ea, Winifred chicotea de bucurie şl spuse:

—Nu seamănă cu el, nu? E mult mai drăguţ. Este atât dv frumos...mmm, Looloo, dragul meu scump!

Se avântă să îmbrăţişeze căţelul întristat. Acesta se uită în sus la ea cu nişte ochi taciturni, plini de reproş, cu o privire pierdui# în nesfârşita bătrâneţe a fiinţei sale. Apoi se întoarse repede In desenul ei şi chicoti de satisfacţie.

—Nu seamănă cu el, nu? o întrebă pe Gudrun.

—Ba da, seamănă foarte bine, răspunse Gudrun.

Fata purtă desenul cu ea ca pe o

comoară şi-l arătă tuturor cu o jenă

tăcută.

— Uite, spuse ea, aruncând desenul în mâinile tatălui ei. m

D.H. Lmcif'ttgg

>— Vai, e Looloo! exclamă el şi privi în jos surprins, sauzind chicotul aproape inuman al fetei lângă el.

Gerald nu era acasă când Gudrun veni prima oară la Shortlands, dar în prima dimineaţă după ce se întoarse o căută. Era o dimineaţă însorită şi blândă, iar el zăbovea pe aleile grădinii, privind florile care răsăriseră în timpul absenţei sale. Arăta îngrijit şi pus la punct ca întotdeauna, proaspăt bărbierit, cu părul său blond cu cărare pe o parte, minuţios aranjată, strălucind în lumina soarelui, cu mustaţa scurtă, blondă, tăiată scurt, cu ochii care sclipeau, aruncând priviri de bună dispoziţie, dar utât de înşelătoare. Era îmbrăcat în negru, iar hainele îi veneau bine pe trupul bine hrănit. Totuşi, în timp ce zăbovea în faţa straturilor de flori, în lumina matinală a soarelui, avea un aer singuratic şi părea înfricoşat, ca şi când şi-ar fi dorit ceva.

Gudrun se apropie de el repede, pe nevăzute. Era îmbrăcată tra albastru, cu ciorapi galbeni de lână, ca uniforma unui băiat dintr-un spital de caritate 54 . El privi în sus surprins. Culoarea ciorapilor ei îl deconcerta întotdeauna, ciorapii ei de un galben pai şi pantofii grei de culoare neagră.

Winifred, care se juca în grădină cu Mademoiselle şi câinii, veni în grabă către Gudrun. Fata purta o rochie cu dungi albe şi negre. Părul îi era destul de scurt, tăiat rotund şi căzându-i drept pe ceafă.

L — O să-l desenăm pe Bismarck55, nu-i aşa? spuse ea trecân- du-şi mâna sub braţul lui Gudrun.

[ — Da, o să-l desenăm pe Bismarck. Nu vrei? t — O, ba da, ba da! îmi doresc nespus să-l desenez pe Bismarck. Arată atât de splendid în dimineaţa asta, atât de fioros! E aproape la fel de mare ca un leu. Şi fata chicoti răutăcios de propria ei hiperbolă. E un adevărat rege, zău că aşa e!

— Bonjour, Mademoiselle"! zise micuţa guvernantă franţuzoaică, venind să

o salute cu o uşoară plecăciune, o plecăciune insolentă pe care Gudrun nu putea să o suporte.

— Winifred veut tont faire le portrait de Bismarck! Oh, mais tonte la matinăe56.

In dimineaţa asta îl desenăm pe Bismarck! Bismarohi Bismarck, toujours Bismarck!

C’est un lapin, n’est-ce pas, madiI moiselle?57

— Oui, c’est un grand lapin, blanc et noir. Vous ne l’avez l'tlii vu?58 spuse Gudrun în franceza ei destul de bună, dar greoaie, ■

54 Băieţii din şcolile Christ’s Hospital (din Nottingham şi Horsham în Sussex) încă mai poartă o uniformă aparte, alcătuită dintr-o sutană albastră şi ciorapi galbeni. Coleridge şi eseistul romantic Charles Lamb (1775-1834) au fost amândoi „băieţi cu haine albastre”, cum a fost şi prietenul lui Lawrence, criticul John Middleton Murry (1889-1957).

55 Primul Cancelar Imperial al statului german unificat a fost prinţul Otto Eduard Leopold von Bismarck (1815-1898), care a deţinut acest titlu din 1871 până în 1890.

56 i°o Winifred vrea atât de mult să-i facă portretul lui Bismarck! O, dar toată dimineaţa! (fr) 57 Bismarck, Bismarck, întotdeauna Bismarck! E un iepure, nu-i aşa, domnişoară? (fr.) 58Da, e un iepure mare, alb cu negru. Nu l-ai văzut? (fr.)

— Non, mademoiselle Winifred na jamais voulu me le faire volt I Tant de fois je l’ai lui ai demande: „Qu’est-ce dane que ce Bismarck,

Winifred?” Mais elle na pas voulu me le dire. Son Bismarck, c’âtait un mystere.59

— Oui, c’est un mystâre, vraiment un mystâre! 60 Domnişoară Brangwen, spuneţi-i că Bismarck e un mister!

— Bismarck e un mister, Bismarck c’est un mystere, der BLs- marck, er ist ein Wunder 61 , spuse Gudrun, cu o incantaţie batjocoritoare.

— Ja, er ist ein Wunder 236 , repetă Winifred cu o seriozitate ciudată, care ascundea un chicot răutăcios.

— Ist er auch ein Wunder?237 se auzi râsul uşor insolent al Iul Mademoiselle.

— Doch! 238 spuse Winifred scurt şi cu indiferenţă.

— Doch ist er nicht ein Konig 62 . Bismarck nu a fost un rege, Winifred, aşa cum ai spus tu. El a fost numai.. .il n'âtait que

chancelier 240 , i

— Qu’est-ce qu’un chancelier"1? întrebă Winifred cu o indiferenţă uşor dispreţuitoare.

K t— Un chancelier este un cancelar, iar un cancelar este un fel fie magistrat, după părerea mea, spuse Gerald apropiindu-se şi strângându-i mâna lui Gudrun. Curând aţi fi făcut din Bismarck un cântec, spuse el.

I M ademoiselle aşteptă şi apoi se înclină şi salută discret.

I — Aşadar, nu vă lasă să-l vedeţi pe Bismarck, M ademoisellel întrebă el.

■ — Non, Monsieur241. i

■ — Vai, tare urât din partea lor. Ce aveţi de gând în privinţa iepurelui, domnişoară Brangwen? Eu l-aş trimite la bucătărie şi

I 'BŞ găti.

Hi— Vai, nu, strigă Winifred.

■ — O să-i facem o schiţă, zise Gudrun.

| — Tăiaţi-1, tranşaţi-1 şi gătiţi-1, zise el, făcând intenţionat pe prostul.

I — O, nu, strigă Winifred cu avânt, chicotind.

1 Gudrun simţi -unda de ironie în vocea lui, îşi ridică privirile şi-i zâmbi.

Aceasta păru o mângâiere pentru nervii lui Gerald. Ochii lor se întâlniră cu subînţeles.

■ — Cum vă place la Shortlands? întrebă el.

59 Nu, domnişoara Winifred nu a vrut niciodată să mi-1 arate! Am întrebat-o de atâtea ori: „Ce este acest Bismarck, Winifred?” Dar nu a vrut să-mi spună. Bismarck al ei era un mister (fr.).

60Da, e un mister, un adevărat mister! (fir.)