
Când fluxul creaţiei sintetice încetează, ne regăsim în procesul invers,-
sângele creaţiei distructive. Afrodita- s h născut din primul spasm al descompunerii universale t - şi apoi şerpii
40 [ 79 Flacăra nebunului (lat.).
41 L 80 Echivalentă a zeiţei romane Venus, Afrodita era zeiţa greacă a frumuseţii, iubirii şi fertilităţii. Intr-o versiune a legendei ea se naşte din spuma mării şi ajunge la ţărmul insulei Paphos din Cipru.
lebedele şi> florile, de lotus —| florile mlaştinilor — şt Gudrun şi Gerald născuţi în procesul creaţiei distructive. ■ I '3 ^jŞj Şi tu şi eu
| întrebă ea.
— Probabil, răspunse el. In mare parte, cu jigjuranţ,ăg|Dac I suntem asta in tolo, nu ştiu încă..
— Vrei să spui că suntem flori ale descompunerii • — fleurs du mal 42 ? Eu nu mă simt aşa, protestă ea.
El rămase tăcut 0 vreme.
Dar nu cred că suntem aşa pe de-a-ntregul, răspunse el, Unii oameni reprezintă florile p,ur,e ale putreziciunii întunecate — nuferii. Dar ar trebui să mai existe şi trandafiri calzij^l înflăcăraţi. Heraclit spune că „sufletul uscat e cel mai bun” 43.] Ştiu prea bine ce înseamnă asta. Dumneata, şţii>,
— Nu sunt sigură, replică Ursula. Dar dacă toţi oamenii suni flori ale descompunerii — în cazul în care sunt cât de cât flori-«B ce mai contează? ,
,^,Şu mai contează deloc — şi în acelaşi timp contează enorm.
Descompunerea înaintează, aşa cum şi construcţia face la fel, spuse el. E uri proces progresiv, iar rezultatul final e un nimic universal, sfârşitul lumii, dacă vrei. Dar de ce oare riu e sfârşitul lumii la fel de'bun ca înCeputul?
U- Cred că nu e, spuse Ursula, destul de supărată.
Ba da, în cele din urmă, spuse el. Presupune un nou ciclu j |t creaţiei —
dar nu pentru noi. Dacă se apropie sfârşitul, atunci [ fiul aparţinem acestui sfârşit — fleurs du mal, poţi s-o iei şi aşa. I pură suntem flori ale răului, nu mai suntem trandafirii fericirii, IktA ce voiam să spun,
— Dar eu cred că sunt, zise Ursula.
Cred că sunt un trandafir ll fericirii.
■— Artificial? o întrebă el ironic.
p— Nu, natural, spuse ea, jignită.
F- Dacă noi suntem sfârşitul, atunci nu putem fi începutul, plfiC el.
r— Ba da, suntem. începutul provine din sfârşit.
— După sfârşit, nu din sfârşit. Vine
după noi şi nu din nOi. Ţ-— Eşti un
diavol, să ştii, sincer, zise ea. Vrei să
ne distrugi Iperanţa. Vrei să fim cu
toţii nişte stârvuri.
f-— Ba nu, spuse el. Nu vreau decât să ştim ceea ce suntem.
— Ha! strigă ea, mânioasă. Nu vrei decât să cunoaştem moartea.
42 f| . «i Florile răului (fr.) £; ;Poetul * simbolist francez Charles Pierrc j 43 ' m Traducerea completă: „sufletul uscat e' cel mai înţelept şi mai bun”, frază care apare în lucrarea lui John Bumett Early GreeM
PhihsQphy (1908), pag. 152, carte care a avut o frtate influenţă ^ipra lui Cavyrence. Herakleitbs (mai cunoscut drept Heraclit) a fost un filosof grec care susţinea că toăte lucrurile se află într-o curgere continuă;' a trăit între 54C-475 î.Hr. t
