în susul dealului, cu părul miţos fluturându-le ca pâlpâirile focului. Gudrun rămase locului, de una singură pe> iarbă, iar Ursula se ridică în picioare.
Gerald şi Birkin veniseră sâ le caute, iar Gerald strigase ca să sperie vitele, m \ -— Ge vrea să însemne asta? strigă el, pe un ton ascuţit,1 surprins şi supărat.
De ce âi venit?'slobozi Gudrun un strigăt, strident* plin de' mânie.
Ce vrea să însemne asta? repetă Gerald, mecanic.
— Un dans euritmic, râse Ursula, cu o voce tremurată. ;s|
Gudrun rămase rece, privindu-i cu ochii ei mari, întunecaţi, j
plini de nemulţumire,, oprindu-se câteva momente. Apoi urcă. M2. B.H
Lawn'ttm
ţ)i aiul şi se duse după cornutele care se adunaseră într-un pâlc fhieuţ, ca fermecate, puţin mai sus.
h— Unde te duci? strigă Gerald după ea.
V Şi începu să meargă după ea până1 sus, la marginea dealului. | |uirele apusese în spatele dealului, iar umbrele se aştemeau pe jînmânt, deasupra, cerul era plin de o lumină mişcătoare. i— Săracă muzică pentru un dans, i se adresă Birkin Ursulei, itfind în faţa ei cu un zâmbet sarcastic fluturându-i pe chip. I Şi în secunda următoare începu să cânte încet pentru el şi să
danseze un step grotesc în faţa ei, cu membrele şi corpul i)ftlăbănindu-se, cu chipul sclipind palid, ceea ce era o trăsătură I constantă, în timp ce ţinea un ritm rapid, cadenţat şi caraghios din picioare, iar corpul părea să se bălăngăne şi să-i tremure ca o umbră.
I — Cred că am înnebunit cu toţii, spuse ea, râzând, dar destul ilc înspăimântată.
■■— Ce păcat că nu suntem mai nebuni, răspunse el, în timp ce continua să
danseze, zgâlţâindu-se.
, Apoi, deodată, se aplecă spre ea şi-i sărută degetele uşor, lipindu-şi obrazul de al ei şi privind-o în ochi cu o grimasă abia vizibilă. Ea se dădu înapoi, supărată. k: — Te-ai supărat? o întrebă el ironic, devenind brusc complet tâcut şi rezervat ca mai înainte. Credeam că-ţi place genul uşor fantastic.
I — Dar nu aşa, spuse ea, derutată şi buimăcită, aproape supărată.
Totuşi, undeva, înlăuntrul ei, era fascinată de trupul lui deşucheat, vibrant, complet absorbit de propria cădere şi legănare şi de chipul lui palid, demonic şi zâmbitor. In ciuda acestui fapt, cu un gest mecanic, se închise în ea şi-l dezaprobă. Părea aproape o obscenitate la acest bărbat care de regulă
vorbea atât de serios.
f — De ce nu aşa? o ironiză el.
Şi imediat se cufundă iar în dansul acela incredibil de rapid şi dezlânat, privind-o răutăcios. Mişcându-se în ritmul dansului femei îndrăgostite 2.13
nebunesc şi static, el se apropie ceva mai mult până ce fu lângă ea, cu o sclipire incredibil de ironică şi sarcastică pe chip, şi ar fi sărutat-o din nou dacă ea nu s-ar fi dat înapoi.
— Nu, te rog! strigă ea, plină de teamă.
-----De ce nu, doar eşti Cordelia39, zise el batjocoritor.
Ea se simţi afectată, ca şi cum asta ar fi fost o insultă. Ştia aft el asta şi voise şi era buimăcită.
—Iar dumneata, zise ea drept răspuns, de ce trebuie să-ţi ţii sufletul, atât de înspăimântător de plin, pe limbă?
39 Cea mai mică fiică a regelui Lear din tragedia cu acelaşi nume a lui Shakespeare (jucată în 1606), care îl înfurie pe tatăl ei refuzând să cuantifice sau să declare public iubirea ce i-o poartă.
—Ca să-l pot scuipa mai uşor, zise el, satisfăcut de propriul răspuns.
Gerald Crich, cu chipul redus la o expresie de hotărâre, urcă dealul cu paşi repezi, chiar în urma lui Gudrun; Vitele şedeau cu boturile apropiate una de alta pe muchea dealului, urmărind scena de mai jos, privindu-i pe bărbaţii în alb care mişunau în jurul siluetelor albe ale femeilor, urmărind-o în speciala pe Gudrun, care înainta încet către ei. Ea stătu pe loc un moment, uitându-se înapoi la Gerald şi apoi la vite.
Apoi, cu o mişcare bruscă, îşi ridică braţele şi alergă de-a dreptul către taurii cu coamele lungi, cu mişcări tremurătoare, neregulate, oprindu-se o clipă
să se uite la ei, apoi îşi ridica mâinile şi ţâşnea înainte, aşa încât boii încetară
să mai scurmd pământul şi se dădură înapoi, fornăind speriaţi, ridicândli-şi capetele din pământ şi fugind, galopând în lumina slabă până ge abia se mai vedeau în zare şi tot nu se opreau.
Gudrun rămase cu privirea aţintită după ei, cu
un chip sfidător, aproape ca o mască. — De ce
vrei să-i zăpăceşti? întrebă Gerald, venind spre
ea. I Ea nu-I băgă în seamă, ci doar îşi întoarse
faţa de la el.
— E periculos, să ştii, insistă el. Sunt răi când se întorc. M
—Când se întorc unde? Ca să fugă poate? vorbi ea în batjocură, tare.
— Nu, spuse el, se întorc împotriva ta.
